Loading


foto preluată din media

Am trăit să o văd și pe asta. Nu că aș fi avut încredere oarbă în autoritățile române, nu că nu aș ști cum ”gestionează” MApN situațiile de criză, nu că aș fi crezut cumva că în ultimii 34 de ani armata s-ar fi umplut de genii. Nimic din toate astea nu m-ar fi făcut să înghit găluștile pe care autoritățile române politicienii, conducerea armatei când e vorba despre aspecte militare, le toarnă pe toate canalele și canalizările media celor dispuși să creadă doar în ”surse oficiale” autorizate.  Suntem mințiți în toate aspectele vieții noastre amărâte,  și când se întâmplă un ”accident” ciudat cu un mare om de afaceri, și când ni se bagă pe gât vaccinuri miraculoase apărute înainte de apariția unei boli închipuite sau nu, și când ni se impun taxe și impozite ”ordonate” de licurici, și când ne vindem resursele și când ” cumpărăm” armament de ”ultimă generație” bun doar să ne transforme cu adevărat în ultima generație, și când ne cad avioane și elicoptere și când ni se spune că vremea a fost de vină și când ni se aprind recoltele brusc și inexplicabil din mai multe locuri odată.  

Aveam pretenția că totuși mincinoasele autorități au învățat ceva în 34 de ani și nu mint decât despre  date și informații asupra cărora dețin controlul total și nimeni nu poate dovedi contrariul, sau nu are interes să îl demaște. Dar ce s-a întâmplat zilele astea cu drone doborâtă/căzută/împrăștiată la granița de Est depășește orice închipuire.

Iată filmul gogoașei:

  1. Pe data de 3 Septembrie, primarul comunei tulcene Ceatachioi, Tudor Cernega, așezare de pe malul brațului Chilia al Dunării, comun cu Ucraina, a declarat că știe de la martori pescari că într-unul dintre satele românești ale comunei ar fi căzut bucăți de dronă.
  2. Pe 4 septembrie, autoritățile ucrainene au declarat că o dronă rusească ar fi căzut pe teritoriul României, după atacuri asupra portului Ismail.
  3. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării a declarat că ”radarele Armatei au arătat clar că în spațiul României nu a intrat niciun obiect străin.”
  4. Ministrul apărării domnul Tîlvar declară că  „în niciun moment mijloacele de atac utilizate de Federaţia Rusă nu au generat ameninţări militare directe la adresa teritoriului naţional sau apelor teritoriale ale României”.
  5. Însuși președintele României, cel care are la dispoziție toate serviciile de informații interne și externe, (dacă nu cumva acestea raportează altcuiva și nu președintelui României) ne anunță :„Pot să vă spun că nu a existat nicio piesă, şi nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România. Avem control total asupra spațiului nostru național. Am verificat absolut tot şi pot să liniştesc populaţia. Nu a existat nimic ce a ajuns în România. Am avut chiar astăzi( adică marți, 5 septembrie) atacuri care au fost verificate la 800 de metri de graniţa noastră. Deci foarte, foarte aproape. Suntem însă alerţi şi suntem în cadrul NATO foarte bine apăraţi. Pot să spun ce am mai spus, România beneficiază de garanţii de securitate extrem de puternice, cele mai puternice din istoria noastră”

Ucrainienii însă nu se lasă.

Această declarație a fost data pe data de 04.09. Autoritățile române au continuat să nege.

  • Abia după ce Ucraineenii au oferit fotografiile Antenei 3 probând minciuna autorităților române, s-au trezit și ”specialiștii” noștri să admită că au fost găsite niște elemente care pot aparține unei drone. Ministrul Tîlhar pardon, Tîlvar, ne declară pe data de 6, după ce Antena 3 a ajuns la locul indicat de ucraineeni și a văzut probele, că au fost găsite urme ce pot fi dintr-o „dronă rusească”. Apoi ne dă raportul cu privire la programul său, adică unde o să se ducă, cu cine o să se întâlnească, ce o să discute, ce o să mănânce, unde o să doarmă, ce hărtie igienică o să folosească, adică informații care nu interesează pe nimeni și nu au nicio legătură cu minciunile postate de 2 zile.
  • Pe 06.09.2023 în sfărșit MApN admite că au fost găsite „mai multe fragmente care pot fi asimilate unor elemente de dronă” de către militari, care „de câteva zile fac verificări foarte aproape de malul Dunării, pe o arie foarte extinsă.Nu se poate face acum legătura cu atacurile din noaptea de duminică spre luni sau cu alte atacuri mai vechi. Urmează ca echipa de investigație să stabilească și vom face publice concluziile cât de repede, pentru că o astfel de situație nu poate fi ținută sub tăcere”
  • Tilvar dă niște explicații mirobolante, cum că „nu a existat un element care să ducă la această concluzie”. Dacă pentru MApN, declarațiile unor martori nu sunt elemente care să ducă la această concluzie, atunci ce mai e de comentat? Ne vorbește domnul ministru și despre posibilități și probabilități. A trecut la filosofie.

 O să spuneți că nu ai ce îi face, e nepregătit, e și el un pion pus acolo la sacrificiu, dar nu e așa.  Tot ce a spus el și toate autoritățile de 3 zile nu sunt dovada incompetenței lor, nu a fost o necunoaștere a situației,  reprezintă de fapt o întreagă filosofie, concepție, proceduri standard  privind manipularea opiniei publice, gestionarea crizelor mediatice, inducerea în eroare a opiniei publice, o adevărată strategie a minciunii cu care sunt împroșcați românii de 34 de ani încoace. Aceasta este direcția stabilită, modalitatea de conducere a întregii societăți, modul în care este tratat românul de rând de către autorități și întreaga Media aservită.

Cunoscând ”procedurile” nu m-au mirat minciunile și încercarea de mușamalizare, așa cum nu m-au mirat nici mușamalizările din cazurile „Apuseni”, Kogălniceanu, Caracal-Dincă, ”Colectiv”, Azilele morții,  Crevedia. Ceea ce mă miră însă cu adevărat este prostia de a susține o minciună atunci când știi că ”altcineva” deține adevărul iar acel altcineva are tot interesul să se afle adevărul,  pentru că urmărește de fapt inflamarea situației, reacția populației, dar mai ales a oficialilor NATO, astfel încât totul  să ducă la intrarea măcar a unui stat NATO în război.

Îmi este greu să cred că autoritățile române, MApN, nu au analiști politici/militari care să înțeleagă intențiile, scopurile, interesele Ucrainei, care nu sunt chiar pe placul nostru, și care nu au știut că mai devreme sau mai târziu vor apărea probele. Iar dacă acești analiști există ei trebuiau să fi consiliat pe generalii armatei, ministru, premier, președinte, să nu nege evidența ci să confirme că a fost ceva, dar nu un atac la adresa României ci o dronă explodată/distrusă în apropierea graniței, în partea ucraineeană, ale cărei părți distruse au căzut pe teritoriul românesc. Nimeni nu s-ar fi alarmat, nimeni nu ar fi cerut INTRAREA ROMÂNIEI ÎN RĂZBOI, intrare pe care liderii de la Kiev o doresc cu toată ființa și totul ar fi fost tratat cu calm și chiar indiferență.Dar nu, autoritățile române au decis să aplice în continuare politica minciunii fără a ține cont de Ucraina care are propriile ei interese pe care le urmărește indiferent de consecințe. Asta nu pot eu să accept. Cât de idiot să fii să nu realizezi că în acest caz minciuna va ieși la iveală?

Probabil că acuma Iohannis, care a apucat să spună că nicio bucățică de tehnică rusească nu a trecut granița, va încerca să găsească un acar Păun, poate va găsi, dar adevărul e că aici nu e vorba de dezinformarea lui ci a românului de rând căci el a știut și a acceptat sau recomandat mersul pe burtă, ca în toate cazurile  în care ar fi ieșit șifonat.

Oricum,  va trece și asta, vom primi asigurări că suntem în siguranță, că ne aflăm sub scutul de la Deveselu  că ne apără articolul 5 și că nu trebuie să ne îngrijorăm, nu ne paște niciun pericol din partea rușilor. Da, dar ce facem cu pericolele din interior din interiorul țării și al alianței ? De astea cine ne păzește, că de mințit am văzut cine ne minte.

Se mai pune totuși o întrebare: De ce au mințit ”ai noștri”, că doar nu era mare scofală că a căzut o coadă de dronă la Plauru, mai ales că nu a fost nimeni lovit/rănit.  Dacă ați ști câtă aparatură de cercetare aparținând US Navy, Army și Air Force  se află  zilnic deasupra Mării Negre și României pe zona de Est, ce posibilități de spionaj, comandă și control au, v-ați îngrozi. DUKE77, DR 21, FORTE 11, DUKE 76, CG 04, FORTE10, sunt doar câteva indicative ale unor nave care ne ”supraveghează” atmosfera pentru ”apărarea flancului estic al NATO”. Cum ar da la bobor și lumea ”bună”  să se admită că toate aceste fortărețe și spioni supersofisticați nu au fost în stare să observe, semnaleze și distrugă o amărâtă de dronă și că această a căzut pe teritoriul unui stat care e plin de trupe NATO americane, franceze, portugheze, italiene, poloneze, engleze și cine știe ce alte nații ? Nu ar fi rușinică ? Ar fi. De asta cred eu că au mințit autoritățile române, pentru că au primit ”indicații” de la unchiul Sam să nege evidența, în speranța că îl vor convinge și pe Kuleba să o lase moale.  Numai că socoteala din București nu s-a pupat cu cea din Kiev iar acest lucru trebuie să dea de gândit strategilor și analiștilor români și ai NATO. Că Ucraina are alte interese și ține cu tot dinadinsul să implice o țară NATO în conflict direct cu Rusia, o spun cele două nave ”căzute” iarna trecută  lângă Kogălniceanu, ca și racheta căzută în Polonia, dar mai ales o spune chiar Kuleba acuma: ” CONCLUZIILE FINALE VOR FI TRASE DE AUTORITĂȚILE ROMÂNE, CARE APOI NU TREBUIE DOAR SĂ TRAGĂ CONCLUZII , CI ȘI SĂ SPUNĂ CE VOR FACE MAI DEPARTE” .  Deci domnul Kuleba dă ordin autorităților românești SĂ SPUNĂ CE VOR FACE mai departe și poate vrea să și stabilească el măsurile necesare, iar dacă nu fac ce spune domnul Kucima, e posibil să mai cadă câteva drone până când autoritățile române vor face ”ce trebuie! Mi se pare mie sau s-a bătut palma creerii unei armate comune româno- ucraineene? Mi se pare mie sau a fost deja promulgată o lege care permite punerea armatei române sub comanda unui comandant strain ?

Oare ”specialiștii” noștri au înțeles intențiile și mesajul  prietenului de la răsărit?

https://romania.europalibera.org/a/iohannis-cincu-nu-a-cazut-drona-ruseasca-in-romania/32579641.html

https://romania.europalibera.org/a/ministerul-apararii-dezminte-ca-intr-un-sat-din-delta-ar-fi-cazut-bucati-dintr-o-drona-militara/32532867.html

https://www.libertatea.ro/stiri/ucraina-insista-ca-romania-a-fost-lovita-de-drone-ruse-in-atacul-asupra-ismail-avem-poze-este-inutil-sa-negam-4652085

https://r3media.ro/ucrainenii-au-furnizat-antenei-3-locul-unde-ar-fi-cazut-dronele-rusesti-in-romania-mapn-se-vede-nevoit-sa-admita-ca-ar-putea-fi-bucati-de-drona-pe-teritoriul-national/

https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26513457-ministerul-apararii-confirma-pana-urma-drona-ruseasca-cazut-teritoriul-romaniei.htm

De neacsum

40 de comentarii la „O dronă cu mesaj”
  1. SISTEMUL este DEPROFESIONALIZAT.
    De ce ?
    – Vezi intervenția Apuseni, unde băștinașii au găsit epava lui Iovan și nu organele.
    – Vezi COLECTIV , unde șeful pompierilor înjura victimile. Între timp a promovat adjunct al pompierilor pe țară
    – Vezi intervenția Caracal, când o minoră a murit cu zile.
    – Vezi intervenția pompierilor la CARACAL GPL, unde pompierii alergau de colo colo ca muștele fără cap. Până la urmă fiind răniți peste 30 dintre ei.
    – Vezi prăbușirea MIG-ului și a elicpoterului MFA la Constanța
    – Vezi explozia minei de la Costinești
    – Vezi acțiunea puitorului de mine al MFA unde aproape că s-a scufundat lovit de o mină chiar de ei localizată. De tot râsul.
    etc…etc……….
    Și când te gândești că tot acest sistem e condus de „DOCTORI” gen SUPOZITOR, fabricaţi pe bandă rulantă pe la UZINELE de doctorate CAROL I și Alex. Ioan CUZA.
    Nu e vina lor.

  2. Buna ziua,
    Cred ca situatia este foarte, foarte grava!
    Aseara am vizionat, in parte, emisiunea de la Antena 3 CNN la care au fost prezenti 2 generali si un contraamiral. Prima intrebare pe care mi-am pus-o a fost: de ce nu era prezent ministrul apararii nationale? Raspuns: pentru ca era ceva de rau si atunci politrucii, ma rog, oamenii politici s-au dat deoparte lasandu-i pe militari sa incaseze, pe merit sau nu, loviturile. Dar daca era de bine venea chiar primul ministru. Sper ca ca toti cei care mai sunt inca activi sa traga concluziile de rigoare.
    Din situatia prezentata de cei trei, cel putin pentru mine, au rezultat urmatoarele:
    – absenta totala a sistemelor NATO, ce putin pentru Romania, care, se zice, ca actioneaza pe aici pe aliniamentul estic al NATO. Ucrainienii spuneau ca au poze, de unde, ca ei nu prea cred ca au sistemele necesare pentru asa ceva!
    Concluzie: in afara de gargara asta tembela a politrucilor ca ne apara NATO, la o adica vom fi lasati cu ochii in soare si va fi vai de noi;
    – comunicatul plecat de la seful S.M.Ap. a suferit nuantari la ministrul apararii si la presedinte;
    – lipsa fortelor si mijloacelor necesare armatei romane pentru a face fata unor situatii si dintre acestea punctuale;
    – cronologia evenimentelor este alta decat cea prezentata de presa (care minte si dezinformeaza cu nerusinare) si in aceste conditii nu prea sunt elemente
    incriminatorii la adresa armatei. Am vazut aseara tupeul si aroganta acestui Radu Tudor care se crede mare specialist militar greu de suportat pentru un om cu un minim bun simt.
    Dupa plecarile prin demisii din armata situatia va deveni si mai grava.
    Sper ca Statul Major al Apararii sa aiba curajul sa prezinte in scris situatia reala din Armata Romana factorilor politici de conducere intrucat astia la cat de lasi sunt vor spune ca nu au stiut iar toata vina va cadea pe militari.

  3. Mă intrigă certitudinile presei „militarizate”, care susțin că cele câteva elemente găsite ar aparține unei drone rusești. Așadar sunt resturi de dronă, chiar dacă aria de împrăștiere este sub o minimă valoare, ceea ce induce supoziția „plantării de probe” de către ucraineni. Sau a fost o dronă activă, care, ratându-și ținta, a lovit teritoriul românesc, ceea ce implică o explozie și un incendiu de vegetație, elemente care n-ar fi scăpat „cameramanilor” din deltă?
    Te contrazic, Marine, căci siguranța cu care Kuleba își susține punctul de vedere este „vecină” cu plantarea dovezilor de către partea interesată în atragerea României în beligeranță.
    Ceea ce-am văzut eu, un afon într-ale dronelor, nu se compară cu resturile rachetelor S-300, care au lovit AN-24 (de pe ruta Otopeni-Belgrad) sau chiar „dronele lui Putin” (MIG-21 și IAR-330) din Dobrogea. Mie nu-mi pare o simplă coincidență sosirea lui John Kerry, cel care pare îngrijorat de destabilizarea mediului din Delta Dunării, exact după „directivele” lui Kuleba, adresate guvernanților români, după identificarea ucraineană a locului de impact al dronei rusești. Desigur, „parteneriatul militar” dintre Zelenski și Iohannis, similar celui dintre România și USA, în care România este doar o anexă a lui Biden și a nazistului de la Kiev, ar putea fi argumentat ca necesar intrării în război a Armatei noastre.
    Așadar, când se va întâmpla ca România să fie partener cu drepturi egale în alianțele politice și militare, nicidecum a cincea roată la căruță, în raport cu oricare alt membru al respectivelor alianțe, inclusiv cu USA și Ucraina?

    PS: Mă deranjează cumplit exagerările locuitorilor deltei, cei care au precizat că au trecut drone deasupra casei lor, deși au fost acomodați cu o liniște ambientală pe parcursul a câtorva decenii.
    Iată că, mai nou, o gălăgioasă dronă iraniană, care survolează porturile ucrainene Reni și Izmail, ajunge, chipurile, pe celălalt mal al Dunării. Ăștia nu realizează că susținerile lor îi transformă în victime sigure ale primei linii de atac/apărare?
    Oare cu concursul cui, cele două porturi au ajuns a fi introduse în traficul naval de pe Dunăre? „Pe cine nu lași să moară, …..”
    Și da, seară de seară, urmărim isprăvile dronelor rusești, cu largul sprijin al localnicilor, dar niciunul nu a surprins drona care a căzut în Plauru și care a incendiat vegetația din zonă.

  4. Se pare ca drona cu bucluc nu e ruseasca, e de fabricatie americana si a fost folosita de vecinii ucraineeni. Hopa henț. Sunt convins ca domnul Kuleba abia asteapta sa auda concluziile si mai ales masurile pe care le va lua Romania.
    Acuma se explica de ce domnul Kuleba stia asa de bine ca si unde a cazut drona.

  5. Înainte de 1989, un locotenent colonel de 50 de ani comanda un regiment cu aproape 1000 de militari. Astăzi, un militar cu ceva școală ajunge general la o vârstă la care altădată puteai sa fii doar maior. Cu astfel de meseriași, mulți avansați la apelul de seară, nu putem fi conduși decât la dezastru.

  6. Bun articolul. Analizat cu profesionalism actuala situație și direcția spre care suntem împinși.

  7. Dan B
    Pe rusofili ii ia repede gura pe dinainte si gavaresc ca Zelenski este nazist. O fi Putin vreun mare democrat?
    Ai facut parte din echipa care a investigat cauzele prabusirii MIG-ului si IAR-ului in Dobrogea? Sau, te-ai trezit vorbind.

  8. „Se pare” ca informatia privind provenienta americana a dronei vine de la o oarecare doamna Toba, fosta [purtatoare de cuvant parca pe la MapN, fosta angajata a STS, fost jurnalista de senzatie si senzational. Asa ca pana la clarificari cu probe, indiferent ale cui sunt, totul e cacealma. Unii mint ca sa nu se faca de ras, altii mint ca sa se faca.

  9. @Radu:

    Nu sunt fan Putin și, cu atât mai puțin, Fan Zelenski. Istoricul relațiilor ruso-ucrainene, din ultimile decenii îl cunoști? Ai idee cum s-a ajuns la beligeranță?
    Dar nu sunt nici puștan cu caș la gură, cum pari a fi dta, de-ți închipui că aș fi participat la ancheta dronei/dronelor tulcene.
    Dar, spre deosebire de dta mă informez din mai multe susrse, pentru a decela adevărul de minciună.
    Pare-se c-ai fi unul cu „slava ucraina” în gură din trezire-n adormire, incapabil a se documenta din istorie și din alte surse, decât cele „oficiale”. Să nu fi aflat până acum că Ungaria și Ucraina (Fântâna Albă/01.04.1941, cu grănicerii ucraineni) au fost și au rămas dușmanii României de secole?
    Zelenski nu-i nazist? Dar faptele sale și ideologia Azov țin de ssmd, sălbăticia înaintașilor lui fiind înfierată chiar și de adepții SS?
    Mai pune mâna pe o carte de istorie și nu te „adăpa” doar din propaganda NATO, mai ales că au început să se „trezească” și alte nații.

    Apropo, am activat în Aviația Militară și doar un neavenit poate fi dus cu vorba ref la tragediile aeronautice dobrogene.
    Este evident că piloții celor două aeronave erau pregătiți să zboare în CMG, dar nu să și evite S-300, lansate de ucrainenii incompetenți profesional.

  10. Și asta Toba și ăsta Dobritoiu Radu sunt doi vectori de influență și testare , agenți ai DGIA-ului , care au misiunea de confuzionare , obscurizare , deturnare și manipulare a unei stări de fapt după modelul LEGENDARII al fostei securități.
    Niște LICHELE în frunte cu stăpânii lor.

  11. Acum nu dronele „arde” , ci arde Decizia CCR din 14.09.2023 privind excepția de neconst a OUG 59/2017 în ansamblul său și/sau a art. VII pct. 3 din OUG 59/2017.

  12. A veni cu slavă către una și alta dintre țările beligerante,
    ori ești tâmpit,ori idiot! Atât timp când teritorii românești au fost și sunt deținute prin diferite conjuncturi de una și de alta dintre cele două,pt.un om cu scaun la cap,nu aș slăvi pe nici una din cele aflate în conflict! După ce se va termina acest conflict,ele,cele 2 tari surori,își vor da mâna,Că…de,politica e cea mai mare curvă,iar noi vom rămâne un fel de fraierii de serviciu,ca nu ne-am învățat minte de cele întâmplate,nu de mult,de aproape 80 de ani!Vom fi izolați în aceasta „mare”slavă.Asa am fost întotdeauna,ne-am ales tabere diferite,care nu trebuia.

  13. @Daca aveti pe cineva in gand, aratati cu degetul nu va sfiitit. Daca vorbiti abstract, nu va pot contrazice.

  14. Dragă @MA
    ”ARDE” – la CCR este o sintagmă care vizează termenul din 14.09.2023 privind excepția de neconst a OUG 59/2017 cu ART. VII pct.3 al ei , care a suprimat începând cu 15.09.2017 instituția ACTUALIZĂRII pensiilor militare în raport de orișice majorare salarială a militarilor/polițiștilor din activitate.
    Prin urmare, dacă nu se va mai amâna pronunțarea de către CCR pt.(ar fi pt. a 6-a oară), SOLUȚIA din decizia CCR dacă va fi de ADMITERE , atunci cele 68 de dosare aflate în pronunțare la CCR și cauzele pendinte, vor putea cere cuu șanse mari de reușită, ACTUALIZAREA pensiilor militare raportat la majoararea salarială a militarilor/polițiștilor din activitate realizată pt. anul 2018.
    Mai mult, în caz de ADMITERE la CCR pe 14.09.2023 a măcar unui singur dosar din cele 69 conexate la pronunțare, pe lângă oportunitatea precizată mai sus , se naște oportunitatea declarării neconst. și a Art. 84 din OUG 114/2018 care a suprimat definitiv ACTUALIZAREA pensiilor militare așa cum era prevăzută ea prin Art. 60 alin 1. din L 223/2015 în forma originară adoptată de parlament și în vigoare până la data de 15.09.2017.
    În popor se zice metaforic că ”ARDE” , atunci când ceva este FOARTE IMPORTANT.
    Iar pt. pensionarii militari mai ales cei mai bătrâni ca generație , eu cred că Decizia CCR din 14.09.2023 este F. Importantă , deci ”ARDE” ( la figurat , nu la propiu ca dronele rușilor)
    Și eu mulțumesc pt. efortul de a citi aceste rânduri.

  15. @Leo,
    1. Ai grija ca tot umbland de colo colo si postand pdv luate de ici de colo, incurci andrisantii. Aici nu e Mos Alecu. Mai atent, rezon, ca nu e prima oara cand incurci borcanele.
    2. Ai cumva idee pe ce considerente a fost contestata OUG 59? Pe fond sau pe procedura?
    3. Decizia luata, indiferent care va fi ea, nu are nicio legatura cu OUG114/2018 si nu are efecte asupra ei din cauze pe care le vei descoperi dupa ce raspunzi la punctul 2.
    4 Care sunt efectele si asupra cui in caz ca este declarata OUG 59 neconstitutionala? Ce crezi ca se va schimba, concret.
    5. Eu am asa o presimtire ca nu va lua nimic foc.

  16. Erată
    @NM
    1.Corect este @NM în loc de @MA cum gresit am scris. Îmi cer scuze.
    2. a fost ridicată excepția de neconst. atât pt. motive EXTRINSECI cât și pt. motive INTRINSECI.
    De exemplu dosarul 1801D/2021 este pe motive EXTRINSECI și este al camaradului nostru Skoda 4 x 4. Motivul este lipsa avizului Consiliului legislativ la data emiterii OUG 59/2017. Mai sunt cel puțin încă 2 dosare pe care le cunosc eu pe acest motiv.
    Pe motive Intrinseci , Art. VII pct. 3 sunt majoritatea dosarelor din cele 69. Motivul este că s-a modificat Art. 60 din L 223 prin OUG și nu prin LEGE , în așa măsură încât să lezeze dreptul de pensie în substanța lui prin suprimarea Actualizării prevăzute de LEGEA în forma originară.
    3. Nu are legătură directă , poate fi o altă excepție. DESCHIDE OPORTUNITATEA și a atacării OUG 114 , asa cum am spus prin celălalt mesaj.
    4. Efectul este așa cum am spus dacă măcxar 1 dosar se ADMITE la CCR , a celor din pachetul de 69 de dosare aflate în pronunțare pe 14.09.2023 , DAR și cauzelor PENDINTE aflate în Tribunale sau Curți de Apel care au invocate aceste excepții de neconst. ale OUG 59/2017 care se regăsesc în pachetul din 14.09.2023.
    Concret NUMAI cei care sunt în pachetul de 69 de dosare și cei din cauzele pendinte, LI SE VOR ADMITE ACTUALIZAREA PENSIEI MILITARE PT. ANUL 2018 , cum am spus în primul mesaj.
    5.Eu nu știu ce va fi , dar SPER că se va ADMITE , ceea ce va deschide și clor care nu sunt cauze Pendinte o OPORTUNITATE , numai să acționeze în termen de 1 an de la publicarea deciziei de Admitere a CCR în MOf.

  17. PS
    La stimabilul @MA nu mai scriu de ceva timp pt. câ nu mă publică . Cred că e supărat pe mine.

  18. @ Vorba matolitului, ” oi fi facut tu ceva…” Si, apropo, nu scriai, a scrie presupune un efort intelectual. Dumneata doar bagi batul prin gard cu opinii luate de colo si de colo. Asa ca grija si la termeni, nu doar la andrisanti.

  19. @Leo,
    Atat OUG 59 in ansamblu cat si art VII pct 3 sunt contestate pe procedura. Nu exista niciun motiv de atacare pe fond. Asadar, daca vor fi admise, alte articole similare din alte legi nu sunt afectate pentru ca nu continutul legii a fost declarat neconstitutional, ci forma de legiferare. Asa ca OUG 114 va merge mai departe. In ceea ce priveste efectele, sa asteptam sa vedem decizia -daca va fi data si daca va admite exceptia- si motivarea. Abia dupa putem vorbi despre efecte si beneficii/beneficiari.

  20. Am onoarea sa va salut :

    Domnilor ( Leo si N.M )si altii care sunt interesati ,daca pe 14.09.2023 se pronunta CCR ca OUG.59 este neconstitutionala in intreg ansamblul ei( nu pe art.capitole,etc. pe asta au fost multe decizii) ci TOATA ,pentru vicii de procedura, atunci un text de lege,OUG,OG etc. care a fost declarat neconstitutional NU MAI POATE FI RELUAT prin alta lege,oug,etc………..concluzia o trageti singuri.
    Chiar daca se va pronunta CCreaua pe 14 in favoarea pensionarilor,conteaza f.mult motivarea deciziei ,obligatorie pentru instante, dar lupta abia a inceput,o sa mai curga apa multa pe Dambovita pe langa Sparlament, noi sa fim sanatosi ca la punga…..mai vedem.

  21. PS

    In cazul fericit ca (oug.59 e neconstitutionala ,si sunt ferm convins de asta),114 nu face referire la,,actualizare” ci doar la indexare.
    Pe deciziile mele si ale tuturor pensionati dupa 2018,apare doar OUG.59,care stim ce impact a avut,inclusiv cu actualizarea ,pentru ca aici e Buba Mare.

  22. @Bogdan
    Un text de lege declarat neconstitutional din motive extrinseci(procedurale) poate fi reluat in alte legi care respecta norma constitutionala. Vezi reglementarile ulterioare OUG 59/2017 in privinta plafonului pensiilor de serviciu.
    Un text de lege declarat neconstitutional din motive intrinseci nu mai poate fi niciodata resuscitat constitutional.

  23. @Bogdan,
    Eşti liber să visezi mălai. Problema e că în drept nu merge după ureche şi potriveala de litere. Spre exemplu OUG 34 din 2020 a fost declarată neconstitutionala în întregime pe motiv că restrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale nu poate fi realizată prin OUG ci prin lege. Or, conţinutul a fost preluat într-o lege şi uite că e constituţional. Aş putea să dau zeci de exemple, potoleşte-te cu cai verzi pe pereţi, textul cu limitarea la net A FOST DECLARAT CONSTITUTIONAL de zeci de ori, nici magistraţii -care se cam pricep zic eu, nu au ce să-i facă, aşa că va fi preluat şi în Plx.244/2023 fără greţuri de neconstituţionalitate. OUG 114 a fost la rândul ei verificată, pe extrinsec nu există probleme iar pe intrinsec s-au epuizat toate articolele constitutionale ale căror încălcare ar fi posibilă. Buba mare că scrie OUG 59 are valoare zero în instanţă: lu matale ţi s-a aplicat art. 60 din Legea 223/2015 în forma în vigoare la data stabilirii pensiei şi nu art. X din OUG Y, prin urmare putea să scrie şi OUG 777 că în cel mai bun caz judecătorul vede doar o eroare materială fără a fi afectată substanţa dreptului. Ca să nu mai vorbim că decizia de pensionare a rămas definitivă.

  24. @Mateias
    Întrebare
    Este Constituțional ca pensia militară în plată stabilită prin Legea specială 223/2015 să fie mai mică cu peste 900 lei decât ar fi fost ea calculată pe principiul contributivității al Legii generale de pensii din sistemul public ?
    Mulțumesc pt. răspuns.

  25. Nu sunt specialist in drept(civil,penal,constitutional,etc.) asa ca nu emit opinii sau pareri decat in ceea ce ma priveste ,dar sa asteptam decizia CCR.
    Dl.Mateias cu tot respetul ,decizia mea am contestat_o la vremea ei,am sesizat Ccreaua din 202o,procesul meu la Tribunal fiind inca suspendat si astazi,iar art.60 din Lg.223 era modificat prin ???? prin – OUG.59 ! Astept ziua de maine ,o fi bine,o fi rau, vedem ,si mai vorbim dupe…. Sanatate tuturor.

  26. @Leo,
    Este foarte constitutional. Nimeni nu poate fi obligat, nici garanta, nici promite și nici face în așa fel incat schimbând un mod de calcul al pensiei să obțină doar sume pe plus, decât dacă urmărește cu tot dinadinsul și se foloseste de artificii, așa cum a încercat Gabiță Oprea când a vazut că socoteala de acasa si se potriveste cu cea din targ. Schimbarea procedurii de calcul nu ofera nicio garantie. Amintiti-va cate pensii au scăzut dupa cele doua legi, 263 si 223 si a fost foarte constitutional. Dupa introducerea L263 pana la aparițiia L241/2013 o gramada de pensionari au primit pensii mai mici. Asa s-ar fi intamplat si dupa trecerea pe legea 223/2015, daca nu ar fi fost prevazut in lege ca se pastreaza cuantumul cel mai avantajos. Asa ca nu va ambalati, CONSTITUTIONAL vi se poate calcula si chiar oferi o pensie mai mica prin orice fel de pensie, speciala sau nespeciala, CONSTITUTIA NU PREVEDE NIMIC IN ACEST SENS, indiferent ce viseqza unii sau altii.

  27. @NM
    Este ABSURD.
    Adică faci o lege specială anume ca să oferi un avantaj datorită restricțiilor și incompatibilităților din serviciu , iar pt. aceleași venituri salariale obținute în serviciu să ai o pensie mult mai mică decât dacă ea ar fi fost calculată pe legea generală.
    Cam așa arată o țară pe invers.
    PS
    Au mai apărut resturi de dronă la 12 Km de graniță. Păi a zburat tată drona asta.
    Nu va trece mult timp când vom auzi că au apărut resturi de submarin rusesc în delta Văcărești.

  28. @Bogdan,
    Nădăjduiesc să ai succes în demersul dumitale şi m-aş bucura şi mai mult dacă ai câştiga împotriva CPS MApN. Şanse în situaţia descrisă sunt, trebuie multă atenţie cu avocatul pentru că cu cei puţini care sunteţi pendinte se vor încerca toate tertipurile juridice pentru a NU vă acorda drepturile câştigate. Mai ales că înţeleg că procesul e doar la prima instanţă.
    @Leo,
    Din păcate, forma actuală a prevederilor legale care au condus la o pensie calculată pe algoritmul special mai mică decât calculul contributiv e legală, prin urmare se bucură de prezumţia de constituţionalitate pînă la proba contrarie. E şi un nonsens logic, o pensie “specială” ar trebui să aibă ceva în plus faţă de cuantumul contributiv, nicivorbă ca un calcul special să conducă la un cuantum micşorat faţă de cel contributiv în condiţiile în care contribuţiile de asigurări sociale au fost identice. “Lipsa” componentei contributive aspect generat doar de orgoliul prostesc al unor militari va ieşi şi mai mult în evidenţă când va apare 20% supraimpozit DOAR pentru că cineva a hotărât ca să nu se mai încurcăm la bani cu civilii care pot pune întrebări. Or să mai fie discuţii pe această temă la momentul potrivit (elemente principale- transformarea din 2010+2011, contribuirea la BAS în perioada 2011-2016 după caz, recunoaşterea reciprocă între sistemul public şi militar a vechimilor, stagiior şi cuantumurilor de cotizare, etc.). Cum ar putea explica logic cineva că 15 ani de activitate militară îţi aduc 2000 de lei prin valorificarea perioadei în sistemul de pensii militare şi 3500 dacă o valorifici în sistemul public? Başca faptul că la un moment dat sistemul militar nu a mai ţinut pasul cu sistemul public la avantajele de vechime acordate pentru lucru în condiţii deosebite.

  29. @Mateias
    Avocatul mi-a zis că după ce intră în vigoare noua lege de pensii publice cu VPR x Nr. TOTAL de pcte. , vom porni o acțiune de recalculare a pensiei cu invocarea excepției de neconst. a prevederilor Art. 122 care nu mai este în vigoare și pt. extinderea persoanelor vizate din L 223 raportat la Art. 16 alin. 1 din Constituție.
    Nu-mi fac mari speranțe , dar numai cine înceracă poate reuși.
    DOAMNE AJUTĂ TUTUROR DE ZIUA SF. CRUCI !

  30. @Bogdan,
    Am mai spus-o, pana nu se voteaza si promulga 244, nu se va da decizie pe OUG 59.

  31. @NM
    Rog explicație privind legătura dintre 244 și OUG 59 pt. care se tot amână pronunțarea capoatelor vișinii.

  32. @Bogdan,
    Iata ce spune ultima decizie a CCR pe contestarea art.VIi 3 din oug 59: ”  cu referire la modificarea art. 60 din Legea nr. 223/2015 prin dispoziţiile art. VII pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, Curtea a arătat că această modificare poate să fie avantajoasă sau chiar dezavantajoasă pentru beneficiarii de pensii, după cum permit sau impun, după caz, situaţia economico-financiară a ţării şi fondurile de asigurări sociale de stat disponibile. În oricare dintre aceste ipoteze, dispoziţiile legale noi se aplică numai pentru viitor, pentru persoane care se vor înscrie la pensie după intrarea acestora în vigoare, neputând atinge drepturile de pensie anterior stabilite. Prin urmare, legiuitorul este liber să modifice condiţiile de stabilire a dreptului la pensie pentru viitor, fără ca aceasta să aibă semnificaţia încălcării dreptului la pensie, iar dacă doreşte ca noile dispoziţii mai favorabile să fie aplicate şi persoanelor pensionate anterior, acest lucru trebuie prevăzut în mod expres de lege.

    – în ceea ce priveşte pretinsul tratament diferit între beneficiarii pensiilor militare de stat în funcţie de momentul – anterior sau ulterior – stabilirii sau acordării dreptului de pensie, Curtea a amintit că deschiderea dreptului la pensie este guvernată de principiul tempus regit actum, iar situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit acestui principiu nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Prin urmare, dreptul la pensie trebuie stabilit şi acordat în conformitate cu reglementările în vigoare la acel moment, neputându-se considera că reglementările anterioare acestui moment, referitoare la condiţiile acordării dreptului la pensie, generează o aşteptare legitimă. Astfel, până la momentul pensionării, se pot succeda mai multe reglementări, care stabilesc condiţii de pensionare diferite, relevantă fiind însă doar cea aplicabilă la momentul acordării acestui drept.

    – dispoziţiile art. VII pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 nu contravin prevederilor art. 16, ale art. 44 şi ale art. 47 alin. (2) din Constituţie, deoarece se aplică nediferenţiat tuturor persoanelor cărora le-a fost stabilit/acordat dreptul de pensie în perioada de acţiune a acestei norme juridice, nu contravin dreptului de proprietate, în sensul că pensia viitoare nu poate dobândi caracteristicile unei legitime aşteptări şi, cu atât mai puţin, ale unui bun câştigat, şi nu încalcă nici dreptul fundamental la pensie, al cărei cuantum concret intră în marja de apreciere şi stabilire a legiuitorului. Dat fiind că aceste drepturi fundamentale nu sunt afectate, nu se poate reţine incidenţa art. 53 din Constituţie.

    – pensionarii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională reprezintă o categorie distinctă de alte categorii de pensionari, beneficiari ai unor pensii de serviciu. Astfel, legiuitorul, instituind beneficiul unor pensii acordate în condiţii mai avantajoase anumitor categorii profesionale, a înţeles să instituie reglementări diferite, care au ca fundament particularităţile acestor profesii. În acest sens, Curtea a amintit, cu titlu de exemplu, cele reţinute anterior prin Decizia nr. 42 din 24 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 13 martie 2012, în care a arătat că militarii, poliţiştii sau funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor nu au un statut constituţional şi legal similar magistraţilor, aceştia nebeneficiind de garanţiile de independenţă specifice magistraţilor. Prin urmare, având în vedere cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea de tratament, întrucât, aşa cum s-a reţinut şi prin Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005, egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice îşi găseşte aplicarea doar atunci când părţile se află în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit.

    – motivele invocate pun în discuţie legitimitatea Guvernului de a reglementa în materia pensiilor militare de serviciu pe calea ordonanţelor de urgenţă, aspect anterior analizat şi constatat ca fiind neîntemeiat.

    Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea:
    – Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

  33. PNRR cu Jalonul 215 a fost pt. pensiile militare în loc de prilej de REFORMĂ REALĂ și CORECTĂ în conformitate cu principiile Art. 2 lit. b din L 223/2015 , – O MARE RUȘINE a politicienilor INCOMPETENȚI precum și a SISTEMULUI MAFIOT al generalilor dottore.
    Pensionarii militari în viață pensionați înainte de 2016 , NU VOR APUCA ZIUA DREPTĂȚII.
    BRAVO PSDNL !

  34. @Leo,
    Eu nu stiu de unde tot scoti aberatiile astea, esti o sursa inepuizabila de gogomanii.
    „PNRR prilej de REFORMĂ REALĂ și CORECTĂ în conformitate cu principiile Art. 2 lit. b din L 223/2015” ??? Asta ai fi vrut matale sau te-a mintit cineva ca asa va fi ? De la inceput pana la sfarsit, citind fie si doar prima propozitie din jalonul 215, se vede ca de fapt prin el se urmareste scaderea cheltuielilor pentru pensii. Nimeni nu si-a propus o reforma corecta si reala a pensiilor, si nu ai sa gasesti aceasta formulare „reforma reala si corecta” in toate mentiunile tinand de pensii, in special cele speciale, dar tie ti se pare ca nu s-au respectat angajamentele sau prevederile. PNRR in toate tarile, a fost instituit pentru luarea unor masuri de criza, insusi titlul ” redresare si rezilienta” spune ca e vorba de SUPRAVIETUIRE, nu de imbunatatire sau „cresterea nivelului de trai” Iar in acest caz nu politicienii au fost incompetenti, ei si-au respectat intentiile si convingerile, incompetenta s-a manifestat in tagma rezervistilor, a liderilor de asociatii care nici acuma, ca si dumneata, nu au inteles si nu inteleg ce se intampla pentru ca ori nu stiu ori nu vor sa citeasca, ori nu inteleg, ori nu ii intereseaza.

Comentariile sunt închise.