Loading

Joi, 22.martie 2018, la ora 14.00, la Cercul Militar din Craiova, sub titlul ”Patria se cheamă norodul, iar nu tagma jefuitorilor” s-a desfășurat un simpozion având ca subiect Revoluția lui Tudor Vladimirescu, din anul 1821. Simpozionul a evocat figura lui Tudor, importanța mișcării sale în procesul renașterii conștiinței naționale și cucerirea autonomiei față de Înalta Poartă, dar și importanța lui Tudor în arta militară românească. De reținut că Tudor Vladimirescu este cel care a înființat pentru prima oară ”regimentul”, ca structură organizatorică militară.

Activitatea a fost organizată, ca și cea  dedicată Luceafărului Poeziei românești și Conștiinței naționale a neamului,  Mihai Eminescu de Asociația ROMIL prin filiala Craiova, Colegiul Militar ”Tudor Vladimirescu”-Craiova,  Asociația Cultul Eroilor ”Regina Maria”- Filiala Craiova.   Brigada din Craiova, căreia sincer să fiu nu știu cum să îi mai spun căci nu,mai știu ce hram poartă, dacă mai poartă hramul Rovine sau h(r)amul NATO, pentru că anul trecut a fost botezată și convertită  MN BD SE, a onorat  evenimentul (doar) prin  acordarea cu mărinimie a unei săli a Cercului Militar pentru găzduirea acestei mișcări culturale. Este adevărat a fost nevoie de explicații și asigurări că activitatea sau titlul ei,  nu se referă (deși  situația actuală o cere)  la ultimele măgării ale politicienilor noștri și nici nu va iniția o mișcare către Cotroceni  ca cea a Domnului Tudor. Mulțumim pe această cale organelor care au dat dovadă de înțelegere față de inițiativa  organizatorilor.

Din păcate prezența la simpozion a fost extrem de scăzută, poate din cauza vremii, poate din cauza vremurilor, chiar dacă au fost prezenți  reprezentanți ai mai multor asociații, respectiv ANCMRR și AORR, filialele Craiova, câte unu-doi, dar grupați. Au  participat și elevi ai Colegiului Militar ”Tudor Vladimirescu” din Craiova, care au adus un farmec aparte activității(cam două clase) dar și o grupă de studenți ai Facultății de Științe Sociale, secția Istorie  din Craiova. Le mulțumim pe această cale atât lor cât și celor care au acceptat să  le asigure prezența în ciuda ”pericolelor” care îi pășteau la tot pasul.

Activitatea, moderată de doamna col ( r) Ecaterina Oreviceanu,  a cuprins 3 prelegeri și un mesaj al unui membru al Promoției 1971 ”Tudor Vladimirescu” a Liceului Militar, col (r) Ioan Preoteasa.

Prima expunere a fost a domnului conf. universitar  dr. Constanțiu Dinulescu, care a prezentat audienței ”Tudor Vladimirescu- figură emblematică pentru Istoria Țării Românești”.

Ilustrul profesor, a încercat și reușit să ofere celor prezenți date și informații mai puțin cunoscute publicului larg, cu atât mai puțin din manualele actuale de istorie, date culese de domnia sa de-a lungul studiilor cercetărilor personale. Domnia sa a făcut o interesantă constatare, că toți marii patrioți români au  sfârșit tragic, fiind  îndepărtați prin trădare, începând cu Decebal și continuând cu Mihai Viteazu, Constantin Brâncoveanu, Cuza, Antonescu și chiar Ceaușescu.

După domnia sa a luat cuvântul col (r) Mișu Naon, vicepreședinte ROMIL care în prezentarea sa având ca subiect ”Semnificația declarației din 23 Martie 1821” numită și Jurământul lui Tudor a scos în evidență, cum era și normal, și aspecte de ordin militar ale acțiunii lui Tudor.

Acesta a mai anunțat că Asociația ROMIL propune și va face demersuri pe lângă conducerea MApN pentru confecționarea a două drapele ale stindardului oastei lui Tudor(drapel care se găsește la Muzeul Militar în original și refăcut), din care unul să fie atribuit Colegiului Militar Tudor Vladimirescu, drept Drapel de Onoare și simbol al continuității idealurilor Marelui Domn.

Ultima prezentare, dar la fel de interesantă a fost cea intitulată ”Sigilii inelare ale domnitorului Tudor Vladimirescu” și a aparținut inimosului profesor Niță Marian, biolog prin profesie, istoric prin pasiune patriot prin definiție și oltean prin grație divină.

În finalul activității, domnul Colonel Ion Preoteasa a prezentat mesajul său, ca membru al promoției 1971 ”Tudor Vladimirescu”, către elevii colegiului ce poarta numele MARELUI DOMN TUDOR.

Ca și activitatea dedicată lui Mihai Eminescu, și aceasta s-a încheiat înainte de a deveni plictisitoare. După simpozion, o parte din studenții participanți au vizitat Camera Tradițiilor ”Brigăzii ( încă) 2 Rovine” unde printre altele au văzut și arme din timpul revoluției lui Tudor Vladimirescu.

Ceea ce nu s-a spus în simpozion spun eu, și anume că în Craiova trăiește unul din urmașii unui  căpitan  care era și rudă  a  lui Tudor Vladimirescu, Ioan Cacalicianu șeful artileriei lui Tudor,  care, rămas la comanda armatei lui Tudor după uciderea acestuia de către eteriști, a ascuns  steagul și însemnele și le-a păstrat cu sfințenie. Familia căpitanului a donat drapelul apoi statului români, mai bine spus Muzeului militar, așa cum reiese din materialul pe care îl postez mai jos.

O ultimă mențiune, pentru amatorii de istorie în special bucureșteni: cartierul Drumul Taberei se numește așa de la drumul parcurs de Tudor de la intrarea în București, până la tabăra pe care și-a stabilit-o la Cotroceni. Opinca oltenească lasă urme adânci și la Budapesta și la București.

STINDARDUL LUI TUDOR 

Mulțumiri familiei urmașilor  căpitanului de Panduri Ioan Cacalicianu pentru că mi-a încredințat o copie a documentelor prin care Stindardul lui Tudor a fost donat Arsenalului Armatei.

Mulțumiri participanților la simpozion , organizatorilor și celor care au făcut efortul de a se pregăti pentru cinstirea acestui erou al neamului.

Iată și semnificația însemnelor drapelului și istoria donării către armată :

 

 

Proclamația lui Tudor Vladimirescu către locuitorii din București (20 martie 1821)

De

5 comentarii la „ROMIL recidivează”
  1. Cinste lor!Cinste lor oltenilor!Astia n-au stare nici pe cod potocaliu de viscol!Stare de veghe prmanenta la trup si suflet!

  2. Multumim Marine pt efortul de a fi langa organizatori si pt faptul ca prin condeiul tau faci publice eforturile unor inimosi,core incearca sa tina vie flacara ROMANISMULUI.Acest simpozion,ca si cel dedicat Luceafarului Mihai Eminescu,fac parte din Programul Romil,dedicat Centenarului Marii Uniri.Pacat ca unii dintre noi,nu reusesc sa se rupa de problemele zilnice si sa faca si altceva pt mintea si sufletul lor.

  3. VA ROG SA-MI COMUNICATI DACA CONFORM ORD.M-29/2018 INDEPLINESC CONDITIA DE AVASARE DE LA GRADUL DE LT.COL.DR IN RETRAGERE SA GRADUL URMATOR. AVASAT LT.COL 19.07.1997 SI TRECUT IN REZERVA 30.06.2001 VECHIME IN GRAD 5 ANI in activitate CALIFICATIVE FB,SALARII DE MERIT.GRAD PROFESIONAL MEDIC PRIMAR VA multumesc.

    luni, martie 26, 2018

  4. @Puiu Gheorghe,
    Problematica avansarilor in rezerva nu a fost niciodata una din preocuparile mele asa ca nu sunt documentat pe speta. Va recomand sa va adresati unor structuri sau persoane cu experienta in domeniu.Dar personal nu vad de ce va mai trebuie un grad in rezerva cand aveti gradul de medic primar activ. Pentru cartea de vizita sau nu va cauta pacientii daca nu scrie colonel in rezerva medic primar pe usa cabinetului ?

Comentariile sunt închise.