Loading


Ciupi- ciupi-gaaanța, unde-i aliaaanța?

După ce alianța perpetuă PSD-UDMR, acest anus contra intereselor românilor a dus, la cererea lui Iohannis, la căderea guvernului instalat tot la cererea președintelui apolitic, iar lumea credea că vom asista la instalarea unui nou guvern majoritar PSD/minorități, uite că la consultări,  UDMR-ul anunță că se re-trage din alianță, pentru că alianța și-a făcut datoria, a executat ordinul politic al președintelui apolitic, acum poate să moară.  Oare să fi crezut Ciolacu că va avea sprijinul UDMR până la capăt, sau Hunor îl avertizase din timp că vor avea o alianță cu scop limitat? Eu cred că i-a spus, dar s-a făcut că nu știe, așa, de dragul suspansului.  Știa, ce credeți că nu știa? Păi dacă nu ar fi știut nu s-ar fi întâlnit cu Ponta și Tări mediați de Mele care deși nu mai e nici ministru de externe, nici membru ALDE, nici șef al Camerei Deputaților,  și-a păstrat funcția de balama și intermediază noi alianțe. Bineînțeles că nu face nimic de pomană, Mele e Mele vânează el ceva pentru el sau copilașul lui fie el și adoptat prin alianță. Deci asistăm din nou, pentru a nu știu câta oară la jocuri de culise, interese de grup care nu au nimic comun cu interesul românilor, ba , chiar, după spusele unora, nici al partidelor pe care cei trei le reprezintă. Bunăoară, domnul Gerea, membru marcant și destul de vocal al ALDE, este foarte supărat pe participarea Tăriceanului la acest conclav, de fapt o încercare de re-formare a unei vechi alianțe, cea care a dus la guvernarea PSD după 2016, sau mai concret, o încercare de a dovedi că ALIANȚA CARE A CÂȘTIGAT ALEGERILE ÎN 2016 ESTE ÎNCĂ ÎN FUNCȚIUNE, DECI IOHANNIS ESTE OBLIGAT SĂ DESEMNEZE, CONFORM CONSTITUȚIEI UN PREMIER din cadrul acestei alianțe. Această .. încercare ar fi mers, dacă ar fi fost și dovedită, nu doar simulată, dar mai ales, dacă am fi avut un președinte apolitic, așa cum cere aceeași constituție. Dar noi nu avem nici alianțe reale, avem doar alianțe care țin până se numără voturile. Vă mai amintiți alegerile din 2012? Nici nu se anunțase rezultatul voturilor, și Ponta, deși avea o majoritate zdrobitoare cu PNL și același Tăriceanu, a și anunțat că .. UDMR a obținut (deși la acea dată încă nu obținuse) pragul electoral și… este luat în discuție la formarea guvernului. Așa se fac alianțele în România. Cred că alianța PSD – UDMR este cea mai scurtă ca termen de valabilitate din toată istoria României și poate chiar a Europei.

Ce vor românii ?

Toate astea erau și sunt însă previzibile și cine mai așteaptă ca în România să mai asistăm la gesturi de bun simț, acte politice responsabile, respectarea interesului cetățenilor, a voinței acestora, este categoric străin de România. Este uimitor cu câtă nesimțire poate veni în fața națiunii fostul premier Orban să spună că a căzut guvernul lui, dar a căzut în picioare, după ce acesta a căzut la toate examenele și cel politic și cel profesional și cel moral. Și mai spune domnul Orban, că ”românii vor alt Parlament”. Doamne, ce repede se schimbă românii ăștia, pas cu pas, Acum  1 an voiau arestarea lui Dragnea, acum 6 luni voiau căderea lui Dăncilă, acum 3 luni voiau un guvern PNL, acum 3 zile voiau alegeri anticipate iar azi vror un alt parlament. Acum m-am dumirit. Nu clasa politică este de vină pentru mocirla- ca să nu spun haznaua- politică  în care înoată partidele reprezentate în Parlament, toate, fără excepție, ci românii ăștia care nu știu ce vor, care își schimbă obiectivele mai des decât își duc vecinii mei gunoiul din fața ușii la ghena de gunoi. Păi cu așa  cetățeni indeciși și schimbători, ce vină au bieții lideri politici? Totuși tare curios sunt să știu care sunt românii ăștia, când, unde și cum au afirmat ei ceea ce spune mandolina asta dezacordată? A fost cumva organizat un referendum și am lipsit eu? S-a făcut un sondaj de opinie la nivel național? A fost cumva făcut un teledon ceva și mie mi-a scăpat? Eu nu am auzit. Și atunci de unde tot scot ei chestia asta cu ”românii vor”? Oare știe careva ce vor românii cu adevărat? Mă îndoiesc, dar nu numai că nu știu, dar NICI NU ÎI INTERESEAZĂ. TOȚI SE FOLOSESC DE ACESTE ȘABLOANE PENTRU A-ȘI JUSTIFICA PORCĂRIILE ȘI BATJOCURA.

Gerea, naiv sau parșiv ?

Și mai vine acest Gerea și spune că nu îi place de întâlnirea lui Tări cu Ponta și Ciolacu, că –vezi Doamne- nu l-a întrebat nimeni. Dar pe mine m-a întrebat cineva când mi-a blocat pensia domnule Gerea? Ce să  spun, este supărat că nu a fost și el  părtaș la stabilirea condițiilor și termenilor conclavului, ca să poată  lua și el  o halcă, în caz de reușită. Dar ce m-a mirat la discursul domnului Gerea este infantilismul politic. Spune domnia sa că faptul că Tăriceanu ar intra iarăși în discuție cu PSD-ul  este un semn de lipsă de seriozitate și partidul ar pierde la credibilitate, pentru că nimeni nu îl va mai … căuta pentru a forma alianțe dacă el se dă așa și în stânga și în dreapta, după cum bate viscolul. Ce spui soro? Domnul Gerea ori face pe prostul, ori a trăit în altă țară și până acum nu a văzut ce se întâmplă în politică, în special cea românească. Dacă ar fi fost membru al UNPR de exemplu,  care a fost.. reevaluat de ”Ț”ori de toate partidele, premierii și președinții ultimilor 15 ani, ce ar fi spus domnul Gerea, că l-ar fi durut și capul și fundul de câte scaune și alianțe ar fi schimbat. Și ce rău i-a mers lui Oprea.  Nenea Gerea, nenea Gerea, și copii de grădiniță știu ÎN ROMÂNIA, CĂ  LA FORMAREA ȘI RĂSTURNAREA GUVERNELOR, BAZA O FORMEAZĂ LIDERII ȘI PARTIDELE CARE AU TRĂDAT ALIANȚELE DE CELE MAI MULTE ORI.  NIMENI NU AR APELA ȘI NU APELEAZĂ LA PARTIDELE SERIOASE, ÎN PRIMUL RÂND PENTRU CĂ ACELEA I-AR REFUZA ȘI ÎN AL DOILEA RÂND, CĂ NU EXISTĂ. Așa că supărarea, dar mai ales, motivarea domnului Gerea este ori naivă ori parșivă.

Medicul Ionhannis

Iohannis și-a schimbat profesia, nu mai este profesor, a devenit medic, dă consultații. Cred că este președintele cu cele mai multe ”consultații” acordate partidelor pentru schimbarea guvernelor. Parcă îl văd cu stetoscopul băgat în urechiușele alea delicate, (după ce a scos casca, bineînțeles, sau și  lângă cască, că are loc) consultându-l pe Mandolină:

  • Bună ziua, luați loc. Ce vă doare domnule Orban?
  • Bună să vă fie inima domnule președinte. Mă doare în –pardon-cur domnule președinte!
  • Ei, dar asta nu e grav, pe toți care au trecut pe aici îi doare, se pare că e o epidemie, o pandemie ceva. Și când vă doare?
  • Păi cam mereu, așa fără motiv, și când fac împrumuturi externe, și când cumpăr tehnică militară second-hand sau refuzată de alții, și când prorog creșterea pensiilor sau alocațiilor copiilor, și când….
  • Opriți-vă m-am lămurit, stați liniștit, este ceva normal în politica românească, toți politicienii suferă de aceeași boală.
  • Bine, dar mai strigă lumea, primim șuturi tot în locul acela…
  • Ei,  asta face parte din riscurile meseriei.
  • Și nu puteți să îmi dați nimic?
  • Ba da, cu plăcere, vă dau și eu un șut în același loc dacă mă mai deranjați cu astfel de probleme și nu faceți ce v-am spus. Și vă garantez că nu o să mai simțiți nimic altceva… am 45 la pantof.
  • Am înțeles, mulțumesc, bună ziua!

Și uite așa, în urma consultărilor,  Ludovic Orban a fost nominalizat premier a doua oară, deși tocmai căzuse … în picioare.  

De neacsum

14 comentarii la „Despre ce vorbim?”
  1. E trist. Totul e o sceneta la Tandarica. Io nu inteleg de ce l-am platit pe papusarul sef cinci ani? Sa scrie doua carti, sa dea jos guverne, sa urle impotriva unui partid politic. Altceva nimic. Program de boier, plimbari de mare boss, slugi baban platite. Pentru ce? Circul asta, cu in trei luni indatoram tara pe furis, apoi stergem guvernul sa nu se mai stie, il punem prim tot p-ala gonit de parlament si pe care sa nu-l voteze nieni. Frica mare e ca daca trece noul guvern? Asta e un mare misto facut. Ca in povestea aluia cu calul bun de nimic, dus la targ, sa fie facut de rusine. De ce oare astia din afara trag cu dintii de luarea puterii discretionare, tip diktatur? Stati sa vedeti. Va incepe apoi o alta propaganda. Reimpartirea admnistrativa a tarii pe regiuni. Un prim pas. Apoi,aparitia frictiunilor interregionale pe buget. Ca aia fura, ca ce obtinem noi, sa ramana la noi, chestii d-astea, plus scoaterea marotei secuiesti. In final, ruperea din interior, ca in cazul Cataloniei si, poate, a Scotiei desi nu mai cred. Englezii, cruzi civilizatori, stiu ei ce stiu despre nemti si francezi. De ce toate astea? Pentru ca aurul pur, gazele, cuprul, uraniul, sarea, metalele rare, lemnul etc transilvane si banatene trebuie luate de austro-ungari, dupa ce sefii intai vor fi nemti. La fel cu Moldova plus Dobrogea, lasand Muntenia eminamente agrara. Vi se pare asta un scenariu SF? Sigur ca da, e singura logica a unui plan, deja in derulare, cand papusarul sef calca in picioare, in aplauzele europenilor care il lauda, Constitutia. Ziceti ca parteneriatul cu americanii va mai fi? Nu, ca nu va mai fi Romania, ci alte mici state. Nu va inflamati, am facut o simulare, prin care sintagma-lozinca „romanii vor” e intarita de deturnarea/masluirea rezultatelor votului romanilor. Nu stiu de ce diasporenii nu mai tin cu tara lor intreaga.

  2. @ Geofreeland,
    Ăștia vor la guvernare nu ca să facă ceva,ci ca să nu fie ceilalți.Ca ei habar nu au ce cauta pe acolo.Azi sunt la Craiova pe la Ford,Avioane,si la Bals sa mai faca o autostradă…Nu stiu insa in ce calitate e Orban aici, în calitate de premier demis sau de premier desemnat?

  3. Pai la Craiova la avioane sa mai fure ceva inventii ce a mai ramas de la furtul lui Berceanu. La Bals, sa dea fabrica de osii si boghiuri cuiva. Chestia cu autostrada spre Pitesti o vrea Fordul, oricum drumul e bun deja si s-ar face repede autostrada, numai ca se bat niste chiori pe bani, fezabilitate, pret ca in desert, si chestii d-astea de ciubuc.

  4. Ca la noi la nimeni, auzi premier! Unul demis si apoi numit, dar neinvestit, vezi Doamne, el e premier. E ca un caine de pripas, intre timp Citzu mai baga niste bani undeva, asa, ca tot e intuneric. Niste orbeti or beti. O ciuma galben icter.

  5. @Titi,
    Nu pentru IOB a fost la Bals ci pentru drumul expres… a vizitat stadiul drumului,, adica s-a plimbt putin cu masina prin noroaiele din spatele IOB a venit, a marcat terenul a anuntat ca mai vine peste doua luni si gata.

  6. „25.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul apărării naționale”
    @Marin Neacsu, daca v-ati intalnit cu ministrul Ciuca astazi in Craiova, l-ti intrebat despre continutul acestei Ordonante ?

  7. @Titi,
    M-am intalnit cu ministrul Ciuca asa cum m-am intalnit si cu ceilalti ministri. Am participat la declaratiile de presa de la Ford, apoi la Conferinta de la Bals. La prima ministrul Ciuca a facut parte din delegatia primului ministru, eu din reprezentantii presei. Nu s-au pus intrebari in afara subiectului vizitei, ne-am vazut, ne-am salutat, dansul a participat la activitatile programate, eu am asteptat cu ceilalti jurnalisti sa vina momentul declaratiilor de presa. Nu am avut ocazia sa discurtam ”la o cafea”. La Bals, ministrul Ciuca nu a mai participat.

  8. Ce sa spuna ministrul Ciuca, nu are aprobare de la seful partidului care l-a numit in functie nu spune nimic, deci nu are nici un ,,cuvant de spus,, doar executa!

  9. @Neacsu Marin, multumim pentru informatiile oferite !
    PS. Am traversat orasul Bals luna trecuta in 40 de minute; am inteles ca ati vizitat si Centura de ocolire a acestui oras, credeti ca in iunie 2021 va fi data in circulatie ?

  10. @Titi,
    Nu stiu, ei asa promit, dar toti au promis acelasi lucru. Personal nu cred.

Comentariile sunt închise.