Loading


GUVERNUL HUSQVARNA

Ciucă  a lu’ Iohannis

De ceva timp țara este în haos total, într-un vid politic, instituțional, guvernamental și managerial cum nu a mai fost din perioada celui de-al doilea Război Mondial. Atunci regele, neavând altă soluție a rugat, nu însărcinat, pe Antonescu să ia conducerea guvernului pentru că numai în el avea încredere că poate, prin competența și calitățile sale morale și profesionale, să redreseze situația. Astăzi, după 30 de ani de jaf și 2 luni de hazna politică, Iohannis îi încredințează pentru a doua oară generalului Ciucă sarcina formării unui guvern, tot pentru că doar în el are încredere (că nu îi va ieși din cuvânt) dar atât.  Se știe ce s-a întâmplat după prima nominalizare: Ciucă a fost trimis la vânătoare fără pușcă, a dat câteva telefoane, Cîțu i-a interzis să negocieze ceva cu cineva așa, că la termenul stabilit pentru a se prezenta în fața Parlamentului, Ciucă nu avea nimic. A fost forțat să abdice de pe un scaun pe care nu a stat, iar frâiele negocierilor au trecut la Cîțu care a primit de la același Iohannis  și direcția: faci guvern cu PSD sau facem anticipate. Și a reînceput tocmeala pe funcții, ministere, ciolan, cașcaval și nu se putea altfel, de vreme ce pe șeful PSD în cheamă Ciolacu. Ce mai contează o literă?

Ciudat, dar după ce a fost umilit, mazilit, neprimit nici măcar în echipa de negocieri a PNL care a împărțit ministerele și beneficiile cu PSD, Ciucă a acceptat pentru a doua oară, ”onoarea” de a forma un guvern. Cunosc varianta oficială a acestei decizii: ” țara are nevoie de conducere, de liniște, pentru binele ei mă sacrific.”.Dar pentru unul care a primit deja două ”promovări” ca un șut în fund să îl accepți și pe al treilea este deja semn de masochism.

Va reuși Ciucă să scoată țara din haos? Dacă ne uităm cum a reușit ca ministru al apărării să rezolve problemele pensiilor militare pe care  promitea în 2019  că le va rezolva, răspunsul este unul singur. E greu de crezut că un om care nu a reușit să facă curățenie în camera de zi, va reuși să deretice în ditamai ograda, mai ales că va fi faultat din toate direcțiile, pentru că :

  1. Cîțu îl va faulta pentru că e premier în locul lui;
  2. Colegii de partid îl vor faulta pentru că nu este de-al lor, chiar dacă e membru de partid;
  3. Miniștrii își vor face de cap, vor da socoteală doar șefilor de partid și vor urmări doar propriile interese;
  4. Ciolacu va face tot posibilul ca guvernarea lui Ciucă să nu fie performantă, ca să îi vină lui rându la butoane cât mai repede, deși știe că e posibil să nu vină niciodată, dar măcar să nu facă nici Ciucă nimic bun;
  5. Hunor vrea doar ca UDMR să fie mereu la guvernare, indiferent cu cine;
  6. USR-ul va reîncepe circul parlamentar dar acuma are concurennță pentru că cei din AUR în frunte cu Simion nici la toaletă nu merg fără să filmeze cu telefonul, doar-doar or surprinde un inamic politic   cu pantalonii în vine;

Deci sunt toate condițiile create ca Ciucă să își frângă gâtul. Dar așa cum se întâmplă de fiecare dată în războaie, există și victime colaterale. În cazul nostru nu doar pentru că e Ciucă militar ci și pentru că așa s-a întâmplat de fiecare dată când se băteau partidele între ele, cei care vor plăti sau vor ieși în pierdere sunt militarii, cei care din 89 încoace tot plătesc și sunt găsiți țapi ispășitori, în 89 pentru că ”au tras în noi” iar apoi pentru că ”au salarii și pensii nesimțite”.

Și ca să fie tacâmul complet totul este parafat în PNRR care a devenit noua Constituție a țării, pentru că acuma când se ia o măsură proastă ni se spune că aceasta a fost impusă de UE prin PNRR deși acesta este făcut de noi, UE doar l-a aprobat și în plus, acesta nu este inamovibil, mai poate fi ajustat, modificat, actualizat în funcție de… efecte și realități.

Armata, calul de bătaie și bătaia de joc a guvernului ce va veni

Și pentru ca umilința dar și umilrea  lui Ciucă să fie complete, măsurile pe care  va trebui să le ia vor lovi în militarii lui, adică cei pe care a promis să îi apere, cei din rândul cărora previne și care-cred unii- îl sprijină. Iată ce prevede PNRR în domeniul pensiilor :

Partea II. Componenta 8 – Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii

O.2 Reforma sistemului de pensii printr-un nou cadru legislativ pentru a asigura sustenabilitatea fiscală în contextul procesului de îmbătrânire a populației, pentru a corecta inechitățile, pentru a asigura sustenabilitatea și predictibilitatea sistemului și pentru a respecta principiul contributiv în raport cu beneficiarii drepturilor la pensie.

SISTEMUL DE PENSII

Sistemul actual de pensii este un rezultat istoric, cumulul multiplelor influențe politice, materializate prin diverse acte normative, cele mai multe orientate mai degrabă spre rezultate imediate decât spre o sănătate pe termen lung a sistemului de pensii.

Consecințele directe ale acestui fapt sunt:

alterarea principiului contributivității directe a asiguraților, precum și apariția, respectivperpetuarea în timp a unor inechități în calculul valorii pensiei, în sensul în care persoane cu contribuție și condiții de muncă identice, pensionate în momente diferite de timp, beneficiază de pensii diferite, în funcție de contextul legal de la momentul pensionării;

– impredictibilitatea financiară și lipsa de sustenabilitate a sistemului, prin creșterea ad-hoc a pensiilor;”

Nu trebuie să fii expert financiar ca să realizezi că toate pensiile vor fi stabilite pe principiul contributivității, deci refăcut sistemul de calculare. Știți care sunt SINGURELE PENSII care nu au definită o parte contributivă în baza de calcul, deci vor trebui reconvertite la sistemul contributiv? Pensiile militare. Singurele. Deci adio pensii militare. Și asta, ca să nu fie confuzii, NU A FOST STABILIT SAU IMPUS DE UE, ci trecut în PNRR de guvernanții noștri care, cu mic cu mare, de la PSD la PNL lovesc de 10 ani în militari. UE doar a aprobat acest plan.

Iar cine crede că rezolvarea inechităților în calculul valorii pensiilor ” în sensul în care persoane cu contribuție și condiții de muncă identice, pensionate în momente diferite de timp” vor deveni egali, va însemna o ridicare a pensiilor mici, se înșeală, creșterile vor fi ”boc-cite” adică negative, pentru că egalizarea se va face în jos.

Prin noua lege a pensiilor, punctul de pensie va fi astfel calculat încât să se poată spune că pensiile corecte nu sunt cele mari ci cele mici spre mediu, iar măsurile despre care au făcut vorbire recent câțiva ”inițiați” vor lovi în primul rând în pensiile militarilor, iar ”dedicația” este vizibilă de pe Saturn.

S-a anunțat că se vor indexa pensiile cu 10% dar nu și cele militare, ci doar cele plătite de Casa Națională de Pensii” sau și mai clar, doar cele calculate pe contributivitate. Ieri a ieșit pe piață informația că domnii Ciucă și Bode au încercat să acorde indexarea de 10% și celor cu ”pensii speciale”. Au încercat? Ce înseamnă asta, că i-au rugat frumos pe partenerii de guvernare? Așa procedează un prim ministru ? Domnul Ciucă, dacă se crede prim ministru, nu se roagă, ci decide, după ce trece la timonă. Cine l-a pus să anunțe această ”incercare” această ”inițiativă” a urmărit să îl facă de râs, nu să îl ajute.

Pe lângă indexarea de 10% a pensiilor, domnul Budăi, care nu e prim ministru, dar știe să anunțe, nu să roage, ne informează că CASS ul va crește la 10% pentru pensiile peste 4000 lei. Adică se introduce impozitarea progresivă care s-a mai încercat odată, atunci când au făcut scandal unii că era dedicată celor cu venituri peste 7000 lei. Atunci nu a fost bună, că lovea doar în cei cu ”strigare”, dar acuma se va vota, pentru că legea va lovi cel mai mult în cei mulți, muți și proști, adică militari. Și ca să nu zică cineva că vorbesc nefondat, iată câteva calcula simple:

Exemplu concret

– pensionar militar cu pensia brută 4500 respectiv netă 4250 la 31.12.2021, la 01 ian 2022 se măreşte cu 2,6% inflaţia (şi nu cu 10% ca la civili) pensia devine brut 4617, se opreşte CAS 462 şi rămîne netă 3940 !!!!!!! adică mai mică decât în 2021. Chiar dacă se va găsi un  politician isteţ şi va prevede CAS 10% DOAR din ce depăşeşte 4000 vom avea o pensie netă de 4120 TOT mai mică decât cea avută anterior. SPER CĂ CINEVA VA VEDEA CÂT DE PROŞTI SUNT, SAU SUNTEM !!!

MAI MULT dacă prin absurd se miluieşte cineva de pensionarul militar şi îi creşte şi lui cu 10% pensia TOT prost iese. Astfel noua pensie brută devine 4950 din care i se ia 495 CAS şi rămâne cu doar 4210 !!!!! Doar dacă vine precizarea că se opreşte 10% din ce depăşeşte 4000 mai scapă cu bine.

Și asta nu e totul. Tocmai când se anunța că nu vor mai fi discriminări între pensionari în funcție de anul ieșirii la pensie, obiectiv trecut în PNRR, noile măsuri exact asta fac, dau unora și iau de la alții, în funcție de anul ieșirii la pensie.  

Pînă acum vorbeam de discrepanţe ce trebuie corectate, dar din 2022, datorită  modificării fiscale prin introducerea CASS de 10% datorate pentru veniturile din pensii ce depăşesc pragul de 4000, vom asista la  SITUAŢII ABSOLUT HILARE rezultate ca urmare a neuniformităţii  prevederilor aplicabile la calculul pensiilor militare,  neuniformităţi generate tot de intervenţii politice fără cap şi coadă.

Iată concret, cu cifre ce se întâmplă:

1. Pensionarul militar ALFA, pensie stabilită după modificările introduse prin OUG 59/2017

Pensie netă 17990 – ce reprezintă nivelul salariului net corespunzător bazei de calcul, prag impus de art. 60 alin.1.  Folosim „ingineria inversă” ca să stabilim cuantumul brut corespuzător salariului net.  1999 impozit,  3075 CASS/10%  7668 CAS 25% . Salariu brut utilizat pentru baza de calcul  a pensiei  30752. Pensie brută 102% adică  31367. Vine 2022 creşte cu 2,6% adică 32183 brut din care se iau 2818 CASS pe stil nou rămân impozabili 29365 care teoretic ar conduce la o pensie netă de 26628 dar evident se respectă pragul de net şi prevederile referitoare la indexări le anuale  şi se pune în plată 17990 + 2,6% adică exact 18458. În acest caz pensionarul nostru NU PIERDE NIMIC, beneficiază integral de indexarea legală.

2. Pensionarul militar BETA UNU, pensie stabilită anterior de OUG 59/2017

Pensie netă 8042 pensie brută  8713. Vine 2022 se indexează cu 2,6% obţinem pensia brută 8940 din care scădem noul CASS de 10% şi rămânem cu baza de impozitare 8446 din care se obţine o pensie netă de 7801. În cazul acestui pensionar după indexarea anuală pensia lui nu creste cu 2,6% ci SCADE cu 3%.

Pentru a sublinia ciudăţenia aplicării voi mai da un exemplu cu pensie egală cu cel de la nr.2, dar aflat în situaţia juridică a celui de la nr.1

3. Pensionarul militar BETA DOI, pensie stabilită după modificările introduse prin OUG 59/2017

Pensie netă 8042. Folosim ingineria inversă, sau cum le place lor „reconstrucţia” , avem corespunzător  impozit  894, CASS 1375, CAS 3437 deci salariul brut din baza de calcul 13748 conducând la o pensie brută (cuantum 102%) de 14023. Vine 2022 după indexare 2,6% se obţine o pensie brută de 14388 din care scădem CASS adică baza impozitare rămâne 13349 care ar conduce teoretic la o pensie netă de 12214 Dar intervine pragul şi va primi doar 8042 plus 2,6% adică o pensie netă de 8251. Deci nu pierde.

Concluzii:

A.Se observă mai ales din exemplele 2 şi 3 că discrepanţele se adâncesc în SENSUL invers al normalizării sistemului pensiilor militare. Mai mult, apare o DIFERENŢĂ de tratament, celor de dinainte de OUG59 pensia le va fi scăzută, în timp ce ceilalţi vor primi o majorare.

B. O eventuală  indexare (care să cuprindă şi indexarea de 3,8% neacordată în anul 2021), undeva la 6,5% ar putea salva cumva situaţia scăderii pensiilor de dinainte de OUG59. Cu siguranţă uniformizarea cu aplicarea  majorării cu 10% acordată la sistemul public ar fi o rezolvare mai fezabilă, chiar dacă se menţin diferenţele din exemple, situaţia translatându-se spre majorare mai mică sau mai mare şi nu s-ar ajunge la scăderi.

C. Singura scăpare pentru a îi scăpa de scăderea pensiilor pe cei pensionați până în Septembrie 2017, este să se acorde măcar în decembrie, indexarea pe care o promisese Ciucă în ianuarie și pentru care, din informațiile mele, MApN are fondurile necesare. Dacă va face acest lucru, pensionarii militari nu vor fi loviți, dar  dacă nu,  vor fi cei mai afectați, dacă nu cumva chiar singurii afectați.

Deci dacă nu pune în aplicare punctul C, care ar mai ameliora puțin efectele noilor măsuri, Ciucă va deveni nu apărătorul, ci călăul pensionarilor militari, pentru că el va semna actele prin care aceștia nu doar că nu vor primi nimic, dar li se va lua, ca în bancul cu Volga.

Așadar Ciucă a fost băgat la sacrificiu, orice ar face, câtă vreme ce nu poate face ce ar vrea el sau ce ar trebui,  tot va fi înjurat. De ce o fi acceptat ? Asta e masochism în cea mai pură formă.

De neacsum

44 de comentarii la „Nori negri pentru pensionarii militari”
  1. Poate că nenea Vasilică a lu’ Dîncu știe mai bine ďespre calculul procentelor la pensii, nu de alta dar zice că el a făcut armata, a mâncat din gamelă și îl rodea bocancul și asta îl recomandă după cum se laudă. De regulă, lauda de sine…

  2. @Geofreeland,
    Daca analizam toate numele care au fost vehiculate, plecand de la Rares Bogdan,continuand cu Pauliuc si terminand cu Predoiu, dar privind si lista ministrilor propusi, trebuie sa realizam ca Dincu este cel mai rezervat, cerebral si serios.

  3. Domnilor, e omul impus de unchiul Sam, care și-a luat 2% din PIB pe vechituri căt fu ministru al apărării, dorind să ia și în viitor, fără a întoarce niciun sfanț prin politica de offset pentru industria românească de apărare. Restul – vrăjeli. Că e subordonat chiar și nerecrutatului Rareș Bogdan. Și comparația cu Antonescu nu suferă chestii. Un general care și-a trecut la pensie nevasta plutonier și a făcut-o apoi colonel nu merită să te uiți la el.
    https://www.libertatea.ro/opinii/mesaj-fiului-unui-plutonier-pentru-generalul-ciuca-nu-as-vrea-ca-tata-sa-stie-ca-si-a-riscat-viata-pentru-cineva-care-si-a-tradat-propriile-cuvinte-3847544?utm_source=facebook&fbclid=IwAR1l2uTDNiezQP4_6fJisVKNyMSzZBvlsiOAIhVn_f4Dwt327sD7SvbOrW4

  4. Eu cred ca potrivit cutumei, Ciuca iar ne va strica sărbătorile, el cunosc ca militar sau politist este invatat sa se sacrifice pe altarul patriei si ca rezervist!!! Daca se decidea sa se acorde indexările trebuia deja sa se stabilească cuantumul final!! Cred ca Moș Gerila Ciuca ne va face in luna cadourilor un CASS cu minus la pensiile noastre nesimțite!!!

  5. Eu cred ca potrivit cutumei, Ciuca iar ne va strica sărbătorile, el stie ca militarii sau politistii sunt învățați sa se sacrifice pe altarul patriei si ca rezervisti!!!! Daca se decidea de catre politicieni ca sa se acorde indexarea trebuia deja sa se stabilească cuantumul final!! Cred ca Moș Gerila Ciuca ne va face in luna cadourilor un CASS cu minus la pensiile noastre nesimțite!!!

  6. Oare n-ar fi mai bine sa trec la pensie civilă. Punctul de pensie civilă este peste 3 și voi avea o pensie civilă
    peste cea militară.
    Care-i procedura să renunț la jecmănirea militară și să fiu un civil normal și cu pensie civilă onorabilă. M-am săturat să fiu furat din drepturile mele .
    Pentru patrie , am fost; amu și pentru MINE.
    Așa să le ajute DOMNUL !!!

  7. Marine ,nu mai folosi asemenea cifre ,nici macar in exemple!Una ,ca 70% dintre noi nici nu viseaza asemenea cifre ,si doi,mai citesc si altii si le dai apa la moara!Mama ei de armata ,n-a fost alcatuita numai din colonei si generali,desi si dintre astia au pensii de mizerie!Folositi-va influenta pt cresteri normale pt majoritatea care in curand va muri de foame!

  8. Nu sunt eu,Mama Omida,nu sunt eu,Nostradamus,dar am prevăzut înca din 2017,de când a intrat în vigoare La.153,când noi,pensionarii militari am fost săriți din „schemă”să nu ne actualizeze pensiile în funcție de creșterea etapizată a salariilor/soldelor celor în activitate,ci numai atunci când se va aplica in totalitate celor din activitate,adică în 2022.Inca de atunci mi-am dat seama(nu numai eu dealtfel)că ceva nu este în regulă,iată că veni și anul 2022,vine și 2023 și nici vorba de actualizarea pensiilor,ba prin proiectul Pl x 119,se declarase actualizarea prin toamna lui 2025.Pai,să-mi fie cu iertare,dacă nici asta nu este bătaie de joc la adresa noastră,atunci cum se mai cheamă? Pt.a scurta decalajul dintre cei ieșiți după 2015 și mai ales dintre cei ieșiți odată cu aplicarea l.153,care de bine de rău au prins de câteva ori măriri de sal/solde,stopate acum un an,singură variantă este Actualizarea și a pensiilor,macar cu ce s-a făcut pt.activi,pt.a ne aduce la nivelul celor ieșiți în 2018-2020.Alte variante sunt doar amăgiri și trageri de timp.

  9. Pensiile rezervistilor sunt pensii de serviciu pregatite permanent pentru a fi sacrificate in acceptiunea tuturor politicienilor indiferent de culoarea politica!!!!! In prima faza din ianuarie 2022 Mos Gerila Ciuca ne va aduce doar un minus la pensii urmarea impozitului de 10% pentru CASS dupa care in etapa a doua din ianuarie 2023 ne va aduce calculul pensiilor pe contributivitate!!! Unii dintre rezervisti vor ramane in loc de pensii cu ajutoare sociale si o mare parte cu pensii diminuate substantial!!! Dupa ce vom trece si de aceste etape nu stiu ce idei vor mai avea politicienii, probabil eutanasierea tuturor rezervistilor si a celor care urmeaza sa devina rezervisti!!! Vor scapa probabil toti cei care vor renunta la pensii si vor trai din alte resurse ale familiilor lor si din ce pot de prin gospodarii sau case!!! Asa vad viitorul pensionarilor rezervisti politicienii din Romania indiferent de culoarea politica!!Probabil activii care vor mai lucra un armata si in politie nu vor mai avea drept la pensie ci numai salarii pentru munca si ajutor de deces in loc de pensii urmarea cresterii varstei de pensionare!!!! Ideea asta este si la civili si la militari si politisti sa se creasca varsta de pensionare pana cand decedeaza si toti banii platiti pentru pensii sa intre in bugetul statului!! Cu siguranta statul va avea mai mult de castigat!!!!

  10. Așa este,ce spune @Xpertt,suntem bătaia de joc a ocârmuirii,când ești în activitate te stoarce de vlagă,te muncește 24H când și unde e nevoie.Iar când ieși la pensie își bat joc.Bine,unii au ieșit cu pensii duble fata de cei ieșiți până în 2015,toate bine merita,dar ce faci cu cei ieșiți mai târziu până în 2015? Dacă se va trece pe contributivității avem un singur avantaj,acela că n-o sa mai taie ei cm vor pensia, dezavantajul este că se va diminua considerabil,mai ales la cei de după 2015.Asa este,o spun de ani buni,vom ajunge sa primim Pensie Socială,civilii ne-au făcut demult în ce privește cuantumul pensiei,nu credeți puteți să-i întrebați,cei care au ieșit anul trecut,anul asta,chiar și acum doi ani,nu au mai ieșit sub 4000 lei,indicele de corecție a fost și este de 1,42.Imultiti pensia calculată cu 1,42,vedeți cât da.Am înțeles că vor sa elimine acest IC,când le calculează pe ale noastre,pe cotrib.îl elimină,de ce sa benef.si noi?

  11. Si totusi…exemplele date sunt corecte pana la un punct, pentru ca sunt incomplete. Nu ar trebui comparate pensii egale ca valoare pe brut inainte si dupa momentul septembrie 2017,momentul plafonarii. Hai sa comparam 2 ofiteri cu functii identice. Colonel, cdt de batalion, inainte si dupa plafonare. 11.000 lei pe brut primul, cu net de 9900, 11.000 cel de al doilea dar cu net de 7000 lei. Faptul ca dupa introducerea CASS primul pierde 300 de lei si al doilea castiga 200 de lei, de fapt ii apropie si mai niveleaza putin discrepanta asta uriasa. Probabil ca la grosul pensiilor, cele de sub 4000 de lei, nu se va cunoaste vreo diferenta…
    Cred ca nu gresesc…

  12. Comparația între ciucă și Mareșal este mai mult decât forțată!
    În rest, cu totul de acord.

  13. Ciuca nu poate fi altfel decat cei care scriu sau citesc aceste randuri: incapabil sa spuna doua vorbe si incompetent aproape la fel pe cat a fost ca militar. Stim cu totii ca o pila buna, o conjunctura favorabila, sau cum am vazut in multe cazuri, doar pentru ca ai rupt doua cuvinte in limba engleza, te-au facut mare specialist miltar. Civilii nu sunt atat de prosti pe cat ii credeti voi. L-au mirosit si pe Ciuca si pe ceilalti miltari care au o multime de cereri nejustificate doar pentru ca au purtat o haina gratis de la stat cativa ani. Asemeni lui Don Quijote militarii au repurtat victorii pe campul plin de mori de vant si acum vor de toate.
    Cei cu adevarat eroi ai acestui neam, care au murit sau au fost mutilati aiurea prin teatre de razboi, sunt tratati la fel. V-ati gasit ca vreti sa fiti si voi sa fiti tratati ca veterani. DE CE? Va catarati pe cadavrele lor sa cereti pentru voi drepturi la care nici macar nu ar trebui sa ganditi.
    Mai lasati-o balta bai baieti. De ce nu gandesc ca voi desi am 42 de ani vechime cumulata pe decizia de pensie militara? De ce am ales sa lucrez in continuare la 48 de ani in loc sa stau cu mana intinsa? va spun eu: pentru ca am invatat carte si meserie. Nu mi-am batut joc de profesie.
    Cu 2 lucruri sunt de acord:
    – politicienii romani sunt incapabili sa aduca acestei tari o stare de prosperitate.
    – militarii sunt pentru ei marii dusmani(in parte, motivele sunt descrise mai sus)
    Si inca ceva: da, calculul sumei datorate la CAS se face facand diferenta dintre brut si 4000 de lei careia i se aplica 10%. Ceea ce nu e mult pentru niste pensii, multe obtinute tinand tare cu mainile de scaun. Din moment ce mainile erau ocupate cu asa indeletnicire, se intelege ca saracul militar, nu mai putea presta si alte activitati. Va salut si va rog sa fiti decenti.
    Nu-mi fac iluzii ca veti intelege. V-am mai scris aici asemenea vorbe. Dar le repet poate, poate va va fi rusine in cele din urma.

  14. @ Marius Neacsu
    1. Comparatia era intre situatii, nu intre persoane.
    2. Comparatia chiar si intre persoane nu poate fi fortata, e chiar necesara, asemanarea ar fi fortata. Cand compari merele cu gutuile nu inseamna ca le pui in acelasi cos, inseamna doar ca le stabilesti caracteristicile fiecareia. A compara nu inseamna neaparat a asemana, ci a cantari, a pune in balanta. Rezultatul compararii se contabilizeaza in asemanari si/sau deosebiri. Daca ai fi citit atent ai fi observat ca eu am si specificat asemanarea si am spus ” si atat”. Dar tu ai citit si/sau inteles doar ce ai vrut.

  15. O fi si ceva adevar in ce spui ,mai Eugene,dar ce anume te mana in lupta???Oarece frustari sau razbunare pe cineva anume, de improsti cu noroi in stanga si in dreapta???Fii mai intelept ,daca tot te apropii de 50!Ti-o spune unul care a stat ani de zile cu ,,ouale „la ,,prajit” langa magnetroane si nu cu curul pe scaune!

  16. @Eugen,
    Ti ai spus parerea. Ai dreptul sa o exprimi, indiferent ca ai sau nu dreptate. Parerea mea este ca nu poti judeca o intreaga categorie dupa un om si nici invers, pentru ca te vei lovi de tot atatea argumente contrare, cati oameni cuprinde categoria respectiva.Ca sa faci aprecieri generale, trebuie sa cunosti fiecare caz in parte, ori nici Bunul Dumnezeu nu le stie chiar pe toate, si el a catalogat intreaga populatie a Sodomei si Gomorii dupa o parte din cetateni si a pedepsit intreaga omenire prin potop, apoi a realizat ca a gresit. Tu poate nu realizezi, caci nu esti Dumnezeu.

  17. @_Flo,
    Realizezi ce spui? Deci cel care are 7000 trebuie sa se bucure ? De ce, ca i a crescut lui cu 200 sau pentru ca i a scazut capra vecinului? Deci practic armata per total nu castiga nimic, se ia de la unul si se da la altul. Bine dar asta s a facut prin toate interventiile pana acuma, pentru ca specialistii din DGFC au avut grija sa creeze impresia reparatiei dand unora dar numai luand altora, pastrand insa acelasi buget, sau chiar miscorandu-l, deci fara a da nimic in plus, schimband doar din cand in cand listele de multumiti si nemultumiti.

  18. Nu ii spune oare nimeni dlui premier Ciuca ca statutul cadrelor militare, legea SRI-ului, legea politiei romane si a penitenciarelor prevede ca militarii, SRI-stii, politistii beneficiază de servicii medicale gratuite???!!!! Dl Ciuca de cand s-a facut mare politician a uitat de aceste prevederi sau nu a avut timp sa le parcurgă cand era activ!!! Potrivit acestor prevederi militarii, SRI-stii, politistii ar trebui excluși de plata CASS-ului si acesta ar fi unul din motivele pentru care introducerea plății CASS-lui este neconstituțional!!! Si din avion se vede de catre oricine acest exces sau discriminate a politicienilor, poate doar un orb nu ar putea sa le vada!!! Oare grupările sindicale nu au nici un punct de vedere fata de decizia politicienilor cu privire la introducerea plății CAS-ului de catre rezervisti, nu au citit aceste acte normative????!!!

  19. @Xpert86
    Multi au asistenta medicala gratuita dar numai magistratìi nu platesc. Iar magistratii au medicamente gratuite pentru membrii de familie chiar daca acestia au 40 de ani. La meletari copii au gratuitate doar daca sunt la medicul de familie agreat de opsnaj. Rezeristii au zero gratuitate daca medicul de familie n-are contract cu casa opsnaj. Nici macar nu-si pot deconta tratamentele. Pentru verificare, de comparat nr. de rezervisti cu nr. lor in evidentele casei. O sa va surprinda cati sunt pe dinafara.

  20. @Xpert86,
    Drepturile privind serviciile medicale ale militarilor nu se mai respecta de foarte mult timp. Nu se mai dau medicamente gratuit, unele sunt compensate, f putine gratuite iar in curand nu vor mai fi nici compensate. La externare se percepe coplata, sistemul medical OPSNAJ a disparut, a intrat in componenta sistemului national unde nu msi erau bani, in curand cetatenii care nu s au vaccinat isi vor plati spitalizarea daca fac Covid chiar daca sunt militari si trebuie sa beneficieze de gratuitate, iar membrii familiilor pensionarilor, conform noului statut nu vor mai beneficia de asistenta medicala gratuita in sistemele MApN. Deci ce pretentii avem?

  21. Interesant ce spune dnul Eugen, care are 42 de ani vechime cumulata pe decizia de pensie militară. Și ați ieșit la pensie la 48 de ani continuând să munciți ca să nu stați cu mâna întinsă. Dar, de ce nu ați ales să munciți in continuare, până la 60 de ani, mai ales că știți carte si cunoașteți o meserie. Sunt decentă în comentariu. Si să știți că am și înțeles. Un fost militar ca dvs. ar trebui să aibă mai mult respect față de foștii dvs. colegi.
    Nu îmi fac iluzii că veți înțelege.

  22. @Flo,
    Te asigur că lucrurile nu sunt chiar aşa. În primul rând discutăm de ce se întâmplă cu valoarea pensiei NETE pentru că aceea intră pe card, pensia brută nu contribuie cu nimic la bugetul propriu. Că politicienii şi-au bătut joc de sistemul de pensii militare, jonglând cu introducerea unui prag la net, lăsând calculul brut fără valoare practică este altă poveste. Problema propusă pentru exemplificare are multe hibe. Ar putea fi relativ discutabilă doar pentru perioada 15.09-31.12.2017 când salarizarea brută/netă a rămas aceeaşi pentru militari faţă de perioada anterioară a anului 2017. Dar nu prea există subiecţi care să fi ieşit la pensie după 15.09 pentru că s-au înghesuit să iasă în august înainte de anunţatele modificări introduse prin OUG59. De aici încolo mergi pe premise greşite . De la 01.01.2018, brutul a sărit brusc de la 11.000 la peste 15.000 pentru comandantul tău de batalion doar prin mutarea taxelor sociale de la angajator la angajat, plus alte câteva modificări financiare care au condus ca în final acesta să primească în mână , adică NET cu 3-4% mai mult decât anul anterior. Aplicarea etapizată a L153 a mai adus ulterior aceluiaşi comandant de batalion alte sume care au mărit evident şi brutul dar şi netul, în aşa fel încât la 01.01.2021, practic salariul net care constituie pragul pensiei este mai mare decât netul unei pensii obţinute înainte de OUG59 pentru situaţii absolut identice. Înţeleg că matale ai o problemă când priveşti brutul de pe cupon şi te indispui când constaţi că netul pe care îl primeşti e mai mic decât cel care ar trebui matematic să-l primeşti. Să ştii că nu e de vină comandantul de batalion de dinainainte de OUG59, ci altcineva care a modificat legea. Articolul scoate în evidenţă faptul că în urma modificărilor preconizate pentru 2022, o parte din pensiile militare NETE vor avea un cuantum mai mic decât în 2021. Ceea ce nu e deloc plăcut şi acceptabil, indiferent pe cine afectează. Mai ales că DOAR pensiile militare se vor găsi în această postură de a scădea.

  23. @Eugen , alias buricu’
    Libertatea exprimării e un drept , dar ar fi corect să nu exagerezi bătând câmpii în spatele anonimatului unei tastaturi. Dacă faci referire la o persoană cu nume, atribuindu-i diferite „calităţi”, ar fi normal să te prezinţi, să ne spui ce geniu militar s-a îndurat să ne lămurească cum e treaba cu Ciucă. Poate i-ai fost comandant cândva şi atunci eşti în măsură să apreciezi pe militarul Ciucă. Mă tem însă că nu ai reuşit să ajungi nici măcar ofiţer superior şi atunci ce faci matale e ca în fabula cu strugurii prea acrii. Dacă exprimi o opinie generată doar din ce ai citit şi auzit la colţ de stradă, atunci te accept şi te iert, că aşa sunt eu înţelegător cu cei care fac parte din cei 40-45% identificaţi printre români de PISA.
    Oricum mai dezumflă din ele, 42 de ani vechime cumulată nu e chiar topul vechimii – asta dacă nu ai greşit definiţia juridică, şi sigur la 48 de ani nu ai refuzat sacul cu creiţari pe care scria OG-7. Mai bine ai grijă de bârna proprie decât de paiul altuia.
    buric = Fig. Mijloc, centru(DEX) adaug definiţia pentru a nu se înţelege greşit şi să fiu cumva admonestat de patronul blogului

  24. @Bunul Habar n-au 95% din militari ce înseamnă magnetron sau ghid de undă darămite civilii „noii generații”. Dacă îi pui să caute strobul pe jos chiar îl caută.Așa și cu pensiile militare. Un fost șef de post a ieșit mai ieri cu o pensie de 11000.Și nu și-a prăjit niciun „ou” dimpotrivă, a muls găina cu ouă de aur. Prea suntem un stat militarizat în instituții încât militarii adevărați au ajuns în inferioritate numerică, bașca magistrații care și-au asumat,că așa au vrut mușchii lor unși politic, condițiile profesionale ale militarilor deși nu au ținut, să fiu plastic,o pușcă sub robă. Azi, militarii militari, nu mai au loc de alți „militari”. Dacă politica e o curvă de noapte barem să afișeze prețul plătit de noi, așa ca o minciună transparentă cum clamează căutând strobul.

  25. Nu vreau sa intru în dialoguri cu nimeni care lovesc în camarazii noștri,nu vreau sa jignesc pe nimeni,nu asta e scopul meu și cred că și al multora de pe aici,ne spunem doar ce ne doare,cu ce ne confruntăm de ani buni,este un lucru normal sa ne strigăm nedreptatea,să arătăm cine și mai ales care este modul de acțiune
    al unora de prin ministere in ce privesc pensiile militare.Dar nu pot sta de o parte cum un individ(puteam folosi alt apelativ)care nu știu cât de militar este,să intre și să ne jignească in felul cum a făcut-o.Este vorba,v-ați prins,de @Eugen.Măi băiatule,la cei care au ieșit la pensie medical,sau cei care au ieșit la pensie la limita de vârsta,dar suferind de oarecare traume,boli,oare aceștia mai pot lucra undeva,mai pot ei să-si completeze veniturile,adică spre în telesul dumitale,să cumuleze pensia cu alte venituri salariale? Alții sunt f.batrâni etc.Ia stai dumneata și reflectează mai bine înainte să intri pe aici și pe oriunde și să ne spui nouă cât de fericit esti că poți cumula pensia cu salariul.Dar….până atunci îți spunnumai atâta: SĂ-ȚI FIE RUȘINE OBRAZULUI!

    PS/ Apreciez ce a spus @Dora:Dacă vroiai sa mai lucrezi după pensie,de ce nu ai stat până la 60 de ani in activitate? Hai viteazule să te aud acum ce spui,sunt curios,dar cum faci parte din tagma „Guleraților”,m-aș mira sa mai răspunzi!!!

  26. Facem pariu ca in ultima saptamana din an noul ptim ministru va da o ordonanta de prorogare a legii pansiilor (aia tot prorogata din dec. 3016) ? Pun la bataie o lada de bere.

  27. @Geo Din pacate asa e!Acesti indivizi,din randul nostru din pacate , care azi ne desconsidera pe noi ,pensionarii ,nu realizeaza ca au creat precedentul!La randul lor vor fi desconsiderati si ,desi nu-mi sta in caracter ,imi ofera o palida consolare !Sau pe alta limba ,nu realizeaza ca o vor lua si ei in barba si ca pensia lor de astazi de injde de mii ,maine va fi praful de pe toba,cum e a noastra azi!Amin!
    ps Chiar nu realizeaza INDIVIZII ,ca sunt zeci de mii de pensionari militari care au pensii sub 2000 ,sub 3000 de lei,ca doar nu toti au fost colonei si generali ?Daca si astea sunt pensii mari pt niste oameni care au indurat conditii vitrege de munca si suportat multe restrictii,apoi sa se aleaga praful de tot!

  28. Ciuca a demonizat Armata romana, onoarea ei când a intrat in politica. Dacă îl voi întâlni vreodată îl voi scuipa între ochi pentru ca a mânjit ONOAREA militară Te scuip nemernic, ticălos, mincinos și trădător al Tariii !

  29. La suma care depășește 4.000 de lei se va reține CASS de 10%. 393*10% = 39,3 lei CASS.

    Suma rămasă va fi de 4353,7 lei. La această sumă se va plăti un impozit pe venit de 235 lei. (10% din ce depășeste 2.000 de lei).

    Astfel, suma netă rămasă pensionarului va fi de 4118,7 lei net. Prin urmare, pensionarul va primi net cu 318,7 lei mai mult decât primea în decembrie.

  30. @Ovidiu
    Puteti fi mai explicit ? Mie oricum o socotesc, daca tre sa dau in plus imi raman mai putini. In nici o varianta nu am iesit mai bine …

  31. Nu luaţi în considerare comentariul lui Ovidiu. Este o preluare pe sărite din simularea prezentată aici https://alba24.ro/cum-se-vor-impozita-pensiile-mai-mari-4000-de-lei-de-la-1-ianuarie-noua-formula-de-calcul-propusa-de-psd-si-acceptata-de-pnl-884998.html. Această simulare este valabilă DOAR PENTRU PENSIILE PUBLICE. Acestea vor fi indexate cu 10% şi datorită acestei majorări vor ieşi pe PLUS toţi beneficiarii. La pensiile militare problema este mai complicată, ne aşteptăm DOAR la respectarea L223, prin urmare o indexare de doar 2,6% ceea ce va conduce la:
    -majorări de 2,6% la NETUL pensiei de pînă la 1950 brută/netă la 31.12.2021
    -majorări de maxim 2,6% la NETUL pensiei din intervalul 1950-3899 brut ( respectiv1950 – 3709 net) la 31.12.2021
    -diminuari de maxim 3% la NETUL pensiei de peste 3899 brut dacă pensia a fost stabilită ÎNAINTE DE OUG59/2017 sau majorări de de maxim 2,6% la NETUL pensiei dacă pensia pensia a fost stabilită DUPĂ OUG59/2017.
    Asta dacă nu cumva guvernul nu va anula prevederea legală pentru 2022. Fără aplicarea indexării de 2,6% procentul de diminuare al pensiilor ar fi mai mare.

  32. Toti rezervistii, cu pensii brute de peste 4000 de lei, la o indexare de 2,6% si impozit de 10% pentru CASS, vor fi pe minus din Ianuarie 2022!!!! Daca indexarea era de 10% ca in cazul pensiilor civile diminuarea pensiilor nete datorita introducerii CASS-lui nu ar fi existat!!!! Dupa ce se va adopta legea bugetului de catre guvern se va cunoaște exact coeficientul de indexare a pensiilor militare, insa pana atunci toate calculele sunt ipotetice!!!!!

  33. @sos,
    Le-ai făcut ghiveci, nu mai bulversa cititorii. Nu aşa se aplică prevederile legale. Încerc o explicaţie simplă pe care ar trebui să o înţeleagă toţi: pensionarul militar are pe cupon o pensie militară brută (căreia i se aplică indexarea de 2,6%, apoi se scade CASS 10% doar pentru partea ce depăşeşte 4000 lei iar cuantumul rămas se impozitează cu 10% pentru partea ce depăşeşte 2000lei) rezultând pensia netă, adică suma pe care o primeşte efectiv.Aşa că refă calculele şi vezi care e realitatea. Eu am mai expus-o în comentariul anterior, dar se pare că am scris doar pentru cei familiarizaţi cu aplicarea L223. Situaţia particulară a celor care au obţinut pensia după OUG59 a existat şi anii trecuţi la calculul indexării anuale, faptul că acum ar avea un mic avantaj –faptul că rezerva lor de brut ,care nu s-a transpus în net, datorită limitării la netul salariului, e suficient de acoperitoare a noii taxe introduse- a fost explicat şi în articol la exemplul Beta 1 şi Beta 2 şi l-am cuprins şi eu în postarea anterioară. Eu zic că totuşi e prea complicat pentru tine , lasă-l aşa cum l-am dat eu. Eventual, contrazice-mă cu argumente.

  34. Am citit marti, 30.11 in presa declaratiile facute de noul ministru de finante, declaratii legate de necesitatea modificarii legii pensiilor militare , si citez din presa : ” Ministrul de Finanțe: „Trebuie să facem o echilibrare a pensiilor speciale”. Sunt vizați pensionarii militari Ministrul de Finanțe s-a referit la pensiile care nu au mai fost indexate de ani de zile.”

    „Există o problemă a pensiilor speciale care nu au fost indexate de ani de zile”, a spus marți seara, la România TV, noul ministru de Finanțe.

    Câciu a mai spus că numeroși pensionari militari au pensii foarte mici în comparație cu alte persoane din aceeași categorie, pe listă fiind chiar și veterani din Irak și Afganistan.

    „Trebuie să facem o echilibrare pentru că sunt foarte mulți care au rămas cu venituri foarte mici”, a adăugat Adrian Câciu.

    Modificările care îi privesc pe pensionarii militari vor fi făcute împreună cu Ministerul de Interne și cu Ministerul Apărării Naționale. „. Intreb si eu pe dl Neacsu, pentru ca vad ca nu s-a emis aceasta ipoteza : SI DACA ASA NUMITA ” VARIANTA CIUCA ” DE MODIFICARE A L 223 REVINE IN ACTUALITATE SI E APROBATA, ORI IN PARLAMENT, ORI IN GUVERN, PRIN OUG ?? Adica, de la 01.01.2022 sa se modifice L 223 si sa intre si indexarea cu rata inflatiei ? Habar nu am cine si ce ar castiga, sau ar pierde, insa am impresia ca nu se va face doar o indexare… Sa nu uitam ca, in Parlament, modificarile la L223 erau in camera decizionala, la Comisia de aparare, unde trebuia intocmit raportul si trimis in plen … Urma dezbaterea si votul in plen, apoi promulgare si gata …

  35. Daca modificările se fac cu miniștrii si marii specialiști de la direcțiile financiar contabile si casele de pensii treaba e clara, nu primim nimic!!!!!! Daca in comisia de siguranta nationala si ordine publica revine Adrian Solomon sigur in următorii 3-4 ani nu se întreprinde nimic favorabil pentru rezervisti!!!! Eu nu cred in manevrele ministrului Finanțelor, eventual sa mai dispună o diminuare a pensiilor pentru unii ca sa echilibreze cica cuantumul pensiilor in stil haiducesc, luând de la unii si dând la altii!!! Asta nu e politica fraților in favoarea nimănui, sa ei se la unii si dai la altii ca haiducii!!! Sa egalizeze la toti pensiile dar sa le dea si la cei trecuți in rezerva dupa 15.09.2017 salariile compensatorii si sporul la pensie pentru SOSP sau OMM, ca sa existe echitate!!!!!

Comentariile sunt închise.