Loading


Un nou comunicat al MApN, marcă înregistrată, ne anunță că domnul ministru -cât o mai fi – al apărării are gânduri mari. E adevarat caii pe care stă sunt liliputani, sau lipițani, dar vorbele depășesc lungimea Ecuatorului.

Ieri, 07.09.2022, a avut loc prima întâlnire a Consiliului de sprijin si Consultare, fost Consiliu Consultativ, remaniat revăzut și readăugit, fost Comisie de mediere, repudiat înainte de a se naște.

După lupte seculare, după ce armata s-a blindat cu vlogeri, ministrul a ajuns la concluzia că poate să dea drumul și primei ședinte a C.S.C.  Iată ce ne-a comunicat departamentul de presă al armatei la fârșâtul acțiunii:

”Ministerul Apărării Naţionale

Direcţia Informare şi Relaţii Publice

E-mail: presamapn@mapn.ro

Contact: 021-319.60.22

Nr. 351 07.09.2022

Ședința Consiliului de sprijin și consultare a personalului militar în rezervă și în retragere

Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, s-a întâlnit miercuri, 7 septembrie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu reprezentanții Consiliului de sprijin și consultare a personalului militar în rezervă și în retragere, în cadrul unei prime ședințe care și-a propus să asigure un cadru eficient pentru susținerea efortului de dezvoltare instituțională și remedierea problemelor complexe existente.

„Sunt bucuros să particip la această primă întâlnire a Consiliului de sprijin și sper ca, împreună cu dumneavoastră, să identificăm cea mai bună abordare astfel încât să găsim, cu rapiditate, soluții la problemele semnalate” a declarat ministrul apărării naționale. Totodată, ministrul Dîncu a reiterat importanța creării unui cadru legislativ coerent pentru eliminarea inechităților din sistem.

Consiliul este un organ consultativ și are ca scop asigurarea consultanței de specialitate ministrului apărării naționale în domeniile de interes specifice militarilor în rezervă și în retragere, astfel încât să realizeze o colaborare constructivă și eficientă.

Pe parcursul ședinței s-au dezbătut aspecte de interes privind organizarea Consiliului, periodicitatea întâlnirilor, regulile de funcționare, precum și modalitățile de prioritizare a problemelor semnalate de membrii Consiliului de sprijin.

Consiliul este format din câte un reprezentant al asociaţiilor şi fundaţiilor care au dobândit statutul de utilitate publică şi care îşi desfăşoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale Ministerului Apărării Naţionale şi un reprezentant desemnat prin acordul celorlalte asociaţii şi fundaţii care îşi desfăşoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale instituţiei militare.

Structurile asociative care își desfășoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale MApN reprezintă un partener important de dialog al ministerului care poate contribui semnificativ la crearea unui cadru legislativ coerent.

Biroul presă”

După cum se vede, un comunicat incolor, inodor și insipid, fără personalitate, fără nimic concret, doar vorbe,  mari, e adevarat, dar vorbe, cu care ne-am obisnuit. Dacă ar fi trebuit să dau un comunicat eu, ca neparticipant la activitate, de pe țărmul mării lui Ion, adică Ionice aș fi scris cam la fel, dacă aș fi vrut să nu spun nimic.

Conducerea ministerului, conform celor stabilite în ordinul de înființare a CSC, a invitat la întâlnire pe liderii asociațiilor care papă bani de la bugetul MApN, adică cei care fac frumos când e nevoie și desfășoară acțiuni”comune” cu ministerul eufemistic numite ”de utilitate publică” și pe președintele Forumului, adică un reprezentant al celorlalte câteva sute de asociații ale militarilor. Apăi, cum să faci tu dizidență, ca șef de asociație plătită de minister, cum să aperi tu interesele amărâților pe care pretinzi că îi reăprezinți, când știi că de ceea ce spui tu acolo depinde aprobarea sau respingerea listei de avansări sau medalieri ? Au știut ei, cei care au re-re înființat și re-redenumit consiliul, pe cine invită să facă parte din el și să ”își dea cu părerea”.

Aceștia au fost rugați să vină la întâlnire cu o listă de doleanțe/probleme care să fie înaintate domnului ministru spre studiere. Fiind prima întâlnire în această formulă, nu s-a urmărit nimic concret, s-au strâns mâini, nu s-au dat răspunsuri concrete, a fost o ”ședință de informare”, ca și când participanții acum se văd prima oară. Conducerea ministerului, care asigură și conducerea Consiliului,  s-a comportat ca și cum habar nu avea ce probleme au pensionarii, că îmi vine din ce în ce mai greu să spun rezerviștii, până la urmă o să fie doar reprezentanții ”retrageriștilor”, și iată acuma s-au întâlnit, au primit jalbele și ”de acuma totul va fi ok.”

Eu în locul reprezentanților ”retrageriștilor” le-aș fi cerut ”activiștilor” să vină cu tonele de hârtii pe care le-au cerut și le-au primit în ultimii 5 ani și să spună de ce nu le-au răspuns sau rezolvat până acuma. Dar s-a format o  cutumă, la fiecare întâlnire suntem rugați să venim cu ”un set de probleme” care să fie înaintate spre ”informare”ministrului, ”cașcând” cei care îi tot suflă ministrului în ureche prostii, nu ar ști și nu ar avea habar ce probleme avem. De fiecare dată același joc de glezne al ”specialiștilor”,  de fiecare dată aceleași comunicate, de fiecare dată același sictir.

În curând se va schimba ministrul, apoi prim ministrul și vom fi din nou chemați la o ”primă ședință” în noul format și uite așa, unul câte unul vor apărea, grație trecerii dincolo de retragere, noi lideri care vor fi ”onorați” să dea și ei mâna cu ministrul (care o mai fi) și să vină cu noi hârtii care să fie aruncate la coș.

Dar nu face nimic, militarii sunt organizați, răbdători și cuminți.

Reprezentanții retrageriștilor nu au comunicat încă nimic. Pe undeva îi înțeleg, pe de o parte nu au căzut de acord supra laudelor cu care să îi gratuleze pe generalii ”specialiși” în flituit,  pe de altă parte știu că orice ar scrie, vor fi înjurați că iară s-au dus  doar să bea cafele. Ei nu știu că cafeaua nu e pentru oricine.

Așa că nu mai cereți detalii, nu aveți ce să aflați. Până și comunicatul cu ”racolarea” lui Selly a fost mai spumos, mai plin de viață, mai entuziasmant, mai promițător și mai ”verde” pentru conducerea ministerului, decât întâlnirea cu reprezentanții ”asociațiilor de UTILITATE PUBLICĂ”, de unde rezultă că Selly este considerat mai util pentru conducerea MApN.

Sarande, 08.09.2022

LA MULȚI ANI MĂRINI ȘI MĂRIOARE!

De neacsum

11 comentarii la „Activiștii și retrageriștii”
  1. Eternul sictir al glugilor de coceni din marele minister … In curând vom avea in țara mai mulți militari străini decât are mapn-ul. Așa ca rezerviștii mai la vara. Sau la vara cealaltă.

  2. Ma uit la” poza postata de MApN cu specialistii MApN si vad multe camasi albe. Aia nu sunt marinari, sunt de specialitatea lui Oprea,” OFITERI DE JUSTITIE MILITARA”. La cum au conceput proiectul de statut, ma intreb cum au trecut clasa.

  3. Armata ucrainiana e 40% bastinasi si 60% externi in prezent – zic unele guri rele. Cert e ca-s coordonate de ofiteri usandezi si chiar UK-ezi. Asa ca o armata nationala, chiar arondata intereselor NATO (tot gasesc pe net comparatii cu mesajele de recrutare ruse versus usandeze, mai nou chineze si ruse versus usandeze, e bine si cu egalitatea de gen, da’ la razboi chiar nu au ce cauta d-astea, din motive… masculine) nu are mare valoare pentru cetatenii epoletati care lucreaza intens la bunastarea militara a US. In aceste conditii, ce valoare poate avea o armata nationala, decat mai mult sa incurce pe cetatenii veniti sa ne dea margele pe diverse lucruri utile (cum experiente anterioare le-a si demonstrat)? Ma tem ca utilitatea unei astfel de armate e strict de „camuflaj” a mercenarilor NATO care vin sa-i bata la fund pe obraznicii de rusi.
    PS: dupa ce s-a decis ca toata populatia masculina pana in 70 de ani poate participa la serbarea campeneasca pornita de rusi, Zelenski a facut urmatorul pas – si femeile care au legatura cu anumite domenii – telecomunicatii, serviciu activ – trebuie sa anunte centrele de recrutare locale. De la noi ce prententii vor avea stapanii nostri?

  4. Pentru ca este o zi specială,permiteți-mi,domnule col.Neacsu,sa vă urez un calduros…La multi ani fericiți!

  5. La mulți ani cu sănătate domnule Neacsu! Mulțumim mult pentru toate informările, pe care ni le aduceeți la cunoștință!După părerea mea NU vor face nimic bun pentru noi,este…TEATRU,ca de fiecare dată!Poate din…2024 în anul alegerilor să „miște” ceva…ceva!ACTUALIZAREA ,abrogarea oug 59sau114 ar fi un lucru bun pentru noi,restul e cam …..nimic!Toate cele bune!

  6. La mulți ani !!!
    Pe la noi se zice ca se accepta 3 zile înainte și 3 zile după.
    Multă sănătate și putere de munca !!!

  7. Apropo de titlul art.de fată,eu i-aș mai numi și restantieriști! Da,cei din poză au ramas de mult restanțieri fața de marea masa a rezervistilor.
    Imi pare rau sa o spun,dar cei din imagine,au lasat de mult trupa pe mâna dusmanilor,au lăsat trupa de izbeliste in bătaia de joc a celor care au fost vremelnic la butoane.Să mai zic ceva?Nu e nevoie!Cuvântul „rusine” nu are nicio relevantă ptr.ei !Atâta,doar.

  8. Noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, generalul Antonescu: „Ostaşi, treceţi Prutul!“.
    Ziua de 11.08.2022, generalul Ciuca: „Vom dona arme Ucrainei.” Oare declaratia tovarasului Ciuca poate fi considerata declaratie de razboi? Logica ordinului maresalului Antonescu (doar general pe atunci) poate fi urmarita si inteleasa prin prisma patriotismului maresalului. Ilogicitatea tovarasului (fost general) Ciuca poate fi urmarita si ea – pacat ca patriotismul dumnealui este mai limitat si redus la scaunul pe care sta.

Comentariile sunt închise.