Eu știu că nu știu nimic…

Categoria Istorie, opinii


Azi se împlinesc 420 de ani de când,  Câmpia Turzii, la 09.08.1601, trupele de sub conducerea   Basta, la ordinul împăratului  Rudolf, venite ” să îl sprijine”  pe Mihai Viteazu în lupta împotriva lui Sigismund care se răzvrătise împotriva împărăției, i-au sprijinit trupul în sulițe și săbii, căci era singur și nu avea pe cine să se sprijine.

Eu știu că poate istoria ne-a fost prezentată aproape întotdeauna  trunchiat  în funcție de ordinele politice care au condus educația românilor.

Eu știu că poate faptul că Mihai a fost singur în tabăra lui Basta, înconjurat de dușmani, a fost  poate din vina lui, sau poate din vina căpitanilor. Publicului larg rar i se prezintă izvoare istorice credibile și incontestabile, ele sunt rareori menționate, aproape niciodată prezentate, doar păstrate în arhive și accesibile doar ”inițiaților”;

Eu știu că sunt poate multe date și informații prin alte cancelarii, încă nescoase la lumină pentru că nu ar fi în avantajul celor care le dețin, sau ar ”deforma” adevărul;

Eu știu că toți cei care au scris despre el, despre faptele sale au avut un scop, poate nu întotdeauna acela de a spune adevărul, poate chiar contrar;

Eu știu că între el și căpitanii, boierii lui,  au fost discuții în contradictoriu și certuri, unele având ca subiect modul în care voia el să-și atingă scopurile;

Eu știu că poate nici scopurile sale nu sunt așa cum le-a prezentat literatura sau poate chiar istoricii, în toate scrierile intervenind doza de subiectivism;

Eu știu că numai el știa cu adevărat ce l-a mânat în toate actele sale, poate orgoliul (unii zic că fără margini), poate dragostea de țară, poate dorința de înavuțire și mărire, poate cineva din umbră, poate dorința de răzbunare, poate și-a mințit toți apropiații toată viața, sau poate a fost câte ceva din toate astea,  care s-au împletit până s-a rupt împletitura;

Eu știu că nimeni nu e părăsit de prieteni, așa dintr-o dată, fără un motiv;

Eu știu că nimeni astăzi, mai ales necunoscând tot adevărul, dar mai ales netrăind acele vremuri, acele momente, nu  poate da o sentință;

Eu știu că nu știu mare lucru, nici măcar despre acest subiect despre care toți spun că știu, unii din istorie, alții din literatură, alții din filme, poate nu știu nimic, pentru că știu doar ceea  ce au vrut să arate unii și alții care au avut acces la unele surse mai mult sau mai puțin obiective sau credibile;

Eu știu că Mihai Viteazu nu a fost primul domnitor care a dorit sau încercat să conducă toate cele trei principate române, nici măcar primul care s-a declarat și a avut teoretic acest titlu, de dormitor al celor 3 țări locuite de români;

Eu știu că Mihai nu a fost sfânt, cum nu a fost nici Ștefan Cel mare, pe care  biserica l-a declarat așa pentru bisericile ridicate și pământurile date clericilor, știu că a făcut greșeli, că a ucis suflete vinovate doar de nesupunere față de el, sau vorbe neplăcute urechilor lui;

Eu știu că poate nici tatăl meu nu a fost perfect, poate a făcut greșeli pe care eu nu le-am văzut și nu le-am priceput cât am fost copil.

Eu știu că poate părinții mei au luat decizii privind viața, sănătatea, educația și viitorul meu, fără să mă consulte, sau pe care astăzi le-aș considera împotriva intereselor mele, sau greșite;

Dar mai știu  sunt părinții mei, că au făcut tot ce au crezut ei de cuviință tot ce a ținut de ei, pentru a mă crește, educa, face om și a-mi lăsa o moștenire, morală, materială, spirituală, că m-au iubit, protejat, apărat, împotriva oricăror pericole așa cum s-au priceput și au putut ei. Nu mi-au oferit palate în Spania, vacanțe pe Coasta de Azur, nici mașină, nici avion personal, nici un viitor fără griji, așa cum au primit alți copii, mi-au oferit cât și ce au considerat  și putut ei  pentru a ajunge OM și pentru asta îi iubesc și îi voi iubi, respecta și păstra în inima mea toată viața.

Nici Mihai Viteazu nu ne-a lăsat castele, aur (decât cel din pământ, pe care nu a vrut să îl mai trimită altora), nu ne-a lăsat după moartea sa nici măcar ”România Mare” la care visăm de atunci încoace, nu a umplut visteria țării și nu a cucerit pământurile altora pentru a le alipi țării sale, așa cum au făcut marii împărați și domnitori ai vremurilor.

Eu deși știu toate astea, deși știu că nu știu mare lucru despre Mihai Viteazu, despre viața, faptele, gândurile și moartea lui, îl iubesc și îl voi iubi cum îmi iubesc părinții, tocmai pentru că nu știu nimic, nu am nici un motiv să nu îl iubesc, îl iubesc pur și simplu pentru că ESTE AL MEU, AL ȚĂRII.  Așa cred eu că trebuie iubit Mihai Viteazu și Ștefan cel mare, și Neica Tudor, și Mircea cel Bătrân, și Ioan Vodă, și Brâncoveanu, și Cantemir, și Vlad Țepeș și toți părinții și strămoșii noștri, cu toate defectele și greșelile lor, pentru că dacă nu erau ei, nu eram nici noi.

Poate e o simplă coincidență faptul că cei care l-au folosit și omorât acum 420 de ani pe Mihai și înainte și după el pe Tudor, pe Țepeș, pe Brâncoveanu, fac același lucru și acum.  

Poate e doar o coincidență faptul că și acum, ca și atunci, România este folosită de imperii unul împotriva altuia, atunci în lupta împotriva semilunii, acum împotriva secerii (tot o semilună, dar din alt material).

Dar poate totuși nu e doar  o coincidență faptul că din nou suntem împinși de alții din afară, care promit să ne ajute cu trupe și bani (simple articole, înțelegeri  și jurăminte scrise pentru a nu fi respectate),  dacă pornim lupta împotriva ”semilunii” de azi, pentru a fi apoi lăsați singuri și a ni se tăia capul la sfârșit,  de generali trimiși să ”ne ajute”.

Poate nu e doar o coincidență faptul că și atunci, ca și acum există români care urmăresc alte interese, care pun umărul la dorințele altora , români neiubitori de părinți, avizi de putere și înavuțire, unii purtând mai mulți ”părinți”  pe buze sau în minte, dar neiubindu-se decât pe sine.

Nu vrem să învățăm din istorie, nu vrem să învățăm din greșeli, un blestem ancestral ne-a făcut să ne omorâm și aruncăm în uitare părinții și să ascultăm de promisiuni și interese smintite, vânzându-ne țara, copii, viitorul și conștiința.

 Versurile altui ”părinte” vândut de națiune,   puse în cântec de un trubadur, exprimă,   ca un blestem aproape, întreaga istorie din care nu vrem să învățăm nimic.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

7 Raspunsuri la Eu știu că nu știu nimic…

  1. Gigi

    Domnule Neacşu,nu pot decât sa-mi exprim admiraratia mea faţã de d-voastra pt.Art. Da,spre rusinea mea chiar am uitat cã astãzi Marele nostru Voievod a pierit ucis miseleste in tabara de pe Cîmpia Turzii,împlinindu-se 420 de ani.
    Da,Mihai Viteazul este al nostru,al românilor,alãturi de toti marii conducãtori ai acestei ţãri de-a lungul istoriei,lungi şi zbuciumate.
    Vrem sau nu vrem,cã vor unii sau nu vor alţii,Mihai,este primul care a unit toate cele trei principate,sã fie f.clar,chiar şi pt.putin timp. Cã a fost dorinta,cã a fost ambitie de marire,de i navutire,nu mai conteazã,este al nostru şi aici va rãmâne.Dumnezeu sa-i ierte pacatele şi sa-l Odihneascã în pace alãturi de marii EROI ai natiei noastre!

  2. Gigi

    Şi înca ceva,ce am omis sã sã spun mai sus…Mihai a fost ucis de nişte laşi ordinari,pe la spate,nici mãcar nu i-au dat posibilitatea sã se apere,a murit din mânà unor misei condusi de un gl.fara onoare,nici mãcar nu era inarmat. De nişte cotropitori ordinari!

  3. Da Mărine, ai dreptate. Nu știm prea multe despre domnitorii noștri pentru că nu ni s-au dat prea multe surse de informare, dar din ce știm noi ei merită tot respectul nostru, dacă nu pentru altceva măcar pentru faptul că încă mai suntem aici pe aceste meleaguri și dacă nu suntem atenți s-ar putea să nu mai fim. Cât despre Mihai nu avem cum să nu-l iubim, mai cu seamă că este de-al nostru și ne-a făcut cunoscuți în istorie ca de altfel și Tudor și mulți alți oltenași de-ai noștrii care au pus pe gânduri o întreagă omenire. Am revăzut filmul de nu știu câte ori și nu pot să-l văd pe Mihai Viteazul decât așa cum l-a întruchipat marele nostru Amza Pelea.

  4. y

    Din păcate, România nu a avut parte de prea mulți conducători de talia celor enumerați în articol, iar despre cei din ultimii 32 de ani, ce să spui! Dar, tot din păcate, țara, de-a lungul istoriei și a existenței sale, a avut în schimb, mai tot timpul parte de trădători. Iar cei de astăzi, sunt cei mai răi, cei mai toxici și mai nocivi.
    P.S. Îmi aduc aminte că, în urmă cu câțiva ani, papa de la Vatican, a adresat o invitație României să trimită o echipă de istorici să studieze documentele din arhivă cu privire la istoria veche a țării. Nicio surpriză, nu s-a dus nimeni!

  5. geofreeland

    Nicolae Iorga, „Cine uită, nu merită”. Santayana, filozof spaniol,”Cine își uită trecutul este condamnat să îl repete”. Noi uităm că rădăcinile țin, hrănesc și fac gorunul să dăinuie falnic în inimile noastre mândre spre măreție. Nu maimuțele hârjonindu-se prin crengile lui e pericolul ci „tăietorii” de păduri năvăliți ca o molimă peste sufletele noastre…

  6. Miroslav

    Pentru Dl. Gigi ! Sunt de acord cu ce ati scris.Nimeni, la nici-o televiziune nu a pomenit astazi de Mihai Viteazul, de implinirea a 420 de ani de la moartea sa.
    Avem norocul ca mai sunt printre noi oameni de calitate si isi pun, inainte de toate, interesul national si scot la lumina intunericul ce ne-a acoperit dupa 1989. Felicitari stimate domnule colonel Marin Neacsu!

  7. geofreeland

    Off topic. E la ordinea zilei că Cîțu făcu 2 zile de pușcărie prin americi. Problema e cine îl sponsoriza pe Cîțu pe acolo și cine i-a plătit amenda aia babană. Că a condus cu alcoolul în bot nu e o noutate, la noi și Băse și Geoană sunt de acord cu el. Așa și? Nimic, e normal.