Loading


Fiecare om când se apucă de făcut ceva o face în baza unui plan și a unei perspective, are în vedere atingerea unui obiectiv. Un inginer care se apucă să construiască un pod,  un drum (e adevărat mai puțin în România) își proiectează planul și apoi îl pune în aplicare având ca scop final realizarea proiectului și folosul lui. Un tâmplar care se apucă să facă un dulap, are în vedere gradul de utilitate al dulapului și (e adevărat, mai puțin în România) încearcă să îl facă cât mai bun, mai trainic, și să aibă o viață cât mai lungă. Un tânăr care își alege o meserie în viață, o face având în vedere posibilitățile, talentul, înclinațiile și determinarea sa, salarizarea, sau câștigul care să fie pe măsura efortului depus (e adevărat, mai puțin în România) dar și perspectiva unei bătrâneți liniștite, a unei pensii decente (ÎN NICI UN CAZ ÎN ROMÂNIA). Ia să vedem ce oferă România celor care vor să își aleagă  meseria de militar.

  1. Serviciu de 24/24 de ore, la dispoziția nu a țării, ci de cele mai multe ori a clasei politice, îmbuibaților și puturoșilor, pentru că sunt scoși la dezăpeziri acolo unde există contracte cu firme clientelare care sunt plătite din banii publici să curețe drumurile dar ” sunt luate pe neașteptate” sau ”depășite de generalul iarnă” inundații, acolo unde se cunosc de zeci de ani zonele inundabile, dar primarii, autoritățile papă banii și nu iau nici o măsură, trimiși în misiuni în afara țării pentru ”onorarea obligațiilor” față de partenerul strategic, dar acesta nu se achită de obligațiile sale de partener egal, ci ne tratează ca pe niște cerșetori oferindu-ne produse de mâna a doua, a treia, pe care oricum nu le mai lua nimeni și le trimiteau la fiare vechi.
  2. Limitarea unor drepturi și libertăți constituționale (cum ar fi dreptul de a dezvolta o afacere proprie, de a candida la o funcție publică fără a fi suspendat din funcție, de a se întruni, de a protesta, de a se manifesta social, de deplasare fără a da socoteală cuiva și multe altele) de care nici o altă categorie nu mai este văduvită. Dacă ai cazier nu poți să fii militar, dar poți să devii primar sau parlamentar, ministru,  adică să conduci armata în situație de urgență, calamitate, să dai ordonanțe militare sau să faci legi deși tu ai fost condamnat (chiar și cu suspendarea executării pedepsei) pentru încălcarea legii. Ce țară e asta?
  3. Echipament de doi bani, care nu ține nici un an, făcut tot la firmele clientelare, care face din tine chelner, ospătar (vezcolecția de toamnă Ciucu) se decolorează și destramă DACĂ E PURTAT.
  4. Tehnică militară care nu te protejează împotriva pericolelor și loviturilor dușmanului (vezi Pyranha  5 care nu au mijloace antitanc)  dar aduc bani buni producătorului care a ratat contracte cu alte țări care au sesizat neregulile dar a găsit fraieri care să le cumpere totuși.
  5. O viață întreagă la ordinele clasei politice( pandemii, inundați, alegeri, înzăpeziri, cutremure, mineriade, revoluții) dar și a pupilelor și protejaților  g marilor corupți, ajunși  în fruntea armatei prin intrarea în sistem direct pe funcții mari, care habar nu au ce însemnă viața de militar urăsc și disprețuiesc militarul de carieră și fac totul pentru a umili militarii.
  6. Învățământul militar – distrus, după ani de ”facultate militară” absolvenții ies cu diplome de ”manager” cu cunoștințe  și aptitudini militare până la genunchiul broaștei plini de ”proceduri NATO” privind lupta împotriva ”teroriștilor” de pe câmpurile de mac, dar neavând habar care sunt și cum se apără granițele țării, sau dacă avem sau nu o doctrină de apărare, că despre tehnica militară din dotare, nu mai e vorba.
  7. Salarizarea  este de râsul lumii, meseria de militar este cea mai prost cotată pe piața muncii în România, militarul profesionist care conduce, manevrează folosește tehnică de luptă (din ce în ce mai sofisticată) este mai prost plătit decât paznicul de la primăria din Fierbinți. E adevărat, pentru cei cu funcții mari există sporuri, există Oskar, există sporul de ”fidelitate” față de clasa politică, sporul de doctorate, sporuri de ”conducere”, continuitate la conducere, de pupat mâna, de ”Ghiocel”, care le fac salariile și apoi pensiile ”suportabile”, dar marea masă trăiește și muncește în dispreț și umilință.
  8. Bagatelizarea sentimentului patriotic este un alt element care descurajează alegerea meseriei de apărător al țării. În condițiile în care termenul a devenit desuet, aproape interzis, pentru că dacă spui ceva despre interesele reale ale armatei române sau României,  sau critici poziția de iobag a militarului român față de interese străine occidentale, fie ele economice, politice, militare sau de securitate, ești considerat  vândut unor Interese ”STRĂINE”  sau chiar trădător. A fi patriot este acum echivalent cu a fi ”naționalist extremist” și cum militarii prin definiție este de presupus că sunt patrioți, meseria asta nu mai ”da bine”.
  9. Vânzarea gradelor militare unor clienți din politică, presă, sau acoperiți ai unor servicii secrete chiar străine, unor artiști, sportivi, protejați ai sorții, pile și pupile, face ca nimeni sa nu mai privească ofițerii ca pe reprezentanți ai elitei țării ci ca pe niște impostori care si-au luat gradele și funcțiile, politic. La parade și sărbători naționale tribunele sunt îmbâcsite de generali în rezervă de mucava, lumea se uită la ei ca la gunoaie și nu mai face diferența între un ofițer cu grade luate pe merit sau unul  care a mânuit la viața lui polonicul sau a întors micii și cârnații pe la bâlciuri sau campanii electorale. Cine să mai riște să isi aleagă o meserie care este disprețuită mai ales dacă își poate cumpăra gradul fără să mai facă o școală militară?
  10. Batjocorirea și umilirea militarilor în presa scrisă, vizuală și vorbită, prin prezentarea acestora ca fiind profitori, oameni buni de nimic, care nu produc nimic util societății, decât mănâncă banii ”celor ce muncesc în fabrici și uzine ” , ”au tras în noi in 21 -22”, ”au omorât bieții mineri” în 90,  iar acum au devenit  ”mercenari”, pleacă să lupte pentru alții, nu pentru noi, au pensii și salarii nesimțite. Uită însă cei care spun asta, că în 89 urlau de bucurie că ”armata e cu noi”, că la mineriade  se rugau la Dumnezeu să fie scoasă armata pe străzi să îi scape de cozile de topor, că ei înșiși, părinții lor, copii lor, au plecat cu milioanele să lucreze ”ca mercenari” în străinătate de bunăvoie și nesiliți de nimeni, nu trimiși prin ordin de ministru și hotărâre a Parlamentului.
  11. Vinderea/cedarea pe nimic a fostelor cazărmi, terenuri, clientelei de partid face ca perspectiva militară să devină tot mai îngustă. Poate mulți își pun întrebarea de ce să intre în armată, dacă nu o să mai aibă nici cazărmi sau terenuri de instrucție. Cei mai în vârstă, pensionarii militari plâng când trec pe lângă unitățile militare unde și-au făcut serviciul și văd acolo teren viran sau câte un bloc construit de un ”dezvoltator imobiliar” care a cumpărat terenul pe nimic  cu bani furați sau obținuți din activități cel puțin suspecte. Pot ei să își mai îndemne nepoții să intre în armată când văd ce s-a întâmplat cu ei, cu armata, cu țara?

Acestea ar fi  o parte din ”beneficiile” mai mult decât vizibile ale celui care ar face prostia să se gândească sa îmbrățișeze meseria armelor, care arată ”atractivitatea” acestei meserii în rândul tinerilor. Cel mai bun exemplu și cel mai grăitor al acestei iubiri  și aplecării către această meserie, este eșecul lamentabil al programului ”rezervist voluntar” care nici după două supralicitări a ofertei nu a reușit să adune nici a zecea parte din suma necesară. Rezerva armatei este la ora aceasta ca și inexistentă iar acest lucru nu mai reprezintă un secret pentru nimeni.

Și dacă tot am adus vorba de rezerva armatei ia să vedem în câteva rânduri care este ”oferta” guvernanților pentru cei care au servit patria, ceea ce ar putea convinge pe cei care doresc să devină militari, că totuși după o carieră în armată în condițiile enunțate mai sus, vor avea o pensie decentă și vor fi respectați. Ca să nu se spună că vorbesc discuții, voi prezenta ce s-a petrecut cu actualii pensionari militari în ultimii 10 ani:

  1. Acum 10 ani și-au pierdut dreptul la pensie militară  și au fost băgați la grămadă în sistemul pensiilor civile, iar calculul pe baza contributivității s-a făcut pe baza unor criterii stabilite arbitrar pretinzându-se că militarii nu au contribuit la fondul de pensii de stat, deși lunar, ca și tuturor cetățenilor, li  se reținuseră sume considerabile, în aceleași procente, pentru pensie, ba mai contribuiseră și pentru pensia suplimentară, o sumă peste  cea stabilită pentru civili, e adevărat plătit prin MApN ca angajator, dar forma nu mai contează, important este că contribuiseră. Așa a început primul șut în fund. Ba nu, primul șut în fund a început după ”întoarcerea armelor” dinspre Vest spre Est și ordinul de ”restructurare” a armatei, de fapt mai corect spus ”distrugere” prin care militarii au fost invitați să iasă cât mai repede și cât mai mulți la pensie, indiferent de vârstă, pentru că armata nu era suficient de flexibilă și slabă pentru a permite aducerea contingentelor de ”aliați” în țară. Li s-a spus atunci militarilor că dacă ies afară li se vor plăti salarii compensatorii și în plus vor fi ajutați să se ”reintegreze” în societate prin programe de reconversie și ajutați să se încadreze cu prioritate, pe măsura pregătirii, în orice structură de stat.
  2. Apoi a urmat lovitura sub centură. S –a dat o lege prin care pensionarii militari, cei care fie la cerere , fie prin desființarea unităților fuseseră trecuți în rezervă și își găsiseră de lucru în diferite sectoare bugetare, s-au trezit că nu mai pot să primească și pensie și să și lucreze, deși ambele drepturi erau garantate de Constituție și sunt trecute în Declarația Universală privind Drepturile Omului. A început o campanie pe presă mizerabilă prin care militarii erau prezentați drept căpcăunii, vampirii care sug sângele poporului, pentru că le iau pâinea de la gură celor care umpleau cârciumile și se plângeau că nu au de lucru.
  3. Pasul următor a fost  ”prorogarea” dreptului la salarii compensatorii pentru pensionarii militari, și NUMAI PENTRU EI, în timp ce pensionarii civili primeau în continuare acest ajutor. De ce militarii nu? Pentru că au avut încredere în promisiunile făcute la … alegerea meseriei de apevist.
  4. Maltratarea pensionarilor militari a continuat cu L 241/2012, care se pretindea a fi o lege reparatorie și care da, a dat niște drepturi bănești înapoi militarilor, dar a dat și startul înghețării pensiilor militare pentru că statul nu dă nimic fără să ia și a dat cu o mână dar a luat cu două.
  5. În urma unor proteste ale rezerviștilor (cei activi, pe vremea aia, ca și cei activi în prezent nu erau interesați de aceste aspecte) s-a revenit la dreptul militarului de a beneficia de pensie de serviciu. S-a crezut atunci, în 2015, după apariția L-223, că totul va reveni la normal, dar era totuși prea mult iar guvernanții au trecut la tranșarea ei până la punerea în aplicare prin OUG 57.
  6. După numai doi ani, o altă, OUG cea purtând numărul 59/2017  dă altă lovitură nu doar pensionarilor ci și armatei. A fost anul cel mai negru din istoria armatei Române. Conducerea armatei a fost decapitată efectiv, prin împingerea spre pensionare a liderilor ei si nu numai, cu o cruzime și indiferență față de starea de operativitate a armatei, integritatea statală și apărarea națională, vecină cu trădarea.  Se urmărea nu doar lovirea pensionarilor și confiscarea unor sume din pensii, ci și ”reîmprospătarea” conducerii armatei cu generali și colonei fideli regimului.  Primul ministru al vremii vorbea despre o hemoragie în sistemul militar, credeam că va urma un proces răsunător, că șeful SMG va sări în aer, că CSAT va ține o ședință fulger și va fi oprită decapitarea conducerii armatei, dar lucrurile au mers mai departe. Nu m-a mirat că nu i-a interesat soarta pensionarilor, DAR NICI A ARMATEI? Uite că nu și nici acum nu s-a gândit nimeni să îi tragă la răspundere pe responsabili, semn că i-a durut și îi doare pe toți în partea dorsală, era ordin să se aleagă praful.
  7. A urmat o actualizare a pensiilor militare in 2017 și toți se bucurau că în sfârșit li se va ”actualiza” cuantumul pensiilor la valoarea soldelor aflate în plată și vor dispărea diferențele dintre generațiile de pensionari. Da de unde, CPS a MApN a aplicat după propriile legi procesul actualizării, ajungându-se astfel ca 1+1 să fie egal cu -1.
  8. Au mai trecut doi ani  și după palide încercări disperate și disparate ale unor  asociații ale pensionarilor militari s-a pus de o nouă lege ”reparatorie”. Și ca să nu se piardă tradiția, și aceasta- este vorba de PLX 199/2019- dă cu o mână de fapt doar cu gura și ia cu două mâini.   Se scot indexările din calculul actualizării, se prorogă actualizarea la date necunoscute, iar prin articolul care promite să dea ceva dar fără a se preciza cât, se precizează cât se va lua de fapt și anume o sumă de 4 ori mai mult decât până la apariția legii, în ceea ce privește vechimea în muncă, printr-un sigur cuvânt, ” proporțional”. În plus, se pierd anii de vechime în câmpul muncii realizați după trecerea în rezervă. Este o absurditate, o aberație de neimaginat: acorzi pensie militară pentru anii lucrați înainte de încadrarea în armată, dar nu acorzi același drept pentru anii lucrați după trecerea în rezervă și asta drept pedeapsă (a câta?????) pentru cei care  fără vina lor, sau împinși de necesitățile de restructurare a armatei, au trecut în rezervă la o vârstă la care mai puteau munci și au mai și muncit. Practic au fost pedepsiți pentru că au răspuns apelului țării de a ajuta la restructurarea armatei, au grăbit procesul de ”modernizare”, au avut încredere în guvern când li s-a spus că vor fi ajutați să se reîncadreze și vor avea toate drepturile garantate de Constituție. Asta au făcut și fac MApN, politicienii, guvernanții, cu pensionarii militari, CU MILITARII ARMATEI.

Având în vedere toate aceste elemente mă întreb și adresez  ministrului apărării naționale, primului ministru, Parlamentului, Președintelui țării următoarele întrebări:

Credeți că prin toate aceste acte, ați reușit să determinați tinerii să îmbrățișeze cariera militară?

 Credeți că credeți că având în vedere toate aceste acte, meseria de apărător al țării a devenit mai atractivă?

Credeți că prin aceste acte ați acordat militarilor respectul și aprecierea despre care vorbiți de Ziua Armatei și de care se bucură toți militarii armatelor NATO cu care ne-ați pus în linie?

Credeți că tinerii sunt orbi și nu văd batjocura la care au fost și continuă să fie supuși militarii ?

Credeți că militarii străini care populează bazele militare care împânzesc vechile cazărmi, poligoane și aeroporturi militare românești, vor apăra țara de un eventual atac în baza unui articol care nu a fost niciodată aplicat? Luați exemplul cel mai recent, cel al Greciei.

Credeți că veți scăpa nepedepsiți? Pentru fiecare faptă există o răsplată iar Dumnezeu, amână, dar nu uită.

Cât timp aveți de gând să mai batjocoriți Armata ?

Toate aceste fapte, acte, măsuri, au dus și duc la descurajarea, nu numai a celor ce s-ar gândi să îmbrace haina militară dar și a celor care o poartă, pentru că au ajuns la concluzia că e mai bine să iasă la pensie ca civil decât ca militar așa că vor pleca din armată cu prima ocazie, descurajați de modul în care sunt tratați militarii atât pe timpul cât sunt în serviciu, cât mai ales după ieșirea la pensie.

De neacsum

45 de comentarii la „Descurajarea armatei romane”
  1. Ce evitați dv. să spuneți cu toate că o știți foarte bine este că singurul care a fost în funcție în această perioadă și a girat nedreptățile este marele general Ciucă, mareșalul cortului din deșert! Eu m-am deșteptat și am inteles că acest general efectiv ne dusmaneste! In ceea ce priveste grupele de muncă desființate prin ,, lit. e,,(În loc de f.) si prin cuvântul,,proporțional,, este ilegală și reprezintă o nouă discriminare a militarilor în comparație cu civilii! Eu le atrag atenția că totul are o limita .

  2. S-au molipsit toți după zicerea dementului chiompaliu:”Eu când zic că tai,tai iar când zic că dau,zic!Când copilul mi-a solicitat părerea dacă să aplice la militărie i-am recomondat să se facă inginer!

  3. @MN, o sinteza la zi, foarte reusita dealtfel, privind Armata si Rezerva in ultimii 30 de ani !
    Este si o mica eroare care poate fi corectata:
    La pct.5 de la Rezerva, ..Legea nr.223/24.07.2015 este publicata in MO nr.556/27.07.2015 si a intrat in vigoare la 01.01.2016 !

  4. @micutzul
    Hai ca ati gasit „cauza tuturor relelor” si credeti ca aceasta cauza se numeste Ciuca ?
    1-asta miroase urat a politica
    2-un plus de obiectivitate nu v-ar strica si ar fi cazul sa faceti si un recurs la memoria recenta…ca nu s-au dus dracu’ pensiile militare DOAR in ultimul an
    3-cine uita greseste amarnic(min.ap. 2012-2020):-Corneliu Dobrițoiu – Mircea Dușa – Mihnea Motoc Adrian Țuțuianu -Mihai Fifor – Gabriel-Beniamin Leș(de 2X)-Nicolae Ciucă si ultimaaaa, dar nu in ultimul rand asa numita LOV cu sefii lor de partid bineinteles…care sunt chiar mai raspunzatori decat marionetele puse pe posturi+ prim-ministri+majoritatea parlamentara…cred ca asta e o imagine mai apropiata de adevar decat… ciuca,ciuca,ciuca

  5. Ciuca nu era ministru cand s-au adoptat OUG 57/2015 si OUG 59/2017, daca nu avea functia respectiva era si el plecat pana in 15 septembrie 2017!!!Acuma executa ce i se dispune de politruci, daca vrea sa continue o cariera politica!! Din pacate toti politrucii, indiferent din ce formatiune politica fac parte, sunt setati ca sa diminueze drepturile militarilor si politistilor, legate de salarii sau pensii pentru ca le suntem antipatici!! In opinia lor militarii trebuie sa fie bine platiti si rasplatiti la pensie doar daca si-au aparat tara intr-un conflict sau razboi, la fel si politistii daca s-au batut cu teroristii sau banditii zilnic!! Asta e valorea militarilor si politistilor in ochii politrucilor in ziua de azi!! Asa e de cand stagiul militar nu mai e obligatoriu si tinerii din ziua de azi nu mai stiu ce reprezinta armata!!! Fereasca Dumnezeu de un razboi sau atac, ca suntem ocupati in 5 minute cu astfel de politruci care ne conduc tara!!!

  6. Un amendament important legat de pct. 2. Nu este LIMITARE, ci interzicere de-a dreptul. Constitutia Romaniei, culmea ca permite si militarilor, ca oricarui cetatean, exercitarea acelor drepturi si libertati. Iar o lege interne, in speta L. 80/1995 le interzice.

    Constitutia Romaniei NU permite decat restrangeri de drepturi si libertati, dar NU interdictii totale. Iar tu ai enumerat de fapt INTERDICTII totale. Restangere inseamna de exemplu, sa ai drept de greva sambata intre 21.00-23.00, dar NU sa NU interzici total dreptul la greva.

    Pe de alta parte, legat doar de restrangeri, tot Conbstitutia zice ca acestea trebuie sa fie LIMITATE in timp, iar la militari sunt PERMANENTE. Ba mai mult, tot Constitutia spune ca restrangerile trebuie sa fie aplicate NEDISCRIMINATORIIU – respectiv ori tuturor cetatenilor, ori nici unuia. Iar la noi, prin legi interne, restrangerile se aplica exclusiv militarilor.

    Adevarul este ca de la inconstienta noastra ni se trage acele interdictii si/sau restrangeri si tot ce patimim si acum! Pt. ca NU am constientizat sau am ignorat, ca drepturile fundamentale sunt universale.

  7. Las de o parte bunul simt si le spun băieților care schimba des nicknameul să nu îl mai pupe in nr pe ministrul deșertului. Băieți el ERA SEFUL SMG , SMA pe timpul când au fost date ordonantelele. Dacă el mima doar că da cu pumnul în masă luau plăcută suedeză negurile politice. Nu mai mâncat o călcat că pute! Eu nu mai am pardoane ! Și nu mai fiti spirituali că nu toată lumea e proastă! Hai pa! Astept raspunsul și mă doare la patină !

  8. @neacsum
    -din articolul dvs cred ca lipseste si referirea la „munca fortata” interzisa categoric de Constitutie dar aplicata fara restrictii la militari(nu este aplicata in celelalte sisteme ale SNAOPS si ma refer aici la politisti la care programul este de 8 ore iar toate celelalte sunt compensate cu diferite si multiple sporuri in bani,inclusiv zilele de sarbatoare legala)
    -si cred ca nu ar strica o referire la lipsa din nomenclatorul meseriilor a profesiei de militar care pur si simplu NU EXISTA

  9. Micutzul
    11 octombrie 2020 – 14:00
    Si daca era seful SMG ce daca!… il durea pe Dragnea si Grindeanu/Tudose/ Dancila „la patina” de seful SMG…de a doua zi nu mai era Ciuca seful SMG,mare branza! Si-a trosnit Dragnea 2 guverne proprii(si personale) intr-un an si se impiedica de…Ciuca
    Haida de!!

  10. micutzule!
    asta-i nick-ul meu din 2009…doar am revenit la el,atat
    G Olescu iti poate confirma de pe vremea aia(cand ne certam „ca chiorii”(ha,ha) pe baza de tabele Xcell(Trofin),ca eu nu mint….oricum atunci tu erai prea”micutz” si se pare ca ai ramas la fel
    Pana si poza a ramas aceeasi 👍
    adminul are numele meu complet in clar,chiar si varsta precisa dar astea nu te intereseaza pe dumneata
    Si iti raspund „elegant” asa cum ai raspuns tu neprovocat,ca nici dator nu raman pt ca asa-i corect
    Hai pa!
    cheizclăuzd cum zicea „telectualul” Șoric :))

  11. @Acoarde
    Hai ca dadu-si cu bata-n baltă! Eu ma refeream la alții care îl spală la kr pe mareșalul deșertului. Care spun că individul nu are nimic în comun cu ougurile…. Si ai dreptate sunt micuță și nu am ce face …Dar te intreb doar atât….te-ai simtit cumva ?

  12. @micutzul
    Normal ca m-am simtit daca ai facut referirea intr-un text adresat mie(printre altii)
    Pai nu zisei io cheizclauzd? asa ramane!
    ….si micuță si frumoasă si desteaptă …si devreme acasă, pe la sapte dimineata:))

  13. Pe Romania tv zi si noapte se dezbate cresterea pensiilor civile cu 40%, nimeni nu spune ca nu sunt bani , toti vor doar sa creasca !. Numai pensionarii militari cu pensii mici si medii sunt lasati de izbeliste printre altele si datorita gonflatilor cu pensii de 5 cifre si unor naimiti care tot isi pun problema banilor! Pana cand coane fanica? Pana cand sunt bani pentru pensii de 20.000 , 30.000 samd dar pentru pensii modeste nu sunt?

  14. Domnule colonel vin aici acasă la dv. Vad ca la o poză cu un perus albastru (vrabioiul ăla) îi luați aparararea lui dom ministru. Nu puteti să îi aduceți în atenție ce vor să facă canarii (sic) din subordinea dumnealui? Adică vor să ne fure grupele de muncă la calculul vechimii! Și colac peste …canar mai vor să diminueze PROPORȚIONAL pensiile celor care nu au efectiv 25 ani vechime. Mie mi se pare un atac miselesc împotriva celor care au fost loviți cu :
    -disponibilizarea
    – imposibilitatea de a primi OMM
    – procentaj oricum mic la calculul pensiei.
    Aduc dacă legea prevede minus 1% pentru fiecare an , acum moșiei vin și vor să scadă…4% !
    Păi am colegi cu 16 ani vechime …Le scade pensia cu 36 % ? Asta da corecție a discriminarilor.
    Rog respectuos să îi aduceți în atenție acest aspect!
    Va multumesc!

  15. @Micutu,
    Asa ti se pare, ca am luat apararea cuiva? Nu am facut altceva decat sa ilustrez pozitia in care se afla unul din perus fata de ceilali intr-un guvern al perusilor.

  16. @ Neacșum
    În comentarii era vorba! Pe mine nu ma deranjează. Dar lăsând gluma , ceea ce vă solicit este foarte serios . Este cazul unui fost coleg de școală care după ce i-am explicat era să facă infarct

  17. @Micutu,
    Nu stau degeaba. Da nici nu spun tot ce fac pana nu am un rezultat. Toate, dar TOATE aspectele si problemele din PLX 199 vor fi pe masa celor care pot face ceva. Daca vor sau nu sa faca, nu mai depinde de mine.

  18. Domnule ministru

    Subsemnatul ………..născut la ……. în loc. ………, domiciliat în ………………, județul Timiș, telefon ………. rog să îmi permiteți să vă aduc în atenție următoarele:
    – am trecut în rezervă ca urmare a desființării funcției de ofiter 2 Secția Operații a comandamentului Corpului 2 Aerian ;
    – dupa ce comandamentul a desfiintat regimentele de rachete , Bazele aeriene , unitățile de Art.A.A. ,etc. încercând să găsim noi locuri pentru cadrele tinere din aceste unități, în momentul în care au început să fie desființate funcțiile noastre nu mai aveam efectiv unde să ne mutăm;
    – nimeni din conducerea comandamentului nu a mai avut ce funcții să ne ofere astfel că la vârsta când poți să oferi armatei cel mai mult am fost obligați să trecem în rezervă;
    – pentru 3 luni de zile lipsa la vechime nu primesc OMM ;
    Dar nu această este problema ci faptul că până acum că urmare a grupelor de muncă la 20 de ani vechime efectivă pensia era calculată pentru 27 de ani vechime cumulată! Aveam astfel un plus de 2% peste cei 65% .
    Domnule ministru , potrivit propunerii dv. de modificare a Plx. 199/2020 urmează ca la calculul pensiei militare să fie luată în calcul vechimea EFECTIVĂ de militar. În cazul meu aceasta este de 20 de ani astfel încât potrivit propunerii dv. urmează ca pensia mea minimă brută să fie diminuată ,,proporțional,, cu nici mai mult nici mai putin de …20% !
    Potrivit calculelor ,realizate în baza propunerilor dv. , ar urma sa beneficiez de o pensie minimă brută de 3700 lei. Dacă din această sumă sunt penalizat cu 20% pentru 5 ani lipsă până la 25 si îmi opreste și impozitul , eu nu beneficiez de nici o creștere a pensiei!
    Pentru mine și cei aflați în situația mea nu există nici o îndreptare a INECHITATILOR. Si suntem cel puțin 20.000.
    Cu ce suntem noi disponibilizații de vină că de ani de zile suntem oprimati de politicieni iar acum suntem efectiv ingenunchiati chiar de militari ?
    Cu speranța că o să rezolvați aceste nedreptăți, vă mulțumesc anticipat !

    Cu respect
    …………….

    Acest mesaj a fost expediat ministrului apărării. Astept raspunsul .

  19. Pentru dl @Micutu: la data cand s-au adoptat OUG 57/2015 si OUG 59/2017, Ciucă nu era ministrul al MAN și nici nu a simpatizat cu PSD-ul, el era afin cu PNL-liștii, dovada faptului că a devenit ministrul în perioada de când acest partid se afla la guvernare! OUG nr. 57/2015 a fost parafată de guvernul tehnocrat: PRIM-MINISTRU
    DACIAN JULIEN CIOLOŞ
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale
    şi administraţiei publice,
    Vasile Dîncu
    Ministrul finanţelor publice,
    Anca Dana Dragu
    Ministrul transporturilor,
    Dan Marian Costescu
    Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale
    şi persoanelor vârstnice,
    Claudia-Ana Costea
    Ministrul apărării naţionale,
    Mihnea Ioan Motoc
    Ministrul comunicaţiilor şi pentru societatea informaţională,
    Marius-Raul Bostan
    Ministrul afacerilor interne,
    Petre Tobă
    Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,
    Adrian Curaj
    Ministrul afacerilor externe,
    Lazăr Comănescu
    Bucureşti, 9 decembrie 2015.
    Nr. 57.
    Referitor la OUG 59/2017 a fost parafat de către guvernul PSD:
    PRIM-MINISTRU
    MIHAI TUDOSE
    Contrasemnează:
    Ministrul muncii şi justiţiei sociale,
    Lia-Olguţa Vasilescu
    Ministrul afacerilor interne,
    Carmen Daniela Dan
    Ministrul apărării naţionale,
    Adrian Ţuţuianu
    Ministrul afacerilor externe,
    Teodor-Viorel Meleşcanu
    Ministrul transporturilor,
    Alexandru-Răzvan Cuc
    Ministrul finanţelor publice,
    Ionuţ Mişa
    Bucureşti, 4 august 2017.
    Nr. 59.
    Nu sânt simpatizantul nici unui partid politic din România și nici nu voi fi vreodată și pe actualul ministru Ciucă, care este obedient al PNL nu îl susțin sau simpatizez deloc pentru că este pe aceiași linie cu partidul care la desemnat în această functie politică!!! Plx 199/2020 nu a fost proiectul său și de aceea nu va fi adoptat decât în forma dorită de el, iar caz contrar nu va fi adoptat niciodată, ceea ce e mult mai sigur!!!!!

  20. Ma repet,dar prea se potriveste

    @Micutzu
    Formidabil!!
    De ce nu ati scris numele meu pe cerere??Cu exceptia catorva,ani si procente(putine,foarte putine) situatia este identica

  21. …si mai repet una cu tilu de exemplu

    Nu stiu cum se simt unii dar daca as primi o majorare de 1-5 lei eu as face urat de tot, pt ca NICI o majorare inseamna ca nu-i intereseaza/nu le pasa/se fac ca uita s.a.m.d.
    Dar o majorare la nivelul asta o consider MULT mai grava. Pur si simplu isi permit sa faca si misto de noi/in cazul de fata de politisti.
    …iar asa ceva este mai mult decat incceptabil este bataie de joc pe fatza.

    Ce urmeaza la M.Ap.N
    Intr-un birou al CSP
    Parca mi-i si inchipui la birouri la cafeluta jucand jocul ala….
    -Ia uite-l pa prostu asta a mai primit 3 lei!!
    -Ha,ha,ha esti slabut baietica eu am unu care a primit doar 2 lei… si iar,ha,ha,ha!!
    -Hai ba nu fiti prosti mai cautati prin teancul ala de decizii…eu pana nu gasesc macar unu cu 1 leu nu ma las.
    Baa berea o da fraierul care gaseste majorarea de pensie cea mai mare,pana atunci scoate si tu uiskeanu din dulap ca inca nu s-a facut nici tuica nici vinu’

  22. @ Micuțul.Și eu mă aflu în situație similară.Dacă nu pot face bine măcar să nu facă rău.Mai muncesc și operatorii CPS în van!

  23. Pt.dl Micutzul: OUG 57.2015 s-a adoptat de guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș iar OUG 59/2017 de guvernul PSD condus de Mihai Tudose!!!! Ciucă nu avea cum să fie băgat în seamă de tehnocrați sau psd-iști la vremea respectivă pentru că el era simpatizant al PNL, dovada că aceștia după venirea la guvernare l-au numit în funcția de ministru al MAN.
    Referitor la ministrul Ciucă, precizez că acesta nu face altceva decât susțină un proiect pe care să-l avantajeze pe sine, dacă nu, nu îl va susține, mai ales că forma inițială nu a fost realizată de acesta și îl va tergiversa până se va respinge sau se va uita de el, pentru că acesta trebuie să respecte politica partidului care la desemnat în această funcție!!
    Pe ministrul Ciucă îl interesează doar reglementarea expresă a SOSP, de restul amendamentelor nu îl interesează în mod special pentru că nu îl afectează!!

  24. Xman, domnule,
    Ca si acum in cazul PL-X 199, OUG 57 si OUG 59 si .. au fost rodul mintii unor indivizi din M.Ap.N.,care ne-au fost subordonati, carora cineva dintre noi, in calitate de cdt.Cp, B, R, Bg, nu demult, le-am intocmit notarile de serviciu si le-am netezit calea spre functiile din care astazi ne lovesc.
    Ministrul de astazi, Ciuca pare sa fie in centrul acestor rautati dar se poate sa nu fie asa. Undeva, mai jos, au fost si sunt personaje care au trecut de noi, de tip Baranga, escroci promovati de servicii, analfabeti programati sa ne faca rau. . Oare seful.. sau ministrul .. (oarecare) au puterea sa contracareze asemenea personaje? Fara indoiala ca nu.
    Anumite actiuni actuale ale Ministrului Ciuca par sa confirme aceste aspecte. Dar si ca el este militar de-al nostru si nu doarme acolo.
    Timpul ne va lamurii.
    Sa nu ma injurati. Asa cred.

  25. @Xman
    Hai ca nu sta Ciuca cu ochii pe lege ca pe butelie doar ca s-o faca special pt el
    Asta-i cel putin o mare exagerare ca sa nu-i zic altfel
    Ca fost sef al SMG si la pensia lui nu cred ca e ahtiat dupa niste firfirei in plus.Asa ceva este eXclus,n-are rost caderea asta in ridicol
    Pe bune?? ..s-a pus ministru doar ca sa-si aranjeze pensia??
    Va spuneam eu odata ca pana nu devin ridicoli unii chiar nu se simt bine

  26. @Xman
    Matale cred 90% ca esti politai si ai ajuns militar acum la pensie cum se zice”militar doar la pensie”
    Noi astia mai kaki nu ii spunem niciodata SOSP ci simplu „meritul militar”.Mai are o denumire hazoasa dar nu stii matalea „d’astea” cazone.
    SOSP asta ,se vede din avion ca e „tras de par” numai dupa denumirea aia de carnaval facuta pt civilii politisti…si apoi daca e „onorific” de ce primiti bani??
    Parerea mea:
    Politaii la obligatii sunt civili, iar la drepturi isi aduc brusc aminte ca sunt militari
    E de tot r***tul!

  27. Mi se pare mie sau „cuiul cătării” devine „cucuiul cătării” între preopinenți? Unele opinii personale și-au modificat ținta, de la „cap” la „brâu” adică sub centură. Hai să fim mai atenți cu tastele.

  28. Pentru akord-7: până în anul 2002, când s-a demilitarizat poliția, toți am fost militari, ceea ce concluzionează că și pregătirea noastră din scolile de ofițeri sau subofițeri de poliție au fost aproape identice ca și în cele din școlile militare militare!! După demilitarizarea poliției, care a fost o cerință a UE, nu s-a schimbat mai nimic, salarizarea și pensiile polițiștilor au fost și au rămas identice cu cele ale militarilor!! Nu știu de ce aveți această aversitate față de polițiști, întrucât normal ar trebui să fim cu toții uniți și susținem aceiași cauză, pentru că suferim toți efectele legilor discriminatorii realizate de politicieni!!!

  29. @Xman
    Cateva adevaruri:
    Pai n-am nici o adversitate,dar ma bucur ca am intuit perfect chestia cu SOSP copiata dupa OMM
    Si sa stiti ca diferente exista cand spuneti:
    ” După demilitarizarea poliției, care a fost o cerință a UE, nu s-a schimbat mai nimic, salarizarea și pensiile polițiștilor au fost și au rămas identice cu cele ale militarilor!”

    asta referitor la ce spuneam eu mai sus despre drepturile pe care le aveti
    Buuun pana aici!
    Eeee acum sa trecem si la obligatiile politistilor
    spuneti dvs cateva diferente sau sa le spun eu?

    o intrebare mai am ca nu vreau sa va supar.
    -puteti sa-mi spuneti un singur stat UE care da grade militare celor iesiti la pensie din randul politiei pana atunci ei fiind angajati civili?(asta a fost tot cerinta UE?::))
    -puteti sa-mi spuneti un singur stat UE unde pensiile militarilor sunt in aceeasi categorie/similare cu cele ale politistilor?–- tot cerinta UE??
    Sa stiti ca,chestia cu „militar doar la pensie” n-am nascocit-o eu ci am citit-o demult in presa
    Cat despre „sa fim uniti” NU AM NIMIC IMPOTRIVA si cred ca nimeni nu are,ba chiar ne punem bruma de nadejde in sindicatele dvs.Nadejdea asta s-a dus si ea la… pt ca am observat ca dupa 2002 politia prin vocalele si numeroasele sindicate si-a translatat toate drepturile militarilor inclusiv L80
    Acum sindicatele din politie apara STRICT drepturile inclusiv salariale si pensiile NUMAI ale celor din politie…pe de-o parte e normal ca ei cotizeaza /au cotizat ca sa fie reprezentati.Pe de alta parte incet incet politia mai vrea si mai vrea si efectele au inceput sa se vada(ultima este parca OUG75/2020) si mai sunt si altele….maine poimaine o sa vreti sa redeveniti civili si o sa se poata….la noi nici macar atat

    Deci am lamurit-o cu cerintele UE. A fost UNA si numai una…demilitarizarea nu struto-camila care a iesit.Foarte bine ca nu va platesc eu pensiile si salariile dvs…daaa e cam nasol sa fi o viata functionar public cu statut special/ agent sef principal(de exemplu) si a doua zi de dimineata sa te trezesti maistru militar principal(cu grade militare nu grade profesionale) si pensionar in acelasi moment.Grade profesionale au toti(marea majoritate)de la doctor,profesor,contabil, fiecare pe meseria lui,gradele militare sunt unice in toata lumea asta mare
    Chestie de principiu si morala nu-i asa??
    N-avem nici unul dintre noi nici o vina.Asa-i politica si vremurile pe care le traim.Vina e la altii,doar ca unii au stiut sa profite iar altii nu
    Si ca o consolare pt politie….magistratii si-au bagat coada primii la modelul legii de pensionare a militarilor cu copy/paste+ umflat gogoasa cu procente pe saturatelea…..eheee abia apoi s-a prins politia ca „e de bine”.

  30. Ia zi desteptule akord-75: X si y au facut Institutul de Marina. La terminarea lui, X a fost repartizat la Marina Militara, Y la Marina Graniceri. In 2002, lui Y i s-au luat abuziv gradele militare si i s-au echivalat cu grade profesionale. In 2003 ies amandoi la pensie. Ia spune dl. destept, cine are dreptul la pensie militara si cine nu? Cine este militar si cine este civil? Dupa parerea dumitale Y este militar la pensie, cum se spune. Sa stii ca multi care-i crezi dumneata civili au vechime mai mare ca militari, decat multi militari.Ce comparatie faci cu alte tari UE? Vedeti undeva in vreun domeniu, ca Romania seamana cu vreo tara UE? In UE ai vazut undeva ca militarii, cu scoala militara sa fie degradati peste noapte si sa devina civili?

  31. Pensia medie la politisti este mai mare ca la militari si nimeni nu se supara, de ce oare? In mai multe etape de finalizare a unor propuneri de proiecte de lege vizand eliminarea inechitatilor, nedreptatilor si discriminarilor la pensiile militare unii reprezentanti de la mi s-au opus ! E corect?

  32. Fără supărare, colegii din politie la drepturi sunt militari, la obligații sunt funcționari publici cu regim special, au voie sa aibă sindicat, etc. Deci nu ne putem compara cu ei sub nici o forma, de aceea au pensiile mult mai mari ca noi cei din MApN.

  33. Pensiile civililor s-au mărit TOATE indiferent ca unul este la limita de varsta altul anticipat ,altul pe caz de boala. Nu este corect sa pună doar vechimea in serviciu. Dacă in decizia de pensionare sa folosit vechimea cumulată pentru a determina cu cât este penalizat pensionarul, cum poți acum sa crești pensiile doar in funcție de vechimea in serviciu? Se suspendă legea in baza căreia a fost făcut calculul precedent?
    De ce nu au făcut la fel cu civilii ?
    Care sunt anticipat și pe caz de boală pensionați nu primesc 14% marire!
    Pentru ca civilii sunt 5 milioane de pensionari. Iar noi nu mai însemnat nimic pentru ei. Ne-am distrus sănătatea și acum își bat joc de noi.

  34. @neacsum
    In celelalte tari UE si in SUA e si corect si normal dar exact invers(respectivele categorii)
    Pana si in Rusia(sau mai ales in Rusia) e corect si normal ca la ceilalti…Noi si in acest domeniu suntem „originali”…..si daca ma „incordez” un pic cred ca
    pot demonstra ca si in Brazilia sau China sau multe altele e tot asa…”bag mana-n foc”
    Da, mi-am dat tema de studiu!:):)

  35. @Voiculet
    14 octombrie 2020 – 9:00
    Mai intai sa vorbesti asa militieneste cu cine iti permite la dumneata in familie dar nu aici si nu cu mine…..asa ca poti pleca de aici asa cum ai aparut de cine stie unde acum pentru prima data cu limbajul asta de „jmecher” din spatele blocului
    Inainte de a da tot felul de exemple cu politisti cu cariera matusalemica in militie ar fi cazul sa incetezi cu minciunile
    1-MINTI cand spui ca x afost repartizat la marina militara iar y la marina graniceri.Minti pt ca In acest caz si x si y au facut institutul de marina militara,unde in aceeasi cazarma se afla si institutul de marina civila
    Deci si x si y sunt militari…..scoala de politie de ofiteri/sau subofiteri NU este scoala militara asa ca nu-mi vorbi mie de vremea lui „Matusalem” din 2003 ca de atunci au aparut multe promotii
    2-cel mai bun exemplu este al jandarmilor care desi sunt in M.A.I. sunt militari(simplu!… militari) nu un fel de capro-verze.Ca acum dumneata ori esti agent(daca esti activ) ori daca esti pensionar ai devenit militar sustin in continuare –asa peste noapte (la propriu)
    2-….nuu nu-ti mai scriu pt ca ti-am recitit textul dar la atatea ineptii minciuni si dezinformari cate sunt acolo e imposibil de raspuns…..Mai ales unuia de teapa dumitale(se vede din exprimare… ce esti si ce poti)
    Pierd timpul degeaba cu neaderthalieni.Oricum nu vom mai discuta niciodata ca nu discut cu oameni cu limbaj golanesc dar cu pretentii princiare
    Concluzia e simpla:Esti needucat,lipsit de bun simt si de cea mai elementara politete,si fara minime cunostinte de cultura generale
    Ai inteles „desteptule”??… ca-ti eram dator si cu asta

  36. Gant77
    14 octombrie 2020 – 17:56
    Ma gandesc ce mishto suna, o majorare cu 40% la un oarecare cu o pensie de peste 10 000 de lei
    Primul exemplu imi vine in minte Dorneanu (politruc,ca toti ceilalti de altfel) cu 2 pensii de peste 10.000 lei + salariul de presedinte al CCR

  37. @Gant 77
    aplicati acolo unde se impune si o majorare de 40%:):))))
    Valer Dorneanu castiga lunar 16.000 de euro, din salarii si pensii. Aproape cat seful Curtii Supreme din SUA

    Iata veniturile lui Valer Dorneau:
    – Salariu: 293.590 de lei (Curtea Cosntitutionala);
    – Diferente salariale 2019: 94.680 de lei (Curtea Constitutionala);
    – Salariu profesor: 54.612 de lei (Universitatea Nicolae Titulescu);
    – Pensie: 454.068 de lei (Casa de Pensii Sector 3);
    – Indemnizatie limita de varsta- pensia de fost deputat: 75.396 de lei (Camera Deputatilor).

    sursa:https://ziare.com/valer-dorneanu/presedinte-ccr/valer-dorneanu-castiga-lunar-16-000-de-euro-din-salarii-si-pensii-aproape-cat-seful-curtii-supreme-din-sua-1620049

  38. @akord. La obiect postarea, poate o mai citesc si cei speriati (ca de bomba cu neutroni)ca tara nu are bani si ca eliminarea nedreptatilor la pensiile militare va saraci bietul buget de stat. Unii nu pot cumula sume minore de cateva sute de lei rezultate din contributii de zeci de ani iar altii combina sute de mii de lei ! Si totul e constitutional! Curat constitutional, coane fanica!

Comentariile sunt închise.