Pentru cei pentru care românismul a însemnat și mai înseamnă ceva, 15 Ianuarie înseamnă Eminescu. Cu toate astea, se pare că  poetul iubirii eterne mai are încă mistere și necunoscute, pagini ascunse și necitite ale vieții sale.

Noi, cei din generația ”comunistă” am mai apucat să citim, la început obligați, apoi îndrăgostiți iar acuma cu interes, poeziile sale patriotice, apoi de dragoste iar acuma criticile sociale care – constatăm cu surprindere – descriu cu o acuratețe incredibilă vremurile actuale.

Foarte puțini chiar din cei mai ”purii” au citit critica lui Eminescu, nu cea literară ci cea socială și activitatea sa la Timpul. O singură persoană- în opinia mea- egala spiritul ascuțit și analiza la os a societății,  prezente la Eminescu, și acea persoană era Caragiale. Pe Eminescu l-am citit în generală și în liceu datorită programei școlare, dar și pentru că era vârsta când fetele se cucereau cu o poezie, nu cu o pastilă de extazy, apoi pentru că nu erai român dacă nu îl citeai.  Astăzi îl citesc pentru că descopăr în el atât trecutul cât și prezentul.

         Așa cum spuneam nici cei din generația mea nu știm multe amănunte din viața LUI, poetul inegalabil, multe le-am aflat sau le aflăm din întâmplare și ne întrebăm de ce. E simplu, pentru că și acuma, ca și în vremurile copilăriei, se folosește cenzura, iar accesul la informație este dirijat. Înainte nu găseai în biblioteci decât ce voiau Ei să găsești, lucrările incomode erau ținute prin depozite și accesate doar de ”profesioniști” sau ”specialiști” care selectau ce anume trebuie să ajungă pe piață. Astăzi, deși aparent sursa de informare numită internet pare să fie inepuizabilă, este și mai strict manipulată și cenzurată, pentru că practic dacă bibliotecile trebuiau să respecte un program, internetul și cei care dețin companiile IT, programele și modulele de căutare,  sunt  mână în mână cu serviciile secrete care sunt la rândul lor mână în mână cu politicienii sau marii licurici și dirijează ce anume poate ajunge la public și ce nu, iar ce apare și nu convine este eliminat dintr-o apăsare pe buton, căci parafrazându-l pe Eminsescu, ”ieri o vedeam și astăzi  azi nu e”.Cineva de la CNN povestea că marele trust de presă american, nu îndrăznește să publice nimic despre Fășia Gaza, dacă nu e girat de cei care dețin finanțele lumii.

Știm cu toții, cei din generațiile de până în 1989, adică cei ”îndoctrinați” cu un patriotism uneori fabricat, despre moartea lui că ar fi murit la Socola într-un spital de nebuni, dar tratat de sifilis. Cu timpul au mai ieșit la suprafață unele detalii și așa a început să se afle că deși a fost internat la spitalul de nebuni nu a avut nicio problemă legată de discernământ, că deși a fost tratat/otrăvit cu mercur, nu avea sifilis și că deși s-a spus că a murit de ”moarte naturală” a fost de fapt omorât cu bună știință. Oficial însă, ca și în cazul loviturii de stat din 89, numită Revoluție, nu se știe cine a pus la cale și a dirijat totul, se admite cu jumătate de gură că a fost omorât dar nu se spune, deși se știe, de cine și DE CE.

Ce se mai știe despre el este că a fost un ”preferat” al lui Titu Maiorescu întemeietorul Junimii, alături de PP Carp. Este adevărat, se poate spune că consacrarea lui Eminescu și cunoașterea sa în societatea literară a vremii s-a produs la ”Junimea” societate literară care s-a transformat odată cu întemeietorii ei în societate politică ce a dus la apariția Partidului Conservator. Cu timpul, Eminescu, care a fost redactor la ”Timpul” oficios al conservatorilor, s-a delimitat sau separat de politica conservatorilor și în special ideile lui Maiorescu și Carp,  masoni cu care a avut spre sfârșit mari divergențe. Pe lângă faptul că Maiorescu a făcut tot posibilul să îl despartă e Veronica Micle, marea schismă a plecat de la atitudinea față de evrei care s-au opus Unirii Principatelor și pe care Carp și Maiorescu îi iubeau căci altfel nu ar fi fost acceptați în masonerie, și mai ales, în ceea ce îl privește pe Carp, apartenența lui Carp la grupul care a dus la înlăturarea lui Cuza. De altfel la un moment dat Carp, politician, ministru, senator,   s-a exprimat în Parlament foarte direct: ”mai potoliți-l pe Eminescu căci, iată ce spunea Eminescu, printre altele:

„Mizeria materiala si morala a populatiei, destrabalarea administratiei, risipa banului public, cumulul, coruptia electorala, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutari sau cutari principii de guvernamant. Oricare ar fi guvernul si oricare vederile sale supreme, coruptia si malonestitatea trebuie sa lipseasca din viata publica; oricare ar fi, pe de alta parte, religia politica a unui guvern, ea nu-i da drept de-a se servi de nulitati venale, de oameni de nimic, pentru a guverna.”

Așadar ”boala” lui Eminescu nu a fost una venerică și nici neuro, ci socio-politică. Se pare că cearta ireconciliabilă dintre Eminescu și Carp a constituit-o îndemnul lansat de Carpp prin 1881: „Să jertfim unele din drepturile noastre suverane ca să obţinem protecţiunea Europei întregi şi să nu ne aflăm izolaţi faţă cu doi vecini puternici”. Pentru cine voia oare Carp, ca și actualii politicieni, protectie, că România și atunci, ca  și acum era și este  frunză în vânt. Așa cum spuneam, situația de atunci este oglinda celei de azi, sau vițeversa,  căci și astăzi ni s-a cerut și ni se cere să renunțăm la demnitate, suveranitate, independență și drepturi, în favoarea altora, pe motiv că suntem prea mici. Fermierii noștri mor de foame protestează în ger,  pentru că România trebuie să fie frima poartă de plecare a produselor agricole contaminate ale Ucrainei. Da,  suntem mici dar suntem și proști pentru că ne lăsăm păcăliți de astfel de îndemnuri iar cei care cer asta sunt și trădători. Da suntem proști și mai suntem și lași, pentru că privim nepăsători la tv, cum alți  români protestează și fie îi înjurăm, fie așteptăm să miște ei ceva că poate ne pică și nouă un oscior.

Ce nu se mai știe despre Eminescu și ”iubirile sale” este faptul că prima și marea iubire a sa iubire nu a fost Veronica Micle ci o prietenă din adolescență, Casandra Elena Alupului, care a murit de tânără, la vâsta de 19 an și cu care fiind băiet, cutreiera pădurile și privea cerul ore în șir. Ea este  muza poeziilor ”De-aș avea, Din străinătate, Frumoasă-i, Lida, De ce să mori tu, Mortua est (intitulată la început Elena), Iubitei (Amor), Aveam o muză sau Floare albastră.”

Iubirile copilăriei, cu cât sunt mai inocente cu atât rămân mai adânc întipărite în suflet. Cu Veronica, Eminescu a trăit o idilă cu soare și bucurii, cu fulgere și tunete, ploi, reproșuri, certuri, despărțiri și reîntoarceri dar Casandra a fost ”Crăiasa din povești” visul neîmplinit, iubirea neîntinată.

Și se pare, dacă tot vorbim de necunoscutele vieții lui Eminescu, că de fapt nu s-ar fi născut la Ipotești, nici pe 15 Ianuarie, ci la Botoșani, pe 20 decembrie anul precedent. Cel puțin așa a menționat acesta când s-a prezentat la ”JUNIMEA” unde își citea poeziile și asculta la rândul său, amintirile lui Creangă.

Indiferent însă unde și când s-a născut să nu uităm cine a fost și ce a însemnat și înseamnă pentru noi.

Am bucuria de a fi primit cadou de la o prietenă, căreia îi mulțumesc încă odată pentru neprețuitul cadou,  o carte  de poezii ale lui Eminescu, tipărită în 1941, ediție îngrijită  și prefațată de Garabet Ibrăileanu  și ilustrată de Alexandru Brătescu-Voinești cu ale cărei pagini voi ilustra acest articol într-o lume relativa…

https://gandeste.org/analize-si-opinii/lichidarea-lui-eminescu/92375/

https://evz.ro/moratea-mihai-eminescu-cauza-reala.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_P._Carp

https://www.manager.ro/articole/cultura-generala-69/ce-parere-avea-mihai-eminescu-despre-politica-si-politicieni-tara-munceste-inzecit-pentru-a-intretine-absenteismul-si-luxul-102148.html

http://orapovesteicaie.blogspot.com/2016/05/casandra-prima-iubire.html

De neacsum

2 comentarii la „15 ianuarie – Eminescu”
  1. D-le colonel, denigrarea d-lui Eminescu continua. Mi-a luat cateva saptamani sa caut detaliile despre ultimele luni din viata lui Eminescu si sa pun cap la cap lantul evenimentelor, desi internetul are informatiile necesare. Personal, m-a atras mai mult publicistica sa, doar ca nu putem vorbi de scrierile sale politice, din acelasi motiv pentru care nu putem vorbi despre d-l avocat Codreanu sau d-l maresal Antonescu. Traim paradigma lui Camus in razboiul civil spaniol – acolo unde a aflat ca „un om poate avea drepate si totusi sa piarda, ca forta poate infrange spiritul si ca sunt momente in care curajul nu este rasplatit.” Ceea ce a patit si Eminescul nostru.

  2. @Sergiu,
    Avand in vedere evenimentele recente, nu m-ar mira ca Eminescu sa aiba soarta lui Antonescu. Zelea Codreanu a scapat usor.

Comentariile sunt închise.