Când l-am cunoscut pe ”Micuțu’”, era militar angajat la B 26 Craiova, batalionul care urma să devină cunoscut sub numele de ”Scorpionii Roșii” după întoarcerea din Angola. Întâmplarea a făcut ca atât la sediul batalionului din Craiova, cât și în misiunea UNAVEM III din Angola, biroul meu să fie în apropierea locului unde era încartiruit plutonul său, așa că fără să vreau am stat mai mult timp în preajma subunității din care făcea parte. Din toți cercetașii, era fără îndoială cel mai solid, un om de care îți era teamă să ”te iei” pentru că era un ”micuț” genul eroului din cărțile lui Sven Hassel, dar ce impresiona la el era calmul de care dădea dovadă în orice situație, el era cel care aducea echilibru și liniște plutonului care prin definiție trebuia să fie mai ieșit din tipare, căci cercetașii, pe lângă o memorie bună, ingeniozitate, spirit de aventură, devotament, trebuie să dețină și un dram de ”nebunie” care părea că lui îi lipsește, dar cu timpul am constatat că nu era lipsă la cântar, era doar mai bine mascată, altfel nu ar fi reușit să facă ceea ce a făcut în stilul propriu, adică fără publicitate, fără tam-tam, încet și sigur. Nimeni nu ar fi bănuit că băiatul ăla blând, pe cât de mare, pe atât de ”nevăzut”, o să ajungă profesor, un pedagog excelent, altfel nu ar fi reușit ceea ce a reușit la ”Sfântul Vasile” cu copii speciali, care aveau nevoie nu doar de educație cât mai ales de dragoste, blândețe, înțelegere, răbdare, calități pe care Micuțu’ le avea din plin dar nu erau exploatate în formația sa militară. Poate, cine știe, vederea copiilor amărâți din Angola care mâncau trestie de zahăr pe marginea drumului neavând altceva de mâncat, sau cereau un iaurt și un colț de pâine la gardul cazărmii din Lubango, sau poate soarta populației din Kandahar asuprite și de proprii conaționali și de ”binefăcătorii” americani, l-au făcut să își concentreze, odată venit acasă și ieșit din rândurile armatei, atenția asupra unor copii cu nevoi speciale, pentru care Statul Român face din ce în ce mai puțin.
Odată plecat din Armată, de voie de nevoie, Micuțu a fost nevoit să își caute ”de lucru”. Fac o mică paranteză și anunț pe această cale că povestea cu ”militarii pensionați cu pensii speciale la 40 de ani”, vine de la faptul că la începuturile activității militarilor angajați pe bază de contract, aceștia erau „scoși” la 40 de ani, și dacă aveau 15ani de serviciu militari erau pensionați, pentru că așa făcuseră ei, legiuitorii legea, fără cap, fără picioare. Nu a fost cazul lui, dar am făcut paranteza pentru a lămuri și acest aspect despre care a făcut vorbire și „limbricul„ dar în necunoștință de cauză.
Că între timp vârsta de pensionare s-a modificat iar acuma militarii angajați sunt ținuți în tranșee până la 65 de ani e altă poveste, o altă prostie o altă nedreptate făcută militarilor, dar cui îi pasă ? Revin la Micuțu’. Deci la 40 de ani a fost nevoit să își caute de lucru și a ales să îi ajute pe cei neajutați așa că a ales o școală pentru copii cu dizabilități și pentru a fi sigur că nu va fi alungat și de acolo, a făcut o facultate care îi permite să profeseze și să facă din sport un mijloc de recuperare și dezvoltare a copiilor cu dificultăți.
Așa cum spuneam acum cam o lună într-un articol anterior, împreună cu un colectiv de oameni cu inimă de aur din cadrul ”Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Sfântu Vasile ” din Craiova, Micuțu a participat și organizat de-a lungul timpului la o serie de activități și programe la nivel local și la nivel național prin eforturi deosebite dar cu o tenacitate de care puțini sunt în stare. Una din aceste activități am popularizat-o și eu și spuneam că voi reveni. Am revenit acuma pentru a semnala un succes pe care mulți îl consideră remarcabil. Activitățile și eforturile acestor oameni cu inimă de aur au fost remarcate și la nivel internațional, fiind incluse și selecționate în Proiectul B-Active 2026 iar în cadrul „SĂPTĂMÂNII EUROPENE A SPORTULUI” de la Bruxelles, pe 24.06 2026 un juriu internațional a decernat premiile pentru cele mai valoroase proiecte la nivel European. România a intrat în finala de 3 și chiar dacă nu a luat premiul I, A FOST PE PODIUM. Citez din datele publicate pe pagina Agenției Naționale pentru Sport:
” Ediția din acest an a avut o semnificație aparte pentru țara noastră. Pentru prima dată în istoria competiției, România a fost nominalizată în finala Premiilor Europene #BeActive, la categoria Incluziune, prin proiectul „Breaking Barriers Through MOVEment” (B-MOVE), implementat de Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Sfântul Vasile” Craiova… România a fost reprezentată la Bruxelles de Laurențiu Bucur, profesor de Educație Fizică și Sport, și dr. Oana Budeancă-Babolea, profesor kinetoterapeut în cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Sfântul Vasile” Craiova, care au prezentat rezultatele proiectului în fața comunității europene.”
Și chiar dacă din partea ”Centrului Sfântul Vasile” au participat doar cei doi, meritul aparține tuturor celor care de-a lungul anilor au dus această muncă sau au sprijinit sub o formă sau alta activitățile acestor profesori. Bravo Micuțule, ai respectul meu deplin pentru toată activitatea ta! Poate citind aceste rânduri, colegii noștri din Armată poate chiar din Minister sau Asociațiile militarilor activi sau în rezervă, din Colegiile și Academiile militare se vor apleca asupra acestor școli speciale acolo unde există și îi vor ajuta sau vor colabora cumva pe copii, aducând bucurie și celor care nu pot fi ”speciali” ca ei, dar se pot bucura de atenția lor.
Nota bene: Citind articolul de pe pagina Agenției Naționale pentru sport” nu am putut să nu remarc faptul că la evenimentul de la Bruxelles pentru decernarea premiilor, au participat, pe lângă cei doi profesori și alte „ patru personalități marcante” din cadrul agenției, directori și consilieri, care mai de care „mai superior”.
” Delegația Agenției Naționale pentru Sport a fost formată din Bogdan Constantin Matei, președintele ANS, Dan Caracote, secretar general, Alexandru Dragomir, director în cadrul Agenției Naționale pentru Sport, și Roxana Ciuhulescu, consilier superior, care au susținut și promovat la nivel european valorile sportului românesc și importanța incluziunii prin activitate fizică.”
C’așai românul, doi cu sapa patru cu mapa.
I se spunea Micuțu… așa îi spuneam și eu. De ceva timp îi spun Dom’ profesor. Chapeau bas !
O ȘCOALĂ cu oameni de aur
Onor celor care inca nu se dau batuti in Romania unde traitul ne ocupa tot timpul.
Daca a fost la cercetasi, d-l profesor ar putea face o tabara de supravietuire, daca timpul si sanatatea i-ar permite? Nu am idee insa cat de cautate ar fi, dar eu incerc sa gasesc una mai aproape de mine, spre rusinea mea, nu stiu sa ma orientez cu o busola. In era GPS-ului e redundant, dar GPS-u’ nu are acoperire peste tot.