![](https://in-cuiul-catarii.info/wp-content/uploads/2023/02/PENSIE.jpg)
Așa cum spuneam recent, armata României este victima ideală pentru realizarea tuturor reformelor care duc la obținerea sau păstrarea privilegiilor clasei politice și bineînțeles a banilor necesari pentru supraviețuirea acesteia în fruntea unui stat eșuat. Inițial armata a fost sacrificată pentru intrarea în NATO și UE. Apoi armata și după ea întreaga societate, economie, resurse, idealuri, teritoriu, au fost si continuă să fie sacrificate de aceeași clasă politică, pentru a se putea roti și menține la putere. Toate partidele care au guvernat au trebuit să plătească pentru fiecare guvern, președinte, pe care l-au ”ales”, pentru fiecare bucățică de avere încropită, au cedat câte ceva din zestrea țării prin ”listare la bursă” și privatizare sau pur și simplu distrugere, vânzare, desființare: combinate, transporturi, flotă, unități militare, structuri, resurse, învățământ, sănătate, cultură, teritoriu, suveranitate.
Partidele din România s-au întrecut care să vândă mai mult pentru a putea să ciupească și ele câte o halcă din banii primiți ca ”împrumuturi”, care de fapt erau vânzări în toată regula, dar vânzări la care țara plătea și aldămașul și dobândă, și penalități. Acuma se poartă PNRR un alt document, după angajamente/condiții de aderare, după MCV, care stă în calea obținerii de împrumuturi, adică mijloace de subzistență/supraviețuire a partidelor aflate la guvernare iar pentru aplicarea lui, guvernul aflat la capacul borcanului cu miere e gata să vândă din nou ceva, dacă o mai fi rămas ceva de vândut, probabil Delta, ucraineenilor, Porturile la Mare Olandezilor, Gazele din Marea Neagră austriecilor, Dunărea, cimitirele, Ardealul Ungurilor și orice, oricui, oricui poate să le garanteze sau măcar să le promită rămânerea la putere.
Cine stă în calea obținerii banilor din PNRR și garantarea alegerilor din 2024? Pensiile speciale. Ei, politicienii și presa aservită, când spun pensiile speciale, se referă la pensiile militarilor. Sunt singurele pe care le pot masacra, așa cum au mai făcut-o. De ale magistraților nu se pot atinge, le apără deciziile Curții Constituționale că doar de aia avem Curte Constituțională, să dea decizii doar pentru magistrați, așa cum spunea domnul Budăi. De ale parlamentarilor și aleșilor locali și primari nu se vor atinge că nu sunt proști să își taie singuri propriile pensii. Cu diplomații, membrii Curții de Conturi, piloții și alți slujbași mai rămâne de văzut, dar militarii, victimele de serviciu vor fi în mod sigur sacrificați.
Care este vina lor acuma? Se spune că nu au contribuit la pensie.
Prostimea sau hater-ii, cei care au făcut armata la GAZ sau au cusut nasturi ca TR-ști, nu le-a dat voie ”credința” să își apere țara, sau au prins numai ”căprari” în armată, sau pur și simplu suferă că nu au fost și ei șefi sau comandanți niciodată, nu se pot lăuda că au tras decât mâța de coadă sau la tir prin bâlciuri doborând rățuște, ăștia, când aud că militarii ”nu contribuie la pensie” sar în sus, crezând și strigând că militarii sug sângele poporului și mânâncă banii care li se cuvin lor și mai au și pensii ”nesimțite”. Și de aici o întreagă isterie, orchestrată cu bună știință de cei care se/și văd fără bani de colivă din cauza ”pensiilor speciale” băgate în PNRR de doi ”rățușcari” care neavând ce face s-au gândit ei să se laude cu ceva și să îi pomenească, pe ei și mamele lor, tot neamul românesc. Ce au vrut, vor primi frigidere să aibă.
Deci pericolul public numărul 1 în România, conform politicienilor și slugilor lor sau analfabeților de orice natură, sunt pensiile militarilor. Nu mai reiau ideea sau teza apartenenței pensiilor militare la cele speciale, nu asta este important, asta este doar o găselniță, un subiect de îmbrobodit și ”bălăcit” prin media. Cei care habar nu au cum se contribuie la pensie, sau chiar ce scrie pe talonul lor de pensie, ”apără” pensiile militare spunând că acestea nu sunt speciale. Atâta știu, atâta spun și o spun cu gura mare să vadă toți ce papagali au pe post de apărători. Unii, mai dăștepți, pretinzând că apără adevărul și pensiile militarilor, spun că ”militarii au pensii contributive, ca și civilii, din 2017”, dovedind o necunoaștere a situației demnă de un analfabet funcțional.
E timpul să lămurim odată pentru totdeauna ce e cu contributivitatea asta.
- Contributivitatea persoanei/angajatului, la un fond de pensie național a fost stipulată prima oară în Legea 19/17.03.2000, intrată în vigoare în 01.04.2001. În această lege, la art 2 punctul e) se stabilește pentru prima oară și întâia dată sistemul contributiv al salariatului, ca principiu de drept al pensiei : ” Art. 2. – Sistemul public se organizează şi funcţionează având ca principii de bază: e) principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite;”Asta în ceea ce privește pensiile civile.PRIN ACEEAȘI LEGE se înființează și Casa Națională de Pensii.
- Pentru pensiile militare, cu aceeași dată a intrat în vigoare Legea 164/2001, care prevedea că :
Art. 1. – (1) Dreptul la pensii şi asigurări sociale pentru cadrele militare este garantat de stat şi se exercită în condiţiile prezentei legi.
(2) Principiile generale prevăzute la art. 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător şi pensiilor militare de stat, exceptând situaţiile în care prin prezenta lege se dispune altfel.
Cu alte cuvinte, PRINCIPIUL CONTRIBUTIVITĂȚII a fost introdus și a intrat în funcțiune și pentru pensiile civile și pentru cele militare cu aceeași dată, chiar dacă prin legi diferite.
Așadar, și pentru civili și pentru militari, contribuția indivduală la pensie a început practic în 2001.
Singura diferență era că pentru civili sumele reținute erau trimise la Casa Națională de Pensii, formând bugetul asigurărilor sociale de stat care făcea plățile pensiilor lor în următorul an, conform art 12 din L19/2000 iar la militari, conform art. 5 din legea 164, (2) ”fondurile necesare pentru plata pensiilor militare de stat şi a altor drepturi de asigurări sociale se asigură de la bugetul de stat prin bugetele instituţiilor prevăzute la alin. (1).”
- Până în 2001, pensiile erau plătite de angajator, în conformitate cu prevederile Decretului 389 DIN 11/10/72 cu privire la contributia pentru asigurarile sociale de stat, art 1” Unitatile socialiste de stat, organizatiile cooperatiste, alte organizatii obstesti, orice alte persoane juridice, precum si persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sint datoare sa verse la bugetul asigurarilor sociale de stat, o contributie de 15% asupra cistigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califica la locul de munca sau care urmeaza cursuri de perfectionare profesionala, precum si asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai scolilor profesionale, pe timpul cit fac practica in productie, indiferent de forma in care se realizeaza aceste venituri, de fondul din care se platesc si de durata contractului de munca.”
Până aici sper că totul e clar. Contributivitatea salariatului a fost instituită în 2001 și de atunci, chiar dacă unii au contribuit la Fondul de Pensii și Asigurări Sociale sau la bugetul de stat, tuturor li s-au oprit bani pentru contribuția la pensie NIMENI NU A MÂNCAT BANII ALTUIA, chiar dacă în ultimii ani, Casa Națională de Pensii nu mai poate acoperi cu contribuția actualilor salariați sumele necesare acoperirii pensiilor actualilor pensionari. Astfel a apărut art 21 din Legea 263/2010 care prevede că ”veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din:a) contribuții de asigurări sociale, dobânzi și penalități de întârziere, precum și din alte venituri, potrivit legii;b) sume alocate de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat, care se aprobă prin legile bugetare anuale.” Interesant termen găsit pentru a acoperi gaura din Bugetul asigurărilor sociale , ”echilibrare”. Cum știu ei, politicienii să redefinească proasta gestionare a țării și să-și acopere furturile. Această situație se datorează în principal plecării forței de muncă din țară, izgonită de aceiași politicieni care acuma dau vina pe pensiile militarilor pentru lipsa banilor la fondul de pensii. Aceasta este o problemă falsă, creată de guvernanți pentru a acoperi o politică falimentară și o guvernare defectuoasă, iar „vinovații de serviciu„ sunt iarăși militarii.
Mergem mai departe cu contributivitatea militarilor. În 2010 guvernul Boc a considerat că militarii trebuie să își doneze și ei contribuția în fondul de pensii și asigurări sociale, nu pentru că până atunci nu ar fi contribuit la pensii, ci pentru că aveau nevoie de ”donațiile militarilor” pentru a acoperi găurile din fondul de pensii.
Ei au definit, prin art 3 și 19(1) ale LEGII 263, ” stagiu de cotizare” doar ”CONTRIBUȚIA” care a intrat DIRECT în bugetul de asigurări, stipulând prin lege , că ” Constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asigurații datorează și/sau plătesc contribuții de asigurări sociale în sistemul public de pensii.”și astfel, au trâmbițat lumii întregi că militarii nu au cotizat la pensie, deși, așa cum am arătat mai înainte, au cotizat chiar dacă DIRECT ÎN BUGETUL CONSOLIDAT” AȘA CUM AU CONTRIBUIT TOȚI ROMÂNII, PÂNĂ ÎN 2001.
Dar, pentru opinia publică, pentru ”rățușcari”, GAz-iști, croitori, fătălăi și alte asemenea elemente, ”MILITARII NU AU CONTRIBUIT”, pentru că nu se încadrează în definiția dată de ei. Da, militarii nu au cotizat tot timpul la sistemul PUBLIC de pensii dar au contribuit la pensie iar banii lor au intrat în BUGETUL CONSOLIDAT, așa cum a intrat și contribuția tuturor salariaților până în 2001, excedentul, căci a fost cândva și un excedent, rămânând în bugetul de stat și fiind repartizat în alte sectoare deficitare. Deci MILITARII AU CONTRIBUIT ȘI LA FONDUL DE PENSIE ȘI LA ALTE FONDURI POATE CHIAR LA CEL DE PENSII PUBLICE, UNDE ERA NEVOIE DE BANI. Este adevărat că această contribuție nu apare, până în 2001, în statele de plată, ca reținere, pentru că se oprea direct din fondurile pe care guvernul le repartiza Ministerului Apărării.
Adevărul este că atunci când au emis legea 19/2000, politicienii, că îmi e greu să spun ”legiuitorul”, au prevăzut că există și perioade în care ANGAJATUL nu a contribuit personal la fondul de pensii, și a denumit acele perioade ”perioade asimilate”, atât înaintea cât și după apariția legii de instituire a acestui nou tip de contribuție, prin Art. 37. – (1) care spune că ” în sistemul public stagiul de cotizare se constituie din însumarea lunilor în care s-a plătit contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat, atât de asigurat, cât şi de angajator sau, după caz, numai de asigurat, în situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. IV, V, VI şi alin. (2).”
Așadar, având în vedere că principiul contributivității a apărut abia după 2001, ținând cont că de la apariția lui au trecut abia 22 de ani, NIMENI LA ORA ASTA NU SE POATE LĂUDA CU O PERIOADĂ DE CONTRIBUTIVITATE CONFORM PRINCIPIULUI CONTRIBUTIVITĂȚII PREVĂZUT LA ART 2(c) din legea 263/2010, adică un STAGIU COMPLET DE COTIZARE, fără a fi declarat mincinos. Practic niciun pensionar nu ar trebui să își primească pensia integral, neavând stagiu complet de contribuție așa cum este definit la art 19 din Legea 263. Cine ridică primul piatra?
- După 5 ani de proteste și procese deschise de pensionarii militari, timp în care fondurile pentru pentru pensiile militarilor s-au dus către CNPP și guvernele au realizat că au mai multe probleme cu pensiile militarilor decât fără ele, s-a revenit la pensiile militare plătite din bugetul consolidat și a apărut Legea 223/2015 cu modificările și completările ulterioare, unele apărute înainte chiar de a intra legea în vigoare, iar modificările au făcut ca mulți, e devărat mulți dar… în necunoștiință de cauză, ca să mă exprim delicat, au ajuns ca după alți 5 ani să își dorească să fi rămas pe contributivitate, pentru că Legea 223 a fost văduvită de actualizare și salarii compensatorii, pleacă de la 65% din baza de calcul conform art 28, dar nu poate depăși 85%, conform art 30. În plus, conform art 60, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei. O extramăsură pentru ”privilegiații” militari o constă și faptul că în baza de calcul nu sunt incluse toate sporurile și veniturile realizate în timpul serviciului. ȘI PENTRU CA JAFUL SĂ FIE TOTAL, LA CALCULAREA PENSIEI MILITARE NU INTRĂ VECHIMEA ȘI CONTRIBUȚIA REALIZATĂ ÎN AFARA SERVICIULUI DE MILITAR ACTIV.
În schimb pensiile calculate pe legea 263 includ în baza de calcul TOATE VENITURILE, ÎN ORICE SISTEM ȘI NU AU RESTRICȚII PRIVIND LIMITA MAXIMĂ. Asta îi face pe mulți să își dorească să treacă la calculul pensiei pe baza contributivității, dar aceștia nu realizează riscurile la care se supun, mai ales cei care nu au stagiul de cotizare complet, în plus nu țin cont de faptul că se vor modifica multe și în sistemul public de pensii prin noua lege care va apare cel mai târziu în Mai, iar modificările nu vor fi în favoarea pensionarilor.
- Acuma se cere din nou modificarea schimbării, toată lumea vorbește doar depre pensiile militarilor, nu mai avem Covid, nu mai avem încălzire globală, nu mai avem război la graniță, nu mai avem nicio altă problemă de rezolvat în România, toate merg ca unse, ÎNTREAGA PLANETĂ E CONECTATĂ LA JALONUL 215 DIN PNRR, TOȚI STAU CU OCHII PE PENSIILE MILITARILOR ROMÂNI PENTRU CĂ AȘA AU DECIS NIȘTE ANALFABEȚI, RĂȚUȘCARI, GAz-iști MOMÂI PUSE ÎN FRUNTEA ȚĂRII.
Cam astea ar trebui să se cunoască despre pensii, contributivitate și pensiile militarilor, de către toți cei care cer din nou ”dreptate”.
De acuma, dacă mai vrea cineva să vorbească despre contributivitate și stagiu complet de cotizare măcar să o facă în cunoștință de cauză.
Întrebare: oare politicienii, gargaragii din media, așa zișii moderatori, formatori de opinie, atunci când vorbesc despre contributivitate, despre pensiile militarilor, știu așa cât de cât, măcar ce prevăd legile sau se iau unul după altul ca oaia după măgar ?
Concluzie ” STIMAȚI POLITICIENI, PARLAMENTARI, MINIȘTRI, NU MAI CĂUTAȚI SĂ ALINIAȚI PENSIILE MILITARE LA SISTEMUL CONTRIBUTIVITĂȚII, NU MAI MINȚIȚI POPORUL CU TELEVIZORUL, CĂ MILITARII NU AU CONTRIBUIT LA PENSII, ÎN PRIMUL RÂND PENTRU CĂ AU CONTRIBUIT ÎN ACELAȘI PROCENT CA ȘI CEILALȚI SALARIAȚI. În al doilea rând, vă rog să nu confundați alinierea cu includerea. Când astronomii vorbesc despre ”alinierea planetelor” nu se referă la faptul că Marte, sau Pământul, sau Venus, au fost înghițite de Jupiter, nici că Uranus s-a micșorat până a ajuns ca Pluto. Nu, fiecare sa află la locul ei, pe traiectoria ei, nu se lovesc, nu se intersectează, nu se distrug, nu se mânâncă una pe alta. Citiți stimați ne- legiuți, citiți ! Aliniere nu înseamnă egalizare așa cum nu înseamnă nici recalculare, recalcularea nu înseamnă actualizare, iar actualizare nu înseamnă neapărat creștere, cum cred unii visători. Ne lipsește proprietatea termenilor, confundăm noțiunile, ne jucăm cu cuvintele, ne batem joc de meserie!
Iar cine spune că eliminarea discriminărilor și nedreptăților din sistemul de pensii înseamnă că un caporal trebuie să aibă pensia unui general, sau un paznic cu patru clase, o pensie egală cu a unui cercetător științific director de institut, ne întoarce, nu la perioada comunistă ci în comuna primitivă. Vorbiți de meritocrație, dar de fapt încercați să adunați voturi enunțând principii și propunând măsuri pe care le disprețuiți, dar care dau bine la cei proști dar mulți, sperând că aceștia vă vor crede și vă vor vota. E timpul să mai luați o pauză stimați aleși.
PS: Pentru cei care întreabă de ce în celelalte țări NATO nu se pune problema pensiilor militarilor, dar la noi se insistă pe includerea acestora în sistemul pensiilor publice, deci eliminarea lor, răspunsul este unul singur: PENTRU CĂ CELELALTE ȚĂRI DIN UE NU AU ÎN FRUNTEA LOR 500 DE HOȚI ȘI UN GUVERN DE CORUPȚI ȘI TRADĂTORI CARE ÎȘI VÂND PÂNĂ ȘI MORȚII, CA SĂ RĂMÂNĂ EI PE SCAUNE.
Nota bene:
Un militar care a iese la pensie la 60 de ani a fost la dispoziția angajatorului 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an, timp de 40 de ani. Asta inseamna 350 400 ore. Pensia medie pentru militari este de 3500 adica 0,0099 lei pe oră lucrată.
Un civil care iese la pensie la 65 de ani, a lucrat 8 ore pe zi, 365 de zile pe an, timp de 45 de ani, a fost la dispoziția angajatorului 131.400 ore. Pensia medie lunara este de 1776 lei adica 0,1351 lei pe oră lucrată.
CINE ESTE PLATITI MAI BINE ÎN FUNCȚIE DE ORELE DE LUCRU? Asta ca sa nu mai mentionez restrictiile, obligatiile si conditiile de munca.
https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=22559
https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=26998
https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1436
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/124530
Asa este,ca de fiecare data,aici se spun lucrurilor pe nume ,noi militarii suntem întotdeauna ,când se implementează ceva,cobaii de serviciu. Se ia prin învăluire,se dezbate despre pensiile speciale,adevărat speciale,automat se includ și pensiile noastre,ale militarilor,dar până la urmă toate se exclud ca prin farmec și rămân la aplicare,cine credeți? Pensiile militare care nu mai sunt actualizate din 2016!!!!PNRR = o găselniță de a fi tăiate pensiile militare,ca doar n-o sa taie de la alte categorii de adevărați speciali cum ar fi izvoarele de voturi.
Asa ca…să ne pregătim,noi suntem singurii care vom suporta și de data asta găselniță cu PNRR ul!
B..și..ți în cisme,guv.si partidele au grijă de noi
In una din zilele trecute am dat peste un carnet de parti sociale ale tatalui meu.Cotizase lunar de prin ’83 cu un anumit procent din salariu pentru a deveni intr-un anumit numar de ani proprietar,alaturi de colegi, al intreprinderii respective,sau a unui anumit procent din aceasta.De fapt,in timp, acele intreprinderi ar fi devenit srl-uri.Daca va mai aduceti aminte,imediat dupa lovitura,primul ministru de atunci s-a grabit foarte tare,fara sa-i ceara nimeni sa restituie oamenilor tocmai acele parti sociale.De ce?Foarte simplu.Oamenii deja erau proprietari ale unor parti din intreprinderi,care bineinteles ca juridic nu ar mai fi putut fi privatizate pe un leu si comisioane uriase doar pentru unii,care nu erau proprietari.Prin urmare,cand vorbim de contributivitate,s-ar cuveni sa vorbim si despre contributia agregata a tuturor cetatenilor acestei tari,care erau in viata in timpul loviturii , la averea nationala.Ati primit careva in afara acelor certificate de proprietate din perioada VACAROIU ceva din avutia nationala a acesteti tari,pentru ca din punct de vedere constitutional,poporul a fost proprietarul si a Petrom-ului,ai a combinatului siderurgic de la Galati si a combinatului de la Petromidia si a padurilor etc.Asa ca statul,prin reprezentantii lui ar cam trebui sa dea cel putin 60,000 de euro fiecarui cetatean al acestei tari care era in viata in timpul loviturii,sau mostenitorilor acestora plus dobanda calcualata pe 33 de ani,pentru a se spala de rusinea instrainarii avutiei nationale prin interpusi externi, tot lor,stim noi cui…Abia dupa aceea ar trebui vorbit de contributivitate la pensii.Se pare ca acesti indivizi au cam luat acest popor drept prost si inapoiat, ni s-au urcat in cap si nu mai vor sa se dea jos!!!Regula e generala,pentru ca pe cine nu lasi sa moara nu prea te lasa sa traiesti… Vae Victis!!!
După trecerea în rezervă(01.02.2000) .am lucrat , efectiv 10 ani în viața civilă .În această perioadă am plătit contribuția socială .La recalcularea drepturilor de pensie această perioadă nu mi-a fost inclusă în pensie pe motivul depășirii a 85% din salariu din ultimile 6 luni lucrate în 1999-2000 când am ieșit la pensie .
Domnule colonel, tot respectul.
Un material excelent și deosebit de util în aceste momente.
Sper ca președinții asociațiilor militarilor sa preia aceste argumente și dea fuga în parlament pentru a le prezenta comisiilor implicate în luarea deciziilor privind pensiile militare.
Ce nu spui tu oltene, că pensia militara se cuvine militarilor și nu activității în viața civila, pt perioada anterioară datei de 31 dec 2015 inclusiv.
@Ionescu Ai dreptate doar partial:
1.Unii militari după ieșirea la pensie au mai lucrat în viață civila,iar aceasta perioada până la 31.12.2015 a fost inclusa ca vechime la pensia militară.
2. Unii militari au venit din viata civilă cu 3-6 ani din civilie,au urmat o scoala de Ofițeri,subof.dupa au întrat în rândul militarilor activi.Asa era odată,nu ca acuma ca vin din viata civila,îi angajează direct și se califica la locul de munca.
Și asa după 20 de ani ca militar activ,acei 5-6 ani de civil si introduși în vechime ca militar se pierd,datorită plafonarii de 85%.Dacă faci un calcul îți dai seama.Unii,itr-adevar pt.a completa vechimea pana la 85% se folosesc și de anii,sau măcar o parte din ei.
PS Nu știu dacă îl cunoști pe dl.colonel,dar și așa,nu e frumos sa te exprimi asa cu…”ce spui tu oltene”!Trist!
@Gigi,
”Oltene” nu e un termen jignitor, așa ca nu e nici o problema, mai ales ca e adevarat, sunt roman prin nastere si oltean prin gratie divina, chiar daca am vazut lumina zilei in Arad am copilarit prin Valcea si Covasna, facut scoala prin Teleorman. Asadar sunt roman cu radacini in Cetatea Sucilor.
Da,asa este,nu este un termen jignitor,mai ales ca oltenii sunt oameni mândri,dintr-o bucata, patrioti desăvârșiți.Aveti rădăcini puternice,Sf.Andrei a poposit si locuit o perioada acolo.Nu degeaba se spune ca poporul român s-a nascut creștin.
Corecte afirmațiile din text.Am o rectificare de facut la nr. Zilelor lucrate de civili într-un an. Nu sunt 365 ci în jur de 250 de zile lucrătoare (sunt intr 20 si 22 de zile lucrătoare într-o luna).Imi cer scuze pt. nevoia de rectificare.
@Dan,
Da, ai dreptate, dar nu am vrut sa supralicitez. E suficient si asa.