25 Octombrie între sărbătoare, fanfaronadă și necesitate

Motto : „Lucrul cel mai suprinzător este mentalitatea oamenilor de aici. Nimeni nu încearcă să riposteze. Toată lumea este la pământ. Ofițerii români sunt primii care dau exemplu negativ. Oamenii cu funcții se gândesc mai ales la propriile interese și aproape deloc la acelea ale țării. Nu-ți vine să crezi ce lașitate domnește peste tot!”Mathias Berthelot

Citatul de mai sus aparține generalului Berthelot și era un efect al cedării României în fața atacului german în primul război mondial și retragerii la Iași. Pentru cei ce se simt lezați în mândria lor, de aceste cuvinte, mai dau un citat, tot din Berthelot, ocazionat de luptele de la Mărăști Mărășești și Oituz: „… Bravii noștri români continuă să se bată cu mult suflet. Mackensen și arhiducele Joseph și-au unit forțele pentru a ataca: pe de o parte urcând Siretul cu 12 divizii, pe de alta coborând Oituzul cu altele 5. În primul moment și sub efectul surprizei, curajoșii noștri ruși au început prin a da înapoi. Dar aveam la îndemână diviziile române și datorită lor lupta a putut fi echilibrată.”  Pare imposibil ca aceste aprecieri să aparțină aceluiași om și să se refere la același popor, dar este adevărat.

Au trecut ceva ani de la aceste cuvinte, un pic peste sută, am intrat în altă eră, alt mileniu, dar oare s-a schimbat ceva? Pe de altă parte poate părea inexplicabil cum un popor care are atât de multe zicători, povești, proverbe pline de înțelepciune un popor care a reușit să se strecoare printre calamitățile istoriei, atacurile atâtor hoarde și imperii și să reziste lingvistic, religios și politic, se poate distruge într-un timp așa de scurt cu atâta seninătate și atât de inconștient. Ce nu au reușit armatele atâtor imperii cu forța, au reușit politicienii străini și locali momindu-i pe urmașii atâtor generații de sacrificiu cu promisiuni și dulcețuri, afișe, minciuni, momeli și mime.  Fie și doar prin acest paradox, suntem un fenomen demn de studiu, dacă nu cumva suntem un studiu de caz și un popor-cobai probabil cel mai bun pentru experimente sociologice și stăpânit.

Este adevărat, în primul citat Berthelot se referea la clasa conducătoare, la ”elita” societății, iar al doilea făcea trimitere la SOLDATUL român, opinca, truditorul, cel care are o singură viață, o singură față, un singur scop, un singur rol, să moară pentru țară.

Un alt lider nu îi dau numele, în cel de-al Doilea Război Mondial descria aproape  identic situația României: „Trebuie să știți că în România, în corpul ofițerilor nu există nimic care să nu se poată cumpăra… Dar oricine se mai lasă corupt trebuie să fie împușcat. Nu trebuie să dăm înapoi în fața pedepsei cu moartea, când este vorba de a eradica o epidemie. Dacă risc să fiu ucis, își spune astăzi funcționarul, atunci prefer să nu am nimic de-a face cu statul; și pleacă, lăsând locul oamenilor cinstiți.” Situația era la fel în toată societatea, nu doar în rîndul armatei.

Întrebarea care se pune este ce s-a schimbat și în ce direcție, astăzi ?

Ne aflăm din nou în fața unui război. Din nou elita, conducerea țării cedează teritorii, ține armata și militarii în stare de pauperitate, salarii și pensii mici, echipare proastă, preocupări pentru viața și nivelul de trai al militarilor altor state, cheltuiește orbește pentru baze militare străine pretinzând că apără țara dar de fapt nu face altceva decât să obțină bani din contracte și afaceri care sărăcesc, destabilizează și distrug sistemul NAȚIONAL de apărare.

S-a ajuns nu doar la distrugerea ci și la demoralizarea și dezbinarea întregului sistem de apărare. Se acordă unele beneficii activilor, pentru a-i păstra în sistem, în timp ce rezerviștii și pensionarii militari sunt neglijați pentru că statul, aceiași politicieni,  consideră că  nu mai au nevoie de ei deși mulți sunt încă apți să mai țină o armă în mână. În 25 de ani legea pensiilor militarilor s-a schimbat de 3 ori, urmează să se schimbe din nou așadar ZERO predictibilitate în sistemul militar. Cine vrea azi să îmbrățișeze cariera militară o face pe propriul risc,  pe barba sa, căci nu se știe dacă sau ce pensie va mai prinde. Asta da atractivitate.

În aceste condiții, în orice altă țară, armata ar fi reacționat, ofițerii ar fi ridicat măcar glasul, dacă nu pumnul, orice purtător de raniță, cu sau fără bastonul de mareșal în ea, ar fi cerut socoteală clasei politice. În orice altă țară, dar nu în România. În România, nici măcar rezerviștii, pensionarii, cei loviți cel mai crunt, nu reacționează așa cum ar trebui, deși sunt ”organizați” în sute de asociații, cu sute de lideri, care mai de care mai bățos și mai galonat. Au fost proteste, au fost manifestații de-a lungul anilor, dar atât de prost organizate și conduse, cu lideri corupți și orgolioși care de fapt nu voiau decât să se mențină în fruntea asociațiilor, pentru mici și meschine beneficii. Dar cel mai mare dușman al acestor asociații și militari erau ei înșiși, pentru că nu au reușit niciodată să știe ce vor, să înțeleagă ce li se propune, pregăteșe sau întâmplă, să se pună toți de acord și să vină sub același steag. Aproape toți liderii, dar mai ales unii dintre ei, clamau unitatea, dar o doreau numai cu ei la conducere.

Nu a existat NICIODATĂ unitate în rândul asociațiilor, chiar dacă în fața presei unii contrazic această realitate. Minciuna și automulțumirea au făcut mereu casă bună cu conducătorii, indiferent ai cui.

Pe 25 Octombrie, de Ziua Armatei este programată o nouă demonstrație ”vitală” a pensionarilor militari, la care a fost invitată ”întreaga societate civilă”, dar nu pentru că marele organizator de proteste inutile dar sforăitoare, domnul Dogaru ar simți ceva pentru societatea civilă, ci pentru că speră că așa va atinge cifra de 30000 cu care îi sperie pe guvernanți de 14 de ani.

Ar fi ceva de spus și despre alegerea acestei date ca zi a protestului. Nu e prima oară când Dogaru alege astfel de zile pentru protest, zile în care lumea este liberă adică poate beneficia de plecări cu familia. Cine crede că un om ar prefera să vină să îl audă pe Dogaru urlând în loc să meargă cu soția și copii  să se relaxeze, nu trăiește în România. Pe de altă parte, cine crede că presa va rata momentul defilării, discursurile politicienilor, micile șicane politice, care fac obiectul ”brechiniuzurilor,”ca să soarbă cuvintele devenite laitmotivuri ale lui Dogaru, nu știe ce înseamnă presa românească.

În aceste condiții îți pui întrebarea, firesc, de ce fixează  mereu Dogaru aceste proteste în zile de sărbătoare? E masochist? Nu, bineînțeles că nu, pur și simplu el urmărește doar să se erijeze în mare sindicalist, nu îl interesează nici dacă obține ceva nici că nu obține nimic.

Mai mult, de data aceasta propune ca să nu se ceară o discuție cu cei la poarta cărora protestează. De ce ? Pentru că știe că nu va fi nimeni la poartă, poate nici portarul. Deci ne facem că protestăm în stil Dogarian.

Bun, asta despre cel care a planificat protestul încă din primăvară, căci nu există Ziua Armatei fără protestul lui Dogaru.

Unii se întreabă de ce să participe și sindicatele civile, că ne strică karma, zenul și feng-shui ul, dar ridică această problemă după ce a fost deja totul stabilit. E adevărat, o participare masivă din partea altor profesii, ar dilua cererile și scopul protestului dar pe de altă parte, ar putea însemna o apropiere a civililor de armată, o înțelegere de o parte și de alta a nevoii de colaborare  dar nu doar când vor unii, ci permanent. Există părți bune și rele, dar odată lucrul stabilit, orice discuție este contraproductivă.

Aceste întrebări și dubii există și în rândul unor lideri de asociații dacă tot vorbim de unitate și e normal să fie. Ce nu este normal este că unele asociații, filiale, lideri, își fac acuma auzit glasul și fac ”opoziție” după ce totul a fost stabilit, documentele oficiale înaintate și semnate, mai sunt câteva zile și nu se poate schimba nimic. DE CE NU AU AVUT OBIECȚII PÂNĂ ACUMA? Poate se putea alege altă zi, poate erau sau sunt mai mulți care gândesc așa, dar nu au vrut să se pună contra curentului, poate erau de acord cu protestele, și ar fi vrut altă zi, dar nu au vrut să fie luați drept oportuniști. Chiar dacă sunt de acord cu o parte din obiecții, mi se pare lipsit de decență să vii acuma, să condiționezi participarea, să spui că ”dacă nu e așa, eu nu vin”.

Cam așa văd eu lucrurile și chiar dacă personal m-am săturat de gargara și fanfaronada lui Dogaru, chiar dacă știu că nu se va obține nimic, că nici măcar nu se vor întâlni cu cineva, voi merge la București, pentru că trebuie ca odată și odată să ne revenim din lâncezeală, din amorțire, din leșin, din miserupism și să ne pornim către București cu mic, cu mare, cu sau fără ”comandanții noștri în frunte” și să stabilim ACOLO, cei care chiar vor o schimbare, ce e de făcut. Trebuie să schimbăm această mizerabilă imagine a armatei imaginea mării mute, imaginea veșnicului ghiocel,  a calului care bea apă.

Și pentru că am început cu un citat din Berthelot, ”francezul cu inimă de român„ voi termina cu un altul, o ”recomandare” făcută acasă la el de Berthelot, după întoarcerea din misiunea sa de 18 luni în România:

” „… aceasta țară (România!) va fi o colonie perfectă pentru Franța … Naivitatea românilor merge până la a considera Franța o soră mai mare … Chiar în condițiile grele ale acestui război (primul război mondial) ne-am scos cvintuplat investițiile făcute în armata română … Având în vedere poziția geografică extraordinară a României propun să o transformăm cât mai repede în colonie a Franței …”

https://www.viataromaneasca.eu/revista/2019/02/generalul-berthelot-si-romanii/