Loading


Așa cum scriam în articolul din data de 22.01.2024, în data de 29.11.2024 am solicitat CPS a MApN un set de întrebări privind mai multe aspecte din activitatea CPS, printre care și modul în care se va aplica legea 282. Neprimind încă răspuns, pe data de 18. 01. 2024 am trimis reclamație administrativa, după care va urma acționarea în instanță.

Pe data de 04.01.2024 am trimis către Casele de Pensii Sectoriale ale MApN, MAI, SRI, și CNPP   altă solicitare în care ceream să precizeze:

  1. Dacă pe luna ianuarie 2024 se vor aplica prevederile art 10 din legea 227/2023.
  2. Când vor fi întocmite și publicate în trasparență decizională (modificările la) normele metodologice de aplicare a legii 282/2023, conform art.XV din Legea 282/2023?
  3. Cum se va face impozitarea progresivă, având în vedere că sunt mai multe opinii/interpretări referitoare la aplicarea  art 100 din Legea 227/2015, actualizată, care prevede că:” (1) Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei şi, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată, potrivit prevederilor titlului V – Contribuţii sociale obligatorii” coroborat cu art 101 modificat prin art XVIII din Legea 282/2023.
  4. Deducerea părții neimpozabile de 2000 lei  se aplică doar procesului de impozitare sau și stabilirii limitelor de aplicare, respectiv salariului mediu net  si salariului mediu brut?  Concret, limitele celor două praguri de 15%, respectiv 20% se calculează  începând de la suma de 2000 de lei (neimpozabilă), sau de la cota 1 leu  venit din pensii ?  Rog exemplificați.
  5.  Care este actul normativ/articol emitent care definește partea contributivă/necontributivă a unei pensii?
  6.  Care este actul normativ (articol, emitent), care stabiește/prevede faptul că pensiile militare au doar componentă necontributivă?

Casei Naționale de Pensii Publice nu i-a fost adresată întrebarea nr 6 pentru că nu intra în sfera sa de activitate, iar Ministerului Finanțelor Publice i-am adresat următoarele întrebări:

Articolul 101 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare a fost modificat prin articolul XVIII din Legea nr. 282 /2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 20 octombrie 2023 şi prin articolul LIII pct.67 din Ordonanța de Urgență nr. 115 din 14 decembrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene,publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1139 din 15 decembrie 2023, stabilind reguli noi la calculul impozitului pe venitul din pensii.

1.       Datorită caracterului interpretabil şi insuficient reglementat al textului acestor prevederi de legislaţie primară spre exemplu:

a)      pragurile de impozitare diferenţiată pornesc a fi calculate după deducerea de 2000 lei sau sunt luate în considerare prin raportare la valoarea efectivă a cuantumului dreptului de pensie?

b)      cine şi în baza căror prevederi legale stabileşte existenţa şi cuantumul pe componente contributivă şi/sau necontributivă pentru veniturile din pensii, în vederea calculării impozitului conform prevederilor legii?

 şi ţinând cont că aplicarea lor unitară reprezintă o responsabilitate legală pentru Ministerul de Finanţe, sunt de interes public o serie de aspecte,

2.       Ministerul de Finanţe a emis precizări privitoare la modul de aplicare a prevederilor art. 101 din Legea nr. 227/2015, forma în vigoare începând cu 01.01.2024 ?  Dacă da, având în vedere interesul public major, rog să mi se transmită o copie electronică a documentului,  precum şi lista instituţiilor destinatare.

3.       Instituţiile publice stabilite de lege pentru reţinerea impozitului pe venitul din pensii, respectiv Casa Naţională de Pensii Publice şi Casele de Pensii Sectoriale de pe lîngă instituţiile plătitoare de pensii de serviciu,  au solicitat  prin corespondenţă oficială lămuriri sau explicaţii cu privire la aplicarea art. 101 din din Legea nr. 227/2015 ?  Dacă da, rog să mi se transmită o copie electronică a documenteleor primite de Ministerul de Finanţe şi răspunsurile expediate.

4.       Există la Ministerul de Finanţe un proiect de modificare a Normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal ? Dacă da, precizaţi stadiul documentului, estimarea de timp privind aprobarea şi intrarea în vigoare. Precizaţi dacă respectivul proiect reglementeză şi rezolvă aspectele de aplicabilitate ale art. 101 din Legea nr. 227/2015, forma în vigoare începând cu 01.01.2024.

Am primit până în acest moment răspuns de la următoarele  înstituții :

Casa Națională de Pensii Publice,  pe data de 22.01.2024:

Ministerul Finanțelor Publice, pe data de 22.01.2024:

CPS a MApN pe data de 29.01.2024:

Mai aștept răspuns, după ce am trimis reclamație administrativă, de la CPS ale MAI și SRI. Cum însă răspunsul acestora bănuiesc că nu va fi diferit de cele primite până acuma, pentru a nu încărca prea mult articolul, nu mai aștept și prezint răspunsurile primite.

Deoarece o analiza a fiecărui răspuns ar pune la grea încercare răbdarea cititorului, voi face acest lucru într-un articol viitor, lâsând deocamdată  pe fiecare să  tragă propriile concluzii. Poate între timp vor răspunde și celelalte două case de pensii.

CPS a MApN, impozitarea și pasele succesive


De neacsum

9 comentarii la „Trei iezi cucuieți”
  1. Toți oficialii care ne aburesc cu răspunsurile lor științifice pornesc în explicații de la Articolul 101 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, modificat prin Legea nr. 282/2023.
    Toți acești experți omit prevederile alineatului (1) din Articolul 100 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, adică:
    Începând cu data de 01-01-2024, potrivit pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 309 din 16 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1109 din 17 noiembrie 2022, articolul 100 se modifică și va avea următorul cuprins:
    Articolul 100 Stabilirea venitului impozabil lunar din pensii
      (1) Venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei și, după caz, a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată, potrivit prevederilor titlului V – Contribuții sociale obligatorii.
    În niciun act normativ nu apare impozit de 0%, deci nu putem admite că până la 2000 lei este impozit 0% iar de la 2001 apare impozit de 10%. Suma care intră la calculul impozitului (venitul impozabil) este pensia brută minus 2000 lei. Acestui venit impozabil i se aplică cotele de impozit, de 10, 15 și 20 la sută.
    Ei au ales o variantă incorectă, gândită special, prin care fură 200 lei din pensiile brute care depășesc nivelul câștigului salarial mediu net.

  2. @Marian Tudor,
    Inseamna ca raspunsurile primite pot fi de ajutor asociatiilor sau celor care pe cont propriu doresc sa actioneze in instanta sau sa sesizeze Curtea de Conturi asupra modului ]n care s-a aplicat impozitarea. Succes tuturor!
    Dar ce parere aveti de incadrarea pensiilor militare in art.101.2(c) ????
    Dar de aplicarea de catre CPS a MApN a calculului la SMNE DE 4427?

  3. Bună ziua,

    În comentariu mă voi referi strict la determinarea corectă a valorii SMNE pentru anul 2024.
    Conform Legii 422/2023 Art.19, SMBE= 7567 lei.
    Pentru determinarea SMNE efectuăm următoarele calcule:

    CAS= 25%x7567= 1891,75 => CAS= 1892 lei
    CASS= 10%x7567= 756,7 => CASS= 757 lei
    Ded= 0 lei
    VImp= SMBE-CAS-CASS-Ded= 7567-1892-757-0= 4918 lei
    Imp= 10%xVImp= 10%x4918= 491,8 => Imp= 492 lei
    SMNE= SMBE-CAS-CASS-Imp= 7567-1892-757-492= 4426 lei

    În concluzie, pentru SMBE= 7567 lei rezultă SMNE= 4426 lei.

    În articolul „Impozitarea, metodologia și iluzioniștii” este trecută valoarea „4226” pentru SMNE și unii cititori ar putea fi induși în eroare.

    Observații:
    1. Valoarea incorectă „SMNE= 4427 lei” se obține dacă „se cade în capcana” aplicării procentului de 58,5% asupra SMBE (58,5%x7567=4426,695).
    2. Trebuie să recunosc că și eu am căzut în „capcana procentului de 58,5%” când am publicat pe alte bloguri variante ale unui calculator pentru pensii militare însă acesta este doar un instrument informativ.
    3. Ar fi fost mult prea ușor dacă legiuitorul în Art.19 din L422/2023, alături de valoarea SMBE, ar fi specificat clar și valoarea pentru SMNE.

    Cu stimă,
    Col Hathi

  4. @Col Hathi,
    Da, corecta observatia, dar nu era o greseala de calcul ci de editare. Am corectat, multumesc!

  5. @Col Hathi,
    Valoarea corectă de 4426 era usor de ghicit pentru orice contabil sau platitor de salarii. Taxele şi impozitele calculate spre reţinere din SMBE sunt cifre intregi, rotunjirea lor la leu e obligatorie şi impusă de Codul Fiscal. Cum ar fi, „ti-am oprit 29,495674 CASS, că rotunjim la final”? Nu, nu e sirena din portul vrâncean, e răsul curcilor din toată România.
    Sfat, că vă simt mai tânăr şi neprihănit în ale pensionarilor militari: nu vă duceţi în casa moşneagului să dărâmaţi şi ultima prezicere rămasă „corectă” din cele stabilite acolo, că va pune nuiaua pe matale.

  6. Bună ziua,

    @neacsum 31 ianuarie 2024 – 16:22
    Vă mulțumesc pentru că ați publicat comentariul meu (@Col Hathi 31 ianuarie 2024 – 11:16).
    Am fost și sunt 100% convins că a fost o greșeală de editare.
    ===
    @Mateias 31 ianuarie 2024 – 20:24
    Comentariul meu (@Col Hathi 31 ianuarie 2024 – 11:16) se adresa mai mult celor nefamiliarizați cu astfel de calcule.
    Sunt absolut convins că „orice contabil sau platitor de salarii” a zâmbit când a văzut detalierea calculelor.
    Pregătirea mea este de inginer.
    În virtutea faptului că am căpătat statutul de pensionar militar la sfârșitul anului 2022, probabil că trebuia să stau cuminte „pe propria coadă”.
    Vă mulțumesc pentru sfaturi.

    Cu stimă,
    Col Hathi
    (https://www.youtube.com/watch?v=TsadUAGQhFU)

  7. @Col. Hathi,
    Pensie lunga!!
    Nu v-a gonit nimeni. Mateias a facut referire la cei de la CPS, care nici acuma, dupa ce a fost publicat si probat ca au calculat gresit SMNE, nu isi recunosc greseala. Pana la urma vor trebui sa intre in randul lumii, dar de ce fortat si nu de buna voie ?

  8. @Col Hathi,
    Calculul 4426 este absolut corect. Indiferent de susţinerile aberante ale altora. Dealtfel cuantumul acesta l-am promovat în articol încă din 28.12.2023. Eu vă atenţionam că nu peste tot pe unde comentaţi veţi găsi flexibilitatea dialogului argumentat juridic. Trebuie să pricepeţi că aţi fost binevenit în alt loc doar dacă aprobaţi alegaţiile fără cap şi coadă ale moşneagului, altfel veţi fi blamat. Menţineţi-vă imboldul de a participa activ, lumea virtuală specializată în problema pensiilor militare are nevoie de useri noi, care înţeleg problematicile actuale, updataţi şi updatabili la vremurile şi legislaţia actuală.

  9. Bună seara,

    @neacsum 1 februarie 2024 – 16:08
    Vă mulțumesc mult pentru urare și vă doresc pensie lungă atât dumneavoastră cât și cititorilor dumneavoastră.
    Nu mi-am pus problema „gonitului”.
    Am menționat anul 2022 ca an al trecerii mele în rezervă pentru a sublinia faptul că fac parte dintr-o generație de pensionari militari „post 15.09.2017” și teoretic, n-ar fi trebuit să iau atitudine în legătură cu problema impozitării pensiilor militare conform L282/2023, deoarece „netul” meu nu este afectat.
    De aici și ideea cu „statul pe propria coadă” (coada elefantului).
    Am înțeles exact mesajul domnului Mateias.
    Din comentariul dumnealui mi-am dat seama că a lecturat comentariile mele postate pe alt blog în legătură cu același subiect.
    ===
    @Mateias 1 februarie 2024 – 18:18
    Valoarea SMNE=4426 lei mi-au confirmat-o și doi contabili cu experiență îndelungată în domeniu.
    Am înțeles perfect și primul dumneavoastră mesaj ce-mi era adresat.
    Ultima mea postare de pe alt blog la care vă referiți am făcut-o pentru cititorii acelui blog punându-le la dispoziție argumente.
    Era inutil să continui discuția respectivă deoarece acolo se face confuzie între „venitul brut care a constituit baza de calcul a pensiei de serviciu” și SMBE.
    ===
    Referitor la prezentul articol publicat de domnul Neacșu:
    Nu am un glob de cristal pentru ghicit însă, sunt convins în proporție de 99% că, (dacă vor veni) și celelalte două răspunsuri așteptate de domnul Neacșu vor respecta același calapod cu cele primite.
    Și eu sunt curios cum vor răspunde (dacă vor răspunde) CPS-MAI și CPS-SRI la întrebările 5. și 6..
    Răspunsul primit de la CPS-MApN la cele două întrebări poate fi ilustrat prin următorul dialog:
    Bade, cu cât dai roșiile?
    Badea: Prin meandrele concretului putem deduce că inefabilul în poezia contemporană este incognoscibil.
    ===

    Cu stimă,
    Col Hathi
    (https://www.youtube.com/watch?v=TsadUAGQhFU)

Comentariile sunt închise.