Aniversare în spiritul Unirii, la Craiova

Categoria Despre Armata

Vineri, 30.03.2018 la Craiova a avut loc o dublă aniversare militară. Brigada 2 Infanterie rebotezată Brigada Multinațională de Sud-Est, parte a Comandamentului Multinațional de Sud Est  al NATO nou înființat și el la București, a sărbătorit 135 de ani de la înființare. O altă structură militară, Jandarmeria Română a sărbătorit și ea 165 de ani de la înființare.

Cum suntem în anul centenarului Marii Uniri, cele două structuri s-au gândit să celebreze împreună evenimentele, nu neapărat pentru a da o palmă unora care deși vorbesc despre Unire pe canale diferite nu se regăsesc pe acest drum nici măcar de ochii lumii, ci pentru că așa e frumos. Sper ca această inițiativă să se păstreze de acuma încolo și chiar, de ce nu, să se desfășoare ambele ceremonii concomitent ”și în același timp”  într-un loc comun, poate pe stadion, poate în centru, la care să participe toți Craiovenii, așa cum se întâmplă la Marile Sărbători Naționale, pentru că ambele structuri sunt de importanță națională și puse în slujba societății, pentru că militarii și jandarmii sunt cei care participă la inundații și deszăpeziri, nu clasa politică.

De data aceasta au avut loc ceremonii separate totuși la sediile celor două structuri cu participări ale reprezentanților lor la ambele locații plus o lansare de carte, dar masa, muzica și dansurile au fost la comun, la Restaurantul Militar și Cercul Militar din Craiova.

Despre Brigada –eu o să îi spun încă Brigada 2, pentru că deocamdată sărbătorim tradițiile acestei unități  a armatei naționale- se știe că este brigada „scorpionilor”, denumire adusă din Angola de B 26, mai concret de ”căpitanii” din Lobito. Așa se face că batalionul „Neagoe Basarab” a devenit batalionul ”scorpionii roșii” iar Brigada 2 ”Rovine” a devenit brigada ”scorpionilor” iar de un an, Brigada Multinațională de Sud-Est”.

MNBDE SE-  Brigada cea mai ”cool”

Cred că ne prostim cam mult cu aceste denumiri, scorpioni,albaștri, lupi portocalii, șoimi albi, zimbri lila, semper fidelicius, sau cum ne-o veni la gură, numai să impresionăm sau să ne cosmo-politizăm. Sau, poate unora  le-a fost mai greu să spună că Brigada se numește Rovine pentru că ar fi trebuit să explice cine a fost Rovine ăsta și ce a făcut el, așa că a decis să spună că e brigada scorpionilor, că tot americanul știe ce e ăla un scorpion și în plus nici  nu mai trebuie să învețe el istorie. De ce oare vechile denumiri nu sunt la fel de apreciate?  Probabil cineva a gândit că inamicul se sperie mai tare dacă aude de scorpioni, lupi, șacali, decât de Rovine, sau Burebista,  sau Dromichetes, deși la vremea lor, tremurau imperii când auzeau de ei.  Acuma însă nu mai știe nimeni de ei, nici români și nici chiar generali ai armatei, căci, uite, ne botezăm unitățile cum își botează țiganii copii, Manix, Winetu, Mercedesa iar mașinile sunt Duster, Logan, Steepway, că Dacia nu e cool.    Să fiu sincer, nici nu mai știu ce sărbătorim acuma și dacă actualul Comandament al brigăzii ca parte a Comandamentului Multinațional de Sud-Est ar trebui reconsiderat și restructurat pentru că nu putem să ne facem că nu pricepem ce implică această schimbare.

Chiar dacă în alocuțiunile lor și în prezentare, s-a evitat pronunțarea sintagmei ”sărbătorirea a 135 de ani de la înființare” și s-a spus”135 de ani de tradiții”, asta ar fi mers dacă Brigada ar fi rămas autohtonă, s-ar fi numit în Continuare Brigada ”Rovine” dar să spui că o unitate multinațională moștenește tradițiile de luptă ale unei unități naționale înființată pe vremea când orice cizmă străină era considerată ostilă, iar ostașii altor armate veneau aici numai ca să își găsească obștescul sfârșit sau ca să aibă de unde pleca, mi se pare deplasat. Nu cred că mai există un caz similar undeva. Dar noi, nu numai că desființăm un nume istoric, dar mai și vindem tradițiile naționale unei structuri care nu are nici o legătură cu istoria.

Se pun câteva întrebări nu doar de bun simț ci de organizare și planificare la care conducerea țării și a armatei încă nu a răspuns:

  1. Cui se subordonează această brigadă,  Ministerului Apărării Naționale, sau NATO?
  2. Este o structură a armatei naționale (dacă mai avem armată națională) sau a NATO?
  3. Care sunt misiunile acesteia și ce unități are în subordine?
  4. Comanda unității este o comandă națională sau NATO?
  5. Dacă Brigada (sau unitățile din subordine) primește ordin să intervină cum a intervenit în 1999 la Stoienești, va participa și compania străină din structură? Dacă da de ce, dacă nu, de ce ?
  6. Care sunt misiunile și cum intervine o structură multinațională în caz de război? Se subordonează Brigada conducerii naționale sau va aștepta să primească ordine de la Bruxelles după convocarea conducerii militare NATO?
  7. Dacă Brigada este o structură a NATO cu drepturi depline, deci condusă de NATO, CUM ȘI ÎN CE CONDIȚII SE MAI ORGANIZEAZĂ LA RĂZBOI, poate intra Brigada în planul național de mobilizare? În ce bază?
  8. Unitățile din subordinea actuală a brigăzii, mai sunt ale brigăzii? Dacă da, au același statut? Dacă nu, cui se subordonează la mobilizare și război ?
  9. Dacă Brigada cu toate unitățile ei, sau doar comandamentul sunt subordonate NATO, CINE LE ÎNLOCUIEȘTE ȘI CINE ASIGURĂ MISIUNILE NAȚIONALE SPECIFICE LA MOBILIZARE ȘI LA RĂZBOI ?
  10. Dacă Brigada este multinațională în subordinea NATO, cine o finanțează?
  11. Dacă Brigada, cu sau fără unitățile subordonate este multinațională și se subordonează NATO, cine îi/le preia sarcinile naționale?
  12. Dacă Brigada este multinațională iar batalioanele sunt naționale, cine conduce batalioanele în misiunile naționale?
  13. Ce sarcini are brigada la război, cine o alarmează, cine o conduce, sau cum acționează dacă începe o nouă revoluție sau o ”rezistențiadă” ?(nu de alta, dar condițiile sunt în pârg, domnul președinte chiar îndemna rezistenții să se manifeste în plen și a participat chiar într-o geacă roșie la preludiu).
  14. S-ar mai pune și întrebarea dacă membrii brigăzii sunt plătiți la nivelul soldelor NATO, sau al armatei române și chiar dacă contingentele celor două țări care au militari în structură sunt plătiți la fel, pentru că dacă fac parte din aceeași structură, au aceleași misiuni și program, ar fi normal să fie plătiți la fel.

 

Bineînțeles că aceste aspecte sunt neglijate de cei care s-au repezit să pună Brigada 2 la dispoziția NATO, dar mă întreb dacă această brigadă este chiar multinațională sau e doar cu numele, așa ca să marcheze momentul că ”NATO is here” cum spunea domnul Stoltenberg la inaugurare. Oricum este evident că la această oră suntem, cum ne șade nouă bine, crăcănați,  cu un picior în România și cu altul peste hotare, o brigadă cu pretenții internaționale dar posibilități ”naționale”, dacă lucrurile ies bine se datorează apartenenței la NATO, dacă ies prost, de vină este ”moștenirea” națională. Exact cum ne place nouă, dar și alții s-au dedulcit. Nu știu dacă mai există astfel de cazuri în lume. Știu că există și alte structuri și comandamente NATO, dar alea sunt înființate și funcționează doar ca structuri ale NATO, nu sunt și popă și hoț, misiunile lor sunt în primul rând specifice NATO și prin datele și informații sau tehnică sprijină și elementul național, numai noi am desființat unități proprii ca să ne lăudăm că avem și comandamente NATO, dar încă suntem neclari cu privire la rolul și misiunile noii structuri și, mai ales cine preia funcțiunile vechii structuri trecute în subordinea NATO.  Cine conduce operațiunile de apărare pe zona de sud a țării în caz de Doamne ferește, că până să se ia decizia la nivel șefi de stat major ai țărilor membre, trec și marțienii Dunărea înot sau chiar la pas.     E grele. Dar ne lăudăm că avem o brigadă multinațională.

Întrebări ar mai fi multe mă opresc aici, sunt curios dacă a analizat cineva aceste aspecte sau ne mulțumim doar să schimbăm denumiri fără a avea în vedere implicațiile. Spun asta, pentru că dacă actuala brigadă din Craiova a devenit Multinațională, atunci istoricul și  tradițiile  ei naționale se sfârșesc, istoria ei începe din momentul transformării sau înființării noii structuri, iar  istoria fostei Brigăzi 2 Infanterie ”ROVINE” își  încheie parcursul național. Din păcate aceasta este soluția și dacă vreți, simbolic, acest fapt prefațează sau consfințește pierderea treptată a sentimentului dar și gândirii naționale, căci  nu numai România este o structură sau mai bine spus o resursă a companiilor multinaționale ci și armata.

Ce este curios este că în mod cert compania poloneză nu are decât o misiune pur decorativă în cadrul brigăzii și nu va participa în caz de conflict sau situație de urgență alături de celelalte structuri ale brigăzii la misiuni, dar armata română participă cu misiuni complete la cele ale NATO iar moartea tinerilor militari români nu este pur simbolică, ei chiar mor pe bune în zonele de război ale NATO. După câte se vede România participă 100% în NATO, dar NATO, mai beșeaua.

Istoricul sau avatarurile Brigăzii

Până una alta să ne revedem istoria Brigăzii 2 Rovine, așa cum a prezentat-o și domnul general  Ion Pâlșoiu, fostul comandant al brigăzii în cuvântul său, cât încă mai este prezentată ca fiind a actualei brigăzi și nu va fi băgată într-o cameră plină de igrasie, fiind mâncată de mucegai, șoareci și indiferența inconștientă a clasei politice care conduce țara și armata.

Pe scurt iată care este istoricul, nu istoria acestui comandament și structuri :

  • La 01.31.04.1883 a fost înființată, prin Legea 270/ianuarie 1883, DIVIZIA 1 Infanterie, dată care a fost sărbătorită vineri;
  • La data de 15 aprilie 1889 Divizia 1 s-a reorganizat și a devenit Divizia 2 Infanterie. Practic DIVIZIA 2 s-a înființat la această dată și îmi amintesc că pe când eram membru al R26” Rovine”, Ziua Diviziei era sărbătorită pe 04 Aprilie. De ce se sărbătorește totuși pe 30 Martie, nu știu și mă întreb, fosta Divizie 1 când își sărbătorea ziua de naștere, pe data de 15 Aprilie, când Divizia 1 s-a divizat iar divizia 2 i-a luat numele ?
  • Pe data de 14 Aprilie 1961 Divizia 2 Infanterie se transformă, odată cu procesul mecanizării armatei și agriculturii, în Divizia 2 Mecanizată ”Mihai Viteazu”, iar regimentul 26 Infanterie din subordinea sa, devine Regimentul 26 Mecanizat ”Rovine”;
  • După 1989, odată cu schimbările politice au început și schimbările doctrinare și militare. Prin manifestarea intenției de aderare la NATO și semnarea angajamentului Nato- PfP din 1994 România, dar mai ales Armata au trebuit să treacă la reorganizare și astfel a început procesul organizării armatei pe brigăzi. Regimentele s-au desființat, batalioanele au devenit unități de sine stătătoare, ca structuri în compunerea brigăzilor care au luat locul Diviziilor ca Mari Unități. Astfel, Divizia 2 Infanterie a preluat denumirea de ”Rovine” de la fostul Regiment 26, dar istoricul tradițiile și indicativul fostului regiment au fost date batalionului 26 devenit ”Neagoe Basarab” ( domnitor care nu a avut nici o legătură cu armata sau fapte de luptă);
  • Apoi astfel, Brigada 2 moștenitoarea fostei Divizii 2 dar și titlului fostului Regiment devine pe rând Brigada 26, brigada 2 Mecanizată, Brigada 2 Infanterie, Brigada 2 Infanterie ușoară și acuma a ajuns MN BDE SE . Oare nu putea să poarte în continuare numele ROVINE? S-ar fi supărat partenerii,  le era greu să pronunțe cuvântul, sau nu e cool să mai avem istorie ? Mie mi se pare mai ușor de pronunțat decât Mc Chicken.

Programul zilei

Revenind la sărbătorirea dublă de la Craiova, așa cum am spus, și jandarmii au sărbătorit înființarea structurii lor, în aceeași zi cu membrii Brigăzii 2. Fără a intra în detalii menționez că la 3 aprilie 1850, Grigore Alexandru Ghica, domnul Moldovei (1849-1853), a aprobat hotărârea Divanului Obștesc, semnând actul de înfiinţare a jandarmeriei: ”Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi” pecetluind astfel înființarea corpului Jandarmilor. Totuși, pentru a respecta adevărul istoric, trebuie să amintesc, fără nici o tentă răutăcioasă, că actualii jandarmi moștenesc de fapt cazărmile, dotarea, misiunile și chiar și cadrele fostelor trupe de securitate, re-branduite și ele ca și structurile militare după 1989.

Deși sărbătorite în aceeași zi, activitățile celor două structuri s-au desfășurat oficial în cazărmile proprii, (cu mențiunea că activitățile de la Cercul Militar au fost comune) a fost totuși o sărbătoare comună în sensul că a avut loc în aceeași zi iar unele activități au fost comune.  Cum nu am putut participa la activitățile din cazarma Brigăzii Mobile de Jandarmi din Craiova, voi relata ce s-a întâmplat la sediul Brigăzii 2, pentru că am sărbătorit înființarea Diviziei 1, nu a Brigăzii Multinaționale, căci așa cum spuneam,   Brigada 2 s-a înființat în 1894,iar Brigada Multinațională în 2017.

Cine le mai descurcă? Așa cum spunea generalul Pâlșoiu Ion,  nu îți poți sărbători ziua de naștere în ziua în care s-a născut străbunicul tău, chiar dacă îi moștenești casa, numele de familie și betele. Ar trebui, zic eu, să facem o distincție clară între data înființării unei unități, a unei structuri, și tradițiile pe care le moștenești. Să luăm exemplul Forumului Democrat al Germanilor din România,  care deși a preluat averea, imobilele și poate și apucăturile altor asociații chiar paramilitare din cel de-al doilea Război Mondial,  declară că a fost înființat după 1990 deși prin statut declară că moștenește tradițiile și imobilele tuturor formațiunilor aparținând minorității germane ”abuziv” desființate, ferindu-se  ca dracu de tămâie să admită că s-a născut  la data de 20 Noiembrie 1940  prin Decretul nr. 830 când a apărut Grupul Etnic German nazist pe care îl moștenește prin strădania domnului președinte.

La sediul Brigăzii 2 au fost invitați și au participat o parte din foștii comandanți ai brigăzii, militari care au lucrat în acest comandament, șefii asociațiilor militarilor activi și în rezervă din garnizoană, reprezentanți ai presei și ai administrației locale.

Activitățile s-au desfășurat conform programului stabilit:

    • Primirea onorului și raportului de către reprezentantul eșalonului superior;

  • Intonarea Imnului Național;

  • Citirea mesajului Șefului Statului Major al Apărării;

  • Oficierea serviciului religios;

  • Alocuțiuni;
  • Înmânarea de plachete, diplome, distincții omagiale;

De apreciat faptul că la ceremonie a fost invitată și a primit o plachetă în numele soțului decedat și soția Generalului Dan Predatu, fost comandant al Brigăzii 2, unul dintre cei care a și-a dat sufletul și la propriu și la figurat pentru tot ce a însemnat ARMATĂ ÎN CRAIOVA și nu numai. Dumnezeu să îl odihnească!

  • Spectacol de mânuire a armamentului;

 

  • Fotografie de grup;

    • Defilarea trupelor;

  • Masa festivă (la Restaurantul militar);
  • Spectacol Omagial(comun) dedicat Centenarului Unirii de la 1918;

 

”Unde e militari, e și cultură”

La Cercul Militar, cei care au venit să vadă spectacolul aniversar au avut ocazia să admire și o superbă colecție de articole militare strânse cu grijă, dragoste și pasiune de inimosul plutonier-major  Leontin Ciucă, colecție pe care a mai prezentat-o cu diferite ocazii, și căreia poate armata ar trebui să-i ofere un spațiu de depozitare și prezentare permanent, pentru că printre exponate sunt obiecte foarte valoroase plecând de la ținute până la embleme, însemne de armă și alte obiecte valoroase în primul rând în plan sentimental și istoric. Cred că nu ar fi greu să i se dea chiar, și cu o chirie modică, pentru a nu ”încălca legea” un spațiu permanent la Cercul Militar  unde să fie păstrate exponatele sau chiar expuse, ca să poată fi vizitate și văzute cu diferite ocazii sau cu un program stabilit. Poate nu ar fi rău ca plutonierul major Ciucă să fie încadrat la Cercul Militar  ca specialist în tradiții militare. Pe vremuri exista un birou tradiții și cultură în cadrul unităților, dar odată cu intrarea în NATO s-a desființat, era de ”inspirație comunistă” și, pe de altă parte, ce mai avem nevoie de cultură și tradiții, când are grijă partenerul strategic să ne dea și cultură și tradiții  la pachet cu sicriele second – hand.

Privind expoziția m-am întrebat cât de mare trebuie să fie dragostea acestui om pentru armată  pentru a strânge atâtea obiecte cu adevărat rarisime, și cât de mare indiferența mai marilor armatei față de tradițiile și istoria aceleiași armate. Sau o fi alta ? Mi-am amintit că la activitatea dedicată Revoluției lui Tudor Vladimirescu, așa cum am prezentat în alt articol, niște studenți și-au manifestat dorința de a vizita Sala de Tradiții a Bg 2 I și nu am spus atunci că a trebuit ca timp de aproape o oră să se intervină pentru a obține aprobare pentru deschiderea sălii, pentru că noi așa știm să ne respectăm tradițiile, le ținem închise să nu ajungă nimeni la ele. Nici Soarele, nici aerul. Mă întreb Cui o fi cerut plutonierul major Ciucă voie să își aducă toată colecția de ținute și să o lase pradă ochilor dușmanilor de clasă. Câtă inconștiență domnule, câtă inconștiență. Dacă le lua cineva culoarea ?

Uniți în cuget și-n simțiri

Spectacolul prezentat la Cercul Militar a fost frumos, în nota spectacolelor oferite  în astfel de ocazii. La spectacol au fost prezenți și comandanții structurilor aniversate și oficialii administrației locale și de Stat.

Sunt convins că publicul larg s-a bucurat de spectacol. Mulțumiri  și felicitări organizatorilor, LA MULȚI ANI SĂRBĂTORIȚILOR, DAR ȘI SPECTATORILOR, PENTRU CĂ SPECTACOLUL A FOST DEDICAT CENTENARULUI UNIRII AȘA CUM S-A VĂZUT ȘI PE BANERUL DE PE SCENĂ.


Fără a subaprecia eforturile acestor copii, nu pot să nu observ componența corului unui liceu militar. Ar fi culmea să se numească ”Corul bărbătesc” al Colegiului Militar Tudor Vladimirescu.

 

https://youtu.be/xE60J0HpwWc

https://youtu.be/MChyUox0FVQ

https://youtu.be/iXQX6JqOsRE

https://youtu.be/I5wPxZPmHVc

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

4 Raspunsuri la Aniversare în spiritul Unirii, la Craiova

  1. Vladimir Putzin

    Fără a dori să-i cânt în strună tolerantului nostru amfitrion, pentru ca n-am facut-o si in cinstea respectului reciproc pe care ni-l purtăm, n-o s-o fac nicio data, imi manifest si eu aici consternarea ca traditiile armatei noastre sunt facute pres si chiar anulate, doar pentru a le face pe plac unora cu ceva peste doua sute de ani de istorie si aia adunata de prin toate ungherele cardinale, intercardinale si para cardinale ale civilizatiei terestre.
    Intr-un elan de aducere aminte, vroaiam ca inaintea ultimului marș spre locul unde voi sta in pozitia drepți si pe veci repaus, sa dau pentru ultima oară onorul Drapelului de Lupta al Scolii Militare Superioare de Ofiteri „Nicolae Balcescu”, acum transmutata sub alt nume si obiceiuri de imprumut, in fata caruia mi-am inchinat prin Juramant viata Tarii mele natale, toate celelalte juraminte fiind facute, ca „să fie”, in mod „festiv” in birou, prin semnarea unor „A 4” aduse vraf, batute la masina, de unu’ de la cadre …
    Si as mai fi vrut sa aduc o ultima si atat de binemritata cinstire si Drapelelor de Lupta ale B. 21 V.M., R. 1 Mc. si B.117 Cc., sub care soldatii de sub comana mea, in numar de cateva sute bune, au jurat credinta mamei noastre Romania, precum si celor ale Diviziei 1 Mecanizate „Tudor vladimirescu Debretin” si al Armatei 1, unde mi-am desavarsit cariera mea militara si m-am implinit ca Om al acestei Țări …
    Or mai exista Drapele lor oare …, ca numele li s-a s-a dus pe „pustii” … ? Si daca da, prin ce rafturi cu naftalina de prin intunecate ungherele ale vreunui depozit militar zac, precum SPERANȚA noastra care, cică ar muri ultima si de care, cat traieste, ne cam doare pe toti in … pix !
    O spun cu darerea ca, aproape brusc, am renuntat la instructia de front traditiobala, la denumiri istorice sle genurilor de armă, cum ar fi cel al GRANICERILOR, si la mult prea multe denumiri izvorate din traditia, sacrificiile ce sange si truda militara romaneasca si ca, ACEASTA S-A FACUT SI IN PREZENTA GENERALILOR SI COLONEILOR CARE, ACTIVI FIIND LA VREMEA TRECERII IN NEFIINTA A ISTORIEI MILITARE ROMANE CONTEMPORANE, IMPOPOTONEAZA ASTAZI CU FALNICA LOR PREZENȚĂ SI GALONATELE LOR UNIFORME, TOT FELUL DE CEREMONII, urmate de deja traditionalele mase si „dansuri” ale neputintei de a fi si a ramane noi înșine, injositi pana la anihilare de aceasta rusinoasa mezalianța euroatlantica … !!!
    Conform apucaturilor mele, aveam pregatite si dou bancuri pe măsura absurdului situatiei, dar supararea mea le considera acum nepotrivite, urmand sa le „livrez”, dupa caz, cu alta ocazie …

  2. Geofreeland

    Trist. Tabula rasa, ștergerea trecutului. A istoriei. A tradițiilor, nu numai militare. Iorga, „cine uită nu merită” referindu-se la istorie. Țările române și-au păstrat ființa cu arma în mână.Faptele memorabile ale românilor au uimit Europa. Plecând de la sloganul lui Klaus în campanie pe atunci nu înțelegeam ce însemnau „punct și de la capăt” „pas cu pas”. Acum înseamnă o tabula rasa orchestrată la cel mai înalt nivel. Când îl veți auzi pe Klaus, efemer și nesimbolic comandant suprem vorbind de Mărășești sau Oarba de Mureș vom fi normali. Eu l-am auzit pe bunicul povestind de lupta la Mărășești, fiind acolo, pe fratele țaței povestind de Cotul Domului și Oarba, și Budapesta, și Tatra, fiind acolo. Azi, suntem în rovine, mlaștina ignorării oricărui trecut care ne-a motivat de mii de ani neamul.Mai rămâne ca domn’ fifor dă ne îmbrace în livrea și să jurăm pe steagul, nu drapel, al OTAN.Nu mai e mult, răbdare, pas cu pas.

  3. Sergiu

    D-le Colonel, voi raspunde la intrebarile dumneavoastra tinand cont ca ele erau mai degraba retorice, dar o fac in semn de apreciere a spiritului lor.

    1.Cui se subordonează această brigadă, Ministerului Apărării Naționale, sau NATO?
    Intreaga armata se subordoneaza NATO, fie ca o stiu si o vor, fie ca nu.

    2.Este o structură a armatei naționale (dacă mai avem armată națională) sau a NATO?
    A NATO. USNAT suna mai corect: UNited States North Atlantic Treaty. With minions.
    3.Care sunt misiunile acesteia și ce unități are în subordine?
    D-le colonel, brigada multinationala este doar crearea cadrului legal. Daca va sosi momentul, toate unitatile locale se vor subordona centrului bruxellez.
    4.Comanda unității este o comandă națională sau NATO?
    De 10 ani nu mai avem comanda nationala. Sau buget national alocat armatei. Bugetul asa-zis al armatei este pentru cateva unitati inca necesare multinationalului centru conducator si pentru „achizitii” de materiale strategice intru eliminarea gioarselor marilor aliati si preteni.
    5.Dacă Brigada (sau unitățile din subordine) primește ordin să intervină cum a intervenit în 1999 la Stoienești, va participa și compania străină din structură? Dacă da de ce, dacă nu, de ce ?
    Sunt in asentimentului raspunsului dumneavoastra: daca nu ii incurca vreo problema gen Stoienensti, aia e doar pentru unuitatile bastinase. Daca ii incurca, vom primi tot ajutorul necesar, chiar si necerut.
    6.Care sunt misiunile și cum intervine o structură multinațională în caz de război? Se subordonează Brigada conducerii naționale sau va aștepta să primească ordine de la Bruxelles după convocarea conducerii militare NATO?
    Misiunile si interventia brigazii multinationale va tine strict de coloana vertebrala a politrucilor momentului.
    7.Dacă Brigada este o structură a NATO cu drepturi depline, deci condusă de NATO, CUM ȘI ÎN CE CONDIȚII SE MAI ORGANIZEAZĂ LA RĂZBOI, poate intra Brigada în planul național de mobilizare? În ce bază?
    Planul national de mobilizare (nu) va functiona in momentul mobilizarii, cand se va alege graul de neghina. Abia astept sa vad rezervistii de 40 de ani stransi la gramada cu imberbii care au pus mana pe arma doar in vreun joc pe PC. Aplicatia de telefon anti-tank va deveni downloadul nr 1.
    8.Unitățile din subordinea actuală a brigăzii, mai sunt ale brigăzii? Dacă da, au același statut? Dacă nu, cui se subordonează la mobilizare și război ?
    La mobilizare si razboi armata se va clatina in directia in care tipa amabasada usandeza.
    9.Dacă Brigada cu toate unitățile ei, sau doar comandamentul sunt subordonate NATO, CINE LE ÎNLOCUIEȘTE ȘI CINE ASIGURĂ MISIUNILE NAȚIONALE SPECIFICE LA MOBILIZARE ȘI LA RĂZBOI ?
    Aici nu cunosc.
    10.Dacă Brigada este multinațională în subordinea NATO, cine o finanțează?
    In feudalism, d-le colonel, nobilii veneau la chemarea seniorului cu cetele lor, pe care le intretineau din banii proprii (adunati de la iobagi). Cred ca situatia s-a perpetuat.
    11.Dacă Brigada, cu sau fără unitățile subordonate este multinațională și se subordonează NATO, cine îi/le preia sarcinile naționale?
    Care unitate mai are sarcini nationale – afara de deszapeziri si alte activitati conexe?
    12.Dacă Brigada este multinațională iar batalioanele sunt naționale, cine conduce batalioanele în misiunile naționale?
    NATO forever.
    13.Ce sarcini are brigada la război, cine o alarmează, cine o conduce, sau cum acționează dacă începe o nouă revoluție sau o ”rezistențiadă” ?(nu de alta, dar condițiile sunt în pârg, domnul președinte chiar îndemna rezistenții să se manifeste în plen și a participat chiar într-o geacă roșie la preludiu)
    D-l presedinte de facto al Romaniei, d-l Hans Klemm.
    14.S-ar mai pune și întrebarea dacă membrii brigăzii sunt plătiți la nivelul soldelor NATO, sau al armatei române și chiar dacă contingentele celor două țări care au militari în structură sunt plătiți la fel, pentru că dacă fac parte din aceeași structură, au aceleași misiuni și program, ar fi normal să fie plătiți la fel.
    Egalitatea nu e pentru catei, d-le colonel.
    Sper ca nu v-am impacientat cu exercitiul meu. d-le Neacsu. Ca ultima generatie de rezervisti ce ma gasesc, nu privesc problema neutru, ci cu gandul la cordonul strategic usandez romano-ucrainiano-polonez intre Rusia si Europa in general si Germania in special.

  4. @Sergiu,
    Abia astept sa vad cine te contrazice.