Cizme cu …cuie în talpă

Categoria Despre Armata

Spuneam ceva timp în urmă că după investirea  noului guvern mulți s-au îngrămădit să se arunce în față cu cereri, intervenții, audiențe, întâlniri cu noul ministru al apărării, cu primul ministru, pentru a încerca să obțină sau să ”repare”câte ceva. De fapt îngrămădeala asta, justificată dacă ar fi urmărit cu adevărat ceea ce pretindeau ”năvălitorii”,  era  de fapt, în cele mai multe cazuri, dictată  de fapt de teamă că ajung alții înaintea lor la ciolan sau la promisiuni și chiar măsuri, și își arogă meritul de a fi obținut ceva. Foarte puțini au urmărit cu adevărat ceea ce declarau, cei mai mulți voiau doar să fie ei primii, fără să îi intereseze interesul comun, de aceea unii s-au arărat surprinși că nu au fost primiți singuri și au solicitat (iar alții obținut, pe uși laterale) întâlniri  private cu șefi sau locotenenți influenți, cu același scop, de a se lăuda că ”doar ei pot face ceva” și a-și mări numărul de cotizanți.

Aceeași marmidă, altă porție

Cam același fenomen se petrece acuma, după apariția ordonanțelor și bugetului, din care se constată că militarii iară au luat țeapă. E adevărat unii pensionari militari  se bucură că au primit ceva, dar au primit nu din bugetul de stat, ci din pensiile altor colegi, căci așa au fost făcute calculele și așa a fost convenția: ” Ok,dăm și la militari, ca să nu zică că nu le-am dat, dar în cadrul aceluiași buget, așa că puneți mâna și vedeți de unde luați fondurile.” Iar fondurile se iau din cadrul aceluiași buget, de la un buzunar la altul, de la un pensionar la alt pensionar, că doar asta înseamnă ”coeziune” și” spirit de castă. Nu împart militarii mâncarea pe câmpul de luptă? Nu mănâncă ei din aceeați gamelă cu aceeași lingură? Păi uite așa e și cu fondul de pensii, mânâncă toți din aceeași gamelă, marmida are aceeași capacitate nu se poate pune mai mult în ea, doar porțiile se măresc la unii, dar micșorându-se la alții. Cui îi pasă că asta nu e corect ?

Ei bine, constatând că marmida e aceeași și că  deși s-a promis o mărire a porției dar de fapt s-a micșorat porția ofițerului mărindu-se  a soldatului, unii șefi de structuri au trecut la proteste. Cele fizice au eșuat lamentabil, comentariile pe seama lor nu au ținut nici măcar trei zile, cât ține o minune, mai ales că au fost organizate sau ”confiscate” de aceiași lideri care de ani de zile eșuează periodic și constant, aș spune chiar programat.

Pe lângă protestele fizice în stradă,  începem să dăm rateuri și la cele ” declarative” sau scrise.

Societatea rezervistă este invadată mai nou de plângeri, modele de plângeri și lăcrimații în instanță sau la Avocatul Poporului. Îmi e teamă nu doar că sunt făcute degeaba, ci și că sunt dăunătoare, așa cum au fost și cererile de asociere la procesul CPS cu Curtea de Conturi, sau, mai ales la cea depusă de AORR la CCR privind indexarea pensiilor speciale, unde am reușit performanța de a ne da singuri cu stângul în dreptul și a da ocazia CCR să ne astupe gura definitiv prin Decizia 900 dând liber guvernelor să masacreze pensiile militare după cum le e voia. Și asta, pentru că un lider de asociație, împins de generălimea care se vedea amenințată, și-a băgat nasul într-un proces în care nu avea ce căuta. Așa se întâmplă când te bagi ”ca musca în curul calului”, scuzați expresia, nu îmi aparține.

Cam același lucru e pe cale să se întâmple acuma.

Cizme cu..cuie în talpă

Pe mailuri, pe WhatsApp, pe FB, au apărut diferite ”modele” de  plângeri ( de fapt variațiuni pe aceeași temă, sau aceeași melodie în alte game)  către Avocatul Poporului și îndemnuri de a fi însușite de cât mai mulți și trimise către  doamna Renate Weber spre a o determina să facă plângere la CCR pentru neconstituționalitatea OUG 130.  Numai că – în opinia mea, care poate fi combătută dacă greșesc- modul în care sunt întocmite unele, nu doar că nu ne ajută, dar ne fac și rău, ca și în cazul intervenției AORR în celebra cauză care a dus la apariția deciziei 900/2020. Exemplu este sesizarea de neconstituționalitate  înaintată de ANCMRR MAI  sub semnătura domnului general Hurdubaie  și însușită, printre altele și de ANCMRR ”Mihai Viteazu” în mare parte. Nu m-ar mira să fi fost ”însușită” și de alte asociații sau filiale, ca și de persoane fizice. Citind-o m-am mirat, pentru că știam că la MAI mai există oameni care cunosc legea, procedurile și modul de întocmire a unei astfel de plângeri.  Să fiu sincer admir modul în care acționează ”Diamantul”. Oamenii de acolo știu ce și cum să solicite. Mă așteptam să existe o consultare în rândul rezerviștilor MAI dar nimic nu este perfect la noi.

Nu voi posta aici textul documentului înaintat de ANCMRR MAI, cine nu îl cunoaște îl poate găsi pe pagina ANCMRR, iar dacă voi face comentarii pe marginea acestei sesizări le voi face nu pentru că am ceva cu cineva ci pentru că nu vreau ca prostia să se multiplice  prin alte sesizări identice.

  1. Primul lucru de semnalat este faptul că sesizarea, poate din dorința de a fi cât mai” impresionantă” aduce în discuție aspecte care nu au nicio legătură cu documentul incriminat, respectiv OUG 130. Autorii ar fi trebuit să știe că nu amesteci merele cu gutuile pentru a le vinde cuiva care vrea mere. Când faci o sesizare asupra unui document nu vii cu  povești de adormit copii, reclamând ”nedreptăți” anterioare, cum se face în sesizare când se aduc în discuție procesele Curții Constituționale cu casele de pensii ale MApN și MAI, sau, și mai aiurea, PLX 199, care nici măcar nu este adoptată nefiind funcțională la această oră.
  2. Al doilea neajuns îl constituie faptul că sesizarea nu este justificată suficient, nefiind aduse argumente suficiente și convingătoare. Nu se pomeneste, de exemplu, nimic despre încălcarea principiului egalității prevăzut la art 2  în Legea 223 privind pensiile militare de stat, care este încălcat flagrant. Nu sunt invocate nici măcar prevederile constituționale încălcate de această ordonanță, și anume cea privind egalitatea în drepturi prevăzută în art 16 din Constituție. Este obligatoriu ca atunci când faci o sesizare privind încălcarea Constituției, să menâionezi articolul constituțional încălcat.
  3. Nu sunt explicate și justificate suficient cauzele plângerii și efectele ordonanței. Sunt menționate articolele din OUG 130 incriminate dar nu este argumentat suficient și complet în ce constă neconstituționalitatea. Trebuia menționat că prin prevederile sale, se creează o discriminare între pensionarii militari și civili prin faptul că indexarea în sistemul public de pensii se aplică uniform iar în pensiile militare se aplică diferențiat și nici faptul că chiar în cadrul pensiilor civile există două moduri diferite de indexare, ca și când pentru unii prețurile au crescut mai mult iar pentru alții mai puțin. Nu se menționează că având în vedere scopul și rolul indexării, modul în care aceasta se aplică diferențiat la militari față de civili și chiar în interiorul pensiilor militare, însăși noțiunea de indexare în funcție de rata inflației este negată, pentru că la unii se fac derogări iar la alții nu, la unii aplicându-se legea 223, la alții aplicându-se alt principiu, alt procent, populist dar și inechitabil. În schimb se face referire, așa cum am spus la prevederi ale altor legi sau proiecte, care nu au legătură cu obiectul sesizării.
  4. Punctul 2, cel privind neconstituționalitatea plății CASS sau gratuitatea serviciului medical a mai fost tranșat de CCR stabilind clar că militarul beneficiază de gratuitatea prestaţiilor de sănătate DOAR cu condiţia să-şi plătească obligaţiile stabilite de stat inclusiv prin taxa CASS așa cum este de altfel trecut și în legea 95/2006, art 230(3).

Nu se menționează nici faptul că de fapt ordonanța comite o mare prostie, ”legiferând” prevederile legii 223 pentru că indexarea de 2,6% trebuia oricum acordată conform art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, deci  nu mai trebuia menționat că se aplică. Dacă nu se aplica, da trebuia menționat în ordonanță, dar nu poți da o ordonanță prin care să dai liber să se aplice o lege.

Toate aceste aspecte conduc la formarea impresiei că sesizarea este întocmită amatoristic, doar așa ca să fie făcută,  putând fi respinsă   ca neîntemeiată existând riscul să fie respinsă din cauza proastei sau neinspiratei argumentări. Partea si mai proastă este că nu ar fi exclus ca odată respinsă, să fie respinse toate celelalte care ar urma, chiar dacă ar fi bine întocmite, pe motiv că s-a dat deja un răspuns pe cauza respectivă.

Având în vedere aceste riscuri, mă văd nevoit să atrag atenția tuturor celor care, individual sau prin asociații doresc să facă astfel de sesizări, să aibă grijă să nu facă mai mult rău decât bine, așa cum au făcut cei care s-au constituit intervenienți și au dus la menționarea militarilor în decizia 900/2020.

Aproximativ același text cu aceleași argumente răsuflate  sunt suținute și în plângerea făcută de SCMD. Nu știu cine de la cine a făcut copy-paste, dar, ca și în cazul doctoratelor, contribuțiile personale sunt nule.

Și pentru că am menționat SCMD, domnul Dogaru plusează la capitolul prostie și mai face și o plângere prealabilă  impotriva premierului  în  ”dubla calitate de actual premier si fost ministru al Apararii Nationale, adica de coordonator al S.A.O.P.S.N.”. Din câte știu eu nu există această funcție, nici măcar atribuțiune de ”coordonator al SAOPSN”, dar dacă a inventat-o Dogaru, atunci  să o și confere în cadru oficial, nu prin fițuici.

Pretinsa plângere, dacă ai răbdarea să o citești cap-coadă,  nu e altceva decât o repetare a celor trimise avocatului poporului cu diferența că îl anunță pe premier că îl consideră vinovat de toate relele întâmplate armatei de la Decebal încoace. Departe de a lua apărarea premierului care este vinovat moral de multe lucruri întmplate militarilor în ultimii ani, dar și de unele limitări ale dezastrului planificat de politicieni, plangerea este doar o modalitate de a arăta că ”Dogaru face ceva”, nu stă degeaba, căci plângerea nu conține nici măcar un punct care să stea în picioare în instanță, ca de altfel cam toate plângerile sau acțiunile marca Dogaru în instanțe.

Așa că stimați colegi, rezerviști, activi, asociați sau nu, puneți mâna și gândiți atunci când faceți ceva, nu faceți doar ca să vă lăudați că ați făcut, că ”nici nu știți cât pierdeți”, ca să parafrazez un clasic în viață. Nu vă bateți singuri cuie în talpă !

Pretind mai multă atenție, mai mult profesionalism din partea celor care pretind că vorbesc în numele rezerviștilor, a armatei sau fie și în nume personal, atunci când reprezintă un grup de militari, în special atunci când se prezintă în fața instituțiilor statului sau media și pun în joc destinul altora.

La multi ani!

https://ancmrr.ro/sesizare/

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

19 Raspunsuri la Cizme cu …cuie în talpă

  1. geofreeland

    Se naște o întrebare. De ce am ajuns aici? Unii uța alții cu teleguța. Mă refer la pensii. De la legile aplicate inițial si apoi amendate, hăcuite, ignorate cu ordonanțe peste ordonanțe după cum se vrea a fi salvate imposturile politice care au găsit salvarea bugetului de stat pe seama pensionarilor militari, în speță a instituției numită armată. Pensia militară e pensie de stat. Faptul că sumele se alocă ordonatorului de credite, minunații miniștri ai apărării, încorsetați de achiziții impuse de tot felul de second handuri corespunzând zice-se cerințelor alianței sau cheltuind bani pe întreținerea altor armate de prin țară, acceptă tot felul de eschibiții financiare, apelând la jupuirea ălora care le sunt ca un lest, rezerviștii sau militarii în retragere. Criteriile cuantumurilor pensiilor nu le-au fraudat nimeni, au fost conform legii si de aceea unii au pensii mai mari sau mai mici, conform gradului, funcției și vechimii dintr-o carieră militară acceptată sub jurământ. Acești așa ziși politicieni habar nu au că politica implică uneori și utilizarea armatei si ai căror militaŕi își pierd viața. Revin la întrebarea, chiar retorică, văzând trendul, de ce am ajuns în situația aceasta? În glumă aș spune, de sanchi, pentru că putem. Doar atât? E ceva putred totuși, un putred întreținut cu bună știință și se vede.

  2. Bogdan

    Pertinent comentariul dvs. Din pacate aici suntem si asta cred ca este si datorita noua ,nu doar celor care au painea si cutitul acum in Mapn,MI,etc.Sarbatori cu bine va doresc.

  3. Discriminarea este evidenta in cazul indexarii, pentru ca se impunea a fi aplicata la acelasi nivel, atat la rezervisti cat si la pensionarii civili, motivarea politrucilor privind solidaritatea manifestata fata de cei cu pensii mici fiind de fapt doar un act de populism pentru castigarea electoratului din randul celor avantajati de aceste masuri!!! Nu iti trebuie sa parcurgi si sa argumentezi prea mult discriminarea, numai orbii nu o vad sau prostii nu o inteleg!! Daca statul avea intentia de acordare a unor ajutoare celor aflati in impas nu trebuia sa o faca prin indexare diferentiata, trebuiau sa identifice resursa financiara disponibila si sa o foloseasca in acest scop!! Nu trebuie confundata solidaritatea cu haiducia si cred ca altii din alte state rad de politicienii nostri care isi bat joc de cetatenii tarii, atat salariati cat si pensionari sau rezervisti!!! In legatura cu plata CASS nu trebuie sa fii mare jurist ca sa constati ca militarii, politistii, sri-stii, penitenciaristii beneficiaza prin lege beneficiaza de gratuitate pentru serviciile medicale si medicamente!!! Cand nu ai coloana vertebrala, nu poti fi obiectiv intrucat esti doar o sluga si un obedient al clasei politice pentru ati pastrat sau obtine beneficiile personale si normal ca iti trebuie foarte multe argumente ca sa constati abuzul guvernantilor!!!!!Atat timp cat majoritatea membrilor din CCR sunt fosti deputati psd sau simpatizati a psd-ului nimic ce ste adoptat de politrucii psd nu este anticonstitutional sau discriminatoriu!!!! Daca prin aceste masuri erau afectate si drepturile magistratilor pensionari altfel se punea insa problema, deja erau identificate masurile neconstitutionale si discriminatorii!!!!!

  4. neacsum

    @Xpert 86,
    Citeste legea 95/2006, art 230(3) apoi discutam de gratuitati, neconstitutionalitati, etc.

  5. Mateias

    @geofreland,
    Stres inutil chiar dacă întrebarea este absolut legitimă. Nu mai departe de azi s-a mai publicat în MO o altă decizie a CCR care scuipă iarăşi pe militari şi pensiile lor. I-auzi: „Curtea a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, reținând că militarii, polițiștii sau funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor nu au un statut constituțional și legal similar magistraților, aceștia nebeneficiind de garanțiile de independență specifice magistraților”.Mai contează că art.118 din Constituţie spune că „Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale”. Păi armata fără militari nu există, deci cum vine asta, nu beneficiază de garanţii dar militarii trebuie să contribuie la .. şi la… şi la democraţia constituţională. Cam scârţâie stimaţi judecători, MILITARII CARE COMPUN ARMATA ROMÂNIEI AU UN STATUT CONSTITUŢIONAL chiar prin rolul şi sarcinile stabilite de Constituţie. Altfel, vorbiţi cu politicienii şi scoateţi obligaţiile militare pe care le au militarii în rezervă sau activi. Sigur, vă descurcaţi mai bine angajând la nevoie mercenari şi, mai mult, interpretările voastre au corespondenţă cu realitatea.
    Să fiţi sănătos, la mulţi ani !

  6. Mateias

    Că tot aminteşte articolul de PERICOLUL unui precedent nefavorabil datorat necunoaşterii subtilităţilor de interpretare a prevederilor legale şi/sau constituţionale. Autorii cererilor ce au făcut obiectul deciziei anteprecizată au mers pe discriminare motivată de celebra decizie 20/2000, cea în care magistraţii nu erau mai prejos decât militarii. Au trecut 10 ani de când CCRa tranşat situaţia , domnul Zegrean a mai dat ulterior vreo două decizii prin care a stabilit nu numai că magistraţii nu sunt mai prejos ci sunt mai sus decât militarii, ei sunt „constituţionali”. Or, să te bazezi pe un argument desfiinţat prin cel puţin 25 de decizii CCR e mai mult decât naivitate. Nimeni nu a fost în stare să obţină pentru militari o decizie CCR în genul celei pe care au obţinut-o consilierii de conturi (Dec. 297 din 27.03.2012, decizie bazată pe „asimilarea consilierilor de conturi, sub aspectul incompatibilităţilor, cu magistraţii” „Curtea a constatat că şi consilierii de conturi au incompatibilităţile prevăzute pentru judecători” şi deci nu poate „exista o diferenţă de tratament juridic între persoane aflate în situaţii analoage sau similare” când e vorba de pensii). Ce se va întâmpla oare când actualii guvernanţi ahtiaţi după banii PNRR vor ajunge la jalonul cu trecerea la contributivitate a pensiilor speciale? Vor ataca pensiile de serviciu ale consilierilor de conturi protejate de decizia CCR sau vor înlocui în program şi vor trece pe contributivitate pensiile militare? Asta şi pentru că a zis CCR că e absolut constituţional să facăorice cu pensiile militare- Dec.900/2020.

  7. Neacșu si ce am afirmat eu ca nu beneficiaza de gratuitate????, care e ideea ca nu inteleg??? A!!! ca nu se respecta aceste prevederi legale de catre politruci, asta nu e nicio noutate si nici faptul ca sindicatele si organizatiile reprezentative, ca nu au luat niciodata atitudine si nu au invocat niciodata prevederile legale care garanteaza drepturile militarilor, politistilor, sri-stilor si penitenciaristilor pana acum!!!! CCR aparat si garantat numai drepturile magistratilor permanent, acestora nu le-au trebuit niciodata prea multe argumente si motivari ca in cazul celorlalti salariati sau pensionari cand au obtinut un drept si numai lor le sunt garantate drepturile de constitutie si legile speciale, exemplele din ultima perioada sunt graitoare!!!! Fara concursul politrucilor si a membrilor politizati din cadrul CCR nu ar fi obtinut nimic!!!! O mana o spala pe cealalta!!!

  8. Nicu

    ” Puneți mâna și gândiți” aparține generalului Grigoraș, fost diriguitor la CTU, actual SMFT…

  9. geofreeland

    Final de an. Se încheie încă o elipsă orbitală. Nimic nou de când lumea. Artificial, luăm evenimentul că pe un început,bugetăm,cugetăm,consumăm. Ca viața noastră, exact ca un litrometru pe bordul unei mașini,vedem acul indicator în drumul lui spre roșu când ai două soluții, fie intri în service (spital) fie oprești în parcarea unei biserici.E tristă viziunea.Pentru oricine, inclusiv pentru politicienii cu mâna în buzunarul nostru.În lumea asta când libertatea e direct proporțională cu banul, politicienii devin amnezici la truditorii care le dau banii creditându-i cu bună credință. Borcanul cu miere e prea atrăgător pentru muște, e ca un drog pandemic pentru ei, peste tot. Numai că stupul trebuie îngrijit dar ei iau până și fagurii, cu rame cu tot, cu acordul mătcii. Trântorii niciodată nu fac miere doar au rol de înmulțire până când dispar odată cu toată priseaca.Numai speranța nu moare, e optimismul izvorât din condiția umană, ca dintotdeauna, precum al marinarilor în furtună, luptând și rugându-se să ajungă la un țărm.Ca militarii pe front având ca icoană poza cu cei de acasă.La mulți ani, camarazi!

  10. Lucian

    La mulți ani tuturor! Un an nou fericit!

  11. Sos

    Gazdei si trecatorilor pe aici, LA MULTI ANI !

  12. Ifrim

    La mulți ani!

  13. y

    LA MULȚI ANI!

  14. bunul

    La multi ani,dragilor!Sa fiti iubiti ,ca in afara de iubire o sa mai ramaneti cu foarte putine!Ca asa ,,vrea” muschii lor !Ca… ,,lor”, le urez altceva!

  15. La Mulți Ani, 2022, cadrelor militare în activitate , rezervă și retragere ! 🙂

  16. Miroslav

    La Multi Ani, Domnule colonel!
    Va rog concepeti Domnia Dumneavoastra un Act de sesizare catre Avocatul Poporului catre Guvernul Romaniei, catre Parlamentul Romaniei si catre CCR, prin care sa aratati cele scrise in acest articol. Va rog trimite-ti-mi un exemplar pe mail si eu il voi trimite colegilor, am destui, cu rugamintea sa fie trimis de catre fiecare la institutiile abilitate.
    Ce ziceti, e bine ?

  17. neacsum

    @Miroslav,
    M-am gândit la aceasta varianta, dar mă intreb daca merita efortul. În urma eforturilor mele ma aleg cu injuraturi si invinuiri.Pensionarii dorm.

  18. neacsum

    LA MULTI ANI TUTUROR CELOR CARE INTRA PE AICI.

  19. Pingback: De constitutio | In Cuiul Catarii