Kașai în România

Am promis cândva să nu mai scriu articole despre Simona Halep, pentru că mulți au tras concluzia că am ceva cu ea, că aș fi invidios pe realizările ei, că așa sunt eu ciufut, sunt un ”hater” adică un tip care vede totul doar în negru sau urăște tot. Bineînțeles că văd mult negru în țara noastră, nu știu, în afară de ceea ce ne-a dat Dumnezeu și ceea ce am moștenit și încă mai avem în noi de la străbunii noștri, ce ar mai avea altă culoare sau ce ar fi roz? Clasă politică, economie, educație, justiție, apărare, administrație, guvernare, sistem sanitar, sport? Să fim realiști, nu avem motiv să ne bucurăm, oricât de colorați ar fi ochelarii prin care privim sau oricât am vopsi gardul. În plus, acest articol nu va fi despre Simona, chiar dacă numele ei va fi amintit, prin prisma ultimelor gesturi, nu rezultate. Acest articol este despre sport  în general, cu exemplificări din sporturile cele mai discutate la ora asta în România. Tenis, handbal și.. fotbal.

Sunt singurele sporturi care mai fac obiectul presei prin interesul pe care încă îl mai prezintă în fața publicului.

Tenisul Tenisul, în special cel feminin datorită Simonei Halep, o jucătoare talentată și la ora asta, as spune cu adevărat nr 1 indiferent de poziția pe care o ocupă, încă mai aduce și va mai aduce bucurii în sufletele românilor. Ca jucătoare, am mai spus-o de acum doi ani, exceptând-o pe Serena Williams care încă este o forță și fizică și sportivă, Simona nu are rival și nu poate fi dominată de nimeni, DACĂ NU VREA EA. Simona Halep nu a fost învinsă în ultimul an, ea s-a învins întotdeauna singură, prin atitudinea ei și lipsa de autocontrol. Și schimbarea antrenorului și a sponsorului tot de ea au ținut și indiferent de declarațiile oficiale ale ei sau foștilor parteneri de afacere sau antrenori, declarații care se dau de complezență, pentru a nu aduce prejudicii nici unuia, adevărul se vede cu ochiul liber. Simona este încăpățânată, nu rumegă bine eșecurile, nu îi place să fi contrazisă, nu îi place să i se spună că ea ar avea o problemă. Nu știu dacă aici este vorba de ea ca persoană, de apartenența la o comunitate foarte mândră și ambițioasă sau de presa care a ridicat-o pe un piedestal pe care ca jucătoare de tenis îl merită, dar ca mentalitate de sportiv încă nu l-a atins. Înclin să cred că e din fiecare câte ceva. Am mai spus și repet, nu îi reproșez Simonei înfrângerile, indiferent în fața cui ar pierde, nu poți câștiga mereu, ceea ce nu îmi place la ea este modul în care încearcă de fiecare dată să le ”justifice” găsind întotdeauna alți vinovați, alte cauze, externe, numai să nu spună că a jucat prost, sau că și-a pierdut cumpătul, încrederea, răbdarea, controlul, iar asta, da, pentru mine înseamnă lipsă de profesionalism, un mental deficitar dar și o chestie de decență și educație sportivă. Am constatat însă că nu numai ea are astfel de ieșiri în decor. Recent, foarte recent, după nouă înfrângeri consecutive, într-o pauză de coaching solicitat de ea, în timp ce antrenoarea îi spune ce să facă, ea îi spune ” M-am săturat de toată lumea care își dă cu părerea despre tenis. Cum să servești, unde să servești și lucruri de acest gen. Mă enervează. Ar trebui să joace ei în locul meu. M-am săturat de toate comentariile astea.” Despre ce vorbea Buzărnescu? Despre comentariile jurnaliștilor? Ea își chemase antrenoarea să se sfătuiască, sau să se calmeze și o învinuiește că îi spune cum să joace sau ce să facă? Este total aiurea. Nici nu trebuia să o mai cheme, trebuia să se cheme pe ea de acolo de unde îi era plecată mintea, sau să plece ea de pe teren și să se caute pe unde era dusă. Astfel de crize nu se rezolvă în două minute, astea țin de ceva mult mai mult și se rezolvă cu ajutorul altor specialiști, dar trebuie să ai tăria să admiți așa ceva, să te vezi așa cum ești și să te controlezi, tolerezi sau măcar înfrânezi pe teren.

Citesc că Simona a scăpat și de Van Kleemput încă înainte de a începe. Cine a citit declarația acestuia și știe să citească printre rânduri, își dă seama ce a vrut să spună acesta, de fapt ce a spus: ”Nu-i pot oferi lucruri pe care nu le cunosc sau pe care nu ştiu să le fac. Ea face totul când e pe teren. Dacă joacă rău, nu e vina mea. Dacă joacă bine, nu e meritul meu. Nu am abilitatea de a putea cu adevărat să mă implic, nu am armele”. Poate unii au nevoie de traducere aici, dar nici că se putea exprima mai realist și mai plastic ceea ce am spus și eu mai sus. La Simona totul pleacă de la ea, și victorii și înfrângeri, înfrângerile ei nu au legătură cu jocul de tenis ci cu atitudinea ei din interior, la care foarte puțini antrenori au calificarea sau abilitățile de a ajunge, Cahil a avut, dar a obosit să încerce să schimbe ce nu poate schimba. Nu toți antrenorii au și știința sau răbdarea de a lucra cu psihicul jucătorului, cei mai mulți sunt tehnicieni foarte buni, dar nu au și abilități sau răbdare să lucreze cu mentalul jucătorului.  Când Simona va reuși să admită și să recunoască asta și nu va mai căuta scuze pentru înfrângeri, va fi și o mare sportivă, nu doar o foarte bună jucătoare de tenis.

Handbalul

Trebuie să admitem că România, la handbal masculin nu mai este ce a fost, așa cum nu mai este nici la caiac-canoe, nici la lupte Greco-romane, nici la box, nici la fotbal, nici la scrimă, nici la tir, nici măcar la gimnastică.  Timpul trece, performanța în sport nu se face doar cu talent sau dorința de a câștiga, se face cu investiții, cu transpirație, cu perseverență, cu enorm de mult efort, dar în primul rând cu o atitudine sănătoasă și o știință a fenomenului pe care românii o ignoră, pentru că noi ne-am învățat să obținem totul repede, așa cum se fac afacerile și politica  în România, pe repede înainte, până nu te prinde DNA-ul, să obții cât mai mult în cât mai puțin timp, apoi, Dumnezeu cu mila. Federațiile nu mai dau bani, ministrul sportului gestionează banii, nu sportul ca fenomen, nu mai există o rețea de formare a sportivilor, nu mai există interes în a se obține ceva pe termen mediu și lung, totul se face la plezneală, ne lăudăm cu câteva vârfuri și atât. Anunțul ăla cu ”grădinițele” sportive este o nouă metodă de a toca bani cărora să li se piardă urma, mai ales că nu există o continuitate, nu există un corespondent la nivel gimnazial și apoi de liceu, dar, mai ales nu există o bază materială sportivă pentru așa ceva, deci totul se va opri aici. Dar dă bine la campanie. Nici fetele nu mai sunt ce erau în handbal în ultimii ani, ne mulțumim cu calificări în extremis la campionatele mondiale sau europene, nu mai prindem podiumul nici cu naționala și nici la nivel de echipe  nu mai reușim mare lucru, mâncăm bătaie de la echipe fără  performanțe notabile. Undeva s-a produs un scurt-circuit și în handbalul feminin.

Fotbal

 Aici, la nivel de națională nici nu mai avem ce discuta, deși unii ar spune că totuși după venirea lui Contra, am mai mișcat ceva. Nu mai ai cu cine, nu mai avem nici talente dar nici cine să le formeze sau șlefuiască și ce e mai grav, nici interes să le formăm. Cum apare la o echipă un tânăr mai mingicar, cum este ridicat în slăvi de presa locală, Becali se repede să îl ia, anunță că va sparge avioane și după ce acesta s-a dedulcit la cluburile de fițe și ”fototapetele” de cartier, gata și talentul, gata și performanța. La fel și la școala de fotbal a lui Hagi, care caută și încearcă să formeze jucători de valoare, dar nu are nici răbdarea și poate nici interesul să îi păstreze și să facă o echipă puternică și –mai ales –caractere puternice, cum a răsărit un ghiocel, cum îl dă finului Becali să își bată joc de el la ”marea echipă FCSB.” Câte ”talente” au ajuns acolo cu covoraș roșu și au ieșit pe ușa din dos? TOATE! Aici la această fabrică de tocat antrenori și jucători, s-a consumat cel puțin jumătate din”viitorul” fotbalului românesc. De câte ori a declarat Becali că va câștiga cupa și campionatul și va ajunge în semifinalele europenelor, cu nu știu ce antrenor, jucător sau echipă. În fiecare an de câteva ori. De câte ori a anunțat apoi că nu îl mai interesează campionatul, sau cupele europene, sau cupa? De fiecare dată când le-a pierdut. Și de fiecare dată, nu el a fost vinovatul deși el alege antrenorul el cumpără și strică jucătorii, el face echipa fiecărei etape, el face înlocuirile, prin telefon, el dă declarații, el centrează, el dă cu capul. DAR NU VA RECUNOAȘTE NICIODATĂ CĂ EL ESTE PRINCIPALUL VINOVAT CĂ ÎN ULTIMII ANI MAREA ECHIPĂ NU MAI CÂȘTIGĂ NIMIC. Nu pot să nu constat aici o similitudine de atitudine și comportament cu declarațiile și comportamentul Simonei. Și Simona, înainte de fiecare turneu declară că este pregătită, că știe ce are de făcut, că nu are nici o problemă, apoi când pierde declară că s-a întâmplat ceva, a fost terenul prea tare, a fost prea frig, prea cald, a durut-o stomacul, mușchii au cedat, racheta s-a rupt, a durut-o spatele, călcâiul, a avut un pic de sânge, că de fapt nu o interesează punctele, nici clasamentul, nici trofeul, ea joacă din plăcere, vrea să se distreze pe teren și se distrează vărsându-și nervii pe rachete sau pe antrenor. Exact ca Becali. Toți și toate sunt de vină, numai ei nu.

În loc de concluzii

Se pare că sportivii români, dar și cei care se ocupă financiar sau administrativ de sportul românesc,  din ultimii ani se satură înainte de a începe să facă sport, să li se spună ce au de făcut, cum să joace, cum să se comporte pe teren, cum să obțină performanță, cum să se mențină sau cum să trateze fenomenul sportiv. Toți vor rezultate imediate, adică bani cât mai mulți, cât mai repede și cât mai puține responsabilități. De ce am avea rezultate în sport, mai ales la nivel de echipe, câtă vreme nu avem la nici un alt nivel din cele enumerate la începutul articolului. Performanțele sportive ale echipelor românești se vor baza pe câteva valori individuale, (luați exemplul din handbalul feminin cu Cristina Neagu) putem avea rezultate în sportul individual, dar la nivel de echipe naționale și sporturi de echipă, unde investiția STATULUI (nu doar financiar ci și organizatoric)  este primordială nu vom mai avea rezultate notabile.

Emblema Românei, a sportului românesc ar trebui să fie Cazinoul din Constanța adică imaginea unei construcții unice, superbe, într-un décor minunat, lăsată pradă apelor, păsărilor, vântului și indiferenței criminale a oamenilor, o clădire, o țară  părăsită, lăsată să moară.  O imagine dezolantă care spune totul.

Kașai în România.