Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
„Art.1.
(1) Pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată prin Legea nr.165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
(2) Plata drepturilor băneşti prevăzute la alin.(1) se efectuează începând cu data de 1 octombrie 2013.
(3) În cazul în care beneficiarii pensiilor prevăzute la alin.(1) au realizat stagii de cotizare după data înscrierii la pensie, cuantumul aferent acestora se adaugă la cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010 calculat conform alin.(1).
(4) Cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, prevăzut la alin.(1), se menţine în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulţirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
Art.2.
(1) În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie revizuite conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2011, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.
(2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin.(1) se plătesc în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor, iar cele de recuperat, prin derogare de la prevederile art.107 alin.(2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu se recuperează, indiferent dacă au fost sau nu emise decizii în acest sens.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art.75 şi 76 alin(1) din Constituţia României republicată.”
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2013/pr164_13.pdf
Din câte se vede acesta este textul produs de Oprea încă din prima zi, cu amendamentele lui Dobriţoiu, şi cu singura modificare faţă de varianta înaintată de Senat, că plata drepturilor băneşti nu se efectuează „începând cu luna următoare celei în care intră în vigoare”, ci cu luna Octombrie. Deci mai dezavantajos decât varianta adoptată de Senat.
Nici un cuvânt despre ceea ce garanta domnul Dogaru, cel care lăsa să se înţeleagă că domnia sa a negociat votarea legii marţi, că „actuala Lege reparatorie votata in Parlament stopeaza, imediat dupa promulgare, noul val de reduceri prin decizii de revizuire aplicat rezervistilor”. Din textul legii reiese că nu se vor opri acei bani, dar nu specifică dacă imediat după publicarea în M.O. sau începând cu 1 octombrie, deci este interpretabil. Şi să nu uităm că după publicarea legii mai trebuie ca ministerele implicate să emită metodologii de punere în aplicare şi acolo, face Oprea ce vrea. Din surse confidenţiale, la Calafat, Oprea a cam dat din umeri, când a fost întrebat DE CE.
Deci minunea a ţinut ca la români, 3 zile. Nu ştiu ce va fi până la urmă, dacă legea va fi promulgată şi când anume, sau va fi trimisă înapoi poate la Senat să mai întârzie puţin, cam până prin iarnă, sau va fi totuşi promulgată şi va întra în vigoare din 1 Octombrie. Cineva susţinea că l-a auzit pe Ponta la TV marţi seara spunând că totuşi se va aplica începând cu 2014. Nu mai poţi pune bază în nimic.
De urmărit ce va face totuşi Băsescu. Poate să o promulge pentru a-şi asigura şi el un capital politic în vederea referendumurilor, vărsând poate şi el o lacrimă două pe umerii militarilor, îşi va aminti de tatăl lui care a fost militar, bla bla bla.
Sau poate să dea pas, pe un motiv care să îş scoată de fapt ca protector sau invocând o lege care nu îi dă voie, un articol neclar sau chiar să ceară modificarea sau introducerea unui articol aşa la Şto, „în favoarea militarilor”, dar care să îi dea practic ocazia să se răzbune sau chiar să nu dea ocazia guvernului Ponta să facă pace cu pensionarii militari. Pe Dâmboviţa totul este posibil de la Băse şi de la Ponta.
Cam astea ar fi variantele, nici una nu este exclusă. Acum 3 săptămâni pusesem întrebam cine are curaj să pună pariu că nu se vor da banii înapoi până în 2014. Nu a îndrăznit nimeni deşi aveau promisiuni. Acum s-ar repezi câţiva. Are cineva curaj să pună pariu că legea nu va fi pusă în aplicare aşa cum prevede textul de lege ?
Să auzim de bine.
Sfânta Treime
Dumnezeu Fiul (Iisus Hristos) este Dumnezeu deplin, în totalitate. Dumnezeu Tatăl este Dumnezeu deplin, în totalitate. Dumnezeu Duhul Sfânt este Dumnezeu deplin, în totalitate. Şi totuşi este un singur Dumnezeu !
Luni este Sfânta Treime. Ziua reprezintă mult pentru mine. Aş putea spune, fiindcă m-am mutat în actuala casă în zilele Sfintei Treimi, că reprezintă „patronul casei”, ziua ocrotitoare a casei. Zi liberă pentru toţi. Zi de 24, calendaristic. De pe 25 iunie , în lipsa promulgării, încep calculele pe iulie în Casele de Pensii. O muncă grea. Hârtiile popririi, calcul executării silite pleacă. Fiţi convinşi, după câte cunosc, mi-am putut da seama din convorbiri, că nimeni nu-şi doreşte din Case , aceste calcule. Legea a mers la promulgare în textul văzut. Interpretări pe lege se găsesc ca de fiecare dată la o lege românească, făcută să fie românească ! Aşteptăm , aşteptare dureroasă. Sabia este deasupra capului. Sabia este în mâna unui singur om.
Evolutiv , noi, votanţii, avem trei căi. Votăm alternativ, da pentru unul, nu pentru altul , votăm ambele (româneşte), sau negăm ambele referendumuri. Necunoscuta aceasta reprezintă îndoiala, întârzierea sau nimicnicia noastră. Nu reprezentăm interes, valoare. Acum ! Mâine poate reprezentăm ceva. Se adună iar o mare frustrare, o mare ură. Va trebui o aşteptare mai mare şi o suferinţă pe măsură. Unii din noi nu vor suporta. Vor pleca spre o lume mai bună poate. Dumnezeu vede şi judecă cel mai bine doar !?
Aşteptarea este sursa tuturor durerilor de inimă. Dar şi tot ce se întâmplă după o lungă aşteptare, e mai uşor de suportat !
Sfânta Treime este prăznuită a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor. De Sfânta Treime Biserica ortodoxa prăznuieşte pe Sfântul Duh. În sfânta cruce Sfântul Duh este reprezentat la dreapta corpului. Dreapta corpului, dreapta măsură. Aşteptăm dreapta măsură. Vine, nu vine !?
Alegerea nu este a noastră. Pot spune doar atât. Să-i lumineze şi să-i deschidă Ziua Sfintei Treimi cugetul !!
Trotusul nu trebuie sa se impiedice in conceptii mistice.Dumnezeu Creatorul,sau cum ii zic popii Ziditorul,este singurul care trebuie luat in seama.El iti da ,dar nu-ti baga si in traista.Biserica a fost si inca este o institutie politica,un instrument in mana celor aflati la putere .Noi,cei pagubiti,trebuie sa ne pastram atentia treaza.Bineinteles,si eu voi sarbatori mica batalie castigata .Voi merge Duminica,de Rusalii,sarbatoare precrestina,voi merge in parc,la debarcader,la mici si bere rece si voi admira dansul ancestral al calusarilor,asa cum procedez in fiecare an.ALEISA SI ASA SI ASA.
La moartea generalului
Televiziunile de ştiri, cele serioase, scriu sec, mult prea sec : “ a murit generalul Mihai Popescu fost şef al Statului Major al Armatei. În timpul mandatului său România a intrat în NATO “.
Câteva secunde inima se opreşte din bătaia ei ritmică. Te încearcă psihic o mare durere, o mare tristeţe. Nu poţi articula nici un cuvânt şi chiar dacă ai putea cui să i-l spui? Poate un urlet de durere, nefiresc şi sfâşietor ! Fiecare trăieşte în singurătatea casei sale, am fost aduşi aici. Versul unui alt Mihai, cel mai mare Mihai dat de ţara asta binecuvântată îmi răzbat în marea mea amărăciune;
„Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta ;
C-acuma din pleiada-ti auroasă si senină
Se stinse un lucefăr, se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea !”
(La mormântul lui Aron Pumnul)
S-a stins a dalbă stea. O stea născută în Cârlogani Oltului la 1 aprilie 1948. O stea grăbită să lumineze prea repede în înaltul cerului. O stea săturată de răutatea, prostia, lăcomia, ne recunoştinţa semenilor. Nu a semenilor civili, ci a semenilor săi, militari, al celor care i-au ştiut şi apreciat valoarea, calitatea umană, dar care apoi l-au trădat, lăsându-l singur, ca pe un leu în faţa şacalilor hămesiţi.
Avea nevoie generalul cu patru stele de asta !?
Avem nevoie noi cei care încă mai suntem de evoluţia asta!?
Am greşit noi cu ceva !?
Şi chiar dacă inima pe care o ştim, o credem tare, bate cu mai mare putere, roade încet, imperceptibil firul vieţii. Iar viaţa aceasta avea doar 65 de ani. Este mult, este puţin, atât trebuie să trăim, atât trebuie să speram !?
“ Au fost tăind un brad bătrân
Fiindcă făcea prea multă umbră
Şi-atuncea din pădurea sumbră
Se auzi un glas păgân:
„O, voi ce-n soare cald trăiţi
Şi aţi răpus strămoşul nostru
Să nu vă strice rostul vostru,
De ce sunteţi aşa grăbiţi?
În anii mulţi cât el a fost
De-a lungul ceasurilor grele,
Sub paza crăcilor rebele,
Mulţi şi-au aflat un adăpost.
Moşneagul, stând pe culme drept,
A fost la drum o călăuză
Şi-n vreme aspră şi hursuză
El cu furtunile-a dat piept.
Folos aduse cât fu viu,
Ci mort, acuma când se duce,
Ce alta poate-a vă aduce
Decât doar încă un sicriu?”
(Nicolae Iorga)
Mă grăbesc să termin. Ochii mi s-au impăienjenit.
Am onoarea să vă salut domnule GENERAL !
DUMNEZEU SA-L ODIHNESCA! Sa speram ca acolo unde s-a dus, nu mai e nimeni sa ii propuna afaceri sau să îl corupă.Poate jocurile politice si condamnarea i-au semnat actul de transfer.
Vad ca Trotusul este pe cale de a crea nu nou mit.Al compara pe gen.Popescu cu marele Eminescu este o blasfemie.Din pacate, il cunosc pe general inca din scoala militara si nu cred ca merita laudat.A fost totdeauna un sinecurist,profitor al marilor conjuncturi.Este unul din generalii care au vandut armata romana pe spaga.Restul sunt povesti globaliste.Ca om ii doresc sa-l ierte Dumnezeu,daca exista si daca poate sa-i ierte pacatele.
Unde am comparat pe generalul Popescu cu Eminescu. Domnule lt.col sa fim atenti la text. Este vorba de PRIMA POEZIE a lui Eminescu inchimata mentorului sau, invatatorul Aron Pumnul De altfel eu incerc sa fiu asa cum am fost si in profesie, cum sunt ca om, foarte riguros. Ma ajuta mult cultura, tot ce am invatat. Nu sunt de acord cu ce ati scris. Asta este cusurul nostru !? De aceea nu vom fi nicicand uniti. De aceea se , cuvantul este urat, nu il scriu ci il inlocuiesc cu ‘defeca’ toti in capul nostru. Probabil am lucrat in doua Armate. Armata domniei voastre, aia vanduta si Armata mea. Eu medic as putea fi mai dur cu totii !? Nu o fac. Dar am vazut valoarea valoarea oamenilor. Textul pe care l-am scris l-am reprodus si intr-un ziar regional. Am primit 10(zece) like-uri negative. Probabil si domnia voastra ar fi dat unul. Le-am raspuns astfel. Reproduc :
<>
Domnule lt.col. Eu sunt moldovean, domnia voastra oltean. Eu plang acum un oltean. Dvs. injurati un oltean !!??
Reproducerea nu a aparut deci revin (este vorba de soft-ul site-ului !!Rusine popor roman !!! acum 1 oră
Urata natie, urat am mai ajuns. Trecand peste : ” De mortuis nil nisi bene”, pentru galme; ” despre morti numai de bine”, ma crucesc acum inaintea Sfintei zile de Treime, cum pot, ce au ajuns romanii. Rezultatul a opt ani de indobitocire sistematica. Vedem justitia in apoteaza ei salvatoare dandu-l exemplu de marele general. Rusine romani ! „Popor ingrat, nu meriţi nici cenuşa mea“ spunea un altul salvator de natie, judecat si dupa moarte, dupa 60 de ani. Vedem o afacere giganta cu niste anvelope uzate prin vechime si stocare (in tari civilizate sunt arse sau folosite pentru stabilizare maluri in beton) si nu vedem hotii Romaniei.
Bine ne mai face guvernatorul. Cu asa popor merge orice. Votati-o pe Eba la anul !
Dati fratilor like-uri negative tuturor celor care vad si exprima adevarul.
Sa ve fie rusine. Celui care ridica sabia, de sabie va muri !!
Mi-e sila de voi !
Domnule doctor eu nu va dau like-uri negative.Varespect consideratiile patriotice si suntem de acord in multe privinte.Nu pot fi insa de acord insa,cu pleiada de generali,care,dupa lovitura de stat din 1989,sub acoperirea faptului ca ne aliniem vestului,au praduit fara jena armata nationala a Romaniei,nici macar pe multi bani,ci contra functii si spaga.Cativa dintre ei platesc,facand puscarie,dar va veni o vreme cand vor fi spanzurati pentru ca tradatorii de neam si tara nu merita nici macar glontul.Cu ce s-a ales armata si militarii din jongleriile lor natoiste?Cu ce s-au ales romanii dupa marea integrare inEuropa?Cu jale si bejenie,dupa cum bine definea amicul meu Oprea.Dezbinarea sistematica la care am fost supusi dupa lovitura de stat a dus la transformarea noastra intr-o populatie fara orizont si multi dintre noi au parasit scena,plecand unde le este mai bine,sau iesind din sistem conform dorintei celor care ne-au dat pe spaga si sinecuri.In 1990 eram o tara normala,fara datorii externe,cu o economie in conformitate cu nevoile de baza ale societatii.Aveam o armata nationala pregatita sa-si apere tara,fapt dovedit in timpul loviturii de stat cand am evitat declansarea unui razboi civil dorit de occidentali care ne-au testat atat terestru cat si aerian prin actiunile flotei americane din Mediterana si tatonarile celor doua batalioane de comando franceze stationate in Ungaria.Nu mai punem la socoteala 30-40 de mii trupe OMON si SPETNAZ sovietice care se plimbau prin tara sa-i admire frumusetile si care conform pactului de la Varsovia aveau in teritoriul Romaniei depozite strategice se4crete.Trebuie amintite si cele doua divizii aeropurtate stationate in RSMoldova,care abia asteptau sa actioneze in cazul unei conflagratii civile,conform intelegerii cu americanii care tocmai faceau ordine in Nicaragua si Panama.Dupa stabilirea linistii in tara ce nevoie mai aveam de NATO si de UE ,cand stiam de la marele Eminescu poet al neamului si mai ales publicist patriot ce binefaceri ne-au adus strainii care cand au avut ocazia ne-au jecmanit fara mila asa cum o fac si in prezent.Puteam deveni lejer o Elvetie a estului,Dar cei care ne-au condus,atat politic cat si militar ne-au dezbinat,transformand un popor unit la greu intr-o populatie amarata,calarita de cativa miliardari.In rest,multa consideratie pentru ce sunteti,dar nu pentru ce viata va determinat sa ganditi.Doresc sa precizez ca deocamdata nu traiesc numai din pensie.Sotia mea este medic veterinar si in 1995,atunci cand Avicola s-a desfiintat,ca mai toate intreprinderile care faceau fala Craiovei,a pus bazele primului cabinet veterinar din oras.Am fost totdeauna alaturi de ea mai ales pentru faptul ca am fost crescator de caini de rasa inca din tinerete.Impreuna cu camaradul si prietenul meu raposatul col Paparoiu,am infiintat filiala Craiova a asociatiei chinologice.Caini iti arata toata dragostea lor ,sunt prieteni devotati si nu au in bagajul genetic perfidia omului. Totdeauna ai ceva bun de invatat de la ei.Asa cum dumneavoastra castigati un ban cinstit cu seringa,si eu in calitate de frizer canin mai castig aproape o pensie.Fetele mele sunt realizate,dar nu in tara lor cum ar fi natural.Cea mare este medic veterinar in Barcelona,iar cea mica,sociolog in Copenhaga.Dupa cum vedeti,ne imputinam si din punct de vedere al populatiei.Este din ce in ce mai grav si nu exista nici o speranta.Cat priveste optiunea electorala,nu am ce sa aleg din tagma de tradatori si de banditi.
Imi scrieti lucruri cunoscute. Unul din comandantii mei directi(primul general) a fost gl. Gusa. L-am avut aproape, l-am simtit, am vazut transformarea sa. Apoi am vazut, repetata de multe ori mana sa dreapta care facea miscarea pe care o face omul a lehamite. Dar ca nu si spunea tuturora:” m-au terminat astia !”
Eu nu castig nimic acum, sunt pensionar, am ales sa fiu pensionar, de aceea m-am retras aici langa Trotus. Abia luna trecuta m-am inscris la un medic de familie, pentru cardul european de sanatate si cartea de identitate electronica pe care astia o amana iar. Asta nu inseamna ca daca mi-ar lua astia, urmasii lui Boc , ramasi in toate structurile, toata pensia, ma intorc ( Y go back) la ce stiu inca bine, adica prima meserie, cea de medic, cu dubla licenta. Mai stiu vreo 30 de meserii lucrative pamantene. Adica pot face case. Deci pot alege. Problema este ca mi-au luat acum(iunie) vreo 450 de lei din brut si s-ar pune problema executarilor silite. De aceea imi este scarba. Am ales sa fiu pensionar, m-au obligat sa aleg optiunea, acum nu ma lasa si ma determina sa revin. Copiii domniei voastre au ales, la randul meu puteam alege candva civilia, nu militaria. Am ales militaria ca loc de munca, Dupa vreo 15 ani, dupa ce iesisem din contract, puteam alege iar civilia, poate strainatatea. Nu am ales, am ramas tot in institutia cu sloganul- „Onoare si Patrie”. Incepe sa-mi para rau !
La final, va fericesc, dar si va plang. Psihologic, pentru-ca sunt si asta, ati ales o cale buna. Cainii ! Asta va determina sa nu plangeti mai des. Paradoxal, sursa plansului interior sunt…copiii !!
La cei 65 de ani pe care i-am adunat,cred ca am adunat suficienta intelepciune in ceeace priveste natura umana.Mi-au trecut prin mana mii,poate zeci de mii de tineri,fiecare cu firea sa si cu proportia privind intelepciunea si prostia foarte diferita.Pentru ai aduce la acelasi numitor a fost nevoie sa adopt un limbaj mediu ,pentru ca toti cei care formau o promotie si care din pacate se prezentau cu niveluri de pregatire foarte diferite:de la 4 clase,la cativa ani de facultate abandonata.Apoi incercam sa adopt limbajul specific fiecaruia,pentru a putea realiza in final scopurile care justificau obligativitatea serviciului militar,adica zidirea in ansamblul personalitatii,a caramizii care care pregatea un tanar pentru a pasi mai usor in viata si nu numai.Acum,aceasta caramida lipseste cu desavarsire si acest lucru va duce la degenerare.La caini,mamifere inteligente de altfel,se petrece acelasi fenomen.Atunci cand sunt parasiti de stapan,degenereaza,ajungand la conditia de salbaticie in momentul cand isi aleg masculul alfa din populatia canina abandonata pe strazi,iar ciclul lor de dezvoltare ulterioara va fi catastrofal pentru toti.Faptul ca ati fost demobilizat la o varsta imposibila,se datoreaza tocmai acestei pleiade de generali de pace,care au tradat Romania si armata nationala bucurandu-se apoi de sinecuri si spaga grasa.Generalul Gusa,este un martir si un mare erou al romanilor.Prin atitudinea sa de conducator informat,a zadarnicit planul clocit la Malta de catre cei care se credeau stapanii lumii si anume dezmembrarea Romaniei:Transilvania-independenta,cele doua Moldove,unite independent iar Dobrogea,atasata Bulgariei.La cerera KGBistului Ilici de trupe sovietice care sa intervina in asazisul razboi civil care ar fi fost in desfasurare,Gusa a refuzat categoric un astfel de ajutor si pentru aceasta fapta eroica a platit,ca un adevarat general al armatei romane,cu ce avea mai scump,cu propria viata.A patit la fel gen. Voinea si alti patrioti,dar din pacate,putini.Restul de lichele au desavarsit planurile de distrugere din interior a Romaniei,care acum este gata pregatita pentru dezmembrare.Urmeaza marea regionalizare pregatita tot de catre inaltele porti ,ca de altfel si cea realizata in anii 50 care pregatea dezmembrarea nereusita din anii60.Dupa 1919,Romania unita sub coroana regala si datorita faptelor de eroism ale armatei nationale,atat in Basarabia cand a fugarit bandele de bolsevici dezertori de pe front,care jecmanea si siluia populatia,cat si in Transilvania si Ungaria,cand a zadarnicit planurile bolsevicului Bela Kun de a aduce comunismul mai devreme in zona si de a cotropi o parte din pamantul neamului,devenise o placinta apetisanta dorita de marile puteri.Ar fi bine sa pastram ce a mai ramas din aceasta constructie, realizata prin lupta si jertfa bunicilor nostri.
P.S.Era sa uit sa mentionez un alt general patriot care merita din plin mentionat si pastrat in memorie,Mircea Chelaru.Un om deosebit,un mare erudit si initiat care a dezvaluit public parte din planurile ocultei mondiale privind Romania,cand inca nu era prea tarziu sa fie zadarnicite.Nu a fost luat in seama si pentru asta a platit renuntand la inalta functie pe care o avea la momentul respectiv.Il critic insa cu smerenie pentru faptul ca s-a lasat atras in troaca politica.Nu si-a dat seama ca pentru a fi politician trebuie sa ai calitatea sa minti fara nerusinare cetatenii acestei tari.Unmilitar adevarat,devotat cauzei nu stie sa minta si nu va minti niciodata.
Obosit de alergarea
Dupa prada care-i scapă
Un vulpoi viclean din fire
Tânăr iute si vivace
Sub un nuc c-o umbră deasă
Trase să se odihnească,
Gândul sumbru îl încearcă
Cătrănit şi far’ de vlagă ;
– Iară “membrul” meu îmi este
Singura mea alinare !
Dar în nuc un cuc măiastru
Drese glasul de bariton,
-Vai mândruţo ce te-aş duce
Sus în dealul cu izvor
Am să îţi arăt eu dulce
Minunatul meu …picior.
Lovitura fu prea cruntă
În al său măreţ amor
Iute cucului răspunse;
– Ia mai du-te tu măi cuce
Dute-n puii mei de chior !!
Mama lui de cuc ! Si trai bun şi-n varf de nuc. Ar acum pe îndelete, ne arată deştu-l mijlociu (ala prezidenţial).
Fate !!!
D.le „doctor” Boboc … nu credeti ca „stiti” cam multe (vreo 30) meserii pe linga , sau impreuna cu , cea de medic generalist ? Stiti cu adevarat bine vreo una dintre acestea ?
Despre medicina pe care o stiati si o aplicati la noi in unitate … erati vestit doar pentru scrisul caligrafic al retetelor . Scris la care „ii bateati” pe cei mai buni furieri din unitate …
Despre cei 450 de lei pe care „raii acestia” vi i-au luat , imi aduc aminte ce osanale ridicati lui goprea atunci cind va marisera , la plesneala , pensia … Atunci nu v-ati intrebat de unde si de ce vi se mareste pensia ! Erati prea preocupat de lucrul la slitul pantalonilor lui goprea !
Esti rau ca sa nu zic prost informat domnule Dracula2. Tu probabil esti unul pe care poate nu l-am „ajutat” sa chiuleasca de la instructia soldatului (nu suportam loazele de atunci). Probabil ca atunci eram medic, cum bine scrii, generalist. Intre timp te pot informa, cu durere pentru tine am obtinut doua specialitati. Mai an un curs postuniversitar de conducere in servicii de sanatate asimilat faimosului PUK, al voastru. Am competente vreo doua, am „stanag” 3,3,3 la limba engleza . Sunt licentiat in psihologie. Cam mult nu-i asa !? pacat ca nu le-am obtinut prin aprecierea ta ci prin comisii in centre universitare de renume.
Nu ma doare de cei 450 de lei luati , inca am destul.Ma doare de cei care au si pensia scazuta si probabil prin lipsa promulgarii de executarile silite. Mai putin de 39 de ani nu au cum sa-mi iasa. Acum medicul sef de M.U. se afla in statele de organizare la conditii speciale, eu insumi am prins un an. Multi ani pentru cineva care a facut doar trupa si care nu a schimbat garnizoana de la gradul de locotenent.
Cand despre celelalte meserii pamantene afla domnule „dracula2”, evident ca „dracula1” este ocupat de personajul lui Francisc Ford Coppola, iti insir cateva; tamplar, ferar-betonist, mozaicar, zugrav, parchetar, constructii metalice, sudor, gletuitor, electrician. Mi-am facut singur casa. Repet…SINGUR !
Altceva. Osanale (!?!) ii aduc acum, cu acelasi respect, tot generalului G.Oprea. Legea reparatorie fara el, fara gl. Dobritoiu, fara Dogaru nu era.
Cat despre slit, las-o moale ca se rupe. Ai curajul numelui. Poate asa as sti si eu cate ceva despre tine !?
Revin cu un scurt comentariu.
Nu m-am intrebat atunci in febr. 2011 stimate domnule, pentru-ca pensia mi-a crescut cu…107 lei fata de pensia obtinuta prin L164/2001, legea in baza careia m-am pensionat. Cei 450 lei luati acum se datoreaza celor, sa zicem 5 ani, adaugati in plus celor 39 de ani prin grupele de munca, de la deosebit la special . Ma repet, medicul sef la M.U este incadrat acum in conditii speciale. Legile functioneaza retroactiv in Romania, de ce nu ar fi si la grupe !? In conditiile legiiPLx164/2013 se revine la cuantumul avut la 31 dec. 2010, deci pensia cu care am iesit. Cat pierd… 107 lei. Acesti bani ii obtin… facand injectii. Printre altele am refuzat asocieri in cabinete de medicina a familiei si functia de director medical (trebuia sa aleg intre salariu-pensie).
Un aspect . La examenul (primul) de specialitate, eram singurul medic militar intr-o grupa de examen de 70 medici civili. Locul examenului. Spitalul din Copou (Institutul Inimii Iasi) vis a vis de fostul Corp 10 A., unde era gl. Chelaru comandant. Comisie condusa de prof.univ dr. doc. Arsenescu. Recunoscuta ca fiind amarnica si brici in examene. Domnisoara, atunci la vreo 50 de ani ! Am luat la examenul practic, cu ea, media 9.00. M-a felicitat. Cazul. infarct miocardic cu tulburari grave de ritm (flluter atrial) si multe alte boli asociate. M-am clasat din 70 in pozitia 28. Civilii si acum stiu, de aceea ma vor in asociere !!
MAI AVEM SUFICIENT DE MULTE EMOTII PINA CAND SI DACA VA FI APROBATA LEGEA CARPITORIE DE PRESEDINTELE/SEF DE STAT SI DACA LA 01.10.2013, KOABITANTUL NU NE VA DA CU FLIT SA SPUNA CA PENTRU FOSTII MILITARI IAR NU SUNT BANI, DEOARECE SISTEMUL ACTIV DUCE LIPSA GRAVA DE RESURSE. FOSTII MILITARI NU AU FOST NICIODATA CU MAGISTRATII PENTRU CARE A GASIT SI SUPLIMENTAT BUGETUL CU 14 MILIOANE DE EURO, PENTRU RESTANTELE CARE SI LE-AU ADJUDECAT ONOR MAGISTRATII PRIN MARIREA SALARIILOR CU 40% IN 2010, CAND LA „POPORUL FRAIERIT ” I S-A TAIAT CU 36 % VENITURILE PENTRU A SUPRAVIETUI SISTEMUL MAFIOT.
PLX164 este o lege dinadins croita si adoptata,cum s-ar zice, „in dorul lelii”.Si numai servita,”pe tava”, Koabitantului sa o returneze la originea sa vicioasa!Ceea ce imi vine greu sa pariez ca Basescu nu o va face, fie si de dragul de a demonstra ca dumnealui este…Jupanul.Dar chiar asa, de unde si pana unde o anume lege adoptata ieri,promulgata azi si publicata in M.O. trebuie sa intre in vigoare abia la 1 octombrie a.c. ora 12, 30 de minute si 10 secunde?De ce nu este oare aplicabila o lege reparatorie exact de cand drepturile in cauza au fost ilegal prejudiciate? Atat Dogaru de la SCMD,cat si Iliescu de la ANCNRR au gresit fatal pupand poala Guvernului Ponta si a sinistrului HuOprea,crezandu-se”cu sacii in caruta”!Parerea mea ramane ca tot raul ce ni s-a facut si inca ni se mai face ne va inversuna pana sa le raspundem celor care isi bat joc de drepturile noastre legitime asa cum merita.Sa nu-si inchipuie cei care ne-au facut raul ca nu vom fi NOI sa–i scoatem pe EI din sistem,asa cum,Dumnezeu sa ne ierte, n-avem cum altminteri!…
Rugaminte
Posted By:
stoica_marian66
Send Email
Sun Jun 23, 2013 5:41 pm |
Options
De unde pot face rost de un model de contestatie.
Am primit o noua decizie de pensionare (nr. 5) prin care mi se reduc grupele de munca speciale, (cele acordate la ordinul lui gropea) si pensia mea a fost redusa cu 400 ron.
Vreau sa contest noua decizie dar nu am model de contestatie. (Au fost modele pe si-teul SCMD dar nu le-am dat impotanta. Nu credeam ca mi se poate intampla asa ceva. Am luat plasa.(de la ANCMRR+UNPR???)
De asemenea, va rog sa ma ajutati cu adresa de e-mail a lui Ponta pentru a-i trimite noua decizie pentru ca el sustinea ca nu va scadea nici o pensie militara.
Cu stima.
Vedeti oameni buni, asta mancam eu !
Re, re, revizuirile vin la toti. Pentru a aduce pensiile la cuantumul legii 164/2002, a le mari putin, au schimbat grupele de munca din deosebite in speciale, veti vedea justificat !? Altfel nu aveau cum in conditiile L/119, cumulat cu ailalta lege 206. Au crescut 90% din pensii cu 50-100-400-500 lei. Au fost si cateva pensii facut sa fie oneroase. 10000 au ramas cu ele micsorate. Astia , pe drept, pe nedrept, au racait, ala care pute!? Re, revizuirea, desi s-a promis a nu se atinge de pensiile date (Ponta), alea marite putin, mai mult, sunt luate la puricat, TOATE. Rezultatul cuantumul propus de Boc in dec. 2010. Identic aproape. Deci TEAPA !! SI EXECUTARI SILITE PE 24 de LUNI !
Justificarea schimbarii grupelor de munca de la deosebit la special este foarte importanta. ACUM INCADRARILE CELOR CARE SE AFLAU IN GRUPE DE MUNCA -DEOSEBITA ESTE –S P E C I A L A !!!!!!!
Toti oameni decenti au parasit corabia. Corabia era destinata sa fie casata. Unitate mare teritoriala. La carma ei un betiv. Si betiv si afemeiat. A luat toate bolile scursurilor de pe varianta. Una l-a jumulit si de lucrurile din Casa Armatel , ap. 201. Dar si asa a ramas. Pupa, peria, spala. Om scolit, o facultate simpla dintr-un centru mic universitar. Specializarea ceva in stiinta trecutului. Marea abilitate l-a facut sa scrie o cartulie. Despre o minoritate etnica, el facand desigur parte din ea. Pensionar, care acum rotunjeste veniturile prin ceea ce au facut aproape toti. O firma de paza. Acum oracaie, stie sa scrie.
Cine este omul :
DRACULA2
[…] bună SCMD Revelion în cod galben PLX164- FORMA ÎNAINTATĂ SPRE PROMULGARE Minciunile lui Ponta- 2 Armata pe mana cui […]
[…] http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/06/19/plx164-forma-inaintata-spre-promulgare-4338 […]
[…] http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/06/19/plx164-forma-inaintata-spre-promulgare-4338 […]