Loading


Când spun ”armata vet”, trebuie să menționez că vet nu vine de la veteran, ci de la veterinar. Cei care se vor grăbi să  mă certe că ”jignesc” armata, să citească și să spună apoi cine o jignește eu care constat o stare de lucruri, sau cei care o provoacă și tratează armata ca pe o grădină zoologică? Am mai scris recent un material care are ca subiect spolierea armatei, sau relele tratamente la adresa armatei, iar acela se referea la o multitudine de domenii. De data aceasta voi fi mai specific și mai concret. Legătura dintre armată și grădina zoologică nu este dată de faptul că armata ar fi populată de vietăți specifice mediului respectiv ci de modul în care sunt tratați militarii și armata ca instituție, de către clasa conducătoare, indiferent de culoarea politică. Iar tratamentul este.. luat din expresii populare tradiționale cu trimitere la regnul animal. Citiți exemplele și argumentele și spuneți că nu am dreptate.

Trage ca un bou se spune despre cineva care ”muncește fără să gândește”, neavând nici capacitatea intelectuală nici posibilitatea de a se opune comenzilor. Cam așa este considerată și tratată armata care a ajuns sclavul societății. E nevoie de intervenții în conflicte interne pentru că vin minerii și ocupă capitala? Se apelează la armata iar minerii sunt opriți la Stoienești iar guvernul salvat. Vine generalul iarnă și blochează drumurile? Sunt chemați soldații să facă ceea ce ar trebui, dar nu fac, firmele de partid care sifonează bani negri la campanii albe. Aceeași tactică se aplică la inundații, cutremure sau alte ”dezastre” mai mult sau mai puțin naturale. Și totul a devenit natural, adică ”eco” nimeni nu se mai miră, nimeni nu comentează, cu atât mai puțin armata care a rămas singura instituție din țară care nu are dreptul să protesteze.

Tace ca un pește se spune despre cineva care nu poate sau nu vrea să vorbească. Această sintagmă aproape că fusese înlocuită cu alta, ”tace ca Iohannis” dar nu se aplică, ar fi prea jignitor la adresa militarilor totuși. Dar de ce tace ca un pește armata? Pentru că legea, care ar trebui să se aplice și altor categorii de bugetari care beneficiază, practic, nu doar teoretic, ca militarii,  de unele   drepturi compensatorii pentru îngrădirea unor drepturi fundamentale cum ar fi cele de organizare sindicală sau acțiuni de protest și greve, se aplică numai militarilor. Polițiștii au ”coarne” aruncă caschete, magistrații ies în fața instituției, ”rezistă” sunt sprijiniți de forțe interne și externe capabile să răstoarne nu doar un guvern ci chiar un regim sau o orânduire socială, numai armata tace, tace ca peștele sau mortul în păpușoi, pentru că dacă un militar activ deschide gura este imediat destituit (vezi cazul Gheorghe Alexandru) dacă nu cumva arestat și condamnat pentru încălcarea jurământului, deși nu e singurul care depune jurământ la ”investire”. Însă numai militarii au ”dreptul” de a-și respecta jurământul, la ceilalți este opțional.

Vițelul sau mielul sacrificat este cunoscut din începuturile biblice drept animalul sacrificat pentru a se obține bunăvoința ”zeilor” sau pentru ”salvarea națiunii”, a poporului, mai nou a guvernelor. A fost nevoie să intrăm în structurile Euro-Atlantice. Cine a fost primul miel sacrificat dacă nu cumva chiar singurul? Armata. A fost destructurată, destabilizată, decapitată, dezmoștenită, pentru că așa au dorit noii ”pretini”, care voiau să se asigure că în caz că vom întoarce din nou armele-cum am mai făcut-o de-a lungul istoriei milenare-  nu vom mai avea ce întoarce, că ne vor.. ”instrui și forma” noi cadre de conducere îndoctrinate de ei și supuse lor, dar, mai ales, că vom depinde din punct de vedere al dotării, înzestrării și încadrării, de EI. Soldații noștri sunt trimiși la sacrificiu  să moară în câmpurile de mac și cânepă afgane sau prin junglele din Mali, iar soldații lor vin să ”lupte” cu borfașii  și fetele noastre   prin baruri, la noi în țară, pentru că țara noastră  a ajuns ”câmp de bătălie”, ”teatru de operații” politice, juridice,sociale, unde se experimentează arme neconvenționale, de la cele climatice până la cele psihotronice. Acum patru ani, călărașii americani de la Kogălniceanu se antrenau în tehnica operațiunilor anti…..revolte populare, pentru asta fuseseră ei aduși aici nu să apere flancul estic al ”alianței”.

Vaca de muls este expresia care definește starea în care se află o ”entitate” care este folosită exclusiv pentru bunăstarea și folosul stăpânului, fără a avea alte drepturi sau considerație. Vreți exemple? Intrați pe pagina MApN și căutați pagina care prezintă transparența decizională și veți constata că 80% din documentele prezentate ”spre consultare”  au ca obiect domenii ale armatei, deci activitatea armatei , a ministerului, a SINISTRULUI APĂRĂRII NAȚIONALE a juriștilor se concentrează pe vinderea, cedarea, înstrăinarea bunurilor armatei. Și acolo unde nu mai putem vinde terenuri, vindem secrete și documente. Este cazul Ordinului   PENTRU MODIFICAREA ORDINULUI MINISTRULUI APĂRĂRII NAȚIONALE NR. M. 129/2016 PRIVIND STABILIREA DATELOR PUBLICE OBȚINUTE DIN ACTIVITATEA HIDROGRAFICĂ MARITIMĂ CARE SE PUN LA DISPOZIȚIA UTILIZATORILOR, A ACTIVITĂȚILOR HIDROGRAFICE, CARTOGRAFICE ȘI DE PUBLICARE CE SE POT DESFĂȘURA CONTRA COST, PRECUM ȘI A TARIFELOR AFERENTE ACESTORA. Ce se vinde aici? Documente, hărți, informații .. maritime, pentru că partenerul strategic, de fapt firmele acestuia au nevoie de documente clasificate care nu pot fi obținute fiind militare. Ce face ministerul? Le scoate la vânzare, pe 20 de euro  bucata. Pic cu pic se face .. marea Neagră nu ?

Viață de câine o expresie atât de cunoscută și consacrată cu bătaie clară pe viața militarilor încât nu mai are nevoie de exemplificare sau explicații.

Câine de pripas, fără stăpân se spune despre cineva care este singur pe lume, lovit de toți din toate părțile, alungat, disprețuit, uneori folosit, ținut în lanț la câte un azil  sau aruncat pe străzi, iar când întreținerea lui a devenit prea costisitoare, folosit pentru confecționarea unor mănuși care să țină de cald sau să protejeze mâinile stăpânului. Cam asta este militarul român, armata României, trimisă să lupte , să muncească, să apere interese și bunuri ale altora, români sau străini, dar care NU ESTE APĂRATĂ DE NIMENI, nici chiar e șefii ei militari, care au devenit cățeluși care se gudură la picioarele șefilor politici sau strategici. De 30 de ani, doar doi conducători ai armatei poate 3, au încercat să apere drepturile armatei, ale militarilor, să ceară ca aceștia să fie respectați și au fost repede maziliți. Aș nominaliza aici pe Chelaru, Dobrițoiu, și Tinca. În rest ceilalți au apărat doar interesele partidelor sau stăpânilor care i-au numit, chiar și Oprea care acum se laudă că este singurul care are în program apărarea drepturilor militarilor, a apărat de fapt drepturile lui Kovesi, ale lui Turcescu, Băsescu, Năstase, Miron Cozma, Băsescu, și alte mii se înstelați și doctorați pe lângă care s-a gudurat. Drepturile lui Gingina la viață nu l-au interesat. Poate mai sunt câțiva care au încercat timid pe undeva să oprească sau încetinească acest proces de umilire a militarului, dar timid și fără succes, invizibil, insesizabil.

Găină de jumulit este o altă expresie din domeniul veterinar care definește o situație -s-ar putea spune similară- celei în care se găsește vaca, dar există o diferență esențială. Vaca este mulsă cât este încă în viață, dar găina se jumulește moartă. Dar, trebuie să admit că la noi clasa politică a trecut la jumulirea găinii cât încă mai mișcă din picioare, sau chiar pe viu. Și asta se întâmplă, așa cum spunea cineva, ”PENTRU CĂ PUTEM”. Dacă se poate, iar găina tace, nu are cine să o apere, cine să cotcodăcească măcar, de ce nu ?Vreți un exemplu?  Recent, foarte recent, domnul ministru de finanțe Teodorovici a propus construirea a două spitale din fondurile armatei. Ei ? nu este asta jumulire pe viu ? Nu este asta o dovadă de cinism și cruzime fără margini?Pe de o parte te lauzi că ai dat armatei cei 2% la buget pentru înzestrare, ca să nu te urecheze partenerul strategic că nu plătești dijma firmelor lor producătoare sau vânzătoare de armament, dar apoi după ce i-ai dat pe hârtie îi iei (dar nu pe ăia destinați strategicilor, că ăia deja au fost plătiți pe anul acesta, așa cum a declarat chiar sinistrul Leș) și îi dai ca să construiești spitale ” de care vor beneficia și militarii”. Păi nu este asta deturnare de fonduri? De la ce capitol vor fi luați acești bani domnule ministru. Și dacă aveați aceste gânduri mărețe de ce nu ați alocat acești bani de la început în bugetul sănătății? Pentru că nu aveați de unde și  v-ați gândit că îi dați mai bine pe hârtie la apărare, apoi îi luați înapoi și îi dați pe ”studii de fezabilitate” companiilor de casă pentru susținerea alegerilor? De unde veți lua acești bani domnilor Teodorovici și Leș? De la înzestrare? De la învățământ? De la pensii și salarii? De la dotare? De la instrucție? Nu este nici un general în armata română să strige ”cucurigu boieri mari”? Se pare că avem doar găini care cotcodăcesc și nici măcar nu fac ouă de aur.

Încarcă samaru până moare măgaru se spune despre obiceiul stăpânului căruia nu îi pasă cât poate să ducă bietul animal de povară. Îi pune în spinare până cade samaru sau moare măgaru. Uite așa și cu armata. Nu îi erau suficiente sarcinile NATO, că de naționale nu mai vorbim decât când plouă, ninge, sunt cutremure. Nici recolte nu mai avem de strâns dar nu m-ar mira să văd armata lucrând pe câmpurile unor Culiță și Făniță autohtoni sau importați. Nu m-ar mira să aud că inițiază domnul Stănescu ajuns mare latifundiar, prin fiul său, undeva în Olt, un proiect de lege prin care să pună militarii să îi lucreze pământurile. Ei bine acum un an parcă eram anunțați cu surle și trâmbițe că armata va face respirație gură la gură Institutului Cantacuzino strangulat de mafia medicamentelor autohtonă mână în mână cu Bayer.Deci după e l-au desființat și adus la sapă de lemn, guvernanții vrând să mai scoată un ban (că doar nu să vindece cancerul politic din România) se fac că vor să repare ce nu se mai poate repara pentru că NU EXISTĂ PIESE DE SCHIMB și aruncă pisica(alt animal) în curtea armatei pentru că și așa nu prea mai are nici cu ce și nici pentru cine lupta, de vreme ce nici pentru drepturile ei nu mai luptă. Duce măgaruuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!

O să mă opresc aici. Nu este exclus să mai fie și alte exemple, alte ”animale” trăitoare prin curtea armatei, șerpi, viermi, râme, din cele fără coloană vertebrală în general, dar nu vreau să le mai menționez. Ajunge un par la un car de oale. E tot un proverb românesc. Aștept să fiu contrazis.

PS: În timp ce politicienii ne tratează cum se vede, liderii asociațiilor  militarilor se caftesc între ei arătându-și mușchii de catifea, lăudându-se cu realizări epocale care de fapt nu fac altceva decât să ducă la îndeplinirea sarcinilor de partid.

https://dlaj.mapn.ro/documents/acts/20181108_N_Anexa_la_ACT_471-Proiect_Ordin-[2150]_1541679364.pdf

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/antrenamente-cu-electrosocuri-si-spray-paralizant-la-baza-kogalniceanu-598903

De neacsum

21 de comentarii la „Armata ca o prada, sau ”armata vet” a României”
  1. Politistii nu au nici ei drept de greva dar macar au avut sange in instalatie ca sa arunce cu caschetele in interlopii politici vanzatori de tara care au facut praf (si pulbere) armata si toate sistemele militarizate . Au platit pentru asta,in 2011 ,10 000 de politisti au fost dati afara abuziv de basina voda si ”braconierul” analfabet (G)ingas. P.S. .Ospatarii kaki de atunci acuzau politistii de revolta sub deviza ”CAPUL PLECAT SABIA NU-L TAIE”.

  2. Spre a înțelege corect de ce nu se „umblă” la pensiile militare, noi rezumându-ne siderați la mișculațiile guvernamentale, recomand și însușirea unor minimale audieri de lecții de economie-finanțe, absut agreabile, pe youtube ale prof.dr.Basarab Gogoneață, absolvent al colegiului militar Breaza. Revenind la starea armatei, Leș constată că nu mai fabricăm pulberi. Da’ ăștia până acum ce au făcut? Și ce? Cumpărăm din UE,nu?

  3. @Geofreeland
    Les constata ca nu mai avem industrie de aparare, ca si cum ar constata ca nu mai sunt gogosari pe piata, adica asta e, nu avem ce face, luam din import, nu e nimeni vinovat. PLUTONUL DE EXECUTIE UNDE ESTE ?

  4. @Dan,
    Politistii au sindicate, au „coarne” si surugii, are cine sa lupte pentru drepturile lor iar in timpul liber pot iesi la proteste.

  5. Politistii nu au primit nimic fâra lupte crancene cu mafia politica. Militari asteapta sa lupte altcineva pentru drepturile lor sub deviza : Pica para malaiata in gura lui natafleata.Asteapta degeaba. Deviza politicienilor hoti si tradatori de tara(‘doar’99%) cu privire la ”armâta”😁 e :Cimitirul e plin de optimisti.

  6. @Dan
    Așa este, polițiști au plătit scump!
    Cunosc pe cineva care avea copii de crescut,culmea este că nici nu participase la miting,era de serviciu.
    Nu trebuie să uităm acea perioadă și mai ales cine era la conducere pt.ca prin votul nostru să nu mai aducem la putere astfel de specimene.
    Compar acea perioadă cu perioada bolsevica,binențeles păstrând o anumită proporție.

  7. Un maistru de la forja , cu vechime de 30 de ani avand pensie de 2500 de lei , i-a venit recalcularea si are acuma 5000 de lei.

  8. Dan: un maistru militar are de la 4.000 în sus: nu îl comparați cu cel de la forja, cadeți în fariseism. În altă ordine de idei, zic eu că ar trebui incluși în rândul celor cu coloana vertebrala verticală și generalii Iordache Olaru și Petrică Bejinariu…

  9. D-le NICU daca un maistru militar are de la 4.000 lei in sus eu maior cu 39 ani vechime cumulata de ce am 2800 lei net ???

  10. D-le NICU daca un maistru militar are de la 4.000 lei in sus eu maior cu 39 ani vechime cumulata de ce am 2800 lei net ???

  11. NU VA MAI CERTATI PE PENSIILE ALTORA. SUNT MAISTRI SI MAISTRI, COLONEI SI COLONEI,PENSIONARI SI PENSIONARI, NU SEAMANA DOUA PENSII UNA CU ALTA, NICI IN CADRUL ACELELIASI UNITATI, SPECIALITATI, NICI CHIAR IN CADRUL ACELORASI CONSITII DE MUNCA.Asa ca nu mai veniti cu exemple ca un maistru are 20 sau altul peste 40. Ar trebui vorbit de categorii de personal nu de cazuri individuale. Nu generalizati exceptiile, nici de o parte nici de alta, ca faceti ca Olguta care a spus ca un militar are 34000 de lei pensie. Da, A AVUT DREPTATE, un militar AVEA 34000 LEI PENSIE, dar era magistrat si a iesit pe legea 303 DAR NU TOTI MILITARIi aveau sau au pensia lui, asa cum a insinuat ea. Deci, lasati exceptiile, hai sa vorbim despre reguli generale, nu despre particularitati

  12. Nicu bati campii. Am multi prieteni pensionari (la MApN ,MAI), maistrii militari si subofiteri toti fosti operativi chinuiti (cu peste 25 de ani vechime cu grupe grele AC, marina si aviatie ) cu pensii de mizerie sub 2500 lei ( Majoritatea pensionati intre anii 2000- 2014).Toti sut copti de boli , exceptie 2, care au murit tineri,( unul la 46 de ani celalalt 51 de ani ) Dumnezeu sa-i ierte.

  13. D-le NICU daca un maistru militar are de la 4.000 lei in sus eu maior cu 39 ani vechime cumulata de ce am 2800 lei net ???

  14. @ Vasile B,
    Cum spuneam si mai devreme, sunt cazuri sicazuri. Si atunci cand puneti astfel de intrebari trebuie sa aveti in vedere toate veniturile si baza de calcul care formeaza pensia , nudoar gradul. Pe langa grad, mai intra vechime, conditii de munca, sporuri, prima de comanda, salariul de merit, si venitul in lunile alese pentru calculul pensiei. Este posibil ca un maistru care a lucrat in mina, fiind sef de tura, deci avand prima de comanda, conditii de munca specifice prima de comanda, solda si sporuri pentru conditii deosebit de grele, sa fiavut pe o anumita perioada, solda mai mare decat a unui cdt de regiment ca sa nu mai spun de un comandant de companie sau batalion de la o unitate oarecare, sau un ofiter cu numarul intr-un regiment. ( A nu se intelege ca as face referire la dvs, vorbeam ca exemplu. Deci, da, este posibil si corect ca acest maistru sa aiba o pensie mai mare decat a unui colonel chiar.

  15. După nuntă, mireasa ne dezvăluie pe facebbok că ea nu avut nici-o implicaţie în prevederile OUG59 referitoare la pensiile miliare, ci numai Adrian Ţuţuianu. Mai mult, ea este eroina care s-a opus propunerii de a fi scăzut procentajul de la 85% la 45% de către acelaşi om rău, supărat pe generali. Uită individa că Ţuţuianu măcar a demisionat ulterior, pe când ea a continuat în guvern lupta cu pensiile militare. Câtă ipocrizie!Nici nu vreau să mă gândesc ce inginerie mai poate aplica năpârca pentru corectarea inechităţilor, nu m-ar mira să propună aducerea tuturor pensiilor militare sub plafonul de 2000 lei.

  16. @NeO
    Când a făcut această afirmație?
    Înainte de ai lua poliția permisul lui ginerică,Manda sau după?
    După cum,chiar ea a afirmat pe un post de tv.faptul, că soțul ei,a rămas ieri fără permis de conducere după ce a fost depistat conducând cu viteză.

  17. Prin OUG 59/2017 Larguta a facut pipi (din genunchi in fata lui Drac-nea) cu bolta pe toti pensionarii militari.Cu politistii ( sunt uniti si ”au sange ”) si-a gasit beleaua pana si basina voda. Politistii nu se lasa folositi ca hartie igienica sunt lasi ca ospatarii kaki cu grade luate pentru sters cu limba hemoroizii politicienilor tradatori de tara.Scuze pentru limaj dar e exact ”cazom ”

  18. Prin OUG 59/2017 Larguta a facut pipi (din genunchi in fata lui Drac-nea) cu bolta pe toti pensionarii militari.Cu politistii ( sunt uniti si ”au sange ”) si-a gasit beleaua pana si basina voda. Politistii nu se lasa folositi ca hartie igienica nu sunt lasi ca ospatarii kaki cu grade luate pentru sters cu limba hemoroizii politicienilor tradatori de tara.Scuze pentru limaj dar e exact ”cazom ”

Comentariile sunt închise.