Albanezii s-au tâmpit !

Categoria pamflet


Anul ăsta voiam să merg în concediu în Albania. Auzisem eu pe la știri că Albania ar fi devenit ținta estivală a europenilor din ocțident și voiam să  verific. Prin 97 când am fost acolo în misiune cu ”Detașamentul Sf Gheorghe”, de la Durres până la Girokaster am crezut că rupem transportoarele. Am mai fost în ultimii ani prin zonă și am văzut că s-a mai ”lucrat ceva” la infrastructură, locuințe, etc.

Astăzi am primit de la cineva, nu spui cine, un articol dintr-un ziar Albanez în care se spunea că au dat in folosință o noua porțiune de drum între două localități, cu un tunel prin munți, chestii de astea pe care moi le făceam prin anii 50-60.

Doaaamne, s-au prostit de tot albanezii ăștia! Pe lângă faptul că au modernizat toate drumurile, au făcut asfalt peste tot, și asfalt din ăla nou, bun, nu reșapat cum face Olguța prin Craiova, că la ei nu știi când ieși din oraș și intri în câte o comună, peste tot e la fel, de te rătăcești dracu, nu știi când ieși din Tirana și intri în Kruje, ei mai fac și  drumuri noi, chiar și de 33 km pe acolo pe unde nu erau, sapă tuneluri, leagă nordul Albaniei de zona de Sud, cică pentru turism.

Păi asta e iresponsabilitate. Cum că mai facă ei bani la bugetele locale dacă fac drumuri ca în palmă? Ia gândiți-vă:

  1. Adio mașini rupte, deci cine își mai asigură mașina dacă nu are pe ce să o strice ?
  2. Adio service auto din 10 în 10 km, deci adio șpagă pentru autorizații de funcționare service auto;
  3. Adio benzinării dacă tu scurtezi timpul de deplasare cu 40 de minute, la ce să mai alimentezi, cine să mai facă un PECO mic de unde șpăgi pentru autorizații?
  4. Adio amenzi de circulație pentru depășirea vitezei dacă tu faci drumuri de viteză mare. Păi săracii polițiști locali din ce să mai trăiască, de unde mită ?
  5. Adio mașini trase ilegal pe dreapta, adio ambuteiaje, adio intervenții,  adio accidente.
  6. Dar în primul rând,  hai să spunem că  promiți că faci drumuri, e normal, așa se câștigă alegerile, hai să admitem că faci master-planuri și faci studii de fezabilitate, e normal, trebuie să se sifoneze niște bani la companiile de casă, ce dracu, înțeleg să faci contract cu Bechtel să promită că face o șușa apoi să te lase cu curul în baltă și să îi plătești tot tu daune, e ok, e chiar normal,  că doar sunt oamenii licuriciului, oameni suntem, dar să le și termini? Păi trebuie să fii complet idiot să te ții de promisiuni, să faci cu adevărat  drumuri! Ia faceți socoteala, ce se întâmpla cu noi, dacă se făcea drumul ăla din Sușiava pânî la Braila, sau Iașov, nu ne invada Putin ? Ne invada, că venea liniștit pe autostrada cu tancurile lui și ne ocupa. Dar dacă nu avem autostrada, pe ce să vină, pe drum de care, să își înțepe  cauciucurile la  tancuri ? Nu suntem tot noi ăi mai dăștepti? Suntem !  

Așa că eu m-am decis, nu mai merg în Albania. Și auzi, să meargă ditamai prim ministrul să inaugureze 33 km de drum, atunci când se termină lucrarea. S-au tâmpit de tot albanezii ăștia, zău așa!  Păi la noi se taie panglica la fiecare km desenat  că ne costă mai mult panglica decât drumul. Nu mergeți fraților în Albania, că vă spun eu, adormiți la volan în Girokaster și vă treziți în Brindisi, că acu-acu fac proștii ăștia și un pod  între Vlore și Brindisi.

 Și cică drumul ăsta a costat 10 milioane de euro. Bă ești prost? Adică 33 de km doar 10 milioane de euro? Asta înseamnă 303 euro/m.   Ăștia nu cunosc valoarea banului. Cum să-ți bați joc de bani în halul ăsta? Cum să plătești doar 3000 euro pe km de asfalt, fără să mai socotesc pământ, nisip, piatră și cele 4 straturi de asfalt ?

E curată prostie! La noi s-a ”reabilitat” un pod de cam 70 m,  nu construit, REABILITAT, cu 1 milion de euro. Asta înseamnă 14.285 euro per metru. Și nu s-a construit, s-a pus niște polistiren printre firele de fier beton, s-au umplut găurile cu politiren și s-a pus și la suprafață, să arate bine la filmare. Așa se face treabă România, că tot ne învață Simona la tv. Acuma înțeleg de ce nu ne-a mai anvelopat Olguța blocurile cum a promis acum 10 ani. De unde atâția bani, dacă anveloparea a 3-4 picioare de pod  costă 1 milion de euro?

M-au dezamăgit albanezii, credeam că măcar ei mai țin la tradiție, la șpăgi, parandărături, să vezi colbul ridicându-se în urma calului ca pe vremea lui Enver Pașa. Da de unde, nimic nu mai e ca pe vremuri, asfalt peste tot, fără gropi, fără  praf, fără telescoape sau tobe rupte, fără nimic nimic. Vai de ei, ăștia chiar nu știu cum să cheltuiască banii statului!

Nota bene: Eu credeam că domnul prim ministru al nostru o să își și trimită paloșul, adică echipa de control să investigheze ingenioasa formulă de întărire a picioarelor podului de la Sagna cu polistiren, dar nu, m-am înșelat. Domnul procuror trebuie să mai țină de șase la dosarul de plagiat, nu cumva să apuce pe căi greșite. Normal, că doar de aia a fost numit unde a fost numit, să apere interesele reprezentanților națiunii, nu ale națiunii.

https://www.argumentum.al/road-kardhiq-delvine-inaugurated-shortening-distance-to-saranda/

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

5 Raspunsuri la Albanezii s-au tâmpit !

  1. y

    Dacă mai și spuneți că autostrăzile au fost făcute de Bechtel, atunci chiar este science ficțion. Iar dacă le-au făcut chinezii, atunci chiar nu mai cred nimic!

  2. geofreeland

    Cert e că infrastructura rutieră și în general sistemul de transporturi sunt vitale pentru o țară. Corupția din România, dezvoltată multilateral și importată din Vest, au păgubit țara și de drumuri și de banii pentru ele. O politică a jafului banului public ca simbol de țară, ce altceva? Și vorbim nu numai de infrastructură ci de tot. Un stat care nu mai e al cetățenilor lui. Un stat ca un stârv sfâșiat de hiene…

  3. @Y, Bechtel le-a construit acum câțiva ani autostrăzi prin munți cu tuneluri, viaducte și tot tacâmul la 2,5 milioane de euro/km. Dar ei nu au trebuit să plătească să intre în NATO. Și mai ales nu sunt conduși de slugi și dobitoci.

  4. Sergiu

    D-le colonel, ignorati, as zice, anumite considerente – gen calcule mai mult sau mai putin strategice facute de vatafii Romaniei, baietii aia care tot trimit trupe la noi in tara, nu ca sa apere tara de alti neni care cica sunt mai rai, ci ca sa poate interveni daca populatia decide ca e timpul sa schimbe macazul (populatia sau niste insi care stau mai in spate). Ungaria? Comandament NATO in zona, daca se supara UE pe Ungaria, se poate ignora, apud d-na Nuland. Polonia? Antirusi ferventi (romanii si ei, dar nu prea, plus ca ortodoxismul e o bila neagra foarte mare in cadrul calculelor strategice). Albania? se leaga de Kosovo, cea mai mare baza NATO din Europa. Daca vrei sa te deplasezi rapid, trebe si ceva infrastructura. Ce au in comun Albania, Polonia si Ungaria, pe langa detaliile amintite? Servicii secrete care nu au fost macelarite (conducerea lor) intr-o lovitura de stat cu nume de revolutie. Mafioti si aia, dar mafioti care mai au spatiu de negociere, la noi, ca sa scape, s-au facut toti frate cu dracul, oricare ar fi fost el, ca sa treaca puntea, si-acu’ in afara de stat drepti, nu mai pot face nimic, decat sa stranga pentru ei si sa plece, dupa ei potopul. Ne uitam la o zona balcanica dominata de bravii usandezi, pe aliniamentul Dunare-Carpati-campiile polone. Cu Romania injumatatita, se pastreaza doar partea catolica – mai siguri politic – iar restul negociat cu rusii. Poate am noroc si mor inainte sa vad asa ceva.

  5. neacsum

    @Y,
    ”Autostrada Neamului”, care leagă Kosovo de Albania, e făcuta de Bechtel. Dar facuta pe teren, nu doar pe hartie. Acolo nu isi puteau permite ce si-au permis la noi, alte interese, alti oameni, spaga o iau albanezii, nu strainii. Mafia albaneza nu admite sa isi bata joc un strain de ei.