Loading


Spuneam în articolul precedent că SINISTRUL Leș a intrat în campanie, electorală, de lifting, imagine, etc în speranța că se va spăla de mizeria gestului de la Bistrița. Numai că fără să vrea, a dat cu mucii în fasole tocmai când îi era lumea mai dragă. La conferința de presă organizată a doua zi după ce a semnat ordinul de înființare a Consiliului , domnul sinistru al apărării a simțit nevoia să se laude cu înființarea acestuia spunând :”Astfel, ceea ce NE DORIM DE FOARTE MULTĂ VREME,(?????) Vom aduna la aceeași masă reprezentanți ai tuturor asociațiilor de profil.

Dați-mi voie să clasific această afirmație ca fiind ori o prostie, ori o utopie, ori o abureală sau toate trei la un loc. Din câte am aflat eu, din marele Consiliu Național vor face parte 7oameni… maxim 9. Cum vor cuprinde ei toate asociațiile nu știu. Dar domnul Leș a vorbit pentru cei pe care nu îi interesează oricum subiectul așa că nu au întrebat și cum își va pune intențiile în practică.

Și probabil tot pentru ei a vorbit și când s-a referit la pensiile militare, pentru că a spus o minciună mai mare decât cea a lui Fifor, cu cele 11 miliarde impact bugetar. Iată ce a spus sinistrul: ”De asemenea vreau să vă asigur că la nivelul Ministerului apărării se respectă cu strictețe legislația în vigoare și se aplică toate indexările, conform prevederilor în vigoare”

Ascultați aici, ca să nu fiu învinuit că denaturez adevărul sau scot din context. Să spună domnul sinistru dacă indexarea de  5% este băgată în actualizarea din 2017, și pe unde este, că nu a găsit-o încă NICI MĂCAR UN PENSIONAR  MILITAR.

În aceeași conferință, același personaj care se lăuda cu grija sa față de militari, întrebat de un jurnalist ce părere are despre opinia unui ”fost general, aflat în rezervă în momentul de față” privind viitorul aviației, a răspuns că nu îl interesează ce spune un fost militar. Adică el, sinistrul care și-a propus să adune laolaltă reprezentanții tuturor asociațiilor de profil, care ar fi cam 80 și să rezolve problemele pensiilor militare în mod unitar și cu celeritate, NU ARE CHEF SĂ RĂSPUNDĂ UNUI „fost militar” ,este problema lui. Deci VIITORUL AVIAȚIEI MILITARE ROMÂNEȘTI ESTE PROBLEMA UNUI FOST MILITAR IAR EL NU ÎI RĂSPUNDE ACESTUIA. Bă ești prost? Păi de la acest grad de nesimțire noi așteptăm să ne rezolve problemele și ne repezim să îi pupăm tălpile și să îl rugăm să ne primească în Consiliu să ne coordoneze? Cât de proști să fim că credem că va rezolva ceva? A promis că va actualiza pensiile cu creșterea soldei de grad?  Ce e asta, ne dă coaja de la portocală și noi ne bucurăm că miroase frumos? Oare cei care au strigat extaziați că au obținut actualizarea pensiilor de la Leș, nu realizează că de fapt i-au făcut acestuia un mare serviciu dându-i ocazia să se laude că a căzut la înțelegere cu ”reprezentanții rezerviștilor rezerviști care erau 3, Luca și Matei, oferind practic doar miros de portocale? Cât de proști lipsiți de realism, sau avizi de ”popularitate” și faimă să fim, să nu realizăm cacealmaua, să nu realizăm că am primit un măr otrăvit cu care ni se va scoate ochii și li se vor scoate ochii în instanță celor cu procese care au atacat pe discriminare faptul că militarilor li s-au blocat pensiile și sunt singura categorie cărora nu li se actualizează pensiile?

Domnilor ”negociatori” realizați cât rău ați făcut tuturor militarilor acceptând această coajă de portocală, acest măr otrăvit, frumos pe dinafară dar otrăvit pe dinăuntru? V-ați grăbit să vă duceți singuri la întâlnire cu ”consilierii” ministrului, sperând să veniți acasă învingători și să arătați tuturor cine sunteți voi și ce mari victorii ați câștigat, obținând actualizarea pensiei cu solda de grad și un consiliu care practic dublează atribuțiunile Direcției calitatea vieții personalului căreia de fapt o să i se… subordoneze, neoficial, pentru că așa spune însăși ministrul: ”numărul persoanelor care vor face parte din Consiliu îl vom stabili ulterior printr-o consultare și cu secretarul  de stat din cadrul Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului”.  Deci atât numărul membrilor consiliului cât-mai ales- activitățile acestui consiliu vor trece prin acest departament condus la această oră de haina unui milițian, oricâte promisiuni ar fi primit de la generalul Tase prietenul său Gachi unul din artizanii ” cacealmalei, că ei vor fi cei care vor face și vor drege. De fapt, deși ordinul M-46 a fost emis de 7 zile, nici la această oră domnii din LADPM Gachi și Gligor nu sunt în măsură să prezinte sau să spună unde est ROF-ul Consiliului, nu au sau dacă au nu au vrut să prezinte nimănui oficial acest regulament de funcționare, pentru că acesta deși există într-o ciornă, semnat de consilierul Tase, încă nu este aprobat de milițianul de la relația cu Parlamentul. Și uite așa, nici nu a apărut bine consiliul că au apărut și problemele pentru cei are se și vedeau călare pe cai mari. Este posibil ca ROF-UL să fie de fapt ceea ce a apărut în pagina a doua a ordinului, ceva care poartă denumirea de ROF iar dacă este așa, bătaia de joc este la superlativ. Și totuși, bătaie de joc ca cea la care s-au supus unii pe alții membrii asociațiilor militare, mai greu de realizat. În articolele viitoare, veți afla cum s-au desfășurat activitățile premergătoare înființării consiliului,  în interiorul fabricii, adică al Forumului.Veți afla și care au fost intențiile inițiatorilor și cum au ”conlucrat” ei cu ceilalți membrii ai forumului  și ce au vrut să vândă și ce au scos pe piață. Este distractiv.

Deocamdată din partea sinistrului Leș, ceea ce ați văzut și citit. Dacă acest specimen inspiră încredere cuiva, eu îl felicit, este un om fericit, căci așa spune și Biblia. Ceea ce s-a obținut până în acest moment  în mod cert cu acest consiliu este :

  1. O abureală de zile mari, pentru că problema e simplă: Dacă Leș sau oricare alt ministru ar fi dorit să facă ceva pentru pensiile militarilor, era simplu, nu trebuia nici sa înființeze consilii, nici măcar să organizeze întâlniri cu șefii de asociații, la câte documente, memorii și proteste s-au trimis, știe și lacătul de la poarta ministerului că trebuie să anuleze ordonanțele 57, 59, 114 în părțile ce privesc pensiile militarilor. Orice alte acte, declarații și promisiuni, sunt abureli.
  2. Un cal Troian băgat în cetatea asociațiilor militarilor;
  3. Miros de portocale pentru cei care se iau după fentă;
  4. Argumente și motive din partea MApN de a afirma că nu sunt probleme cu pensiile militarilor și cu rezerviștii, că ”lucrurile merg bine și toată lumea e mulțumită”, prin toată lumea înțelegându-se boierul și arendașul;
  5. Dezbinarea (pentru a câta oară?) a militarilor și asociațiilor care abia reușiseră, de bine de rău să se coordoneze ( singure)  și să întreprindă ceva acțiuni comune, e adevărat răzlețe și fără vigoare, dar COMUNE sub Forum;
  6. Înjurături și jigniri aproape ca la ușa cortului între simpatizanții diferiților lideri (fie ei și de carton) ai unor asociații ale militarilor sau certuri, refulări și disocieri chiar între lideri ai asociațiilor;
  7. Sictir și neîncredere la nivel național.

Toate aceste ”realizări” se datorează dorinței unora de a-și face imagine, încăpățânării, orgoliilor, lipsei de colaborare, lipsei de sinceritate și transparență între liderii asociațiilor membre ale Forumului, dorinței unora de a se vedea în fruntea mesei. Degeaba se bat unii cu cărămida în piept că funcțiile sunt.. neplătite, deci ei nu urmăresc recompense financiare atâta vreme cât îi interesează să fie la masă, chiar și la o masă goală, pentru că faptul că îi interesează scaunul și nu mâncarea, nu îi face sfinți, tot flămânzi rămân. Așa cum spuneam, între ei, cei care fac jocul lui Leș și cei care se reped la UNPR să ocupe funcții și să reorganizeze partidul, nu e nici o diferență, tot la pomană se aruncă, doar că diferă meniul.  Hai la miros de portocaleeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!

De neacsum

5 comentarii la „Leș își face campanie- capitolul 2, mărul otrăvit”
  1. Pana la urma Leșul a fost bine servit cu rahat kaki la masa politrucilor (prin stanga cum e ‘normal’ la rahat) de ospatarii kaki lasi.Ospatari șefi de asociatii (cu grade primite pentru lipsa coloanei vertebrale).Ca Lesul refuza sa dea ciubuc sefilor-colonei-generali-meduze ale sistemului stapani ai asociatiilor de ospatari kaki .Cred ca e dreptul lui cat timp limba lor (folosita ca hartie igienica de toti ministrii ai MApN de pana acum ) e de prosta alitate.Adica moale colorata cu rosu acum dar trece degetul prin ea.Si râman politrucii cu rahatul pe deget.

  2. Erata.Scuze pentru micile greseli ( lipsa unor litere) dar vad foarte greu pe telefon.Stima pentru adevaratii camarazi.

  3. @Dan, era totusi de preferat o imagine mai curatica. Ati insistat prea mult pe termeni si imagini urat mirositoare.

  4. Azi,am citit despre faptul că,un angajat de la o primărie de prin Gorj,parcă,primea și el acolo”că să mănâncă și gura lui”,un spor de XEROX.
    Noroc sau nenoroc că a cam văzut Curtea de Conturi și i-au cam tăiat sporul.Nu Curtea,ci primarul care îl acordase.
    Cum pe la primării sunt angajate rubedeniile,naș,fin etc.primarul riscă să cam rămână fără plocon de Paște!?

  5. Nesimțirea și nerușinarea acestui individ nu are limite. Cum poți să spui că se respectă legea în condițiile în care zeci de mii de pensionari nu confirmă afirmațiile acestuia? Ce încredere să mai ai în capacitatea acestuia de conduce un asemenea minister?
    Cât despre ordin…nici măcar o lozincă nu este!!!

Comentariile sunt închise.