![]()
Ziua Eroilor este sărbătoarea națională din România dedicată comemorării bărbaților și femeilor care au murit în timp ce serveau în forțele armate. În România prin Decretul nr. 1913 din 4 mai 1920, s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, dată reconfirmată prin Legea pentru cinstirea memoriei eroilor căzuți, dată la data de 24 august 1920 și promulgată prin decretul 3530 din 2 septembrie 1920. Data sărbătorii a fost reconfirmată în 1940. În timpul comunismului prin Decretul nr. 71/1948 data a fost schimbată la 9 mai, reconfirmată prin Decretul 117/1977, dar după 1989 s-a revenit la data inițială.
Deci data a fost stabilită imediat după Primul Război Mondial dar comemorează eroii tuturor luptelor și războaielor înainte sau după 1918. Încă! Spun încă, pentru că recent cineva a îndrăznit să comemoreze sau să cinstească doar eroii care au luptat pe frontul de Vest, ca și când ceilalți care au luptat la Stalingrad ar fi fost ciumați sau nu ar fi aparținut Armatei Române. Vai de noi dacă am ajuns să facem diferență de locul unde a curs sânge de român. Reamintesc politicienilor și susținătorilor lor, că Moartea nu ține cont de orientarea politică a celui pe care îl ia.
Și cu asta închei paranteza.
Astăzi 29 mai, într-o comună oarecare din România, primarul comunei, a organizat la monumentul din comună, o scurtă și demnă ceremonie de comemorare a eroilor căzuți pentru apărarea Patriei.

Nume: Monumentul eroilor
Localizare: Vis-a-vis de școala generală din sat
Datare: 1933
Localitate:Mihăița
Coțofenii Din Dos
Județ: Dolj
Descriere: Pe un postament în trepte se înalță un soclu de formă paralelipipedică, decorat cu un basorelief reprezentând o sabie, o pușcă și două steaguri încrucișate. Pe fața obeliscului este redat bustul unui ostaș și o cunună de lauri. Dimensiuni: H=356 cm.

Inscripții: „ÎN AMINTIREA EROILOR DIN COMUNA MIHĂIȚĂ CĂZUȚI PE CÎMPUL DE LUPTĂ (…)”

La ceremonie au fost prezenți reprezentanți ai Primăriei, localnici și copii ai școlii din sat, școală situată peste drum de monument.

Nici nu se putea o alegere mai potrivită. Vrând-nevrând, copii îl văd zilnic și măcar așa află că unii români au murit pentru ei.

În Mihăița această zi se machează anual prin astfel de manifestări, fapt care face cinste celor ce organizează activitățile.

Nu voi da numele primarului, nici celor care au organizat și susținut evenimentul, căci, ca și eroii, sunt și ei doar niște OAMENI, niște nume în cartea de istorie a comunei, dar merită menționat EVENIMENTUL și obiceiul.

Cinste tuturor participanților și veșnic respect și iubire tuturor eroilor României, oriunde au luptat, dacă au luptat pentru țară!


Onor romanilor care au luptat. Cinste celor care au cazut.
Dacă mai ai primari responsabili, dacă mai există asociații de veterani prin localități, dacă școala, cu dascălii în frunte ar mobiliza și ar prezenta elevilor importanța acestor manifestări, dacă mass media nu ar neglija cu bună știință să facă și să difuzeze știri despre aceste comemorări, dacă popimea ar participa efectiv să pomenească eroii, dacă…dacă… Din ce în ce cultul eroilor noștri e diminuat la nivel de stat sau, mă rog, politic. De ce? De ce…d-aia, că așa e trendul european impus bruxelez. Așa și care e scopul?