Loading

 

          Nu am mai vorbit de ceva timp despre armată, deși au avut loc destule evenimente mai mult sau deloc dezbătute având ca subiect armata.

Din interior, un eveniment important foarte puțin sau deloc discutat, se referă la alegerile care au avut loc în cadrul Forumului. Deși inițial se părea că cea mai cuprinzătoare  formă de asociere a militarilor din rezervă, chiar dacă fără un statut juridic, are zilele numărate, până la urmă s-a dovedit că și pentru ”scheletul” ei se pot bate unii, pentru că șefia Forumului vine cu o oarecare ”băgare în seamă” pentru că în ultimii ani s-a dovedit, prin amploarea acțiunilor revendicative și interesul manifestat față de problemele pensiilor militare, cea mai activă. Este la fel de adevărat că în cadrul Forumului se află aliniate și asociații care nu au mișcat un deget de la înființare până în prezent, sau altele care și-au văzut doar de propriul interes sau, mai rău, conducătorii lor și-au văzut de propriul interes, dar asta ține de viața internă a Forumului și trebuie rezolvat în interiorul lui.

Pentru a nu mai lungi subiectul, alegerile au dus la unele contre nu neapărat camaraderești, s-au dat lovituri ”pe sub masă” dar cel mai rău a fost faptul că voturile au fost ”declarate” fără a fi și probate, în sensul că la sedință au participat nici jumătate din membri, dar la vot au ”votat” câți trebuia pentru că în lipsa unor prevederi clare, fiecare lider de asociație prezent putea declara că are mandat de la nu știu care asociație absentă în sală, să acorde votul pentru unul sau altul, fără a prezenta dovada scrisă. Eu înțeleg că Forumul funcționează pe principiul ”gentlemen’s agreement” dar nici chiar așa, pentru că oameni suntem toți și interesul poartă fesul. Una peste alta, la conducerea Forumului a rămas generalul Năstase Constantin care a strâns (cu destule ”mandate”), numărul de voturi care să-i asigure  majoritatea.

Un alt punct important al adunării a fost ”înființarea” unei ”federații” a asociațiilor militarilor, care să includă cam aceleași asociații și eventual și altele, să poarte denumirea ”Federația Forum” dar care să aibă personalitate juridică, pentru că -ziceau unii- neavând personalitate juridică, Forumul nu are ”forță”, nu se poate bate că nu e primită la ”negocieri” cu guvernanții.  Astea sunt gogorițe vârâte de unii care vor funcție plătită, dar sămânța a fost sădită de conducerea MApN care în formula actuală nu poate face nimic împotriva Forumului, dar sub condițiile legii 367/2022, poate strînge șurubul, căci funcționând în condițiile legii, MApN poate impune și controla activitățile Forumului.

Deși propus acest subiect pe ordinea de zi, nu a fost dezbătut pentru că președintele de ședință a trecut pe lângă el.

La finalul ședinței, una din asociațiile prezente, prin președintele ei, și-a anunțat autosuspendarea din Forum, iar la câteva zile încă una s-a retras, probabil supărată că nu a putut prinde conducerea Forumului și nici înființarea Federației. Ăștia suntem, așa defilăm!

    Mergem mai departe pe …”e(x)terne”. Viața politică internă și externă a adus și ea oarece schimbări în soarta militarilor iar unii se bucură, pentru că noi ținem la tradiție, iar la noi se spune ”schimbarea regilor, bucuria nebunilor”. S-a schimbat în sfârșit guvernul, au venit alți miniștri, și chiar dacă unii dintre ei au mai fost și nu au rupt gura târgului, românul se bucură și speră.

    Și nici nu s-a schimbat bine guvernul, nici nu s-a răcit scaunul lui Miruță că apare în presă un proiect de lege depus de Limbric, prin care acesta propune să se dea înapoi banii pe care CCR de aproape 2 ani i-a considerat luați cu japca, adică neconstituțional prin supra-impozitarea prevăzută de legea 282/2023. În aproape 2 ani, guvernanții, printre ei numărându-se și toți membrii guvernului, deci inclusiv Limbricul de la Apărare, trebuiau să ia măsuri de îndreptare a neregulilor legii amintite, dar nimic. De doi ani Limbricul de la Apărare s-a făcut că nu știe de Decizia  724/19.12.2024, dar și-a adus aminte de ea când s-a trezit fără scaun sub posterior. Asta ca să nu ma amintesc de faptul că la întâlnirea cu conducerea Forumului, când i s-a solicitat să pună în aplicare decizia CCR, a cerut, cu o nesimțire greu de închipuit,  să i se prezinte sursele de finanțare.

Pe data de 20.10, Guvernul Bolojan este istorie, căci guvernul Niculescu trece votul Parlamentului.

Pe data de 19.10.2026, deci cu o zi înainte de vot, știind că guvernul va trece, Miruță, pe ultima secundă, depune la Senat proiectul B 570/2026 prin care propune să se înapoieze banii luați prin abuz de la militari si alte categorii. De ce ? Toată lumea se întreba de ce atunci?

Răspunsul e simplu: așa, ca să își bată joc de militari, să îi facă să spere aiurea din nou. De ce nu a depus proiectul mai devreme?

Răspuns: pentru că nu avea de gând să dea nimic înapoi. Dacă îl depunea și nu se vota, putea fi luat la întrebări, dar așa l-a depus acuma și dacă nu va trece, căci are hibe, el se va spăla pe mâini, nu el e de vină, ci actuala majoritate parlamentară.

Nu știu câți au citit proiectul și câți l-au și înțeles, dar proiectul e mai periculos dacă se aprobă, căci așa cum e făcut, e o miștocăreală, pentru că:

  1. Nu dă toți banii odată;
  2. Banii se restituie în tranșe: în decembrie 2026 ar trebui să se înapoieze 10% din sumă, în martie 2027 se înapoiază 40% din sumă, iar în Martie 2028, 50% din suma datorată;
  3. Conform art.1(6), practic nimeni nu primește nimic în plus, pentru că sumele nu se restituie real, ci se deduc din impozitul care ar trebui luat lunar, fiecărui pensionar, cu alte cuvinte nu va fi un plus la pensie ci un minus la impozit, iar procentele sunt astfel stabilite încât sumele ce trebuiesc restituite să nu depășească valoarea impozitului.
  4. Dacă totuși pe undeva suma ce trebuie restituită depășește impozitul pe luna respectivă, diferența nu se acordă ci se reportează pe luna viitoare, în așa fel fel încât omul să nu primească nimic în plus, deci bugetul de pensii al MApN nu trebuie crescut;
  5. Proiectul nu pomenește nimic de dobânzile şi actualizarea cu inflaţia a acestor sume, care ar trebui acordate, conform art. 1531 alin. 1 şi 2 şi art. 1535 alin. 1 Cod civil, respectiv art. 1 alin. 3, art. 2 şi art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011, ce consfințesc dreptul la reparații integrale ale dreptului lezat, deci inclusiv dobânzile aferente, drepturi care se pot cere și recupera în instanță, dar Miruță prin proiectul său nu le menționează. În felul acesta, MApN face economii la buget pe spinarea pensionarului.

Vedeți câtă răutate și perversitate conține legea? Eu am așa un sentiment că proiectul a fost clocit nu de Miruță ci de ”prietenii” noștri de la DGFC, DRPCVP și CPS a MApN și nici Bachide nu e străin de el.

Se mai pune întrebarea de ce totuși au decis să dea acest proiect acuma, în afară de motivul deja menționat și o eventuală încercare de ”spălare” a feței lui Miruță, în fața celor care nu văd ”finețurile” proiectului?

Și aici există un răspuns logic și la fel de pervers. Pentru că în ianuarie 2026 expiră termenul până la care pagubiții pot acționa CPS în instanță pentru recuperarea sumelor luate abuziv și nereturnate pentru prima lună de reţinere a impozitului progresiv. E de așteptat ca cei care știu asta să își depună plângere în instanță până la sfârșitul anului. Numai că  e posibil ca unii, văzând proiectul, din lene, nepricepere sau necunoscând realitatea, să renunțe la dreptul de a apela la instanță, crezând, sau sperând că își vor primii banii prin acest proiect. MARE GREȘEALĂ, căci :

  1. Proiectul nu are șanse de izbândă, e posibil ca chiar Consiliul Legislativ să îi dea aviz negativ și chiar dacă e consultativ, tot contează;
  2. Chiar dacă va trece, cine știe când va trece, prea curând nu, pentru că ”nu e bani” dar nici voință politică. Mai mult, cu actuala formulă de guvernare, care se bate cu cărămida în piept că vrea să dea bani la pensionari, cei de la butoane nu se reped să repare ceva care ar aduce imagine dușmanilor politici și asta știa și Miruță când a depus proiectul.
  3. Proiectul poate să aștepte prin sertare ani de zile așa cum așteaptă și proiectul Pauliuc și multe alte proiecte aruncate pe piață la derută, în perioade de campanie electorală.

Conform datelor prezentate chiar de Limbric în expunerea de motive a proiectului, un număr de 27087 de pensionari au dreptul la reparații financiare. Din aceștia, un număr de 2974 au înaintat plângeri în instanțe, din care 2138 au câștigat deja, iar 836 își așteaptă rândul. Deci au rămas încă 24.949 pensionari care au dreptul la returnarea banilor și încă nu au depus dosare în instanță, iar dacă nu o fac până în Ianuarie 2027  încep să fie penalizaţi de excepţia prescripţiei generale aplicabilă cu fiecare lună care trece, rămânând la mila limbricilor de la putere. Că tot suntem la capitolul bani, pentru cei 2138, s-a plătit suma totală de 8.462.484 lei. Aplicând o regulă de trei simplă, care e adevărat nu e corectă dar merge și o aproximație, guvernul mai are de dat înapoi pensionarilor militari, cam 98.751.409 lei. De unde și când? Dacă toți cei care au de primit bani intentează procese până la sfârșitul anului, la anul ori cade samarul, ori moare măgarul.

Și ca bătaia de joc să fie mai mare, același Limbric vine astăzi, când nu mai este nici ministru al apărării, nici viceprim-ministru cu o altă propunere, ”în sprijinul” proiectului sus menționat, descoperind nu doar soluția ci și sursa de finanțare, pe care o cerea acum o lună reprezentanților Forumului. Zice el, Limbricul principesei, că dacă MApN ar aloca 20% din banii pe care I-AR RECUPERA  din daune-interese, penalități și garanții aferente contractelor de achiziții publice, ar putea rezolva problemele pensionarilor militari, inclusiv actualizarea pensiilor, pe care Miruță abia acuma o vede ca pe o obligație, nu un moft. Săracul de el, declară că ar fi vrut să rezolve mai de mult, să depună un proiect de lege, dar ”rana din pulpă” nu l-a lăsat, adică căderea Guvernului, respectiv interimatul. Stați așa, să îmi storc batista! Dar îl mai întreb eu pe Limbric de ce nu a recuperat banii până acuma de la datornici? Nu l-au lăsat părinții?

     Și uite că se găsesc destui care să spere în continuare că ori noul guvern, ori Limbricul, ori Zorro sau Superman vor rezolva problemele lor și așteaptă, fac cereri de întâlniri cu diverși porodici, cei de la MAI s-au întâlnit cu noul ministru de interne, cei de la armată fac anticameră să prindă o întâlnire cu cineva, nu contează cine, care să le promită ceva, nu contează ce, ca să se laude cuiva, nu conteazi cui.

Facă fiecare ce vrea, nu contează ce !

PS: Cică noul ministru a dispus cercetarea programului de achiziții SAFE. Chiar crede cineva că se va constata că s-au comis ilegalități sau abuzuri la alegerea partenerilor? Cel mult vreun general înlocuit cu altul. Stați liniștiți tovarăși, se schimbă doar destinatarii parandărătului, nimic altceva.

https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b570&an_cls=2026

https://www.digi24.ro/stiri/economie/miruta-propune-ca-20-din-banii-recuperati-de-mapn-sa-fie-folositi-pentru-actualizarea-pensiilor-militare-este-o-obligatie-nu-un-mof-4031009

De neacsum

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *