Armata ca o prada, sau ”armata vet” a României
Când spun ”armata vet”, trebuie să menționez că vet nu vine de la veteran, ci de la veterinar. Cei care se vor grăbi să mă certe că ”jignesc” armata, să…
Când spun ”armata vet”, trebuie să menționez că vet nu vine de la veteran, ci de la veterinar. Cei care se vor grăbi să mă certe că ”jignesc” armata, să…
Una caldă, una rece. După decizia Curții de Apel București, din data de 31.01.2019 pe dosarul 230/2/2019 prin care a fost acceptată cererea de suspendare a decretului privind prelungirea mandatului…
Lucrurile se precipită parcă a dat benga în rezerviști. Peste tot grupuri, grupulețe, parti-pri-uri, partizanate, grupuri de lucru, baloane, speranțe, petarde, spuză pe turtă, într-un cuvânt dezbinare. Cum s-a ajuns…
PNL îl susține pe Dragnea Doamneeeeeeeeeeeee, încurcate sunt căile politici românești. Văd pe fluxul de știri că doamna Gorghiu a anunțat o nouă moțiune de cenzură împotriva lui Tudorel, pe…
Sincer, dar foarte sincer,nu aveam nici o intenție să scriu despre activitățile unei asociații, (alta decât cea din care fac parte) nu doresc să critic acțiunile altor colegi, m-am epuizat…
Motto : Exista două categorii de oameni : cei care greșesc și cei care nu recunosc. La rândul lor aceste două categorii se împart alte două subgrupe, în cei care…
Cred că nu e om, în mod special băiat, să nu fi fost întrebat măcar odată, de cineva, ce vrea să se facă când o să fie mare. Pe unii…
Spuneam în articolul precedent că SINISTRUL Leș a intrat în campanie, electorală, de lifting, imagine, etc în speranța că se va spăla de mizeria gestului de la Bistrița. Numai că…
Dubla lovitură a ministrului Leș. A fost semnat Ordinul M 46/14.03. 2019, ordin privind înființarea, organizarea si funcționarea Consiliului Consultativ al militarilor în rezervă și în retragere. Se mai vorbește…
Pe vremea degeaba împușcatului, circula un banc privind diferite tipuri de dragoste: Comică: Ai cu ce, dar nu ai cu cine; Tragică: Ai cu cine, dar nu ai cu ce;…