Loading

Iohannis și-a început campania electorală pe spinarea polițiștilor. Cum lumea îi reproșa că nu ia atitudine și nu se iesprimă pe tema violurilor și răpirilor de copii, s-a gândit să astupe gura lumii și a ieșit și el pe post să se împărtășească. Trebuia să fie răpite și violate 2 fete, să fie ucisă una ca să iasă și Iohannis să constate că autoritățile statului își bat joc de noi, că nu avem nici cea mai mică șansă în fața criminalității din cauza strânselor legături dintre mafioți, poliție, justiție, clasă politică. Ba nu, el nu a constatat asta, nici nu a spus, el a dat vina pe guvernarea din ultimii ani, pentru că atâta îl interesează, scăderea PSD în sondaje, în rest nu vede nimic, nu îl interesează nimic. Iohannis nu a ieșit pe post ca să îndrepte ceva, nici să ceară ceva, el a ieșit doar ca să mai pună o cărămidă pe cavoul PSD, în rest nu vede și n-aude nimic. Și când mai apare și cu moaca aia de robot incapabil de a arăta un sentiment uman, vorbind despre copii violați sau uciși, parcă îți vine să spargi televizorul. Dar el face antrenament pentru confruntarea din turul 2.

În timpul ăsta, poliția română, cea care se laudă că a găsit trupul unei fete omorâte de un olandez care făcea turism sexual în România de ani de zile fără ca ei să se sinchisească, face și ea antrenamente. Acum o săptămână, la Deveselu, comună devenită punct de referință socio-politico-militar, s-au strâns zeci de mașini aparținând poliției, jandarmilor, pompierilor și cine mai știe cui.

Să o luăm cronologic:

24.09.2019 ora 13.00, 3 polițiști de la circulație, echipați regulamentar ”fluidizau circulația” la sensul giratoriu de la ieșirea din Caracal. înspre Corabia. Văzându-i m-am gândit că vine iară un transport de rachete la baza de la Deveselu și mă speriasemcă le livrează mai devreme.

Dar nu a fost așa. La intrarea în Cotmeana în parcarea de pe stânga drumului cum mergi spre Corabia, adăstau 17 mașini de poliție și jandarmi, cu echipajele aferente. E clar mi-am spus, iară vine DIICOT București să îi sape grădina lui Dincă și au oprit să facă planul de bătălie, să împartă parcelele, să își facă curaj să intre în ”casa groazei.

Nimic deosebit sau de speriat pe traseu până la Corabia. După 3 ore și jumătate, venind înapoi pe traseul Corabia – Craiova, observ la sediul poliției din Deveselu, îngrămădeala de mașini pe care le văzusem la ora 13 la ieșirea din Caracal.

Aha, deci până la urmă -mi-am spus- aici trebuiau să ajungă,în Deveselu, iar la Comanca a fost doar halta de regrupare. Trebuia să ajungă disciplinat, în coloană la Deveselu. Mă îndrept spre Caracal și ajung din nou la sensul giratoriu. Ce să vezi, polițiști de la circulație (alții, probabil schimbul 2) așteptau. Mi-am spus că așteptau întoarcerea celor din Deveselu.

.Dar nuuuuuuuuuuuuu, mă înșelam Ei așteptau să mai vină și alți participanți. Mai întâi au venit două mașini de Pompieri dinspre Caracal.

Apoi, dinspre București a venit o autostație radio în culori de camuflaj și cu însemnul Armatei pe portieră.

Măi să fie, ce caută mașinile de pompieri înspre Corabia, că de acolo vin eu și Dunărea nu a luat Foc. Or merge și ei tot la Deveselu? Bun, e intervenție acolo, dar ce caută stația radio? Are iară Oprea și UNPR-ul aplicație? Știam că Oprea avea obiceiul să umble cu stațiile armatei în preajma alegerilor prin zonele fierbinți, dar încă nu începuseră alegerile iar Oprea nu mai e la butoane.

Am mers mai departe către casă. M-am tot gândit tot drumul până la Craiova ce mare acțiune anti-mafia, anti-corupție o fi avut loc și abia așteptam să ajung acasă să deschid televizorul și să aud cum lupta anticorupție a mai punctat o bătălie și cum Deveselu intră în istorie cu prima bătălie câștigată, dar nu a fost așa. La tv nimic, pe fluxul de știri nimic, pe surse nimic. Măi să fie, dar tare secretoasă a mai fost acțiunea asta, sau, a fost doar antrenament?

După două zile am văzut la tv cum jandarmii veniseră să ridice familia Melencu ca să facă domnii de la DIICOT rost de probe ADN pentru viitoarele oase pe care le vor găsi în căutarea Luizei, că cu ale Alexandrei s-a lămurit, au găsit ADN de pe bijuteriile Alexandrei aruncate în butoiul cu oase. Acuma era clar, ceea ce văzusem eu era doar un antrenament al sistemului în lupta sa împotriva delicvenților care nu se supun ordinelor judecătorești.

Acuma stau și mă întreb, noi românii, când mai facem un antrenament, că de la 1821 nu prea ne-am mai mișcat și nici atunci nu ne mișcam dacă nu ne împingeau alții. Aaaaaaaaaa, nu în 89 nu ne-am mișcat, atunci au făcut alții antrenament cu noi, pentru primăvara arabă.

PS Am auzit că responsabili cu prinderea tânărului care și-a decapitat prietena ar fi doi vajnici șefi de poliție, Ginel Preda, adjunctul Poliţiei Prahova şi Iulian Stanciu, comandantul Poliţiei Câmpina. Buni de avansat. Cum au reușit ei doi să îl ghicească și să îl prindă pe asasinul care mai încercase odată să o omoare dar nu reușise și fusese iertat pentru că orice om are dreptul la a doua șansă nu ? Parcă văd faza ”prinderii”suspectului: Garcea, adjunctul adjunctului șefului de post din comună, care îi păzea pe cei doi șefi în casa suspectului, îl vede pe geam pe suspect venind spre casă mort de foame și dă alarma:

-Șefu, se vede venind cineva.

-Aoleo, zic cei doi, strângând cărțile de șăptică, e cu număr de București?

-Nu șefu, e un băiat, cred că e suspectul, că seamănă cu ăl pe care l-am prins data trecută, ăla cu fata.

-E înarmat?

-Nu șefu, e mort … de foame. Mă duc să îl aduc?

-Cum să te duci, să îți pui viața în pericol? Tu nu ești pregătit pentru așa ceva. Lasă că ma sacrific eu. Tu ia aparatul și filmează tot, să nu pierzi nimic, să avem probe când mă voi propune pentru avansare.

Vedeți ce duios îl ține polițistul în brațe pe criminal, cât de ”uman” este? Mama Luizei nu a avut parte de un astfel de tratament. La ea au venit gorilele mascate cu priviri de piatră.

https://adevarul.ro/locale/ploiesti/adjunctul-politiei-prahova-seful-politiei-campina-politistii-prins-criminalul-acuzat-si-a-ucis-iubita-1_5d908e9d892c0bb0c612e8e7/index.html?utm_source=newsletter&utm_campaign=Cine+sunt+poli%C5%A3i%C5%9Ftii+care+l-au+prins+pe+criminalul+acuzat+c%C4%83+%C5%9Fi-a+ucis+iubita+%2F+C%C3%A2t+ar+putea+costa+SUV-ul+electric+de+la+Dacia&utm_content=Newsletter-727100-20190929&utm_medium=email

De neacsum

11 comentarii la „Antrenamente”
  1. Nea Marine, stai linistit, am trecut eu pe 28 septembrie pe acelasi traseu, Caracal-Corabia, si era liniste, nici politisti la sensul giratoriu, nici masina de pompieri, nici autospeciala Armatei , parcarea din Cotmeana era goala si deasemenea la politia Deveselu nu era nici macar o masina..!
    PS. Mi-a placut in schimb asfaltul de pe acest traseu, turnat de curand si era aproape perfect; deci daca se vrea, se poate si la…olteni..!

  2. @Titi,
    Dar nici nu imi faceam probleme. In ceea ce priveste asfaltul, e normal sa fie bun, ca doar in zona circula masinile ui Paul Stanescu. La cate terenuri au in zona, nu m-ar mira safie si soseaua a Boierilor Stanescu.

  3. Milițienii ăștia(unii)
    nu generalizez,până nu se dau ei în spectacol nuse simt bine.
    Sunt sigur că nu el este cel care a pus mâna pe acest infractor,chiar și așa,trebuie să te dai în spectacol să te vadă soția,amanta,
    vecina etc?

    PS/Am avut mari probleme cu calculatorul,nu puteam sa mai postez.Până nu am dat cu „insecticid” nu s-a putut!!!

  4. Nu inteleg ca cautau politistii in sensul giratoriu !!!! Era o asa mare circulatie ca sensul aglomerat nu permitea masinilor de pompieri sa ajunga la timp sa stinga „incendiul programat” !!!

  5. O marcă postală devine funcțională dacă-i dai o limbă-n dos. Mai deunăzi, un om avea o suferință care îl adusese în stadiul de a apela la un toiag. Normal a mers la doctori. Un pacient acolo, ce altceva. Și l-au pus ăia pe el ditamai omul să facă radiografii, RMN și alte alea iar diagnosticul a fost cam pe lângă. Revoltat, ziarist fiind și-a exprimat public în media nemulțumirea lui față de actul medical. Nefiind un neica nimeni, „băieții” l-au auzit și i-au înlesnit o asistență medicală de înalt profesionalism și tehnică medicală de ultimă generație. Cert e că și-a recăpătat verticalitatea, a aruncat toiagul și și-a exprimat de astă dată mulțumirea tot în media. Dacă nu era ziarist și nu asculta de „băieți”, pacientul și-ar fi procurat sigur un toiag de lemn de corn. Morala e că trebuie să ști în viață cum să faci funcțională o marcă poștală. Mă duce Gândul să mă întreb cine-o fi acel om? Că om de rând nu e.

  6. Dupa lupte seculare care au durat cam doi ani si ceva, zecile de asociatii, comitete si comitzii ale rezervistilor au obtinut cu truda si sacrificii o victorie epocala: pensiie militare urmeaza a fi excluse de la impozitarea progresiva cf. unui amendament ap[robat in CD.Cei mai fericiti , incantati si extaziati au fost se pare cei cu pensii de 1000-2000-3000-4000 lei care erau speriati nevoie mare ca li se taie pensiile .Au fost chiar mult mai vocali si mai multumiti decat cei cu pensii de 8000-12000-15000 samd .Cei cu pensii mici le plangeau de mila celor cu pensii de peste 10.000 lei facand calcule peste calcule care mai de care mai matematice aratand ce „artimetica” stiu ei. Lasand un pic gluma la o parte cred ca s-au convins si cei mai optimisti rezervisti cu privire la intentiile adevarate ale sefilor asociatiilor, comitettelor si comitiilor care nu urmaresc altceva decat conservarea pensioarelor lor cu 5 cifre, sacrificand pentru aceste idealuri „marete „-izvorate din minti crete – zeci de mii de pensionari cu pensii mici si medii.Desigur, amendamentul cu pricina nu avea practic nici o sansa in plen , unde toti ar fi cerut sa fie exclusi de la impozitul progresiv si in final ar fi ramas doar mult prea oropsitul Bula sa fie impozitat. IATA DE CE SINGURA OPTIUNE PENTRU A FACE MACAR UN MINIMUM DE DREPTATE IN AMALGAMUL PENSIILOR MILITARE (unde unii au pensii fff modeste iar altii au pensii de 5 cifre-majoritatea NEMERITATE!) ESTE PARTICIPAREA MASIVA LA MITINGUL DIN 25 .10.2019- poate ultima sansa pe acest an si in perspectiva ! Indiferent de rezultatul motiunii de cenzura se impune PARTICIPAREA LA MITING!

  7. @Bazil,
    Deocamdata a fost aprobat amendamentul in Comisia de Aparare, a CD si atat. Nimieni si nimic nu imi garanteaza ca aceasta va fi varianta votata in plen, asa cum nimeni nu imigaranteaza ca se va vota cincinalul asta. acesta este un simplu subiect de campanie, si asa cum votul in comisia de aparare nu inseamna o mare victorie, nici adunarea de pe 25 nu inseamna mai mult decat o alta adunare din care singurul care va castiga va fi Dogaru.

  8. Se pare că libertatea de exprimare înseamnă pupat în cur sereisto- iohanisto-sorosist. Și dacă nu pupăm, blocăm site-ul?! Unii i-au bani să facă asta. Bani de la noi.

  9. A propos de unii care toooot făceau calcule cu pensiile militare. Ziceau că elucubrăm când nu ne încredeam în vorbe. Dacă vine un nou guvern, plin de nesătui, o să mai pupăm noi icoane, dacă nu ne taie ăștia din pensii. Votați fraților pe ăia care vă ia, nu vă dă. Exact ca porcul, când se satură varsă trocul, negândindu-se că peste o vreme îi e foame. Foamea înseamnă, în formă continuată, consecința a „muie psd”. Doresc chibiților austeritate totală spre satisfacția lor politică, veroasă și fără creier.

  10. De fapt, mă întreb, cine mai suntem noi pensionarii militari? Asociațiile astea zis ale noastre nu sunt decât niște foști șefi la proximitatea senilității, trăind încă în epoca când dădeau ordine și care cerșesc încă o stea pe cruce. Rău am ajuns. Vorbim ca muții surzilor. Asta facem. Tradiții militare, patriotism, apărarea patriei…Toate sunt desuetitudine. Istorie ștearsă cu hârtie igienică, încă, nici ziare nu mai sunt. Chiar așa de rău am ajuns? Realitatea demonstrează. O clipă de luciditate ne trebuie, altfel murim, fără onoruri, fără regrete, fără sens. „Deșteaptă-te române/ Din somnul cel de moarte…”

  11. Fratele tatei îmi povestea bătălia de la Oarba de Mureș. A fost o nebunie! Nemții, ungurii, italienii își revendică morții prin plaiurile noastre. Noi, nici pe ai noștri, în țarina străbună nu-i mai revendicăm statal. Poate niște patrioți, din banii lor. Istoria militară a neamului nostru, în mintea adolescentă a politicienilor noștri, e un vid. Vid murdar, năclăit fetid de aberații, de agresivitate și impotență. Un nihilism pervers, cumpărat, distrugător cu intenție. Asta e consecința abolirii stagiului militar obligatoriu, cum au țările așa zis „civilizate”, în fond, a face armata era o școală a tot, de la disciplinarea mentală până la dragostea mamei, o cultură a responsabilității, bază a politicului statal. Azi? Azi, ce? Valori europene! Brexitul englezesc e o palmă grea corupților neocolonialiști europeni. Valorile europene, lozincă aproape comunistă, înseamnă jaf, supunere, pierderea identității. Dictatură fără consens, o acceptare impusă. Restul sunt vorbe iar România de azi, fără economie, distrusă, fără accept de dezvoltare, fără acces la propriile resurse, fără viitor de altfel, demonstrează trădarea clasei politice, năimite pe bani grei, când încă truditorii, muncitorii, părăsesc propria țară, de sărăcie.

Comentariile sunt închise.