Băse începe să strige hoţul înainte de a se apuca de manevre electorale. Nici nu a bătut gongul pentru începerea fraudelor, că Băse deja ţipă că USL a fraudat alegerile. Bineînţeles că zgomotul este făcut cu intenţia de a îndrepta observatorii UE pe reprezentanţii USL şi a lăsa mai liberi manevranţii ARD. Băse ştie că USL va încerca să fraudeze, aşa cum vor încerca reprezentanţii tuturor partidelor mai mari sau mai mici, în special acolo unde primarii le aparţin. Cât vor reuşi fiecare şi prin ce metode, numai Dumnezeu ştie. Nici cei care încearcă nu ştiu ce va fi, dar procurorii cu biblia sub braţ vor urmări fiecare beţiv care va veni cu o plasă USL în mână, pretinzând că USL a încălcat legea electorală şi fiecare orb care va cere asistenţă la vot, pretinzând că nu ştiu care preşedinte de secţie de votare a intrat în cabina de vot şi a influenţat votul. Nimic nu va fi precupeţit pentru a demonstra „frauda masivă” a USL.
Teama lui Băse că USL pregăteşte fraudarea masivă, este bineînţeles simulată. De ce simulează Băse este la mintea cocoşului. Dar pe de altă parte, cererea lui disimulată sub această teamă, pe lângă dreptul incontestabil de a fi prezentată ascunde şi o cursă pentru guvernul Ponta. De ce ? Simplu: toată vara după referendum, Ponta şi Antonescu cu tot corul lor de bocitoare din televizuinile lui Felix au ţipat că listele electorale sunt false, că cifra reală de alegători este mult mai mică, că practic cei 8,5 milioane prezenţi la vot la referendum au reprezentat cu mult peste 50% din totalul alegătorilor, deci Băse trebuia demis. Acum Băse cere listele electorale pentru alegerile din 9 decembrie cu triplu scop:
- PENTRU A PRETINDE CĂ Ponta ascunde listele pentru a frauda;
- Pentru a intra în posesia lor şi a putea vedea pe unde poate manevra;
- Pentru a demonstra lumii că Ponta foloseşte aceleaşi liste ca şi la referendum ca şi la locale şi atunci Ponta se află în off-side, pentru că :
– Fie a minţit când afirma timp de aproape două luni că listele erau greşite;
– Fie foloseşte cu bună ştiinţă nişte liste false cu intenţia de a frauda şi el aşa cum afirma că a fraudat Băse;
– Ambele variante sunt în defavoarea lui Ponta şi Băsescu ştie asta, de aceea insistă ca Ponta să prezinte listele, pentru a-l putea incrimina ori de una, ori de alta.
Deci iată că la fel ca în cazul cu alegerile uninominale şi algoritmul care se aplică acum, o lege făcută iniţial pentru binele PNL care acum se întoarce împotriva USL, tot aşa un scandal mediatizat la maxim în vară, acum se întoarce împotriva celor care ţipau atunci că listele nu reprezentau situaţia reală a alegătorilor.
Ponta se află acum într-o situaţie fără ieşire pentru că nu a modificat listele despre care spunea că sunt greşite iar a merge cu aceleaşi liste reprezintă un autodenunţ, o fraudă anunţaţă din timp, sau o minciună pe care a spus-o pe toate canalele timp de două luni.
Dar Băse în disperarea lui face şi greşeli. Doctorul Brădişteanu este cercetat (bineînţeles la iniţiativa lui Băse, de către procurorii cu biblia sub braţ) pentru că a întârziat arestarea sau încarcerarea lui Năstase. Am urmărit cu mare atenţie declaraţiile doctorului din zilele respective şi nu am reţinut ca acesta să fi menţionat cumva măcar odată, că starea lui Năstase este gravă datorită rănii autoprovocate. El l-a ţinut sub observaţie pe bună dreptate pentru afecţiunile cardiace, iar declaraţia lui Rus că a înţeles din discuţia telefonică purtată cu Năstase că acesta urma să facă ceva rău, arăta că Năstase poate să sufere tulburări psihice care necesitau investigarea şi puteau influenţa sau afecta activitatea cardiacă. Un atac de panică poate fi fatal pentru un cardiac iar doctorul Brădişteanu, ca orice medic care a depus jurământul lui Hipocrate era obligat să se asigure că viaţa pacientului este în afară de orice pericol şi abia după aceea să pună în aplicare orice lege. În nici o ţară din lume, nici un judecător sau procuror nu are dreptul de a atenta la sănătatea sau viaţa unui individ chiar dacă este cel mai mare criminal. Chiar şi în cazul condamnaţilor la moarte, până la executarea sentinţei, legea apără drepturile la sănătate şi viaţă ale condamnatului.
De asemenea un procuror nu are nici pregătirea şi nici capacitatea de a judeca sau interpreta un diagnostic medical, înainte de a învinui un medic că şi-a îngrijit pacientul trebuia să se asigure fie că diagnosticul este greşit şi asta se face printr-o expertiză medicală, fie că doctorul Brădişteanu a avut în intenţie amânarea sau întârzierea punerii în aplicare a sentinţei. Din nefericire pentru procurori nu dispun de probe pentru nici una din acuzaţii, doar pe păreri personale care nu au nici o valoare nici medicală nici juridică. Nici o comisie medicală nu va invalida diagnosticul doctorului Brădişteanu şi NIMENI NU VA PUTEA DOVEDI CU PROBE CARE A FOST INTENŞIA LUI BRĂDIŞTEANU. Deci acşiunea procurorilor este nimic altceva decât o încercare de intimidare, o acţiune politică de fapt de poliţie politică. Unde este madam Reading ? Prin acţiunea DNA este încălcat în primul rând dreptul la sănătate şi viaţă al cetăţeanului Năstase, apoi este practic anulat jurământul depus de medici prin natura profesiei şi CREEAZĂ UN PRECEDENT DEOSEBIT DE PERICULOS, CUM ÎN NICI O ŢARĂ DIN LUME NU EXISTĂ. Dacă nici asta nu e dictatură, atunci acest cuvânt trebuie scos din dicţionarul limbii române pentru că practic este inutil.
Nu m-ar mira ca pentru a justifica şi legifera o încălcare crasă a drepturiilor omului, Băse să apeleze din nou la Aspasia cu care se hlizea de 1 Decembrie, ca între infractori.