Acum 3 săptămâni am fost invitat la activitatea de constituire a filialei Craiovene a AORR. Prezent la eveniment a fost și domnul general(r) Bălăceanu Virgil, președintele în exercițiu al asociației. S-a discutat atunci printre altele și situația întâlnirilor avute la București de dânsul și alți generali președinți de structuri asociative pe linia pensiilor militare, cu reprezentanți ai ministerului și Parlamentului. Am întrebat atunci de ce acești reprezentanți ai asociațiilor s-au dus cu lecția nefăcută la întâlniri (în special cea cu domnul Solomon) și nu au prezentat argumente concrete și solide în favoarea eliminării art. VII din OUG 59 și trebuie să se mai întâlnească de câteva ori sau să mai pregătească documente? Mi-a răspuns atunci domnul general Bălăceanu, că nu au aceste date, că au cerut MApN diferite date și informații dar nu au primit nimic. Ca om care are o corespondență destul de activă cu MApN pe linia cererii de informații și nu numai cu MApN, știind că cel puțin în ceea ce mă privește am primit întotdeauna informațiile cerute (mai mult sau mai puțin complete, dar am primit), mi-am exprimat mirarea și l-am rugat pe domnul general să îmi spună mie ce informații îi trebuie, oferindu-mă să încerc și eu. I-am reamintit apoi la câteva zile că aștept lista cu întrebări, dar nu am primit nimic. Atunci, pentru a verifica în ce măsură nemulțumirea domnului general este justificată, am trimis Casei de pensii a MApN, în ziua de 14.03 o cerere de informații privind stadiul recalculărilor și actualizării pensiilor militare solicitând următoare date:
1. Când va începe procesul indexării (actualizării????) pensiilor militare conform art.59 din L-223/2015, având în vedere faptul că în anul 2017, rata inflației a fost de 3,3, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică luna Ianuarie 2018, informație furnizată și de mediafax (http://www.mediafax.ro/economic/inflatia-din-2017-la-cel-mai-ridicat-nivel-dupa-cea-din-2013-topul-scumpirilor-de-anul-trecut-16925249).
2. Care este situația procesului de actualizare a pensiilor ca urmare a creșterii salariilor din luna Iunie 2017 prin legea 152/2017 ?
– Cât la suta din pensii au fost actualizate, pe categorii de cadre și total?
– Care este impactul financiar rezultat în urma actualizării până în prezent (valoric)?
– Câte pensii au crescut ca urmare a actualizării și care este procentul de creștere (pe categorii de cadre și total)?
– Dacă au fost emise Decizii de actualizare și dacă da, în baza cărei legi, cărui articol?
3. Care este situația recalculărilor pentru pensionarii cărora la sfârșitul lunii decembrie 2017 nu le fuseseră recalculate, din diverse motive pensiile?
– Ce soluție a fost adoptată?
– În baza cărei prevederi legale li se recalculează pensiile?
– Care este numărul de pensii recalculate din cele restante?
– Câte pensii au rămas necalculate până la data aceasta?
– Dacă sunt șanse ca până la termenul prevăzut să se încheie procesul recalculării pensiilor militarilor?
Spre cinstea instituției, ieri, după doar 12 zile am primit răspuns și mi s-a re-confirmat faptul că doar copilul care nu cere nu primește țâță, deci domnii generali fie nu au cerut fie ne dau nouă tetina. Rămâne să mă dumiresc și poate mă decid să înțărc. Dacă însă au trimis cerere de informații și nu au primit răspuns, poate au o copie a cererii trimise, pentru a trage MApN la răspundere pentru nerespectarea legii 544. Oricum, din câte știu eu, atunci când se pupă mâna, nu se dau răspunsuri.
Revenind la cererile mele, iată răspunsul primit de la CPS :
După cum se constată, sunt unele răspunsuri de interes pentru pensionari, dar mai ales pentru cei care vor merge la ”negocieri” cu politicienii, și pentru cei care au susținut că actualizarea pensiilor cu creșterea soldelor activilor ar bulversa bugetul țării, ar necesita 11 miliarde de lei, ar bloca sistemul de pensii și ar duce România în colaps. Răspunsul se poate constitui în probă și pentru cei care au cerut să se facă simulări privind actualizarea pensiilor, căci răspunsul CPS este ”cea mai bună simulare”. Din peste 25000 de pensii actualizate, au crescut 100, adică o pensie din 250, adică 0,4%. Din păcate CPS nu a răspuns și cu cât au crescut aceste pensii prin actualizare dar din informațiile mele este vorba de câteva zeci de lei cel mult.
Și atunci de ce a fost introdus art, VII al OUG 59? DIN CÂTE SE VEDE CU OCHIUL LIBER ȘI SE PROBEAZĂ PE VIU NU PRIN SIMULĂRI MINCINOASE, ACTUALIZAREA PENSIILOR PE BAZA CREȘTERI SOLDELOR, NU NUMAI CĂ NU PROVOACĂ UN DEZASTRU FINANCIAR, DAR AR PUTEA CHIAR SĂ ADUCĂ ECONOMII LA BUGETUL CPS, PENTRU CĂ DACĂ CELELALTE 24900 DE PENSII NU AU CRESCUT, ÎNSEAMNĂ CA AU SCĂZUT SAU, CA SĂ FOLOSESC UN TERMEN LA MODĂ, AU CRESCUT NEGATIV. CUM SE JUSTIFICĂ ATUNCI CAP VII AL ORDONANȚEI 59? Să explice domnul Fifor cel care spunea că pentru actualizare e nevoie de 11miliarde de lei. În câte miliarde de ani domnule Fifor?
Și pentru că unii au amnezie de primăvară și nu mai țin minte ce au declarat toamna, postez aici înregistrarea AUDIO a afirmației domnului ministru, cum că actualizarea pensiilor în funcție de soldele activilor ar provoca un impact financiar de 11 miliarde de lei, pe care bugetul nu îl poate duce.
Tonu la cântec :
Domnul Fifor se mira cum să facă să nu mintă oamenii. Păi deja i-a mințit cu cele 11 Miliarde.
Din ceea ce știu eu, luni, 02. 04. 2018, doamna Olguța Vasilescu va fi interpelată în Parlament pe acest subiect. Să vedem ce, cum și când va răspunde, având în vedere cifrele avansate de ea în sezonul primăvară – toamnă 2017.
Ar mai fi de discutat și legalitatea emiterii Deciziei de actualizare, pentru că așa cum am mai spus în alt articol, Ordinul M-25/2015, la Anexa 2 , art 1 prevede că NU SE EMIT DECIZII la actualizare și /sau/ indexare. Răspunsul trimis de CPS la această întrebare este total aiuristic, eu am întrebat cât costă merele iar ei îmi spun că gutuile sunt galbene, făcând trimitere la art 74(1) din legea 223, articol care se referă la emiterea deciziilor în caz de întrerupere, supendare și reluare a pensiei, sau alte modificări, dar acelasi articol la punctul 2 specifică și el la fel de clar faptul că actualizarea și indexare nu constituie modificări ale pensiei, sunt doar majorări, care nu necesită decizie de pensie, așa cum nici la indexarea din 2017 nu s-a emis decizie. DECI CASA DE PENSII COMITE O ILEGALITATE PRIN EMITEREA ACESTOR DECIZII.
Un alt aspect neclarificat de răspunsul CPS este cel legat de procesul recalculării, prorogate prin OG 90/2017. Cum aici nu s-a răspuns practic de loc la întrebările mele, am răspuns CPS astăzi, solicitând clarificări pe toate aspectele neelucidate de prezentul răspuns.
În concluzie, dacă vrei, poți! Cine cumpără niște ADIDAS TORSION și pentru unii lideri ai asociațiilor care ne reprezintă plângerile, că de interese nu vreau să pomenesc?
Vă voi informa imediat ce primesc răspunsul și cu privire la cererea de re-informare trimisă azi.
De ce nu vreti sa rezolvati si problema de discriminarea creata fostilor militari angajati care dupa ce s-au intors din misiuni externe ca Afganistan si Irak au fost trecuti in rezerva exact in ziua in care implineau varsta de 40 de ani (conf.leg.384/2006.art.45), din motive neimputabile lor si care la ora actuala nu pot beneficia de scaderea grupei de munca din varsta standard de pensionare (conf.Lg.223/2015.art.21), cu toate ca au realizat vechimea in specealitate de 15 ani care se cere in legea pensiilor militare (Leg.223/2015.art16) si de ce oare sunt bagati la art.19 la fel cu cei cu o vechime in specealitate de doar 10 ani care, normal, neavand vechimea in specealitate de 15 ani, nu pot beneficia altfel. O sa spuneti ca nu am realizat vechimea efectiva de 25 de ani la data trecerii in rezerva asa cum prevede legea, deoarece stau si ma intreb: ce rost mai are vechimea in specealitate in cazul nostru si de ce noua nu ni se adauga la vechimea efectiva cumulata (conf.art.25.din Leg223/2015), vechimea realizata anterior armatei (tinand cont ca am venit in armata prin transfer) la fel ca la cei in activitate, si vechimea realizata ulterior armatei cum ar fi somajul (de la trecerea in rezerva), vechimea realizata ulterior armatei asa cum li s-a adaugat cadrelor militare care dupa trecerea in rezerva au putut cumula la vechimea efectiva vechimea realizata in viata civila pana la intrarea in vigoare a Lg.223/2015. De ce lor se poate si noua nu, tinand cont ca am fost dati afara din sistem dupa 19 ani de armata (fiind participanti in teatre de operatii externe ca Afganistan si Irak), avand la trecerea in rezerva, majoritatea dintre noi, o vechime efectiva de 23 ani? (30,32 vechime efectiva la ora actuala) si nici nu am beneficiat de ordonante asa cum au beneficiat cadrele militare inclusiv pana in 2010 si nici de salarii compensatorii, pensie anticipata , pensie anticipata partial asa cum beneficiaza cei in activitate conform Lg.223/2015 . Mai exact se acorda un tratament discriminatoriu fostilor militari angajati, trecuti in rezerva la varsta de 40 de ani din motive neimputabile lor conf.Leg.384/2006.art.45, fata de cei in activitate. cu privire la pensiile militare (Leg.223/2015.art.21),in care la vechimi egale in armata si in viata civila cei in activitate beneficiaza de scaderea grupei de munca, iar cei in rezerva nu.
@Irimia Georgica,
Am citit pe pagina Ligii militarilor profesionisti ca ar fi rezolvat ei problema. Domnul Danut Albu, tocmai a dat luna aceasta un comunicat in care afirma ca domnul ministru Fifor sprijina activ problemele militarilor angajati. Oricum insa, se va ridica aceasta problema in parlament in interpelare.http://www.ligamilitarilor.ro/activitati/ministrul-apararii-domnul-mihai-fifor-sprijina-activ-corpul-sgp/
Un raspuns, poate tardiv, dar se brodeaza si pe actuala tema
@Vladimir
„În general, suntem împotriva pensiilor speciale, care sunt furt. Indiferent cine are pensii speciale fură bani. Nu sunt pensii rezultate din contribuţie. Sigur, îi vedem la televizor, ne povestesc cum sunt ei cu arma la picior, dorm cu puşca în pat şi de asta trebuie să aibă pensii speciale, uitând să ne spună că marea lor contribuţie la securitatea României a fost că erau la munci agricole înainte de Revoluţie, strângeau porumb prin Insula Mare a Brăilei şi deodată şi-au dat seama că le trebuie pensii speciale”.
Am adus acest citat din „monumentala” gandire a celui care are si pensie militara si ne-a fost comandant suprem. Cine a sarit la gatul lui? In afara de unii militari rezervisti, toti sunt de acord cu el si-l aplauda! Cine a sarit la gatul lui cand a promis ca nu se atinge de pensiile militarilor si le-a desfiintat cu totul? Cam aceiasi! Chiar multi rezervisti au fost chiar peste masura de multumiti!
Am postat cele de mai sus acum cinci articole, la „OUG59…”
S-a indignat cineva? Pentru ca imaginea falsa creionata de cel in cauza este adanc infipta in mentalul populatiei. Reprezentantii armatei comuniste trebuie sa dispara! Cum, necum, acum se va rupe pisica! Pentru rupere, aveau nevoie de subrezirea spiritului de corp…si au reusit! Si-au luat masuri ca justitia sa ne umileasca. Au reusit! Dar ce nu au reusi? Va fi si o noua lege pentru pensionarea militarilor care va capaci toata tevatura asta…
In aceste circumstante, care crezi ca e nivelul moralului celor care fac subiectul acestor probleme si mai intra pe blog? Ne bucuram ca au mai ramas 2,3 autori curajosi si o mana de comentatori inteligenti care stiu cum sa puna problema. Ce-ar mai fi de comentat? Ti-i frica sa nu strici si ce se mai incapataneaza sa scrie acestia. Eu personal le multumesc si indeosebi gazdei!
In rest, am alunecat in prapastia lehamitei, ma simt tradat de comandanti, de cei votati si de poporul caruia i-am jurat sa-i dau viata…suntem orfani de mama! De la lehamite la nepasare e un pas…
……ne plangem, ne plangem de ani de zile, unii abia au inceput, eu de la inceput…la tampeniile fostului comandant suprem a raspuns Dogaru. Cine-l mai sprijina? Vorbim, discutam, chibitam…o constatare simpla cred ca pune punct la toate: suntem nu o mare tacuta ci o mare moarta!!! (azi maine va seca complet spre bucuria celor care ne sapa cu ravna cu gandul ca, in sfarsit, tara are o armata reinnoita, inclusiv rezerva)
@Calin,
Ce spune Basescu este lisit de importanta, sunt vorbe fara efect. Mai important este ce face un sef de Directie din MApN, caci asta conteaza, asa ca Basescu nu merita nici sa il ascluti, nici sa il bag in seama. Dogaru face gargara. Poti sa imi spui ce vei castiga su cu ce se va schimba viata sau pensia dumitale daca CNCD daca e amendat Basescu? Oameni buni, e plina tara de gargaragii. Un nebun arunca cu piatra in balta si 10 intelepti sar dupa ea.
Draga Marin,
„Un nebun arunca cu piatra in balta si 10 intelepti sar dupa ea.” Inseamna ca si-a atins scopul! E in fruntea, eu ii numesc, tradatorilor…am avut vreodata un comandant suprem? Dar un comandant al armatei? In vremuri de glorie da! Acum? N-am vazut o pozitie a vre-unui cocotat pe functii…salarizare sau pensie, ne-au lasat sa ne descurcam singuri, in mocirla creata intentionat…cu ce scop? Care e pretul tradarii? Pesimist cum sunt cred ca-l vom incerca pe pielea noastra! Amara e ocara tarii!!!
@Calin,
La ora asta Basescu la nivel national nu mai reprezinta nimic, face si el valuri ca sa nu il uite lumea, sa il bage cineva in seama, se autoproclama singur cand seful opozitiei, cand presedinte unirii cu Moldoa, cand e cetatean roman cand moldovean, cauta fraieri sa il bage in seama si sa il voteze. Pedeapsa cea mai mare pentru el si cei de-o seama cu el este sa nu il bagi in seama.
Prea multi tradadori de tara intre politicieni si ”generali” politruci. Nu mai e speranta.
@Marin Neacsu,
va rog frumos sa ma ajutati pentru a identifica daca adrisantul domnului Calin este sussemnatul, sau vreun tiz de-al lui, pe care nu l-am prea vazut nici prin Cuiul Catarii si nici prin țelul inaltatorului.
Va solicit aceasta favoare, pentru ca in cazul ca mi s-a adresat mie, sa-i spun si dansului, ca n-am stat cu mainele-n san la decelebratul discurs al alcoolicului national, facandu-l cunoscut cu celeritate unui deputat parlamentar, care mi-a raspuns negru pe alb, ca va actiona in consecinta, in cadrul democraticului for al romanilor.
De asemenea, acelasi material filmat, l-am difuzat si pe retele de socializare la care am acces, insotit de un comentariu pe masura respectului acordat pensionarilor militari, de aceasta piaza rea a istoriei romanilor.
Va multumesc anticipat pentru sprijin si felicitari pentru aceasta noua minge de set castigata contra … servicii … !
Nu-i nevoie domnule Vladimir Putzin, postarea mea s-a vrut un raspuns la constatarea dumneavoastra din 20 martie 2018 – 16:17, pe care, atunci, nu cunosc motivul, n-am reusit sa o public. Am gresit, e adevarat articolul…e vorba de „România trage să moară- măgarii ce fac?”. Imi cer scuze.
Comentariul meu cu privire la Basescu l-am postat la „OUG 59 și sadismul guvernului Dragnea”…imediat cum a aparut in presa si cred ca nimeni nu avusese timp sa reactioneze sau, daca a facut-o, inca nu s-a mediatizat indeajuns.
Imi pare rau ca n-ati inteles mesajul meu. L-ati interpretat ca un repros, pe cand a fost exact contrariul…cititi cu atentie ce am scris. Va multumesc si va asigur de pretuirea mea asa cum o am si pentru amabila gazda care-mi permite expunerea opiniilor.
Marine,
Dar, domnul sau domnuca acela/aceea ce repondeaza, ce-i drept-cu celeritate, nu a aflat inca ca si ‘mneata ai un grad militar?
@Iulian,
Eu imi semnez de regula cererile fara grad, nu pentru ca mi-ar fi rusine de el ci pentru ca in afara cazurilor in care este necesar sau chiar obligatorie trecerea gradului, nu il folosesc, ca sa nu creada cineva c fac parada, asa cum de la trecerea in rezerva nu am mai imbracat uniforma militara pe care o tin la tipla in gardirob. Deci, doamnul sau doamna au raspuns corect, celui care le-a trimis cererea. Ce e e, nu vreau sa le arunc in spinare lucruri de care nu se fac vinovati.. dar cu emiterea deciziilor merg pana in instanta si eventual la CEDO, daca aici nu mi se da dreptate.
Domnul Marin, in interpelarea la care faceti dumneavoastra referire s-a pus numai problema militarilor profesionisti in activitate,dealtfel Dan Albu nu a pus si nici nu vrea sa puna problema fostilor militari angajati,ba mai mult m-a scos din grupul LMP pentru a nu mai posta problema noastra.A uitat ca cu un pic de nesansa putea fi in aceiasi situatie.
@Domnule Călin,
acum ca lucrurile s-au lamurit pe deplin, va cer scuze, va multumesc pentru atentia acordata si-mi alătur efortul la tentativa dumneavoastra de urnire a inertului nostru car, chiar daca sunt foarte sceptic in privința reusitei.,
Va doresc sa aveti o primavara adevarata, urmata de o vara suportabila si inca alte multe, multe schimbari de anotimpuri favorabile !
@Irimia, o sa vedeti ca eu nu uit, iar aceasta problema va fi ridicata peste tot, unde eu am posibilitatea sa o ridic.
Multumesc frumos !!! Sunteti un om deosebit
Politică înseamnă interese economice. Un președinte american reprezintă interesele economice ale marilor corporații americane. Forța militară realizează ceea ce politicul, prin diplomație nu rezolvă. România este de interes prin resurse și poziție strategică. Trump ne-a trasat proiectul de țară. Vreți securitate? O plătiți. 2% din PIB. Care securitate? Securitatea ca să nu vă ia rușii resursele și să le luăm noi. Am înțeles! au răspuns într-un glas „aleșii” noștri. Acei 2% din PIB se duc la armată. Finanțistul zice înzestrare atât, cheltuieli de personal și pensii atât, mentenanța atât. Păi înzestrarea costă mai mult și nu avem bani.De unde luăm? Leafa personalului aia e, mai luăm de la mentenanță (din trei tancuri barem să meargă unul, mai reducem din orele de zbor, mai refolosim cauciucuri, mai luăm din stocuri). Tot n-ajunge. De unde mai luăm? Păi dăm cam mult la pensionarii comuniști din rezervă. Și cum facem? Îi acuzăm că au pensii speciale, nesimțite,îi denigrăm in corpore, îi blamăm că în loc să lupte pentru patrie au cules porumb. Ce aia era armată? Deci, de unde luăm bani? Păi prima mișcare până le luăm e să nu le mai dăm. Până când? Până crapă. Până la finalul programului de guvernare, prin ’20, apoi mai vedem, dar până atunci,toate tunurile pe ei, ciocan de foc, salve, lovituri de sprijin, fumigene, iluminare, mai câte o ruptură beton, o cumulativă, o perforantă și mai ales propagandă. Ce e greu de înțeles??
„Râde iară, primăvara/Peste câmpuri, peste plai…” Ca o speranță sau o uimire, ” mai trecurăm o iarnă”. Dă Doamne! Pământul încă băltește, pământul asta, viața noastră din totdeauna, ne așteaptă să-l lucrăm.Până atunci reparăm gardurile. Așa și cu țara noastră, așteptăm să ne cheme pământul dar nu reparăm gardurile.
Nu am mai intrat pe acest forum. Daca mai este cineva in situatia mea, adica i s-au confiscat anii de cotizare la sistemul public dupa trecerea in reerva, si stie daca se va rezolva cumva situatia, il rog frumos sa ma lamureasca.
Pina acum am aflat ca la unii, Decizia de recalculare nu cuprinde stagiile in sistemul public iar altii au primit scrisoare sa aleaga intre pensia pe L 263/210 si cea recalculata pe L 223/2015 si au pensie aproape dubla pe L263/2010.
Aceasta posibilitate de optiune e o noutate pentru mine, deoarece L223/2015 nu o prevede. Oare care o fi procedura CPS a MApN?
Cred totusi ca sunt necesare deciziile de actualizare.Cum isi da seama un rezervist de modificarea adusa? La o actionare in Justitie pe ce se va baza el ? Prin Decizie , rezervistul isi poate da seama macar partial color de algoritmul utilizat si de eventuale erori la calculare, altfel e foarte greu sa isi dea seama daca e bun ori ba noul calcul. Ar fi foarte utila o prezentare a modalitatii (algoritmului) de actualizare. Oricum adresa prezentata este foarte binevenita in contextul actual in care e multa ceata, drept pentru care multumim celui ce a postat-o.
Nici macar gargara nu facem, AORR vax albina, frectie. Fiecare cu busola lui.
Pentru DL. CALIN un număr de telefon 0764344333
Cei de la CPSMAN ne-au acordat o sansa prin emiterea deciziilor de actualizare.Avem o oglinda clara a nerespectarii legilor si prin urmare ii putem da in judecata.In concluzie prin asta s-au acoperit si au incercat sa iasa de sub lovitura.Este aproape cert faptul ca politicul in goana dupa comisioanele grase rezultate din cumpararea de armament au dat ordin de NEaplicare a triadei legale de actualizare a pensiilor militarilor (L152,OUG56 si L207/),pasand acest fapt instantelor de judecata.Vor fi probabil vreo suta de procese,dintre care vreo 10 castigate si basta…
Atenție! DNA pune sechestru pe contul de pensie și pe conturile de alocații pentru copii. Adică sechestrul pe viață, nu? Rezerviștii nu sunt și ei cetățeni? Ei ce zic? Ce să zică? Că nu e comentariu la temă! A propos, care e tema? Probabil o temă pentru acasă, dăm sau nu dăm decizii, nu? Domnul Neacșu, un scormon vivace, ne-a lămurit, totul e o fiforeală a Olguței. Nu sunt bani, ce-o tot aburim. Ce lege, ce articol, ce inflație, ce măriri la leafa activilor? Colegii de la CSPA muncesc din greu, ce să facă mai mult? Doar știm că sunt la ordin. Problema nu e la ei, ce nu e clar?
Nimic nou,domnule col.Marin NEACSU.Acest Balaceanu a fost,este si va fi un gargaragiu.Eram sigur ca asa se va intampla.A mai infiintat o asociatie a ofiterilor.La ordin!Pentru a pune in practica deviza :”Divide et impera!”Il doare „la basca „pe Balaceanu de problemele fostilor camarazi.Are o pensie babana,desi nu cred ca a luptat la Cotul Donului.El nu face decat jocul fostilor sefi si se baga in seama cu AORR.Sa-l vada lumea ,sa nu-l uite.Vom ajunge peste ceva timp ca fiecare general sa conduca cate o asociatie/liga /etc.
Revin cu un alt off topic. România e o țară săracă. De ce o să mă întrebați? Păi e simplu! Câți bani din buget alocă politicienii „aleși” pentru dezvoltare? Investiții adică! Nu sunt bani e răspunsul. Nu e adevărat. România, după așa zisa revoluție care se cheamă involuție și-a făcut cel mai crunt autodafe din istorie. Ne-am distrus industria. Trenurile, din vest și până în China merg cu 300-500 km pe oră. Noi, în loc să investim, am distrus fabricile de vagoane, de osii și boghiuri, de locomotive, de șine de cale ferată. Să mergi de la Timișoara la Constanța în trei ore pare ceva de ȘF. Păi dacă am fi în rândul lumii sigur că am renunța la mașină, e mai ieftin și nu poluăm. Noi punem taxe de mediu pe mașinile aduse din cimitirele vestului. Și ce, dacă punem taxe se reduce poluarea? Dai banul și poluezi în continuare. Câtă ipocrizie, prostie și iresponsabilitate. Trebuie să facem bani, zic mai marii, că ne costă la greu securitatea, pensiile, politicile sociale, educație, sănătatea… Am ajuns să facem o politică de stat din a jecmăni populația pentru cheltuieli și nu investiții care înseamnă viitor. Capitaliștii români sunt selectați fie să cheltuie banii prin Seychelles fie la pușcărie. Oriunde dar nu în țară. Fără investiții murim, și fără pensii decente, și bolnavi scumpi, și copii needucați și forță de muncă necalificată. Sunt eu pesimist? Și nu am vorbit decât de căi ferate, soluția poluării. Turism într-o minune de țară a minunilor? Investiții în turism? Alt vis. Cum să mărim pensiile furate legal de guvernanți? Asta înseamnă jugul străin. Istoria e a noastră, cum spunea Iorga, cine uită nu merită. Vedeți, când ajungi aproape de veșnicie te interesează un leu în plus la pensie. Și e normal când nu mai suntem cetățeni. Suntem insensibili la ce lăsam copiilor și nepoților. Nu trebuie să dăm cu sapa ci doar să ne revoltăm împotriva sistemului și nu împotriva Olguței fiforiene care și ei își văd pensiile speciale de care nici nu vor avea nevoie, că ei au destul.
Sunt ca la o cursă singur până la finiș. De ce Dragnea linse clanțe la Tel Aviv? Că Trump vrea ambasadă la Jerusalem gata și Dragnea că noi vrem. ONU zise că nu, și i-a dat peste bot. Ce dacă are veto. Diplomația românească în vremea lui Ceaușescu a recunoscut și Israelul și Palestina ca stat. Lucru care se va întâmpla. Azi, revendicarea Jerusalemului ca și capitală evreiască e o prostie. E drept că Israel e un stat arici, cu țepii întinși la maxim. Și are dreptate ființând într-o mare arabă. Cetățenii ei dorm cu pușca sub cap. Nene Băsescu, faci comentarii? Dar ca să vrei Jerusalem e prea mult. E revendicat de toți. Soluția e una singură: Jerusalem să fie stat, ca și Vaticanul și asta va rezolva tot. De ce spun asta? Pentru că au murit oameni, peste un milion, în primăvara arabă, din Libia până în Iraq trecând prin Siria. Că petrolul s-a vrut a fi cotat în euro și nu dolar, că resursele de petrol arabe dictau prețul mondial, că erau „dictaturi”, că multe altele, dar și destrămarea pericolului arab față de Israel lovit în războiul din ’67. Dacă Jerusalem va fi al nimănui și al tuturor va fi pace. Întrebarea e cine nu vrea pace? Orice om, cetățean al planetei, e responsabil de moartea semenilor. De oriunde și indiferent de motiv. Dreptul la viață e universal. Asta e Civilizația umană ajunsă în mileniul trei. Noi, amărăștenii de rezerviști militari suntem numai cetățeni, și ai patriei și ai globului. Nu putem dormi de asta? Sigur că putem, somn ușor!
Sunt pensionar militar si lucrez cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată. De la 01.01.2016 nu mi-a mai fost oprită cas, pana la 01.01.2018, când au început sa o oprească din nou. Este normal asa ceva ? Când voi beneficia de contribuția pentru pensie?
Un punct de vedere al CPS sau a DFC privind plata drepturilor pentru vechimea în serviciu, la trecerea în rezervă cu drept de pensie când vom primi. Din 01.07.2010 și până în prezent nu s-au acordat. A fost criză, am înțeles. Dar în 2016 și 2017 a fost creștere economică și pentru pensionarii militari este tot criză.
Poate domnul ministru Fifor ne oferă un punct de vedere!
Domnule Cordoneanu,
Va rog sa imi spuneti despre ce drepturi vorbiti ..
@Iulian Iordache,
Inca nu am ajuns sa avem atatea asociatii cati generali, deci trebuie sa admitem ca e concurenta mare, dar probabil pana la urma se va ajunge la paritate .
Vă salut!
Eu sugerez ca discuţia privind pensiile militare să se extindă şi asupra altor tipuri de pensii calculate similar. Nu are nimeni curajul, fraţilor militari, să pună în discuţie, de o manieră similară, pensiile magistraţilor??? Poate sunt (muuult) mai mari şi se calculează în mod similar ca şi la militari, doar că acolo baza de calcul e alta…. şi procentul e altul… Dacă într-adevăr nu sunt bani la buget (o fi adevarat, nu zic) şi vrem să rediscutăm pensiile care nu sunt pe principiul contributivităţii, atunci hai să le analizăm pe toate. Nu poate nimeni să întrebe care este media pensiilor militarilor şi care e media pentru magistraţi, de exemplu? Şi cum se calculează fiecare? Să mă scuze magistraţii că m-am gândit la ei, dar aşa am auzit, că se calculează asemănător cu ale militarilor, adică nu pe contributivitate… Dacă există alte motive pentru care NIMENI nu se pune cu magistraţii (nici măcar conducătorii statului, văd), atunci lăsaţi-o baltă şi acceptaţi tratamentul cu OUG-uri, fraţilor (poate că avem cea mai bună Justiţie din lume, în care toţi cetăţenii au încredere maximă, ale cărei decizii nu sunt invalidate de CEDO etc., numai cu procurori şi judecători de o înaltă ţinută morală – în cazul ăsta vom admite că Justiţia îşi face mult mai bine treaba decât Armata şi nu e cazul să îi punem în aceeaşi oală la pensiile calculate în alt mod decât după contributivitate). Mulţumesc şi succes!
@Cetateanul,
1. Nu iau apararea magistratilor fata de care la modul fgeneral, dar fara sa generalizez, am o parere din cele mai putin placute, dar capra vecinului nu m-a interesat niciodata. Nici nevasta. Nu ma intereseaza pensia lor, ma intereseaza a mea. Dupa ce a mea va fi ok, o sa am timp sa ma uit si la a altora.
2. Nu ar trebui sa cautam tcmai noi sa scadem pensiile magistratilor pentru ca, conform deciziei 20/2000 a CCR, ar trebui sa fim in acelasi vagon.
3. Asa cum dumneavoastra va uitati in curtea magistratilor, la fel se uita si un amarat cu pensie de 300 lei in curtea noastra.
Deci hai sa fim rezonabili.
@ MN. Cu tot respectul pentru cele expuse imi permit sa fac niscaiva completari:
1. Nici pe mine nu m-au interesat pensiile alea de sute de „bulioane” , pe principiul caprei vecinului. ACUM INSA CONTEXTUL E FOARTE DUR PENTRU MAJORITATEA REZERVISTILOR iar capra vecinului se hraneste din curtea multora. Concret, din cauza pensiilor excesiv de mari(pentru nivelul romanesc desigur dar noi aici traim nu in Patagonia spre ex.) au fost inghetate toate pensiile inclusiv cele modeste. Si, nu-i asa? una e sa ti-o inghete la 3000 lei si cu totul alta la 30.000 lei ! Cand ajunge cel cu 3000 la 30.000?
2. Amaratii cu pensii de 300 lei in primul rand nu sunt pensionari ci beneficiari ai unui ajutor social , primit in majoritatea cazurilor pentru nici o zi de munca.Iar din acest an amaratii iau cred 640 lei pentru nemunca. Mai sunt multi care au muncit la ‘negru’, fara carte de munca, au avut pe stat salarii minime ca sa nu plateasca nici ei nici patronii lor contributii si atunci de unde pensie mare daca nu au avut contributii de nici un fel? Militarii si nu numai ei spre ex. au platit multi ani imposite si taxe care depaseau 50% din salariu .Unde „e” banii lor? Ce s-a facut cu ei?
Cand fostul PM hagi tudose a fost inoportunat de catane ca de ce magistratii „are” si ei nu, acesta a replicat ca acestia(magistratii) e putini.Deci dupa ce generatia noastra pasoptista pleaca departe ,departe, noile generatii de pensionari OTAN v,or fi mai putini proportional cu noile efective reduse.Iar noi de’acolo dintr,e panselute unii,butoaiele cu catran altii, vom da marunt din buze vazand cupoanele urmasilor nostri(de acolo cica se vede tot)!
@Bazil,
Problema ramane aceiasi. Cei care se fac vinovati sunt guvernantii, PETRU CA EI AU STABILIT SOARTA CRESTERII SI DESCRESTERII PENSIILOR UNORA SAU ALTORA, NU CEI CARE BENEFICIAZA DE ELE. Si exista pensionari cu pensie sub 8oo lei, fostii CAP-isti.
@Marin Neacsu
stimate concetăţean
se pare că aţi înţeles că propun pensii pentru militari ca ale magistraţilor (eventual aviatorilor), ceea ce nu era cazul 🙂
eu nu mă uit la „capra vecinului” nici la „nevasta-sa”, în primul rând că eu nu sunt în cauză aici (eu nu sunt pensionar şi nici nu voi fi prea curând)…
singurul lucru pentru care am intervenit a fost pentru apărarea unui principiu: fie convenim că TOATE pensiile se dau pe principiul contributivităţii şi sunt de acord, fie convenim că pot exista pensii de serviciu (cum gândeşte legiuitorul român şi nu pot să îl condamn, câtă vreme mai gândesc şi alţii aşa în Europa), dar în acest caz pensiile de serviciu ar trebui să fie date în condiţii similare (vechime, cuantum, vârstă etc.).
deci nu era vorba de capre sau de neveste, ci de aplicarea unor principii, altminteri, fără prea mult efort, oricând pot fi învrăjbite unele categorii profesionale împotriva altora (ceea ce se tot întâmpla în ultima vreme)
@ Tudose: dacă dăm pensiile după numărul de pensionari dintr-un domeniu, ce aţi spune ca somelierii sau alpiniştii utilitari să aibă pensii de câteva zeci de mii de lei sau cât ale aviatorilor, dacă sunt mai puţini decât magistraţii? (mă ofer să îl ajut eu la numărătoare..)
PS: dacă vrem să fim ironici, ce aţi spune ca pensiile/salariile din Justiţie să fie direct proporţionale cu încrederea oamenilor în Justiţie (sau cu veniturile aduse de Justiţie la bugetul de stat, dar ţinând cont şi de banii pe care îi plătim noi, românii, pentru greşelile Justiţiei, că tot m-aţi trimis la decizia 20/2000 a CCR, unde am aflat „că Justiția atrage la bugetul de stat venituri substanțiale, astfel că plata pensiilor de serviciu pentru magistrați nu reduce bugetul asigurărilor sociale de stat. De altfel, potrivit art. 103 alin. 3 din Legea nr. 92/1992, republicată, numai Partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul asigurărilor sociale de stat se suportă din bugetul de stat, în timp ce pensiile militarilor sunt plătite în totalitate de la bugetul de stat”)? sau la fel pentru Armată?
gânduri bune şi pensie lungă celor care au! 🙂
Această „lege a pensiilor militare” este o bătaie de joc la adresa Militarilor Români(rezerviști) care nu pupă condurul.
Am citit comentariile dvs. si ma bucur de efortul pe care il depuneti,pentru ca multe categorii de pensionari militari sa inteleaga ce s-a intamplat de fapt prin aplicarea legii 223.Sunt promotie 1967 si am iesit la pensie in anul 2000 la varsta de 55 de ani cu vechime integrala ,cu gradul de lt.col,cu vechime+grupa 1`de munca=54 de ani,prima de comanda in toti cei 32 ani si ultimul ordin meritul militar.La recalculare aplicand corect formula de calcul a rezultat o pensie mai mica cu 1500 lei fata de cea aflata in plata,pentuca media ultimilor 6 luni lucrate a fost de 500 lei(ron) de inmultit cu coeficientul 4 si adaugat ordinul a rezultat acest cuantum.Am avut subordonat un ofiter promotie 1993 ,care a iesit la pensie cu gradul de capitan cu pensia egala cu a mea,dar mai mare cu a primului comandant al sau ,iesit la pensie cu gradul de maior.Iata ce aberatii au iesit din aplicarea legii 223 si modificata de Vasilescu Olga.Si va rog respectuos sa luati in calculul observatiilor dvs.si aceste aspecte ale pensionariilor(comunisti)din armata Romaniei,care nu au fost in teatrele de operatii,dar care au facut realizari milenare:canalul dunare-marea neagra,casa poporului,toate barajele hidrocentralelor,transfagarasanul,cai ferate ,drumuri ,irigatii etc.,pentru poporul si tara mea,si de aceste realizari beneficiati peste secole.Voi pentu cine luptati?si pentru cine muriti?si cine beneficiaza pentru sacrificiul vostru?Doresc sa intelegeti faptul ca intreaga istorie a poporului roman afost marcata de lupta poporului inarmat sub stindardul armatei de-a lungul secolelor si nu avem voie si nici dreptul sa uitam vreo generatie de militari de cariera .Va multumesc.
Am intrebat daca stie cineva daca se va reglementa cumva valorificarea stagiilor de cotizare dupa trecerea in rezerva. Mie mi s-a recalculat o pensie egala cu cea din 2008 iar stagiul ulterior, de 16 ani, nu se regaseste in calcul desi CSP sustine ca a fost valorificat. Am o pensie egala cu colegul care a iesit la pensie si dupa aceea s-a dus la pescuit sau cu nepotii in parc. O fi corect, n-o fi corect? O fi legal, n-o fi legal?
[…] cum am prezentat în articolul ”CPS a MApN despre situația actualizării pensiilor și recalculare”, am pus o serie de întrebări Casei de Pensii Sectoriale a MApN, întrebări, la care –așa cum […]
REVOLTATOR ! Nici pana la data actuala nu se raspunde clar la intrebarea din ce motiv pensiile militare SUNT INGHETATE in anul 2018 ? In anii urmatori aceasta situatie se pastreaza ? Deasemenea cum este posibil ca o decizie de pensie pe baza Legii 223/2015 sa duca la un cuantum mai mic cu 1000 roni fata de DECIZIA pe Legea 263/2010 ? De ce am avut nevoie de doua decizii la deschiderea dreptului la pensia militara ?Aceeasi persoana , aceeasi cariera militara , aceeasi vechime ,etc . Am facut contestatii peste tot ,nu am vazut raspunsuri mai lipsite de LOGICA , deoarece una intrebi si alta raspund . Am inteles ,ramane pensia in plata dar de ce se ingheata o pensie mica ?De ce Ministrul Apararii si Presedintele Romaniei nu iau atitudine cand functioneaza aceasta manipulare ca militarii de cariera nu au contribuit la pensie ?Ministrul trebuie sa opreasca aceasta UMILIRE a militarilor de cariera ! Stiu si eu ca o Lege trebuie aplicata dar au fost suficiente contestatii prin care se atrage atentia asupra neregulilor , asupra nedreptatilor create de LEGEA 223/2015 . Adevarat , nu pentru toti militarii dar au avut loc simulari si se stie EXACT care sunt segmantele AFECTATE . Am atras atentia dar Legea 223/ 2015 nu a fost amendata . Subliniez inca o data segmentul care ma afecteaza pe mine : Col . ING. , limita de varsta, pensionat in anul 1999 , 52 de ani vechime cumulata , grupa 1 de munca, specialist AA RADIOLOCATIE ,numai 4 ani pensie ,etc . Nimeni nu raspunde clar , cine a gandit o lege prin care sa desfiintezi munca unui asemenea om . Procedeu utilizat prin combinatii MALEFICE :folosesti cuantum solde din 1999, nu actualizezi, , nu valorifici toata vechimea , nu valorifici toata grupa 1 de munca,nu aplici acel procent care face legatura cu soldele activilor ,sporuri nu erau pe vremea respectiva (ar fi meritat pe toate ), etc, REZULTA un cuantum mic la nivelul anului 1999 la care se aplica acel procent de 65% sau 85%(real fiind peste 130% ). Escrocherie mai mare nu am vazut , NU DAU NICI O SANSA pentru DREPTATE :activitate AMPUTATA si in 1999 (neactualizare)dar si in 2018 prin acele procente . In acest mod de NEOMENIE MAXIMA pensia de serviciu pentru o asemenea activitate a iesit de 2200 roni ! Domnule FIFOR , nu ar trebui sa explicati ?Sunteti politician , cum ramane cu contributia mea dupa o activitate de 40 de ani, fara sa muncesc la negru sau gri . Nu ar trebui sa gasiti o solutie ?
Sunt pensionar militar si sunt angajat. Am varsta de 59 ani , mai am 6 ani pana la implinirea varstei de pensionare9L.263). Mai beneficiez de pensie pentr anii de munca din perioada 2015-2018 si urmatorii 6 ani, tinand cont de faptul ca pentru pensia civila sunt necesari minim 15 ani de munca? Va multumesc anticipat pentru raspuns.
Nu inteleg numic din toate comentariile si discutiile. Cred ca cineva ,,specializat” in domeniu ar trebui sa dea raspunsuri ,, acreditate”.
In decizia de actualizare s-a luat in calcul si indexarea din anul 2016 . Intrebarea este daca este corect saunu. revin la intrebarea pe care am mai formulat-o Nu voi face decat 9 ani vechime in viata civila, oare voi beneficia de pensie in urma muncii depuse. Stiind ca trebuie un minim de 15 ani, conform legii civile.