Evanghelia după Ioan ne povestește cum Iisus l-a înviat pe Lazăr, la 4 zile după ce acesta murise. Tot de acolo aflăm că această minune s-a săvârșit spre slava lui Dumnezeu, pentru ca oamenii să creadă în puterea acestuia și originile Fiului său. Deci un fel de propagandă creștină, trebuia să se ”dea un exemplu” ca oamenii încă neîncrezători în puterea Dumnezeiască, să se convingă că cel care își spunea Fiul său, dar necrezut la vremea aceea, este cu adevărat ceea ce spunea că este și necredincioșii să treacă în tabăra lui. Fapta a avut -în parte- urmarea scontată, pentru că tot Ioan ne spune că ”Atunci multi din Iudeii care venisera la Maria si au vazut ce facuse Iisus, au crezut in El.
Lc 16:31, In 2:23, In 7:31, In 8:30, In 10:42, In 12:11, In 12:42”.Aflăm din Evanghelia lui Ioan că Iisus s-a dus, chemat de surorile lui Lazăr, să îl vadă pe acesta și a cerut să fie ridicată piatra de mormânt și, deși surorile acestuia inițial au spus că nu ar trebui, că e mort de 4 zile și a început să putrezească, el insistă și se constată că nu prinsese miros și era înfășurat în pânze, conform obiceiurilor vremii. Atunci Iisus mulțumește lui Dumnezeu, Tatăl Său pentru că l-a ”păstrat” pe Lazăr și spune celebrele vorbe: ”Dezlegați-l și lăsați-l să meargă”.
Un alt Lazăr
Istoria, soarta, căile Domnului (despre care însă nu scrie în Biblie, așa cum se crede ci într-o poezie a poetului englez William Cowper) sunt îmbârligate, încurcate, necunoscute, nepătrunse, și uneori paradoxale, răzbunătoare. După mii și mii de ani, un alt Lazăr, dar nu din Betania ci din Rădești, a fost ”trimis” -prin rotație, după propria mărturisire- să joace rolul lui Dumnezeu în penitenciarul Aiud și să decidă dacă niște arestați meritau să fie dezlegați și lăsați să meargă acasă. Lazăr al nostru, nefiind fiul lui Dumnezeu, nu putea face minuni așa că el a decis ca cei care așteptau la mila, judecata, propunerea lui, să rămână în continuare legați, dar nu cu cârpe ci cu lanțuri. Atâta a putut el să facă. Îl poate condamna cineva? Din câte se vede nu, poate doar Conștiința sa (de care mulți deja se îndoiesc) și , culmea, același Dumnezeu care a decis eliberarea tizului său acum 2000 de ani.
Când a izbucnit scandalul, recunosc că m-am ferit să abordez subiectul, pentru că nu îl găseam chiar așa de vinovat, cunoscând condițiile, cutumele, legile și sistemul în care se lucra pe vremea aceea, faptul că deținuții politici erau considerați mai periculoși decât râmarii, iar orientarea, indicațiile și ordinele pentru astfel de oameni erau foarte clare, veneau de la partid, fiind infracțiuni contra partidului deci cei care făceau dosare, judecau și condamnau, de fapt puneau în aplicare sarcinile de partid pe care le primeau. Toată lumea știa și știe asta și, dacă e să dai vina pe cineva atunci trebuia să dai vina pe sistem, și mai puțin pe cei care erau doar uneltele sistemului, în condițiile în care nu aveau efectiv aproape NICI O ȘANSĂ SĂ SE OPUNĂ. La fel de adevărat însă, este că pentru astfel de misiuni, sarcini, posturi, erau selecționați ”cei mai devotați” și mai supuși slujitori ai sistemului, membri de partid cu ”conștiință revoluționară”, sau colaboratori de încredere ai sistemului, sau, cum se spune azi, din cei care semnaseră ”protocoale de colaborare” mai mult sau mai puțin oficiale, cu SRI-ul, pardon Securitatea. În plus, procurorii erau aleși dintre cei mai ”intransigenți”, duri, efectiv nemiloși.
Deci eu nu l-aș fi condamnat/ învinuit pe Lazăr al nostru pentru că a executat -în definitiv- ordinele sau indicațiile de partid, așa făceau toți cei care erau în slujba statului. Ce o să facem acuma, o să condamnăm un inginer agronom pentru că a dus la obținerea de recolte record ”pentru Ceaușescu”, un inginer auto că a construit mașini pentru ”sistemul ticăloșit”, sau un militar pentru că a făcut parte din ”armata tratatului de la Varșovia”? De fapt militarii chiar au fost condamnați la blocarea pensiilor pentru această vină, de către Olguța Vasilescu, Dragnea, Solomon și colegii lor. Atâta îi duce capul, atâta fac, iar acuma, ca și Lazăr, se fac că nu au știut și că vor să repare ”nedreptățile.”
Reînvierea lui Lazăr
Revenind la Lazăr, spun că o parte din vina lui este ”ab-solvabilă”. Ce nu este de înțeles este atitudinea lui de azi, de când a început scandalul. În loc să iasă pe post din prima zi și să admită că a făcut acest lucru pentru că așa era situația atunci și că practic nu prea aveai ce face, legal dușmanii partidului erau dușmanii poporului, nu te puteai opune politicii de partid fără a trage ponoasele care puteau merge chiar la a deveni coleg cu cei pe care îi judecai sau propuneai spre eliberare. Se știe că nu un procuror decidea cine e eliberat, el primea mutarea în plic, așa cum o primesc și acuma (o parte din) judecătorii care judecă aceste cereri, indiferent ce propunere vine din partea penitenciarelor. Nu și-a pus nimeni întrebarea cum e posibil ca penitenciarul să propună eliberarea iar judecătorul (care nu cunoaște situația reală a deținutului propus spre eliberare) să decidă că nu se recomandă eliberarea? Cum poate decide el că nu e cazul, când penitenciarul spune (pe propunerea oficială) că deținutul merită? Simplu: pe lângă dosarul cu propunerea de eliberare, judecătorii primesc și o listă cu cei care real pot fi eliberați, tot de la penitenciare. Și sunt eliberați doar cei care au aviz pe ambele documente, cel oficial și cel neoficial. Recent un deținut a găsit și predat presei un astfel de document, neoficial. Dar nimeni nu a considerat că acest fapt trebuie mediatizat, s-a pus batista pe țambal. Astfel de documente primeau și procurorii și judecătorii pe timpul lui Ceaușescu.
Dacă spunea adevărul, Lazăr ar fi fost înțeles, iar scandalul ar fi fost aplanat. Dar el a preferat să tacă, unii susținători sau poate chiar colaboratori ai săi au ieșit în media cu alți Lăzări, spunând că se încearcă un act mârșav la adresa lui Augustin că ar fi vorba de altcineva, abureli. Acuma Lazăr, văzând că nu mai poate nici să tacă nici să conteste realitatea, a acceptat că a făcut parte din astfel de comisii, dar nu e el de vină ci .. ofițerii de securitate care tăiau și spânzurau pe vremea aia. Eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeei, de aici Lazăr devine condamnabil, nu pentru că nu ar avea dreptate, ci pentru că aruncă toată vina pe alții, deși avea și el partea de vină, deși se pune întrebarea cum de a fost el ales să facă parte din aceste comisii și mai ales, dacă are consțiință și dacă a încercat măcar odată să facă și ceea ce trebuia nu doar doar ce i se spunea. Practic Lazăr acuma s-a demascat drept un procuror fără personalitate, fără curaj, fără conștiință, el fiind de fapt un simplu executant, indiferent de consecințe, el NU A APLICAT LEGEA, CARE ÎN UNELE PĂRȚI ERA MULT MAI CORECTĂ DECÂT ASTĂZI, EL A FOST UN SIMPLU EXECUTANT DE ORDINE, RESPECTÂND ORDINELE, NU LEGEA. Asta a spus-o el cu subiect și predicat când a afirmat că NU EL ERA CEL CARE LUA DECIZIA SAU FĂCEA PROPUNEREA, EL DOAR SEMNA, CA PROCURORU. Prin această declarație el s-a autodescalificat și ar trebui să își retragă candidatura și să își dea demisia de pe postul de procuror șef. Nu poți avea pretenția să fii procuror, chiar și simplu, dacă recunoști că tu ești un simplu executant de ordine politice sau cedezi presiunilor serviciilor secrete. Practic domnul Lazăr a explicat și de ce a semnat protocoalele cu SECURITATEA, pardon, SRI-ul, 30 de ani mai târziu : pentru că a cedat presiunilor acestora. Peste alți 30 de ani, o să recunoască că a fost forțat de SRI să semneze acele protocoale și o să dea vina pe procurorii militari ca și acuma. Ăsta e Lazăr.
Ba, mai mult, în încercarea sa de a se dovedi indispensabil se folosește de dosarul Revoluției căruia i-a dat drumul abia acuma, la finele mandatului, după ce 4 ani s-a făcut că nu îl vede cum nu a văzut scrisoarea lui Julius Filip. De ce acuma? Pentru că acuma e momentul, sunt alegerile, lumea e în fierbere, ”rezistenții” văd cu ochi buni ”pedepsirea ciumei roșii” deci va avea sprijinul acestora pentru un nou mandate, pentru că ”doar el este garantul aflării adevărului”. Pe asta contează el și acesta este și motivul pentru care a pus dosarul pe rol acuma, ca să se laude cu el în ”dosarul de candidat”, așa cum s-a lăudat cu ”dosarul Iohanis” data trecută. Să mai spună cineva acuma, că foaia din dosarul de candidat de acum 4 ani a fost întâmplătoare. Ăsta e stilul lui Lazăr.
Pentru toate astea, din urmă, nu cele din tinerețe, Lazăr nu mai are ce căuta în magistratură. Cred că dacă ar fi fost în locul celuilalt Lazăr, Dumnezeu, cât este El de mărinimos, nu ar mai fi cerut dezlegarea sa. Eu aș folosi expresia popular : LAZĂRE,RIDICĂ-TE (DE PE SCAUN) ȘI MERGI!” Du-te Lazăre, du-te acasă, du-te unde vezi cu ochii, numai în magistratură nu și zi merci că nu ți se face alt dosar, în afara celui de candidat. Iar celor din servicii, le-aș spune și eu: ”DEZLEGAȚI-L ȘI LĂSAȚI-L SĂ MEARGĂ!”
Interesant este ce va face acum domnul Iohannis, cel care l-a sprijinit și susținut până acum pe Lazăr, din motive numai de el știute, iar acum câteva zile înfiera și el cu mânie proletară ”sistemul ticăloșit” bucurându-se că vor fi judecați teroriștii din 89, sau cei care au tras în populație înainte și în 89. Ce va face sau zice el acum, când Lazăr a admis că și el este unul din cei care au terorizat cetățenii României, chiar dacă parțial justificabil. Mai este Iohannis acum la fel de vehement? Părerea mea este că nu va avea, pentru că la dosarul numirii lui Lazăr s-a găsit și se găsește încă, o foaie ce cuprinde date din alt dosar în care apare numele lui Iohannis, iar Lazăr, dacă e să moară (politic), nu va muri singur nu îi place singurătatea.
Neinteresant acest slugoi.
https://tomisnews.ro/statutul-cadrelor-militare-modificat-senatorul-mihu-s-a-facut-dreptate-militarilor-activi-sau-rezervisti/
Disperati dupa voturi psd abureste iar militarii https://tomisnews.ro/statutul-cadrelor-militare-modificat-senatorul-mihu-s-a-facut-dreptate-militarilor-activi-sau-rezervisti/
Puterea politică, regimurile, sunt ca și vremea. Imprevizibile, iar sondajele preelectorale ca și buletinele meteo. Nu știi când, din senin, se iscă local ditamai tornada. Noi, trăitorii gliei, ne luăm umbrela când plouă, ne punem pălării de soare sau stăm în slip pe caniculă. C-așa ne obligă vremea, sau vremurile. Taica Lazăr umblă cu paltonul pe el, în mijlocul verii, încercând să ne convingă, și el și stăpânii vremii, că nu a venit dezghețul. Om fi idioții lui Țuțea? Am fi dacă în loc de a asfalta drumul să nu mai umblăm prin noroaie ne cumpărăm cizme.
Scoaterea dosarului Revolutiei cu acest prilej,l-a coborit pe Lazar foarte jos,mai ales ca a mai cerut si scuze in numele institutiei?!,ceva de un penibil nemaivazut de mine pina acum.Il apreciez foarte mult pe Tudorel Toader,are o logica numai de el stiuta,dar corecta.Se pare insa ca incomodeaza pentru ca nu raspunde la comenzi,sau considera unii ca a facut prea mult.Se pare ca nu intotdeauna e bine sa iti faci serviciul corect caci in loc de promovare,e loc de remaniere……