Dacă toți cei care sunt pățiți ar scrie, ar publica, ar informa situațiile prin care au trecut în relația cu reprezentanți ai justiției române, s-ar umple bibliotecile lumii de milioane de volume și s-ar mai construi altele iar lăcașurile de cult din întreaga lume nu ar fi de ajuns pentru cei care s-ar duce să se închine citind ”minunile” magistraților români.
Ca să încep cu un caz ușor, am asistat fără să vreau la o curte de apel la judecarea unui proces in care un neica nimeni de peste 50 de ani,un ”doi la buletin”, era judecat pentru viol asupra unei bătrâne, bețiva satului, care fusese găsită beată în șanț de condamnat și dusă împreună cu un amic, un tip de 1,80m, în casa acestuia. Fata femeii o căutase și aflase că cei doi o duseseră la casa amicului și venise cu polițistul satului să o ridice. Acolo femeia a fost găsită în pat cu amicul condamnatului dormind amândoi.
Femeia a depus plângere spunând că a fost violată de pitic, lunganul cel găsit în pat cu ea a depus mărturie în favoarea femeii și astfel piticot fusese condamnat în prima instanță pentru viol. La apel, judecătoarea l-a întrebat pe martor-în casa și patul căruia fusese găsită femeia”violată”- dacă l-a văzut pe făptaș săvârșind fapta. El a răspuns că nu. Doamna judecător i-a amintit că în declarația data la poliție declarase că da, la care martorul a răspuns: ”ei, dacă așa scrie, așa o fi” lucru care a fost suficient pentru judecătoare să consemneze că martorul a declarat că l-a văzut pe individ violându-și victima.
Culmea este că la dosar se afla un cerificat de la IML care atesta faptul că victima nu avusese contact sexual, deci nici urmă de viol.
Cu toate astea, omul a fost condamnat pentru viol.
Vă miră? De ce? Nu trăiți în România?
Hai să vedem ce spuneți despre următoarele cazuri:
- Un caz recent, încă fierbinte.
Sub titlul ”Groază în magistratură”, Lumea Justiției ne prezintă un caz de groază. O judecătoare, nu contează numele, a condamnat acum 5 ani, în primă instanță, un om pentru omor. În mod evident, la data condamnării omul se afla în arest preventiv. Și a rămas în arest preventiv timp de 5 ani, pentru că doamna judecător, după ce a dat sentința, a ”uitat” să o motiveze. Articolul 239 din codul de procedură penală spune că ” (1)În cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani.”
Drept urmare, deoarece fără motivare nu a putut fi trimis dosarul în apel, iar deținutul nu mai putea fi ținut peste limita legală în arest preventiv, acesta a fost eliberat și a ”binevoit” să mai comită un omor.Și uite așa procuratura a constatat că acesta ”ar fi trebuit să fie în pușcărie”, dar a fost eliberat pentru că judecătoarea nu și-a motivat sentința. Partea proastă este că respectiva judecătoare mai fusese judecată disciplinar pentru întârzieri în elaborarea motivărilor. De data asta ”întârzierea” a generat o nouă crimă și judecătoarea a fost trimisă în judecată pentru ”abuz în serviciu”. Probabil o să i se ia 10% din salariu pentru o lună sau două.
- Acum un an, Iașiul a asistat la o minune judecătorească. Copilul unor magistrați, alături de alți copii, a fost testat, sau mai bine spus a dat o lucrare de control și a luat, alături de alți colegi, nota 1. Părinții copilului au contestat nota la școală, apoi la inspectoratul școlar, dar ambele instituții au menținut decizia profesorului. Atunci domnii magistrați au apelat la instanță, acolo unde ei făceau legile. Bineînțeles, colegii domnilor magistrați au dat câștig de cauză, odraslei de magistrați care nu putea să ia nota 1. Și uite așa, magistrații schimbă nu numai președinții, ci și notele din catalog, că doar trăim în România. Cum au justificat magistrații decizia? Cică nu se poate penaliza un elev ”retroactiv”. Unul din subiecte nu făcea parte din programa școlară a anului în curs, era o problemă învățată în anii anteriori, deci elevul nu trebuia examinat sau ”pedepsit” pentru că nu mai cunoștea materia anilor trecuți. Așa gândesc magistrații. Avocatul ”copilului” adusese un expert care a spus că subiectul respectiv nu făcea parte din programa clasei a VI-a. Școala a cerut să se clarifice dacă elevul este obligat prin programa școlară să aibă cunoștințe din clasele anterioare, dar instanța nu a admis acest punct. Și uite așa, instanța a decis că nota a fost acordată abuziv și a anulat-o PENTRU ODRASLA MAGISTRAȚILOR. Ceilalți elevi au rămas cu nota 1 în catalog.
Se pune întrebarea ce rost are să mai faci atâția ani de școală, dacă nu mai poți fi verificat- conform aceste decizii judecătorești- și din materia anilor trecuți? Ce ne facem cu examenele de admitere unde trebuie să cunoști toată materia anilor de școală și liceu ? Ce rost mai au? Pe baza aceste decizii toți cei care au picat examene de admitere sau bacalaureate pot contesta în instanță notele pentru că li s-au pus întrebări din anii trecuți? Da, dar doar dacă sunt copii de magistrați.
- Curtea de Apel Craiova dă cu legea de pământ. Prin septembrie 2013, tot Lumea Justiției semnala un caz de poveste sau de povestit. La Craiova, o judecătoare de la Curtea de Apel Craiova, de fapt un complet format din 3 judecători, a decis in 25 ianuarie 2013 că un barbat condamnat pentru tentativa de omor, intrucat a incercat să-si ucida tatal, este demn sa il mosteneasca pe acesta. Orice om cu scaun la cap ar spune că moral este o nouă crimă. Legea, la rândul ei spune la 958 alin. 1 lit. a din noul Cod civil, că „Este de drept nedemnă de a moșteni persoana condamnată penal pentru săvîrșirea unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe cel care lasă moștenirea”.
Așadar UN COMPLET DE JUDECATĂ, nu doar un judecător, a considerat, deși legea prevedea expres contrariul, că un om poate moșteni pe cel pe care a încercat să îl ucidă, poate tocmai cu intenția de a-l moșteni. Au considerat cei trei magistrați că fiul este nedemn, dar îndreptățit să își moștenească tatăl pe care a vrut să-l ucidă.
Și acestea sunt numai câteva din cazurile extreme, care frizează nu doar definiția justiției, ci și bunul simț. Dacă s-ar face o arhivă cu toate erorile și ororile din justiție, nu am mai avea timp să citim nici măcar titlurile din jurnale.
Acest articol nu este un atac la independența magistraților ci un semnal de alarmă și un îndemn la reflecție atât din partea branșei care își face singură dreptate și își stabilește drepturile bănești pretinzând ”pericole” și amenințări care să justifice pretențiile fără margini, cât și din partea celor care le cântă în strună.
Oare are dreptul la o pensie de zeci de mii de lei o persoană care amână sistematic motivarea deciziilor ani de zile făcându-se astfel complice la crimă?
Întreb pentru un prieten.
Să mai spună cineva că magistrații nu sunt independenți și nu pot face ce vor ei, că nu știu ce îi fac.