Loading

“Viorica Dăncilă împreună cu prietena ei blondă merg pe stradă, iar prietena exclamă:
– Uită-te la câinele ăla cu un ochi!
Viorica Dăncilă îşi acoperă un ochi şi zice:
– Unde? “
–culegere din folklor

PNL va intra în istorie, istoria recentă aRomâniei, drept partidul cu cei mai insipizi, neinspirați, lipsiți de personalitate și absurzi, așa cum PSD va întra în istorie cu cei mai corupți, tupeiști puși pe căpătuială  președinți de partid. Plecând de la  ” ză fadăr end ză madăr of ză niu liberals”, trecând prin  Alina Gorghiu bătând la uși și cerând copiilor să deschidă –probabil să semneze adeziunea- apoi  prin doamna Raluca Țurcan, cea mai insipidă prezență, s-a ajuns la Ludovic Orban, cel mai lingău și mai absurd președinte liberal,  și astfel acest partid a devenit partidul impotenților, un partid (de i)de ologi, fără cap, fără mâini, fără picioare.  Credeam că atunci când striga pe scenă ”ciiiiiiine  vorbește și atunci când taaaaaace” dar de fapt trebuia să întrebe cine tace și atunci când vorbește, Ludovic a făcut dovada completă a capacităților sale de pupinturist, dar m-am înșelat. Abia acum, odată cu plângerea depusă la ordinul dulapului național împotriva premierului – mă rog, sau ce o fi doamna Viorica Dăncilă- cred că a atins limita maximă. Dar, ferească Dumnezeu, este posibil să mă înșel, chiar Einstein spunea că doar două lucruri sunt infinite, Universul și Prostia, dar de Univers nu era sigur. Ce ne facem dacă Ludovic poate și mai mult? Sau ce ne facem dacă acest monument al prostiei ajunge în locul lui Dragnea, adică în poziția de a-și pune și el oamenii la Palatul Victoria? Acum măcar știm cine conduce Guvernul, îl conduce Hamsterul fără doar și poate, bine, prost, dar știm în cine să dăm cu pietre, dar când va ajunge PNL-ul lui Orban la butoane, cine va conduce Guvernul, pe cine să dăm vina, pe un grup de cunoștințe? Va fi beznă totală, nu vom ști, așa cum nu știm  nici unde dispare din când în când din peisaj Iohannis și pe cine mai vizitează. Culmea culmilor este că mai sunt și oameni din PNL care încearcă să îi ia apărarea lui Orban, nu pentru că ar fi de acord cu el, nu pentru că ar avea dreptate ci doar pentru că e șefu. Ce dovadă mai mare de politică pupinturistă vreți ? A da, e posibil să fie depășiți de chiar rivalii lor politici prin decizia de a muta ambasada României la Ierusalim, dar ăsta e pupinturism la nivel înalt, nu de șantier, iar acesta a  devenit deja o obligație  și o condiție a ajungerii la butoane.

A lua plângerea sau bocetul lui Orban la bani mărunți și a o analiza sau a depune efortul de a o demonta,  este, pe lângă  o inutilă pierdere de timp, și un gest care ar proba proverbul binecunoscut cu nebunul care aruncă cu piatra în fântână, iar 10 deștepți sar să o scoată. Este absurd să încerci să demonstrezi că absurdul e absurd. Păi dacă o vizită a premierului unei țări într-o țară străină este considerată act de înaltă trădare în condițiile în care țara respectivă, indiferent care este ea, nu se găsește în război cu reprezentanții  țării vizitatoare, atunci cel mai mare trădător al țării este Iohannis care trei sferturi din mandat nu a făcut decât vizite, cu sau fără obiectiv declarat, dar mai ales, fără nici un fel de raport de activitate la întoarcere, adică exact ce i se impută Vioricăi. Auzi, subminarea capacității de apărare. Păi dacă vizita asta a fost considerată atentat la sistemul național de apărare,  Ordonanța 59, prin care au fost decapitate toate ministerele componente ale SNAp ce a fost domnule Orban? Sau conducerea acelor structuri nu interesează președinția iar soarta militarilor deși și a apărării țării sunt lipsite de importanță? Ambasada este a României, dar armata a cui este domnilor?

Este, așa cum spuneam, absurd să încerci să demonstrezi că absurdul e absurd. Ceea ce nu se discută însă, este perversitatea acestei plângeri. Să fiu sincer, nu știu dacă Orban realizează cât de inutilă este plângerea lui și că nu are nici o șansă de câștig în instanță, pentru că ar trebui să dovedească că discuțiile Vioricăi cu Bibi au stabilit calea distrugerii României, ca acuzațiile să stea în picioare. Ori, în condițiile în care nu s-a putut stabili nici că acțiunea celor de la Black Cube a urmărit ceva rău la adresa Luluței, iar respectivii agenți Mossad sunt merci bine în afara oricărui pericol, ce soartă poate avea bocetul lui Orban ? Spuneam că nu garantez faptul că Orban realizează  că plângerea lui este sortită eșecului din punct de vedere juridic, dar i s-a spus că va face un mare serviciu politic președintelui care imediat ce se va pune acțiunea în mișcare, va putea cere (așa spune el) suspendarea și apoi revocarea premierului și demiterea guvernului, dacă nu i se lămurește(și nu se va lămuri) situația juridică în 45 de zile. Ei da, în mintea lui slugarnică, nici un act nu este suficient de absurd dacă șefu va fi mulțumit, el sperând că pentru acest serviciu  Iohannis îl va pune pe el prim ministru. Ludovice, Ludovice, Iohannis e însurat cu Cioloș pe ruta Paris-Berlin, belește ochii, lasă visele taică, sau te mulțumești cu o votkă?

Deci tot acest circ cu plângerea are ca scop doar  să îi dea lui Iohannis ocazia  să o suspende pe Viorica  pe motiv că e cercetată penal, apoi după 45 de zile să ceară prin abuz ceea ce nu are de fapt drept să ceară constituțional, adică demiterea premierului. Ca la noi la nimeni, căci Iohannis  va încerca să uzeze de un articol din Constituție, care însă specifică clar că Orban nu are dreptul să ceară urmărirea juridică a premierului. Art 109 (2) din Constituție, spune: ”Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”

Bun, deci premierul Dăncilă nu poate fi urmărită penal la cererea lui Orban, pentru că el nu are dreptul constituțional de a cere acest lucru. Dar el a afirmat că a cerut urmărirea Viorică, ca persoană fizică, nu a premierului. Da, dar a învinuit-o de fapte pe care le-a săvârșit ca premier, nu ca persoană fizică, iar acest lucru este dovedibil tocmai prin protocoalele semnate și deciziile guvernului care a trimis premierul în Israel iar schimbarea ambasadei a fost propusă de guvern, nu de tanti Viorica. Este clar pentru cel mai prost procuror din România sau pentru cea mai stricată portocală, că plângerea lui Ludovic nu stă în picioare și ar trebui ca după citirea acesteia, orice, procuror, judecător, magistrat, să decidă în 45 de secunde că plângerea nu se susține, dar mai ales, nu există probe. Numai că judecătorul care a primit sau va primi cazul, ca și procurorul de caz, au și ei copii, au și ei probleme, poate chiar schelete prin dulap și în mod cert le va lua mai mult de 45 de zile ca să studieze dosarul.

Dar, cum la noi legile sunt făcute pentru a fi interpretate și pentru a se bate cap în cap una cu alta, în legea 115/1999, Legea privind responsabilitatea ministerială, la art 20 scrie că  „În cazul în care s-a cerut urmărirea penală împotriva unui membru al Guvernului, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestuia din funcţie”. Nu se specifică aici cine are dreptul să ceară asta, nici că e obligatoriu ca cererea de urmărire penală să fie făcută conform Constituției, spune doar ”în caz că s-a cerut urmărirea penală” ceea ce Orban a cerut, deci Iohannis crede că are tot dreptul să dispună suspendarea Vioricăi  din funcție. Uite așa fiecare va apela la un alt articol de lege și va considera că el are dreptate. Și uite așa românii vor privi ca proștii, ca de obicei, la tot acest circ făcut din ambiția unui individ care s-a supărat el că nu i-a răspuns Viorica la telefon și care a decis să o schimbe pentru a-și arăta el mușchii.

Este însă la fel de adevărat că mutarea ambasadei la Ierusalim nu face deloc bine la hemoroizi și că prin asta ne-am asigurat de ”pretinia țărilor arabe”, echivalent cu liber la atentate și disprețul întregii lumi.  Dar la aceleași riscuri ne-am expus și când am decis să participăm la misiunile din Irak, Afganistan și în viitor Siria și nu am văzut nici un Orban să facă scandal. Așa cum nu am văzut nici un Ludovic sau Klauss, să facă scandal că suntem ocupați de forțe străine, așa cum bocește acuma Orban, atunci când ni s-a umplut țara de șenile străine, dar strigăm acuma că mutarea ambasadei favorizează ocuparea teritoriului de forțe străine.  Ce parșivă e politica asta și ce curve  politice ne conduc.

La fel de adevărat este că Viorica nu prea are ce căuta pe la sediul guvernului, nici măcar în vizită, că ar fi în stare să creadă că e prim ministru, dar nu e de vină ea, ci cei care au propus-o și nominalizat-o, dintre care unul este chiar cel care acuma vrea să o demită pentru că nu a făcut ce au făcut ceilalți doi dinaintea ei, adică nu i-a pupat șui mâna. Și tot atât de adevărat este și că nici cel care îi vrea demisia cu orice preț nu prea are ce căuta prin Cotroceni, că ar putea crede că e președinte, dar nu e el de vină, de vină sunt cei care l-au nominalizat kkndidat și cei care l-au votat, din care mulți își dau cu tesla într-un punct sensibil. Sub aceste aspecte, se merită unul pe altul, unul care tace atunci când ar trebui să vorbească și altul care vorbește când ar trebui să tacă, dar și noi, cei  care dormim atunci când trebuie să facem ceva, îi merităm pe amândoi.Kașai românul!

https://www.youtube.com/watch?v=TQvqMpx01ak

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/suspendarea-premierului-ce-spune-constitutia-si-precedentul-din-2006-931124

De

2 comentarii la „Plângerea lui Orban, pas cu pas”
  1. Când te duci la Berlin să primești „ordinul de luptă”, la recomandarea neamțului din deal, cine poate crede că angelika cancelăriță nu e implicată. Adică pe șleau, putem deduce simplu că o putere străină e implicată direct în lupta cu alte puteri străine pe frontul politic al puterii românești. România e atât de violată de toți străinii încât așa cum anticipam la 10 mai, asistăm la păpușarii cu Vasilcă și Mărioara prin bâlci. E ceva absolut monstruos la nivel mondial. Bag seamă că tabelul lui Mendeleev al zăcămintelor țării noastre e harta operativă a marilor puteri. Dacă mistrețul castrat de Luluța face denunț de înaltă trădare în favoarea Israelului, la fel de bine se pretează și un denunț împotriva denunțătorului tot de trădare în favoarea Germaniei, nu? Democrația? Dă-o dracu! Acum e o „altfel de poltică” , a cătușelor, că asta înseamnă stat de drept, numai excepții de la Constituție și Lege. Dacă ” nimeni nu e mai presus de lege”, noi, amărăștenii locuitori, cu frica legii, chiar suntem acei „nimeni, constituționali. Ei nu. Mai ales „marele mediator” . Problema e că din joaca asta cu focul nu știm când va exploda mămăliga împotriva impostorilor. Poporul ăsta are o limită, o fi el tolerant dar cuțitul străin a cam ajuns la os. Nu văd decât partea neagră a unui final: ori vorbiți nemțește ori vă rupem! Kosovo e exemplul. Numai baba Safta, îndoită în sapă, își prășești porumbul pe locul ăla de casă de la mă-sa și ostenită stă sprijinită in coada sapei, privind cerul, ca-n fiecare zi, mulțumind Domnului, fără să știe că pământul sudorilor sale e marea bogăție a Europei. „O ploua, maică?” Poporul ăsta cuminte, de mii de ani, se trezește, încet, încet. O scânteie îi mai trebuie. Văd că unii ațâță un foc imprevizibil, periculos, pe o vreme cu vânt.

  2. ÎN ROMÂNIA NU MAI E DEMOCRAȚIE! Când un pervers ca Orbán, liderul Opoziției democratice până acum, face un denunț aberant împotriva prim ministrului, ca persoană fizică, el zice cetățean (al cărei țări?) și întreg partidul își însușește gestul infam atunci se eludează orice regula democratică a politicii, orice logică, sfidând votul popular, baza democrației și o istorie de partid. Din acest moment asistăm la o LOVITURĂ GRAVĂ a democrației plătită cu sângele tinerilor în ’89. Singura soluție e acuzarea președintelui care nu își exercită dreptul de mediator constituțional! EL NU COMENTEAZĂ NIMIC zâmbind la fel de pervers. De ce mai iei leafă neamțule? Necomentând și instigând, faci politică și nu ai voie, pe lângă faptul că nu ai făcut nimic pentru această țară latină. Ești complice la tot răul adus țării. Tennerife, Miami, Șureanu, navetă cu alai, trai neneacă! Suntem chiar orbi? Continuarea bătăii de joc va avea consecințe dezastruoase pentru toți cetățenii. Cine ne vrea a ne rupe în an centenar? În ce țară trăim? Cine mai suntem noi, românii? În loc să ne construim țara, președinții Băsescu și Johannis, au distrus-o. Deșteaptă-te, române! Democrația piere cu fiecare zi și votul nostru nu mai contează, trăim în dictatură!

Comentariile sunt închise.