Rezerviștii lui Macron

Categoria Despre Armata


Motto: « Tout soldat porte dans sa giberne le bâton de maréchal » – Napoleon Buonaparte

Allons enfants de la Patrie !

Mi-a trebuit mult timp să găsesc un titlu potrivit pentru această știre. Nu căutam un titlu de senzație, de breaking news, de speriat copii mici sau de impresionat gospodinele amatoare de senzații tari, ci pur și simplu un titlu care să cuprindă în câteva cuvinte întregul sens al ultimei găselnite macroniene.

Ceea ce se intâmplă acuma în Franța este de domeniul groazei. Franța se confruntă cu una din cele mai periculoase crize din ultimii 70 de ani, unii ar spune că au înnebunit, dar nu e așa. De ce nu e așa? Datorită  intenției guvernului de a mări vârsta de pensionare cu 2 ani.  Românul ar spune doi ani amarâți. Da, vârsta de pensionare ar urca astfel de la 62  de ani, de la 64, în condițiile în care în majoritatea țărilor europene deja vârsta este de 65. Pentru cei doi ani, franzezii au ieșit în stradă cu milioanele. Unii ar spune că au înnebunit francezii, dar nu e așa. Nu e așa, pentru că francezii, sindicatele franceze care sunt poate cele mai puternice si loiale celor pe care îi reprezintă,  din intreaga lume, au decis să protesteze pentru că realizează că lațul nu se strânge niciodata brusc, ci încet încet, să nu simtă gâtul că e în funie. Dar gâtul sindicașlist a realizat că acesta este doar un pas, că vor urma alți pași ”iohanieni” dacă vreți. Văzând tendința și măsurile din alte state, francezii realizează că populația este cea care plătește rezultatele unei politici proaste, antinaționale și antiumane care va face din francezul de rând, victima sigură a unor interese meschine și cinice care urmăresc spolierea păturilor ”neacoperite”. Așa că au decis sindicatele franceze și francezii amenințați din păturile de jos, să riposteze de la prima amenințare pentru a arăta că nu se lasă călcați în picioare. Dacă întreaga Europă acceptă cizma pe gât, indiferent a cui este, și toți vor să ajungă să moară înainte de a mai apuca pensia, francezii nu acceptă. Bravo lor ! Chapeau bas!

Buzduganul cu 3 pecetluiți  

În aceste condiții când Franța fierbe, arde, dă în clocot, Macron, se plimbă prin China. Unii zic că s-ar fi dus în interesul Franței, pentru a menține sau obține, pe sub mână,  contracte economice cu cea mai mare putere economică a lumii, deși direcția și ordinele Înaltei Porți de la Washington City recomandă ruperea acestor relații. Sub acest aspect Macron pozează drept un lider nonconformist, care urmărește interesele nației iar el se ”fiche”-ază de directivele WdC. Alții zic că s-ar fi dus pentru a pune umărul la realizarea păcii în conflictul SUA cu Rusia pe tărâm străin, dar niciuna din variante nu e valabilă, ambele fiind doar de ”acoperire”. Macron nu este un rebel, nici un naționalist, nici un mare om al pacifismului universal, este una din pecețile sau pecetluiții buzduganului american, care lovește în toți pentru a rămâne el singura armată a lumii, ”the last man standing” cum le place lor să se considere. Este doar o unealtă, un fel de buzdugan al Zmeului Universal, care anunță, sau transmite venirea apocalipsei, dacă nu i se face jocul. A doua unealtă este UE, prin reprezentanții ei,  care a devenit din Forța Europei, Unealta Diavolului, iar a treia unealtă este nimeni altul decât KWI președintele  care crede că are partidul lui, guvernul lui, armata lui, șeful lui de stat major, parlamentul lui, dar nu are nimic, niciun rost, niciun sens pe lume, nici măcar un român sau un cetățean în tot universul, care să îl respecte sau aprecieze, pentru că nu are nicio calitate. Este sluga perfectă, cu pretenții de stăpân. Frau Ursula s-a dus și ea în China, trimisă de același stăpân în același timp cu Macron, jucând rolurile binecunoscute din filmele polițiste americane, ”Starsky & Hutch”, polițistul bun și polițistul rău. Unul s-a dus să amenințe, celălalt la o partidă de curling,  sport pe suport alunecos. Ambii s-au întors cu coada între picioare, pentru că chinezul este urmașul lui Sun Tzu și uns cu toate alifiile din Tibet. S-au dus și s-au întors, ca tinerii români  la Paris, pe vremea lui Eminescu.  Buzduganul nostru tricolor cu stele made în SUA a plecat și el trimis de același stăpân, prin Japonia,  pasămite să admire orașele din Țara Soarelui Răsare, probabil sperând să primească și el o Katana imperială, sau măcar ”o șapcă” sau coif de samurai, ca să aibă și el cu ce se îmbrăca de Haloween. Bineînțeles că misiunea lui a fost alta, mesajul lui pentru japonezi a fost nu personal, nici național, ci ”imperial”,  nu a fost o vizită de curtoazie nici nu s-a dus să înlesnească înfrățirea orașului Kyoto cu Sibiul, scopul a fost testarea poziției Japoniei în eventualitatea unui război în Marea Chinei de Sud, care pare să fie al doilea front, care trebuie musai să pornească și să declanșeze finalmente AL TREILEA WW. Unchiul Sam face toate jocurile murdare prin interpuși, prin slugi care la nevoie pot fi sacrificate. Nu e nimic nou în politica SUA. Acuma același WKI este trimis  în America de Sud, ca să testeze și să vadă dacă se poate conta pe Brazilia, Chile și Argentina. Unchiul Sam vrea să apargă BRICS-ul dar și să își asigure liniște în vecinătate, dar nu poate să ceară singur, că nu se poate umili, așa că își trimite mâna stângă, cea cu care își face igiena intimă, pentru ca în caz de nereușită să spună că pecetulitul a venit de capul lui, nu a avut niciun mandat semnat. E curios de văzut ce va spune buzdugănelul la întoarcere că până acuma nu a spus nimic despre scopul vizitei. Țara arde iar Werner se plimbă ca o Drosophila Melanogaster după ce a tras pe nas prea mult oțet.

Madame Macron se activează

Ca regulă generală nu discut, nu comentez problemele de familie ale nimănui, dar ultima măsură a lui Macron mă duce involuntar cu gândul la gusturile lui. Este evident și incontestabil că diferența de vârstă dintre Macron și prima doamnă a Franței este apreciabilă. Nu asta a fost și nici nu este  de interes național. Unii poate au gândit că are o înclinație aparte pentru femeile mai în vârstă, dar nu e adevărat, privirile galeșe aruncate cu diferite ocazii Maiei, ne arată că banuielile sunt lipsite de fundament. Iar ultima măsură anunțată, e adevărat, de ministrul apărării francez, ne arată că Macron iubește și apreciază în aceeași măsură și partea bărbătească sexagenară. Nu știu dacă prin măsura preconizată se urmărește ceva la nivel național sau domnul Macron vrea cumva să o ”activeze” pe prima doamnă și să îi dea vreun grad sau funcție  în armată cum s-a întîmplat și pe la alte case, dar ceva e pe acolo.

Considerându-se că mărirea vârstei de pensionare nu e suficientă și nu sunt destui protestatari pe străzile Franței, s-a decis să se mărească și vârsta de concentrare- era să spun recrutare- a rezerviștilor, care în acest moment este de 60-65 de ani pentru a se ajunge la 70-72. De ce oare?

Întorcându-se din China și simțind că China nu doar că nu face jocul SUA cu care oricum nu era în termenii cei mai buni, ba dimpotrivă, are de  gând să taie din fașă orice gând de intervenție americană in sfera sa de influență, recte Taiwan, (a se vedea și ultimele ”exerciții” chino-americane în zonă) știind și ce intenții are Unchiul Sam, Franța, sau cel puțin conducerea ei se pregătește de … ”apărare” în condițiile în care nu o amenință nimeni, dar știe că va fi nevoită să intervină. Dacă tinerii trimiși în Cincu au crezut că se duc în concediu, la pescuit sau refacere, uite că Macron a ajuns la concluzia că nu poate pune mare bază pe ei, tinerii sunt neserioși, au gărgăuni, acuma sunt aici mâine pleacă și te lasă  bouche-bée, așa că până la urmă, tot mai buni sunt bătrânii. Ministrul francez al apărării, musiu Sebastien Lecornu (echivalentul  numelui Cornutul în limba română) este îngrijorat de faptul că mulți francezi ar vrea să meargă la război și nu mai au posibilitatea după 65 de ani așa că s-a decis prelungirea vârstei de ”activitate în rezervă” a bătrânilor francezi. Mi-au dat lacrimile când am citit motivarea Cornutului:  „Mulți oameni de calitate se trezesc dați la o parte din cauza acestei limite de vârstă, ceea ce nu are sens”.

Ca să vezi tragedie, bătrânii rezerviști se trezesc dați la o parte și cad în depresie, ceea ce nu are sens. Bănuiesc că din aceeași cauză au ieșit în stradă și pensionarii și viitorii pensionari, pentru că se simt ”dați la o parte”. Mă întreb oamenii ăștia când ajung la putere își pierd mințile ? Înțeleg că ei se simt frustrați când sunt dați la o parte și își pierd funcțiile politice și privilegiile, dar nu toți cetățenii, au același sentiment. Ce seamănă politicienii ăștia între ei, domnule ! La noi mister Seidler, crede că dacă el are ură congenitală pe militari, toți românii doresc, ca și el,  tăierea pensiilor militarilor. În Franța, Macron crede că dacă lui îi e bine și poate rămâne președinte până la 100 de ani, toți francezii pot lucra și merge la război până la moarte. Tare aș vrea să văd nu o brigadă, nu un batalion, nu o companie, măcar un pluton de rezerviști leat 1955 defilând pe sub Arcul de Triumf, la plecarea la război. Napoleon spunea că orice soldat poartă în ranița sa un baston de Mareșal. Sper că a spus-o așa, la modul figurat. Macron însă nu, el probabil că va asigura la propriu,  în ranița fiecărui rezervist câte un baston, extensibil probabil, cu care bătrânii să se ducă sau să se întoarcă   de la război. Iar când pe câmpul de luptă vor rămâne fără muniție, cum se întâmplă în zilele noastre, probabil vor trece la atac cu bastoanele. Nu râdeți, chiar dacă imaginea e …hilară, e de fapt REVOLTĂTOARE. Atâta dispreț din partea unor juni de 45 de ani la adresa părinților lor, nu s-a mai văzut. Iar mie deja începe să mi se facă teamă că alde Seidler, Iohannis, și alții ca ei, abia așteaptă să ia exemplul fratelui de gintă latină, pentru că ideile tâmpite prind întotdeauna la idioți. Nu îmi e teamă pentru mine,  îmi e teamă pentru cei care au acuma 40 de ani și nu realizează că până să iasă ei la pensie, dacă vor mai prinde pensia, vârsta de pensionare și ”recrutare” va ajunge la 90 de ani. După cum evoluează Europa, este ordin de autodistrugere, pentru că altă explicație nu poate exista. Franța e în flăcări pentru doi ani de pensie, iar Macron mai adaugă  8 ani de armată pensionarilor. Trebuie să fii imbecil, cuvânt pe care până și Macron îl poate traduce fără dicționar, ca să propui așa ceva în plină revoluție pe străzi. Nu cred că propunerea e din capul unui francez probabil așa a primit indicații de la Înalta Poartă iar el, ca și KWI, supus umil, nu discută, execută chiar dacă asta ar însemna să ardă din nou Parisul.

Mai anunță domnul Le Cornu că va crește bugetul apărării de la 43 la 69 de miliarde de Euro până în 2030, deci o creștere de 90% , că ”majorarea bugetului a fost menită să ajute Franța să răspundă mai bine împotriva „o succesiune de amenințări care se adună toate” , dar și că ”că este nevoie ca Franța să rămână în clubul națiunilor capabile să se apere”.

Este interesant că mai toate țările care se înarmează vorbesc despre anul 2030, ai noștri cumpără F35 dar doar le plătesc acuma, de primit  discutăm de prin 2030 încolo, Germania vrea să redevină o mare putere tot prin 2030, uite că și Franța își dublează practic bugetul militar tot pe atunci. De aici se poate trage o concluzie cutremurătoare: se prevede, dacă nu cumva putem spune că se planifică, continuarea războiului din Ucraina cel puțin până în 2030, căci altfel nu și-ar stabili nimeni proiecte așa de îndepărtate. Deci toți vor ca atunci, când se va decide soarta războiului, sau când se va reîmpărți lumea, să fie cât mai cocoși, ca să poată emite pretenții. Noi oricum nu vom emite, la noi nu e cazul, noi ne propunem să ne gândim la F35 abia când acestea vor fi demodate și demontate. Oricum  expresia  ”clubul națiunilor capabile să se apere”  este  extrem de sugestivă și nu doar admite, ci declară că la această oră există în Europa, NAȚIUNI CARE NU SUNT CAPABILE SĂ SE APERE.
Il s’agit de « rester dans le club des nations capables de se protéger »

Se aprinde pe undeva un beculeț?

În ceea ce privește perspectiva creșterii vârstei de concentrare la noi, știu că o astfel de măsură nu ar revolta pe nimeni, dimpotrivă se vor găsi câțiva generali din rezervă, lideri de asociații, din cei care ies pe post seară de seară să ne explice cum luptă brava armată ucraineană și care urmăresc să conducă ”rezerva” , să ceară chiar ei, în numele ”asociațiilor” mărirea vârstei de … rezervă, că uite, ei se simt apți și ”keen” să slujească, nu contează pe cine sau ce cauză.  Slugi au fost, slugi sunt încă.  

https://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/klaus-iohannis-sper-ca-in-curand-kyoto-sa-se-poata-infrati-cu-o-localitate-din-romania-321026.html

https://www.defenseromania.ro/franta-merge-la-lupta-cu-sfatul-batranilor-si-creste-varsta-rezervistilor-militari-pana-la-72-de-ani_622203.html

https://en.wikipedia.org/wiki/Le_Cornu

https://www.lemonde.fr/en/international/article/2023/01/21/defense-minister-lecornu-this-military-budget-allows-france-to-remain-a-world-power_6012465_4.html

https://www.lefigaro.fr/actualite-france/la-limite-d-age-des-reservistes-dans-les-armees-est-relevee-a-70-ans-annonce-sebastien-lecornu-20230404

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

10 Raspunsuri la Rezerviștii lui Macron

  1. geofreeland

    Deja ordinea mondială e bulversată. Din toate prezumțiile și mișcările de regrupare a statelor găsim niște motive: lupta pentru resurse, detronarea actualului sistem financiar și înlocuirea cu sistemul de creditare, amestecul și controlul populațiilor, arhivarea culturilor și instituirea unei culturi unice, unificarea religiilor și inventarea alteia, reducerea populațiilor prin control demografic strict și susținerea controlată a necesarului forței de muncă și completarea accelerată a acesteia prin robotizarea proceselor, transformarea armatelor în mijloace de represiune, inventarea unui sistem juridic bazat pe reguli de control și contabilizare a încălcărilor acestora la profilul individual, reducerea spațiului de mobilitate al libertăților indivizilor, impunerea unei alimentații artificiale cu impact asupra speranței de viață, reducerea socializării umane fizice și accesarea prin abonament la „vizionare” holografică, reorganizarea habitatelor comunităților, drepturile și libertățile omului vor fi invers proporționale cu respectarea regulilor sistemului…Invenții? Baliverne? Apocalipsă futuristică? Nu. Din ce vedem, și ne spunea și un cetățean într-o carte „Pas cu pas” tradusă în chineză, bănuim și extrapolăm spre ce pol de putere globală tindem. Ce model societar și al cui se va impune. Cine va controla lumea? Un pol unic sau poli de putere decizionali prin consens? Va fi război sau se va negocia între oculte? Deocamdată e o zbatere de început aĺ unei lupte pregătite cu mult inainte de implozia statului sovietic. Viitorul e încă secret mimând îndestularea câinelui bucuros de încă o za din lanț.

  2. GG

    Frumos spus,d.le Geo.Esti cu o clasa deasupra adminului!

  3. Sergiu

    D-le colonel, real vorbind, in confruntarea blocurile sino-rus cu cel usandez, cel usandez s-a trezit ca: n-are munitie si n-are carne de tun. Au sperat ca isi construieasca o armata de drone si roboti de lupta, si sa compenseze cantitatea cu precizia, deci carnea de tun e depasita? N-am idee, oricum accentul pe cetatean s-a demodat, distrugerea standardului de viata, a pensiei si woke-ismul au devenit norma prin Vest. Asa cum viata se incapataneaza sa ignore ideologia, dusul rece provocat de evenimentul Ucraina a trezit la realitate niste cetateni. Care cetateni s-au trezit ca planurile lor frumnoase se risipesc in fum si acum trebuie sa rezolve niste probleme mai presante, gen resurse si energie. Inca exista triada nucleara, numai buna de tinut in frau aliati si inamici deopotriva, dar ei vor mai mult. Va amintiti cand spuneam ca vor activa rezervistii de 70 de ani? Am avut dreptate, doar ca am gresit tara: am fost convins ca va fi Romania terenul de test. Probabil ca romanii nu vor pune probleme la capitolul mers la razboi? Suntem niste ucrainieni mai linistiti?

  4. Caudillo

    https://www.mediafax.ro/editorialistii/prezentul-fara-perdea-marius-oprea-cum-s-a-lasat-exploatat-in-orb-macron-un-miop-politic-de-experimentatul-kagebist-putin-21802918

    Un articol despre valoarea lui Macron

    Cum s-a lăsat exploatat ”în orb” Macron, un miop politic, de experimentatul kagebist, Putin

  5. neacsum

    @GG,
    Te inseli. Are cel putin doua, lucru pe care i l-am spus si eu si care nu poate decat sa ma onoreze.

  6. GG

    @neacsum Nu,e suficient una,ca astfel…..

    PS/fără ai știrbi din calități,am scris asta pt.a va face o aroganta.Nu bănuiam ca publicati! Sunteți,totuși,un tip corect.Apreciez asta!

  7. neacsum

    @GG,
    Banuiam. dar am un principiu, accept orice comentariu de bun simt, chiar daca sunt sau ma simt atacat.Comentariul dumneavoastra, chiar daca ma tintea pe mine era adevarat, GEOFREELAND are o minte brici si un stil literar pe care le invidiez si le respect, pe langa un caracter ireprosabil. Pentru ca merita sa fie laudat iar „atacul” cu ricoseu a fost facut in limite decente, nu aveam motiv sa va blochez. Va banuiesc insa ca ati mai postat sub alt pseudonim. Daca se confirma sau o veti face veti fi blocat. Cum spuneam, imi respect regulile, promisiunile si principiile. Asa ca respectati-le si dvs. Sanatate !

  8. Dan

    Dacă privești cu atenție spectrul acțiunilor liderilor de la stânga meridianului nostru, pe ambele emisfere, realizezi că mai toți sunt făcuți de o „mamă”, iar „pepiniera” este foarte activă. Deci, se pare că zeci de ani de acum încolo vor fi asigurate, ca lideri ai națiilor, prostimea fiecăreia dintre ele. Sau încă n-ați aflat că, oriunde în lume, contează cine numără voturile, exemple concludente fiind realegerea lui Macron, Băsescu și Iohannis. Astfel, se „premiază” inactivitatea (KWI), facerea de rău (Băsescu, Macron).
    În cele din urmă, sper eu, să se „spargă buba” și să scăpăm de ordinea mondială impusă de yankei la Davos, precum și de îmbunătățirile aduse celei estice, promovate de Putin și Xi. Cum se va sparge? Prin detronarea „jandarmului universal” din punct de vedere militar, economic și politic, ca urmare a loviturilor nucleare executate de ambele tabere. Dar, cu ocazia asta, până și Uncle Sam va fi „dezmierdat”, în propria-i „curte”, de efectele unui WW devastator, pierzătorii fiind electoratul care a asistat și asistă pasiv la fraudarea alegerilor la nivel național.
    Iar cum, de regulă, oprimatul se împotrivește hegemoniei yankee, acesta se revoltă și se aliază contra americanului. Praful și pulberea să se aleagă de teritoriul lor, dacă nu se ivește ocazia neutralizării clicii conducătoare oculte. Și, sincer să fiu, îmi doresc ori ca Biden să fie lichidat (poate chiar de-ai lui!) și Trump să preia frâiele puterii, pentru a preveni WW3, cel din urmă fiind singurul președinte al USA, din ultimii 70 ani, care nu a inițiat, în mandatul său, cotropirea și jefuirea vreunui stat suveran.

    PS: Apreciez comentariul lui Geofreeland ca fiind unul de bun simț și deosebit de critic și spre stânga și spre dreapta, adică imparțial oarecum.
    Nicicând nu am avut pretenția că aș fi atotștiutor, așa că aștept opinii contrare argumentate.

  9. sos

    @neacsum
    Respect !

  10. rujioiu

    Buna ziua. Imi plac articolele dumneavoastra. O analiza atenta si profesionista a realitatilor din jurul nostru, realitati pe care multi nu le vad, ori nu vor sa le vada, ori sa le inteleaga , din pacate.