Credeam că politicul se amestecă numai în jocurile sportive, unde sportivi de top nu sunt admisi în competiții pe motive rasiale sau de apartenență etnică. Îmi cer scuze dacă cumva prin cele scrise de mine am lăsat să se înțeleagă așa ceva. Am greșit. Politica nu are treabă numai cu activitățile sportive, ea dirijează totul. Poate e greșit spus politica, ar trebui spus politicianul, indiferent cărui stat îi aparține.
Dar ce s-a întâmplat la Eurovision 2022 depășește orice limită. Nu găsesc cuvinte pentru a cataloga Marea Nesimțire a organizatorilor . Deși înainte de a începe concursul aș fi pariat că va câștiga Ucraina, cunoscând ”politica” guvernanților actuali și crezând că Ucraina va aduce o nouă Ruslană pe post de Sheena, cu un Javelin pe umerii dezgoliți, care să sucească toate capetele, în special de bărbați, după ce ”trupa de bâlci” a apărut pe scenă mi-am spus că oricât de mare ar fi dorința politicului, ”publicul” nu se va face de râs.
Spre surprinderea mea, marea lovitură a venit din partea ”publicului”, CARE A DONAT 439 de puncte Ucrainei pentru fondul omeniei. Aș fi înțeles dacă ar fi fost introdusă, așa din empatie, în grupul primelor 24, dar să dai locul 1 unei scălămbăieli, un hip hop ”tradițional”, fără absolut nicio valoare muzicală, în care mesajul nu bate cu ritmul într-o competiție de talie europeană, înseamnă să te prostituezi pe doi bani. Asta a făcut Europa acum două seri. Iar faptul că votul hotărâtor a foat acordat de ”public” demonstrează fără nici un dubiu că așa zisul public nu mai este public, iar sistemul ”electronic” de vot atât de lăudat și ridicat în slăvi de aceiați politicieni este sistemul perfect de fraudare și manipulare a voturilor. Avea dreptate Murphy în una din legile lui, chiar dacă legile lui sunt acuma completate în stilul lui și de alții, când spunea că atunci când lucrezi cu calculatorul trebuie să ții cont de fenomenul GIGO (Gunoi Introduci, Gunoi Obții). Jurizarea Eurovision 2022 este proba cea mai concludentă.
Și o altă dovadă că totul a fost o fușărie pe față este faptul că juriile din 6 națiuni, printre care și România au fost furate pe față, votul lor nu a fost acceptat, iar organizatorii și-au permis să îl modifice și să acorde ei punctele cui au vrut, în cazul rRomaniei, deși votul mersese către Moldova, organizatorii l-au dat Ucrainei. Probabil așa promisese guvernul, sau eu știu cu cine bătuseră ei palma. Din cauza asta , au considerat că este ceva suspect, căci votul dat nu a corespuns cu cel promis de cei cu care vorbiseră ei.
Acordarea celor 439 de voturi de către ”public” astfel încât să nu mai poată fi întrecută de nicio altă tara concurantă, dovedește că organizatorilor le-a fost totuși frică să acorde prin ”jurii” voturile câștigătoare, ei au avut nevoie de doar 6 voturi oficiale și le-au furat din contrul celor mai obediente și lipsite de reacție state (probabil în concepția lor), lăsând ”poporul” să facă treaba cea mai grea, exact ca acum 2000 de ani. Baraba să trăiască!
Și dacă mai vreți, încă o dovadă că votul nu s-a dat pe criterii artistice, muzicale, culturale sau meritorii, este intervenția ministrului culturii al Ucrainei care s-a declarat dezamăgit de votul Ucrainei. Când am citit titlul știrii am crezut că leșin. Mă gândeam că îi este rușine că au primit un loc pe care nu îl meritau. Da de unde? El se simțea rușinat că juriul din Ucraina nu a acordat votul uneia din țările vecine care au ”donat” votul și armamentul lor Ucrainei. Deci domnului ministru i se părea normal să întoarcă votul pe criterii politice indiferent de valoarea culturală sau muzicală a reprezentanților vecinilor : ” Este o adevărată rușine să acordăm 0 puncte Poloniei și Lituaniei. Ucrainenii vă dau 12 puncte!” Nici nu trebuia spus mai mult. Deci ”indicațiile” și ”normalitatea” cereau ca votul să fie politic, sau pe bază de ”afinități”, nu valoric. ”Democrație”, nu meritocrație!
Pe același criteriu al ”democrației” politice, unii comentatori români au învinuit juriul din România că a acordat punctele Ucrainei și nu Moldovei care a avut un mesaj subliminal patriotic pomenind de axa Chișinău București. Da, poate moldovenii de la Zdub și Zdob meritau 12 puncte ( și chiar le-a primit de la juriul român, conform declarațiilor TVR), dar nu pentru ca erau neam cu noi, ci pentru că chiar au avut o piesă bună, care va face oricum scenă plină pe unde merg, dar nu sunt de acord să le fie acordate puncte doar pentru ca sunt de-ai noștri. Adevărul este că în ultimele editiții în ultimii cel puțin 6-7 ani, dacă nu mai mulți, am constatat că voturile se dau ”pe regiuni” țările baltice între ele, țările fostei Iugoslavii între ele, statele fostei URSS între ele, Beneluxul între ele, statele Regatului Unit între ele și așa mai departe.
Dacă tot suntem la capitolul anomalii, nu știu ce a căutat Australia la acest concurs? A făcut cerere de aderare la UE, sau intenționează să se implice în Ucraina și ăsta a fost primul pas?
În ceea ce privește prestația României, nu pentru că sunt român ci pentru că chiar mi-a plăcut, WRS ar fi meritat un loc în primele 5, dacă nu chiar mai mult. Chiar dacă Marea Britanie, a avut cea mai bună interpretare, consider că melodia lui WRS este mai antrenantă, mai usor de reținut, interpretat, mai dansabilă, mai comercială mai cantabilă. României i s-a făcut o mare nedreptate. Mă tem că nu e ultima, că prima oricum nu e.
Off concurs : mă întreb dacă nu cumva anul ăsta premiile Oscar, MTV, Cannes, Nobel, vor fi atribuite tot Ucrainei? Ar fi și păcat ca oamenii de știință, de film, să nu achieseze la modelul Eurovision 2022 și să nu acorde premiile cele mari Ucrainei, că doar au și ei suflet nu ? Recomand cel puțin premiul în cercetare bacteriologică să fie acordat Ucrainei. Sunt convins că administrația Biden cu întreaga familie va vota pentru.
Este o adevărată rușine … spune un ministru ucrainian. Îi dau dreptate.
Hai să revedem melodia căștigătoare a Eurovision 1974 :
"Cadrelor militare nu li se poate ordona si le este interzis sa execute acte contrare legii, obiceiurilor razboiului si conventiilor internationale la care Romania este parte; neexecutarea ordinelor in aceste conditii nu atrage raspunderea penala si civila a subordonatilor."
NOTA: Decizia de publicare a mesajelor dvs. apartine administratorului siteului In Cuiul Catarii. Responsabilitatea juridica pentru continutul mesajelor postate va revine in totalitate. Va rugam sa folositi un limbaj civilizat.
Sectiunea de comentarii din site este moderata. Mesajul dvs va fi afisat in site doar daca va fi activat de catre un moderator.
Se pare,dar nu se pare,este f.adevarat ca politicul si-a bagat nu numai coada,dar și picioarele,adânc in toate domeniile.Dupa cum am vazut sâmbata seara si în concursuri.Si eu,ca si multi alti oameni de pe aceasta planetă banuiam faptul ca va câstiga o anumita tara,iar dupa ce au cântat rerezentantii nostri,am comutat pe meciul de fotbal,de curiozitate,am vazut porcaria de vot.
Întreb,asa ca opinia publică:mai are rost sa se tina un astfel de concurs unde se stie din start câstigatorul? Mai are rost?
Să le fie rusine celor care au organizat acest concurs,daca se poate numi concurs!
Eu știu cine va fi următorul câștigător al premiului Nobel pentru pace!
Rușine, este ca cineva să mai creadă că votul lui contează. Așa cum a contat (NU) la alegerile și refendumurile din ultimii 10 ani. Asta a fost o lecție, să ne iasă din cap că noi decidem ceva; voturile sclaveților se duc încotro vor stăpânii.
Și urmează Campionatul Mondial de Fotbal! Oare mai trebuie să se joace vreun meci sau dăm direct premiul câștigătorilor?
@Gogu Pintenogu,
va castiga Ucraina casele de pariuri nici nu pun cota pe castigatoare. La cat de luptatori sunt ucrainienii, se vor bate si in subterane, nu doar pe teren.
Oare oamenii astia mari care ne conduc dinauntru si din afara realizeaza ca prin astfel de actiuni obtin exact efectul invers decat cel dorit caci lumea in loc sa empatizeze cu Ucraina va ajunge sa ii dispretuiasca ?
Romanii trebuie sa se adapteze cu statutul de sclavi ai UE, intrucat guvernul a imprumutat bani si va mai imprumuta bani de la FMI, UE, Banca Mondiala si BERD si asta au decis-o tot politicienii aflati la guvernare!!! E normal deja ca viata sa ne fie controlata de politic pentru ca ei fac numirile in functii in institutiile publice, ei dicteaza cand cresc sau scad salarii, ei decid cand creste nivelul de trai a romanilor sau cand creste inflatia si scade nivelu de trai, totul este controlat si asumat de politic, de ce ne mai miram!!! Daca politicul ar fi dorit sa abroge prevederile din L 223/2015 privind plafonarea si actualizarea pensiilor ar fi facut-o de mult insa multi dintre noi nu intelege ca asta!!! E ca la Eurovision cand politicul va dori sa traim bine atunci se va transpune in practica, daca nu vor trai bine doar si obedientii acestora!!! Din pacate rezervistii si un retragere nu intra in categoria clasei privelegiate ca magistratii nici in caz de razboi!!!!
Pingback: Românii trebuie să știe ! | My Blog