Lonicera –Alanya, întoarcere cu surprize

 

Park Via

După aventurile de pe meleagurile Alanyei,  întors acasă am avut parte de surprize mai puțin plăcute. La plecare lăsasem mașina într-o parcare cu plată pe baza unei rezervări la Park Via, în parcarea firmei Parcare Otopeni lângă hotelul Rin. M-a costat 120 lei pe 7 zile de parcare, cu mașina parcară afară, fără acoperiș deasupra, în parcare cu intrare supravegheată-cu camere video- păzită teoretic, dar practic oricine putea intra sau umbla la mașini fără a ști cineva dacă umblă la mașina lui sau a altuia. În fine sunt riscuri asumate. Serviciul are două inconveniențe: primul este faptul că la plecare lași mașina acolo fără să ai nici un contract, nimic semnat de cei cărora le lași mașina pe mână, nici plată, nici chitanță, deci practic nu ai nici o garanție că răspunde cineva de mașina ta, exceptând rezervarea făcută on-line care însă nu garantează nimic. Al doilea inconvenient,  este că deși se asigură transportul gratuit la și de la aeroport, acest serviciu de asigură doar pentru Otopeni plecări nu și sosiri așa că la întoarcere trebuie să te deplasezi cu bagajele de la sosiri la plecări pentru a fi preluat de mașina firmei. Probabil că firma e atât de săracă încât nu își permite mai multe mașini sau un permis de acces și pentru Otopeni-Sosiri.

În fine, prima surpriza neplăcută la întoarcere a fost faptul că am găsit mașina cu bateria.. gata consumată, deși la plecare nu avusesem probleme cu ea. Eu nu lăsasem nici un consumator deschis, dar am găsit lumina de interior deschisă.  Cum nu pot proba nimic, nici nu pot învinui pe nimeni. Am reușit să împrumut o găleată de curent și așa am plecat către casă.

Intervenție de urgență la Mihăița

Am ajuns cu bine acasă seara târziu și abia așteptam să vină dimineața să merg să îmi văd ”copii” la moșie, la Mihăița. După despachetare și aranjare acasă, am purces către domeniile ”regale”. Aici altă surpriză, de data asta de proporții.

Nu mai puteam intra în curte deoarece salcia de la poartă se rupsese în urma unei furtuni ce avusese loc cu două zile înainte de sosire. Spre norocul meu cele 3 crengi groase au căzut în curte și în afara curții fără a atinge nici poarta, nici gardul, nici garajul și nici magazia de lângă ea, nici remorca.Nici rachetele Patriot nu ar fi căzut cu atâta precizie chirurgicală, fără a produce pagube colaterale.

Ca prin minune, a crengile au căzut exact în spațiile libere dintre gard, poartă, magazie, garaj. Culmea este că cu câteva zile înainte de a pleca în concediul fusesem la primăria Coțofenii din Dos de care aparține satul Mihăița și lăsasem o sesizare prin care semnalam pericolul ca în cazul unei furtuni mai puternice, salcia, înaltă, de peste 6 m, să se rupă și să provoace distrugeri sau chiar să rănească pe cineva aflat în apropiere.

Furtuna a venit Miercuri, 22 August, a fost un ciclon după cum au spus vecinii, dar spre norocul meu și al vecinilor, ruperea și căderea ei nu a produs pagube. Am fost la primărie imediat și spre norocul meu am găsit pe doamna primar Cetățeanu Corina Stela se afla la post în ședință cu salariații primăriei. Am rugat-o să mă asculte câteva minute, i-am explicat situația, cunoștea problema ridicată la mine și chiar în ziua aceea lucrători ai primăriei plecaseră prin comună să verifice starea plopilor și sălciilor din comună ca urmare a furtunii recente. Pe drum constatasem și eu că mai erau câteva sălcii rupte. A chemat imediat pe domnul inginer Cătălin și un lucrător, nea Paul care s-au deplasat la fața locului. Să fiu sincer mă îndoiam că doar ei vor putea face ceva,  având în vedere grosimea și înălțimea salciei,  era necesară o macara ceva pentru a sălta crengile în așa fel încât să evite pagube produse de crengile tăiate, sau cel puțin încă câțiva oameni care să poată manevra și dirija căderea crengilor.

Spre surprinderea mea cei doi au reușit să degajeze poarta, intrarea, să taie crengile, să taie salcia fără a provoca nici cea mai mică pagubă.

 

Nu pot decât să le mulțumesc lor și doamnei primar pentru înțelegere, promptitudine, dar mai ales profesionalism. Uite că se poate și în România.

Concluzii post Lonicera

Acuma, că tot s-a terminat concediul să trag câteva concluzii legate de sejurul în Alanya.

1. Christian Tour. Am făcut rezervarea încă din noiembrie 2017, biletul pentru două persoane hotel de 5 stele All inclusive a costat 1240 euro, zbor cu avionul de la București. Având în vedere că în prețul sejurului a intrat și transportul de la aeroport la hotel dus întors, 200 km și excursia la Antalya, pentru shopping, consider că prețul a fost ok. Personalul însoțitor și cei care au asigurat serviciile companiei la fața locului, exceptându-l pe Sergiu a fost ok, iar alegerea acestora din rândul cetățenilor din Republica Moldova vorbitori deci și de limbă rusă, este inspirată. Recomand firmei ca împreună cu celelalte firme de turism care acționează în zonă să ceară și să impună managerilor de hotel să asigure programe de televiziune în limba română în hotelurile locuite de români, alături de cele în limba rusă, germană, franceză sau engleză, având în vedere că cel puțin 40% din turiști sunt români. În ultimele 3 zile, la Lonicera au fost suspendate aceste programe, iar un recepționer rus întrebat de mine de ce au fost scoase cele câteva programe, a răspuns în bătaie de joc că o să fie băgate la anul. Sugerez chiar ca firmele românești de turism  să facă lobby pentru a fi angajați  și cetățeni români sau moldoveni, vorbitori de limba română în cadrul personalului hotelurilor unde turiștii români sunt în procent de cel puțin 25-30%. Recomand de asemenea managerilor Christian Tour, să își instruiască personalul însoțitor să facă o propagandă mai puțin agresivă ciubucului pe care l-au recomandat cu insistență,  pentru că dau impresia că fac juma –juma cu șoferii de autobuze, atât de insistenți au fost. Ultimul însoțitor, cel care ne-a însoțit la întoarcere spre aeroport, un constănțean, a fost ceva mai subtil și a anunțat mai în glumă, mai în serios, că există o tradiție, ca  cei care vor să se mai întoarcă în Turcia să arunce bani în mare. A continuat apoi, că cei care nu au știut și nu  au făcut acest lucru, pot să lase ceva monede în coșulețul de pe bordul autocarului iar șoferul va face acest lucru în locul lor. Ei da, gluma aceasta a avut mai mult efect  decât insistențele lui Sergiu sau mâna întinsă a șoferului. Nota 9.
2. Serviciile . Exceptând lipsa vorbitorilor de engleză și pe undeva răutatea unor recepționeri care erau nu doar lipsiți de instruire ci chiar și de bun simț, cazarea, masa facilitățile au fost la cote maxime. Sub acest aspect acord nota 8, cu precizarea că cele două puncte sunt scăzute de personalul de la recepție și guest – relations. Să nu uit, recomand românilor să își evalueze cu atenție posibilitățile. Să mă explic. La restaurant, printre multele salate înșirate am sesizat cu uimire o salată dintr-o plantă care mi s-a părut cunoscută. Este aceasta.

Planta respectivă, cunoscută sub numele științific de ”Portulaca oleracea”, este nimic altceva decât binecunoscuta grașiță pe care mă puneau bunicii să o culeg de pe marginea șanțului să o dau la porc și cu care acuma la bătrânețe mă lupt pentru a-mi proteja culturile de ardei și roșii.

Anul acesta am scos din pământ saci întregi pe care i-am dat vecinilor care au porc, să îl îngrașe. Ei bine aceasta conține Omega 3 și este foarte apreciată de în ultimii 30 de ani, găsindu-se pe mesele restaurantelor de fițe. Deci nu mai aruncați grașița, alții dau bani grei să o aibă în farfurie.

3. Cumpărăturile. Cum cunoșteam modul de acțiune al vânzătorilor din magazinele arăbești încă din 94, mă așteptam ca și aici să găsesc aceeași plăcere de a negocia și aceeași amabilitate. Dezamăgire. Este o mare diferență între arabi și turci, nu numai de limbaj, ci și de tratament. Arabii sunt gata să dea un raft întreg de haine jos ca să îți dea un tricou, ca să cumperi de la ei și ca să pleci mulțumit. În plus, aceștia ridică prețul mărfii, dar nu pentru a te jupui, ci pentru  ca îți dea ocazia să negociezi și să poată lăsa din preț în funcție de abilitățile tale de negociator, atâta cât le poate permite catalogul de prețuri. Personal, în Kuwait, am mers cu negocierea până la suma minim admisă de magazin, aproape de prețul de achiziție, vânzătorul aducându-mi facturile de achiziție pentru a-mi dovedi că efectiv nu poate să coboare mai mult. La turci nu e așa. Turcii ridică prețurile când văd un turist, nu din plăcerea de a negocia ci din plăcerea de a te jupui mai ales dacă turcul nu e turc și nici patronul magazinului. Astfel, ei îți pot vinde un produs la preș dublu pentru că au avut grijă să îți spună că marfa costă de trei ori mai mult, ca să aibă de unde să scadă să crezi tu că ți-au făcut un hatâr.  Cel puțin asta am constatat în Alanya, nu știu dacă este la fel în toate orașele sau toată Turcia, deci oricât ați reuși să ”obțineți” de la un comerciant să nu credeți că v-a făcut o favoare, totul depinde de cât de  simpatic sau antipatic i-ați fost, sau cât de mult umflase prețul. Cei mai mulți vânzători, cel puțin în Alanya, când întrebi de preț, înainte de a-ți răspunde te întreabă de unde ești, ca să știe cu cât pot urca prețul. Deci recomand cu căldură să cumpărați doar strictul necesar pentru că turcismele din Turcia sunt mai scumpe decât cele din România și e păcat să bați atâta drum ca să plătești un preț mai scump pentru ceva ce găsești acasă mai ieftin. Acord nota 5-6 la acest capitol. Dar cafeaua Mehmet Efendi merită cumpărată.
4. Așa cum spuneam plaja, apa mării, temperatura, nisipul, sunt ok, cel puțin unde am fost eu, piscinele sunt curate, apa curată, sub acest aspect nota se ridică din nou la 9.
5. Atât văzută din avion, cât și din autocar, Turcia, cel puțin pe traseul Antalya –Alanya, este sub ceea ce poți vedea la noi, exceptând calitatea șoselelor. Avem o țară infinit mai frumoasă, chiar dacă nu avem clădiri, hoteluri, palate, arhitectură la fel de impozante. Sincer, Turcia m-a dezamăgit, exceptând locurile istorice care sunt interesante, nu ai ce vedea în Turcia, nimic altceva nu mi-a încântat ochii. La noi până și câmpurile necultivate sunt mai plăcute vederii localitățile sunt mai chitite, mai clar delimitate, mai organizate. Acord nota 6-7.

Dacă aș mai merge în Turcia? Da, dar după ce m-aș interesa și aș cunoaște detalii privind aspectele arătate mai sus. Trebuie însă să știi și cine e cel care îți face recomandările, pentru că și acestea sunt subiective și nu toată lumea urmărește aceleași lucruri  și nici nu are spiritul de observație la fel de dezvoltat.

Închei fără a face recomandări, pentru că fiecare are propriul sistem de valori și propriile cerințe, pretenții, gusturi. Consider că cele prezentate sunt suficiente pentru ca cei ce citesc să își facă o imagine  și să aprecieze singur dacă merită sau nu să meargă.

 

PS: La sosirea acasă, mă aștepta Negruța, ultima membră a familiei.

https://cotofeniidindos.ro/

https://sanatate.bzi.ro/grasita-buruiana-care-poate-inlocui-oricand-somonul-in-farfuria-ta-54386