Vă mai amintiți cântecul lui Nicolae Kirculescu, ”Prima poezie”? Se spunea acolo „că nu e om, să nu fi scris o poezie, măcar odată, doar odată’n viața lui…”.Nu știu dacă e chiar așa, deși se spune că tot românul s-a născut poet,  dar cred că nu e om să nu fi fost pus măcar odată în viața lui în fața unei situații a cărei rezolvare să nu o vadă, să nu fie copleșit de necesitatea rezolvării unei probleme, la școală, în fața profesorilor, a părinților, șefilor, iubitei/iubitului, nevestei/soțului, la un examen, o teză,  o lucrare, un concurs, un interviu pentru un post, întocmirea unei cereri, o sesizare, o reclamație, o declarație, un răspuns, o scrisoare, o notă explicativă, și să nu stea cu foaia de hârtie în față sau la o masă, întrebându-se : ”ce fac/scriu/spun/  eu acuma?” Nu cred că există un om un singur om care să nu fi trecut prin această situație. Acesta e ”sindromul foii albe”, dilema dilemelor, când TREBUIE SĂ SCRII CEVA dar nu știi ce, nu știi cum să începi, nu știi dacă e bine ce faci, nu știi dacă ceea ce faci e corect, dacă va duce la rezultatul scontat sau va fi o catastrofă și… muști din pix, creion, măzgălești sau pur și simplu  te uiți în sus, pe tavan, pe pereți, urmărești o muscă, un punct imaginar,  te scarpini după ureche, te scobești în nas, dar tot nu vezi soluția. Un astfel de moment te poate ruina, poți claca, poate fi definitoriu pentru întreaga ta viață, carieră dacă nu reușești să găsești soluția sau măcar ”să faci ceva”.  La unii, acest moment, acest sindrom se poate manifesta foarte rar, când sunt luați pe nepregătite, prin surprindere, sunt prinși cu o minciună, sau apare o situație neprevăzută, dar sunt inventivi, știu și pot  ce vor să facă și totul se rezolvă într-un timp relativ scurt. Aceștia sunt oamenii inventivi sau pregătiți, oameni care știu ce vor și vor  să facă ceva, pentru că ”dacă vrei, poți”.  Dar mai există o categorie, de fapt mai multe, cu oameni care nu știu ce să facă nu pot sau nu vor să facă, au mimat toată viața sau mai mereu că știu/pot/vor să facă ceva dar sunt momente în care TREBUIE să facă/spună ceva cu adevărat, nu mai e loc de întors, dar ori nu știu, ori nu vor, ori nu pot să facă și… urmează momentul adevărului, când toți ceilalți, sau uneori poate fi o singură persoană, dar importantă,  care așteaptă ceva de la ei să producă ceva, să explice, să ia o măsură, vor constata că EL nu e capabil, nu știe, nu poate face sau nu vrea să facă ce se așteaptă de la el. De aici încolo totul se năruiește, imaginea lui din oglindă se sparge, apare în fața lumii gol, un MARE gol.

Triajul

Cam asta cred că este la ora actuală situația în care se află liderii asociațiilor militarilor care au promis marea cu sarea, ”vom munci și vom lupta, pacea o vom apăra”, ”ieșim în stradă, nu plecăm până nu obținem ce vrem”,  unii voiau mărirea soldei de grad, alții schimbarea legii pensiilor militare, unii reîntoarcerea la varianta originală a legii 223, erau toți pe val, care mai de care mai mare campion la surfing, declarații, amenințări, ”le arătăm noi lor”, ”o să tremure NATO” ”vin alegerile, îi facem praf”. Reprezentanții guvernului au făcut ce știu să facă, i-au chemat la ”discuții” ei  s-au călcat în picioare care să fie mai ”reprezentativi” s-au dus chiar și cei care promiseseră, care îndemnau că nu au ce discuta cu ”călăii” s-au mai dus și a doua oară iar guvernanții văzându-i așa de … pregățiți și dornici de ”afirmare” i-au pus să se selecționeze, ca să bage râca între ei: ” nu veniți toți, că nu avem scaune suficiente,  faceți o delegație ”, apoi ”nu mai veniți toți cei care ați fost prima oară, veniți decât 5, sau 3”. Iar ei, s-au conformat pentru că nici măcar numărul delegaților nu sunt în stare și-l impună. Și atunci cum vor  să obțină amendamente sau texte de ordonanță, dacă ei nu sunt în stare, să spună :”nu domnule ministru, noi suntem 10, discutați cu noi toți sau cu niciunul, nu ne impuneți dvs cine să vină la discuții sau ce să spună”. Când reprezentanții ministerulului sau guvernului au cerut să vină doar trei au știut că printre ăia trei, vor fi: cel mai guraliv dar și cel mai găunos, cel mai mare în grad dar și cel mai umil și mai ”colaborant” și cel mai ”revendicativ” dar și cel mai rupt de interesele majorității. Toți însă aveau o calitate comună, habar nu aveau ce vor, nu cunoșteau subtilitățile legii, nu cunoșteau procedurile legislative și au furat-o, pentru că la discuții cu ei au venit nu liderii mari, habarnihti ca și ei în problemele pensiilor militare,  ci trepădușii, cei care știau cum se face omleta, cum se bate oul și când se pune ceapa în omletă. Și uite așa, într-un gest de mărinimie, au fost învățați domnii lideri și dirijați pe o altă direcție, care de fapt era o linie moartă într-un triaj, dar ei s-au bucurat că ”li s-a dat verde” la semafor, atât au văzut culoarea semaforului, nu și direcția sau punctul final. Punctul final era Triajul în care trenul stă până trec celelalte trenuri mai importante.  Așa că au renunțat la amendamentul pe PLX 262 și au mers la Neacșu să le facă el o altă ordonanță de urgență. Acolo au aflat că trebuie să ”și-o facă singuri”  și că până una-alta, trebuie să afle mai întâi părerea MApN, adică a celor care îi trimiseseră la Guvern, ”ca când” MApN nu ar fi în structura guvernului, Tîlvăr nu ar fi ministru și nu ar fi vorbit cu vicepremierul personal la telefon și nu ar fi știut ce vor ei sau ce vrea MApN. Păi nu ieșise Tîlvăr din sală de la discuții, pe 09.05 și se întorsese spunând că a discutat cu Neacșu ? Ce au discutat, nu problema care îi adusese acolo pe membrii delegației? Cum de nu au înțeles liderii reprezentativi că sunt duși cu preșul? De ce au dat liber oamenilor strânși în piață fără să le spună măcar care sunt pașii următori, ce termene au și ce vor face?

Pentru că nici ei nu știau, nu știu nici acuma, iar cei mai mulți stau acuma în fața foii albe și nu știu ce să scrie, ce să spună, ce să facă.

Guvernul le-a dat flit iar ei au furat-o. Ce să spună acuma, că au fost proști sau că doar s-au băgat în seamă, s-au suit pe valul protestelor ca să nu îi măture valul la mal și ca să fie văzuți acolo sus, că sunt ”surferi” de categoria grea?

De pe data de 07.06 nu a mai mișcat unul un deget, cică se așteaptă răspunsul MApN și al MAI. Care răspuns? Și cât îl așteaptă? Unde sunt Dogaru, Bălăceanu, Băhnăreanu și alți lideri de asociații ”mamut”? S-au ascuns  în adăposturi antiatomice, ca americanii de la Cîmpia Turzii în salină? Asteaptă nucleara sau ce? Nu a mai dat unul măcar, o informație, un comunicat cu privire la răspunsul mult așteptat, nu s-a dus unul la ministru să îl întrebe unde sunt ”consultările cu caracter periodic” despre care vorba pe 09.05, care este perioada, anual sau cincinal? Nu, nu s-au dus, nu au scris, nu au făcut. Se aude, dar oficial nu există nimic, nu a anunțat nimeni, că răspunsul la propunerea privind o altă OUG care să cuprindă actualizarea soldei de grad pentru pensionari, ar fi că NU SE POATE DA O NOUĂ ORDONANȚĂ PENTRU CĂ EXISTĂ UN ALT PROIECT LEGISLATIV, RECTE PLX262(ordonanța Bayraktar) CARE ARE ACELAȘI CONȚINUT.  Nu știu dacă există un răspuns oficial în acest sens, dar se ridică două probleme:

  1. Un asemenea răspuns ar fi o nouă gogoriță aruncată celor care nu cunosc legile și pun botul la orice gulgută a guvernanților, pentru că Ordonanța Bayraktar nu are în obiectivele ei o asemenea problemă, există un amendament care însă nu este admis  în raport final, practic acest aspect este sugerat, dar nu face OBIECTUL OUG 26 așa cum a fost aplicată,  deci această obiecție nu se susține. Nu există un alt proiect legislativ având același conținut ca și proiectul (așa prost cum este) înaintat de botoșeii LADPM, care, că tot veni vorba, acuma nu își mai asumă proiectul îl aruncă în spinarea FORUMULUI pentru că încep să realizeze că efectele vor fi devastatoare pentru unii așa că „autorii„ îl dau acuma ”anonim”.
  2. Dacă acest răspuns a fost primit sub o formă sau alta, oficial sau neoficial, de ce nu sunt informați pensionarii? Le e teamă liderilor că le vor sări oamenii în cap? Sau este de vină sindromul foii albe? Practic le e teamă să spună, pentru că nu știu ce să facă. În mod normal ar trebui să protesteze să meargă la Tîlvăr să îi spună: ”domnule ministru ori ai fost prost când ne-ai propus să mergem la vicepremier să ne dea o altă ordonanță, ori ne-ai luat de proști, ori și una și alta?

De ce tac liderii asociațiilor și nu spun nimic?  Conform teoremei foii albe, pentru că nu știu, nu pot sau nu vor să facă nimic. Ca să spună adevărul ar trebui să accepte că au fost… duși cu preșul, că nu cunosc procedurile legislative, merg la discuții și negocieri ”pe blind” , practic mimează apărarea intereselor militarilor,  nu își merită locul pe care îl ocupă în fruntea asociațiilor, sau pur și simplu își bat și ei joc de oameni, unii merg pe blat, alții efectiv nu sunt în stare de mai mult, dar rezultatul e același.

Păi cum să spună, admită, recunoască așa ceva? Este exclus și atunci … mergem pe burtă, nu spunem nimic, gogoașa s-a dezumflat, ușor-ușor oamenii uită sau realizează că ”nu se poate face nimic” și gata, noi rămânem cu foaia necompletată, o aruncăm la coș, am trecut examentul.

Ei ceva ceva tot s-a mai făcut, au mai fost trimise pe net și se vehiculează ”ultime apariții„ sau ediții de proiecte, sau procese răsunătoare câștigate de militari, ciorbe reîncăzite care liniștesc ”burțile flămânzilor”dîndu-le impresia că ”se lucrează”.

Apropo, să nu uitați să îi taxați pe politicieni la alegeri. Să simtă ce înseamnă să se pună ei cu noi, mama lor de bagabonți!!!

 

De neacsum

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *