Coronavirusul

Așa cum era de așteptat, având în vedere ”politica” plină de ”înțelepciune” a guvernanților, lupta cu coronavirusul se adâncește, guvernul este din ce în ce mai disperat, mai lipsit de eficiență și mă tem că și mai inutil. Când ai dat drumul, ba chiar ai ajutat virusul să intre în țară, organizând zboruri pentru a aduce în țară FĂRĂ A ÎI TESTA ȘI FĂRĂ A SEPARA PE CEI BOLNAVI DE CEI SĂNĂTOȘI, cetățeni venind din țări cu epidemie, chiar din centrul epidemiei europene, după ce sute de mii, dacă nu milioane, de posibil infestați au intrat în țară, orice ai face acuma este aproape inutil, pentru că chiar dacă doar 10% din ei au fost infestați, aceștia lăsați liber, în posibilitatea de a contacta membrii familiei în acea ”izolare la domiciliu” au infectat cel puțin câte 3-4 persoane. Cum însă s-a constatat că foarte mulți din cei întorși nu au respectat nici măcar măsura de a rămâne acasă, în familie, este de așteptat ca numărul celor infestați de ei, care la rândul lor au infestat pe alții, să se multiplice necunoscut atât ca număr cât și ca suprafață, imposibil de verificat.
Autoizolarea celor care s-au întors, fără a fi testați, aruncarea lor în sânul familiei, printre oameni sănătoși, a dus la această infestare necontrolată. Ar fi trebuit să li se spună să stea separat de ceilalți membri ai familiei, să fie întrebați dacă au această posibilitate, iar dacă nu, să li se ofere condiții de izolare individuală. Izolarea ”în familie” a însemnat de fapt contaminarea familiei, chiar dacă a ”scăpat” statul român de sarcina carantinei. A fost una din cele mai mari greșeli (intenționale) ale guvernului, alături de continuarea aducerii românilor în țară și ne-testarea acestora. Aceste 3 elemente au dus la situația de acuma și nu suntem decât la oul piciorului epidemiei.
Iată deci că așa zisa măsură preventivă, prin ”autoizolare” a dat posibilitatea autorităților SĂ ASCUNDĂ DIMENSIUNILE INFESTĂRII, nu să împiedice infestarea. Iar acuma după săptămâni de circulație liberă a celor infestați, nimeni nu mai este în stare să controleze situația, nici măcar Dumnezeu. Doctorii, fie că au acordat asistență medicală unor bolnavi de coronavirus, fie unor bolnavi cu alte boli, s-au îmbolnăvit și ei tocmai din cauza faptului că virusații au umblat la liber iar virusul odată cu ei. Spitalele se închid, medicii demisionează sau se contaminează și intră în carantină pentru că guvernul condus se ambiții politice a luat măsuri total nerecomandate. Ne amăgim cu faptul că avem număr mic de infestați confirmați. Da, pentru că nu avem teste care să confirme, căci dacă s-ar testa la acest moment toți cetățenii, nu știu care ar fi rezultatul. Oricum, drama abia de acum încolo va urma. Din cauza lipsei testelor și proastelor ”protocoale” dar și ordinelor politice transmise către și de la directorii politizați de spitale sau DSP –uri, au fost ascunse sau neverificate cazuri de deces, nu numai în Suceava cea atât de lăudată de președintele Iohannis în campania electorală ci în cam toate zonele unde s-a înmulțit numărul de cazuri.
Armata
Armata a fost chemată să dea o mână de ajutor populației, poliției, medicilor, guvernului.
Cu ajutorul armatei au fost aduse în țară mii de tone de materiale necesare populație și spitalelor, materiale care fără intervenția armatei ar fi ajuns poate la alegerile din .. toamnă.
Armata a trecut la sprijinirea forțelor de ordine la granițe pentru verificarea intrărilor în țară.
Armata a trecut la producerea de izolete care în curând vor fi mai necesare decât măștile.
Armata a trecut la instalarea de spitale de campanie.
Armata a pus la dispoziția sistemului medical tot sprijinul material și uman disponibil fără a ține cont de riscuri.
Armata a pus la dispoziție- chiar dacă inutil și (după părerea cel puțin a mea) ilegal- militari care să întărească trupele ministrului de interne în stradă. Armata a fost solicitată să întărească spiritul organizatoric și gradul de competență al ministerului sănătății prin cooptarea generalului în rezervă dr. Ionel Paul Oprea în structura Ministerului Sănătății.
Armata a primit și alte sarcini prin care să suplinească și să coordoneze alte structuri și domenii medicale la care Ministerul nu mai face față. Este posibil ca încet-încet armata să fie implicată total în această luptă, atunci când politicul va constata că nu mai poate face nimic, dar îmi e teamă că va fi prea târziu, iar până la urmă totul se va sparge în capul ei, ca de fiecare dată, căci are mulți dușmani.
Ciobanii dau cu bâta
Unul dintre ei, căruia nu îi dau numele pentru că nu merită, face din țânțar armăsar și lovește în haina militară învinuind un general de lașitate pentru că ”nu a participat fizic” la ședințele Comitetului pentru situații de urgență județean. Știrea a apărut într-o fițuică clujeană și sunt convins că nu va dura mult până să facă ”deliciul” televiziunilor sau unor ziare care pun accent pe știrile de doi bani. Generalul care este învinuit că a dat bir cu fugiții este Comandantul Diviziei 4 I. ”Gemina”, care, aflat în concediul medical pentru o viroză, nu a fost prezent personal, dar și-a trimis locțiitorul la toate ședințele, deci armata a fost reprezentată acolo. Autorul articolului, cu un limbaj de birjar îl face pe general fricos, dar îl laudă excesiv pe locțiitorul acestuia, generalul Tonu care este un ” un om de toată isprava, operativ și instruit, muncitor și cu coloană.” Ei bine, având în vedere limbajul ordinar al autorului la adresa comandantului diviziei și laudele (exagerate?) la adresa locțiitorului său, eu îmi pun întrebarea dacă între autorul articolului și locțiitor nu este cumva o legătură cel puțin afectivă, dacă nu directă, pentru că e prea mare diferența de percepție. Nu se poate ca unul să fie Balaurul iar celălalt Făt Frumos. Sunt convins că ministrul apărării va analiza, cerceta, cântări cu subiectivitate înainte de a lua o decizie în acest caz, indiferent care va fi ea. Oricum nu e treaba măgarului, pe unde fac pișu oile, e o vorbă din popor, deci nici pe autorul articolului nu ar trebui să îl intereseze cine participă din partea armatei la ședințele comitetului pentru situații de urgență. Până una alta, imaginea armatei a fost oarecum mânjită de autorul acestui articol, iar eu dacă aș fi în locul comandantului Diviziei, nu l-aș lăsa netras la răspundere în fața legii.
UDMR –prietenul tradițional al armatei române Un alt prieten al armatei, aș putea spune tradițional, nu de la evenimentele din Târgu-Mureș, nu din 89, nu din 44, nici din August 1919, când au fost nevoiți să simtă la propriu opincă românească pe Parlamentul Maghiar ci cam de pe la Posada, este … iredentismul maghiar prin reprezentanții lor în structuri politice, sociale, paramilitare. UDMR-ul ca asociație naționalistă care nu ar avea ce căuta în Parlament, nefiind partid politic, face cum face și în plin război împotriva COVID19 se ocupă de atacuri pe la spate împotriva celor care luptă împotriva virusului. Când toată lumea caută rezolvarea problemelor socio-economico-medicale ale momentului, domnii din UDMR se ocupă de pensiile speciale în care ei includ și pensiile militare, deși aproape toată lumea se pare că a înțeles că pensiile militarilor nu sunt pensii speciale. Probabil stau mai prost cu limba română sau cu românii în general. În Senat a fost introdusă pe data de 17.12. 2019 un proiect pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Acest proiect urmărește eliminarea pensiilor speciale, iar la art 1341.3.i sunt cuprinși și militarii și polițiștii, cei care acuma se luptă cu iresponsabilii și efectele faptelor lor. Proiectul a primit avizul pozitiv al Consiliului legislativ pe data 05.03.2020 de și al Comisiei juridice a Senatului în 30.03.2020. Interesantă este și graba cu care se acționează de către comisiile Senatului având în vedere că pe data de 24.04 proiectul va fi aprobat tacit. Graba cu care se vrea impus acest proiect în condițiile în care cei vizați mai sus nu își mai văd capul de treabă și sunt ocupați cu salvarea vieților oamenilor, merită o cauză mai bună. Oare asta va fi răsplata față de militari după toate câte au făcut și vor face, din partea parlamentarilor UDMR, și nu numai, după ce criza va fi stăpânită iar ei vor rămâne în viață merci bine ? Un atac mai mișelesc și mai pervers față de armată nici că se putea organiza de către parlamentari.
Am spus eu că cei care vor avea de tras, după ce această luptă va sfârși, vor fi tot militarii, dar nu credeam că vor fi înjunghiați pe la spate chiar în timpul luptei. Bravi parlamentari, nu mai loviți în rezerva armatei. Generalul Ionel Paul Oprea este pensionar militar și uite că ați apelat la el. Poate veți mai avea nevoie și de alții. Mai ușor cu loviturile.
Și pentru cei care mă cred un pesimist sau negativist, iată de ce cred eu că vom mai avea mult de tras și suntem abia la începutul caznelor. Priviți cum se face dezinsecția în Turcia și cum în România:
http://www.clujarm.ro/conducere/glPop/Gl_Pop.htm
https://www.senat.ro/legis/lista.aspx#ListaDocumente
https://www.senat.ro/legis/PDF/2020/20L110FG.PDF
Cand dricarii conduc, mortul e de vina. Unii tac, pentru ca nu inteleg nimic. Altii tac, pentru ca inteleg prea multe.
Rahat cu perje asta e ce cinstea gradului de general!
@Găbițu.Hai măcar noi cei cu sånge kaki să nu dăm tot în noi!Sunt destui din exterior care o fac cu simț de răspundere.Buni, răi o parte din viață am mâncat din gamele alăturate!
@Gabitu,
Daca ai lucrat in armata si poate mai ai fosti colegi in zona, intereseaza-te.
Mortii sunt de vina ca dricarul lucreaza peste program. Dar cand dricul e o tara, ce geaca iti pui? Bineinteles, rosie, eventual reflectorizanta. Unii tac pentru ca nu inteleg, altii tac ca inteleg prea multe. Tacerea o fi ea de aur dar cand ascunde o durere peste poate, aceasta se acumuleaza si tot va da in clocot. Nici acum unii nu se trezesc, poporul sufera din greu, indura, se chinuie, isi face griji de ce e mai rau, viitorul ii pare spre negru, o restriste moderna cu Iphone. Lumea nu a evoluat deloc mental. Acelasi cinism ancestral, incrustat in gena animalica. Iresponsabil social, impotent in a tine fraul, tot cu gandul la alegeri. Pana si pe mortii de azi inca nu i-a sters din liste.
O fi fost bolnav omul,acum nu mai ai voie nici să te îmbolnăvești?
Mai lăsați și presa asta că prea face din țânțar armăsar!
Ați uitat când dădeau în noi că avem pensii nesimțite și dădeau exemple unul doi,când media era 3500 lei?
https://m.jurnalul.antena3.ro/stiri/politica/basescu-in-2010-nu-e-drama-ca-ne-pleaca-medicii-basescu-in-2020-daca-lichidati-medicii-lichidati-un-popor-intreg-840624.html
Chiar exista o recomandare in cazul in care ai o viroza respiratorie sa nu mergi la serviciu ,mai ales in situatia de acum cu coronavirusul ăsta . Va imaginați cum ar fi fost orivit acel comandant daca mergea la acea intalnire si îl apuca o tuse dinaia prelungită…cred ca in jurul lui s ar fi facut un mare gol…
Ãstuia trebuie sã-i uitàm şi numele.Tara asta nu duce lipsã de,,, ca el!!!
@Nicolae,
Nu trebuie uitat. Partea proasta este ca smecheru are dreptate si de cand nu mai e presedinte vede bine lucrurile. Le si spune bine, dar nu pentru ca l-ar interesa soarta romanilor sau s-a desteptat dupa ce nu mai e la Cotroceni, ci pentru ca urmareste voturile oamenilor care vor spune : ” IA UITE MA CE BINE LE ZICE BASE, ASTA OM , NU AILALTI, PE EL IL VOTEZ”
Era unul p-aici care, ceva vreme, argumenta ca la noi e bine pentru ca la altii e rau. Asa si Orban, zise ca uite ce morti au altii si uite cati la noi. Acest mod de gandire e specific prostilor sau daca vreti, unora care au fost yesmeni dintotdeauna. Cum poti sa spui ca mortii mai putini inseamna ca la noi e bine decat la altii? O ineptie de prim ministru specific imbecila. Cand moare un om, moare o lume, rupe o parte din noi, suntem mai saraci sufleteste iar golul lasat de cel dus e o rana greu de inchis. Astia ne sunt politicienii de azi, cruzi, rapaci, vanduti, ce mai, fara inima. Nu mai spun, inima de roman.
Demiterea prefectului de Suceava, demiterea lui Flutur! Urgent! Au nenorocit un judet! Conducere militara la spitale! Acum, ce tot o aburim? Gata cu nepotisme si favoruri politice! Joaca de-a moartea nu mai poate continua!
A inceput cenzura?
Si eu cand il vad la Tv, schimb imediat canalul cu telecomanda !
Ce e la Suceava intrece orice inchipuire! Si Flutur e bine merci! Alooo, nene Orbane, termin-o cu fusaraia politica! Demite-l!
„O femeie de 101 ani s-a vindecat de coronavirus
O femeie în vârstă de 101 ani a fost aplaudată de asistente și medici ieri, când a fost externată din Spitalul San Jorge de Huesca aflat în Biescas, nord-estul Spaniei. Aceasta a fost fotografiată în timp ce-și lua la revedere de la personalul spitalului.”
Nu mor caii cand vor cainii!
Domnule colonel,de acord cu d.voasră,dar tocmai de aceea trebuie uitat,că îi cunoaștem caracterul.Cine se mai uită în gura ăstuia,cum s-au uitat și acum 15 ani,e …..Dar mai bine mă abțin,nu vreau să jignesc.
Eu iert,dar nu uit!
@Titi.Eu fac invers,văd toată emisiunea și-l înjur continuu!
@MN.12.24.Adevărul suprem!
https://www.libertatea.ro/stiri/video-doi-medici-din-suceava-au-avut-curaj-sa-denunte-politizarea-inainte-de-dezastru-spitalul-asta-e-transformat-in-afacere-a-lui-flutur-a-lui-rimbu-si-altii-afacere-de-partid-2937716
Tragedia Sucevei, cetatea de scaun a lui Stefan, anume aleasa, e batjocura unei clici mafiote careia i se FLUTURa de orice. Domn Presedinte, coruptia ucide! urlai la #Colectiv, acum de ce nu-ti pui geaca rosie? Demite-i imediat si fa-le dosare penale! ACUM! Intreaba pe oricare cetatean al Sucevei si vei afla cine este Fluturasul tau drag. DNA-ul Tau iubit are treaba! Mor oameni din cauza Mafiei! Treziti-va! Altfel uraganul se va dezlantui!
Cenzura?
taman ce ziceam și eu… poate nu aici. Au scos armata la înaintare, ca să aibă pe cine da vina! iar nesimțiții care se bagă în treburile ARMATEI ROMÂNE fără să aibă habar, sunt din aceia care au învățat în armată doar să-și coase un nasture… prietenii știu de ce! I-am mai spus nui prieten că Bastilia a izbucnit tot din furie și foame! Nu suntem departe…
Johannis :.. Domnilor medici, vacrugam sa va întoarceți în spitale… Tara are nevoie de voi… O sa va dam bonus 500 euro la salariu….de parca nu au salarii destul de mari….
Pentru militari și polițiști au modificat legile și statutul ca sa i sancționeze mai ușor dacă refuza sa plece în misiune fără echipamente de protecție…
Oare este echitabil tratamentul???
Azi am fost la banca. Dincolo de ghiseu, cineva cu fata mascata. S-a uitat la mine fara sa spuna nimic. Am scos cardul l-am pus pe tavita si am ridicat mainile in sus. Apoi mi-am revenit, nu eu eram casierul. Si atunci am realizat ca totusi hotul era de partea cealalta a ghiseului si asa a fost mereu, numai ca nu purta masca.
@Pompiliu,
De unde le da Iohannis 500 euro? Din salariile si pensiile noastre la care vor umbla. De ce nu le dau si la politisti si militari? Dar intrebarea este, DE CE LE DA? s-AU PLANS EI CA NU AU BANI? Nu de bani au nevoie… ci de altceva, ce Iohannis nu le poate da…
Fără să fiu pătimaș, fiind și absolvent la același L.M. și cunoscând multe despre Virgil Pop, afirm cu toată responsabilitatea că și- a primit răsplata cuvenită. Prea arogant, prea dur, prea cultivat de politicieni și nu numai… A venit în București la Gardă sprijinit politic, a fost umflat cu pompa și a fost debarcat tot de politic. Că a fost monitorizat și prins cu pantalonii in vine, e la fel de adevărat… Așa că nu mă raliez ideii că s- a lovit în Armată, cu riscul de a supăra adminul…
@Nicu,
In armata se loveste cu fiecare caz de genul asta care apare in presa. Asa cum pentru un jurist militar cu pensia de 32400 lei s-a spus ca armata are pensii nesimtite, la fel si pentru un caz ca acesta se va spune ca armata e fricoasa, lasa, etc. Ce este si mai grav este ca indiferent de calitatile sau defectele lui mai mult sau mai putin lumesti, din informatiile mele, articolul a fost nu cauza ci ocazia,se pare comandata, pentru inlocuirea sa. Deja azi s-a facut transferul de .. comanda, Pop a fost schimbat, in locul lui a fost numit Blaiu, care pe 26 predase comanda SMFT-ului lui Berdila. Culmea este că despre ajungerea lui Blaiu la Cluj se vorbea de cel putn o luna. Aci e buba. Ne spalam rufele, orgoliile si interesele in public cu ajutorul unor secaturi care scriu articole la comanda, fie ea politica sau militara Secatrui care apoi se lauda in privat cum au dat ele jos un general cu un articol de doi bani plin de jigniri si mizerii pe care nici hartia nu le mai suporta.
@Nicu,
Uite, tocmai am vazut la tv cum militarii din Galati i-au luat apărarea și au dat flori asistentei de la un spital de boli infectioase din localitate, care fusese haituita de colegii de bloc pentru simplul motiv ca lucra la infectioase si … avea ”relatii ” cu COVID. Gestul militarilor este demn de lauda, este un gest mic, care insa inseamna enorm pentru femeia aceea. Deci putem face gesturi frumoase, sa aparam un civil atacat pe nedrept de semenii lui, dar ne atacam si calcam in picioari proprii semeni. Ce blestem ne ia mintile ? Nu la tine ma refer ci la cel care a aranjat caderea lui Pop, indiferent cine e el, pentru ca e clar ca a fost pascut.
Personalul medical infectat cu coronavirus Covid-19, de la Spitalul militar din București, nu s a infectat de la vreun bolnav din spital, pentru ca au fost testați bolnavii și nu au virusul…
S au infectat între ei probabil când au stat la cafele sau la fumat… Unde nu au mai respectat regulile de protecție și distanta….
https://evz.ro/ministrul-ciuca-da-iama-in-generali-schimbare-la-conducerea-diviziei-4-gemina.html
cel mai corect ar fi emiterea unei leg cu articol unic prin care să se stipuleze că pensiile speciale nu pot fi mai mari decăt un cuantum stabilit,(6000) pentru a fi în acord și cu deciziile CCR, care in. numeroase decizii a spus că este constituțional ca legiuitorul să instituie un cuantum maxim al pensiilor necontributive
@ Gabițu.Bine că nu ai drept de propunere legislativă și drept de veto.Mă omorâți cu cifrele astea fixe.Dacă maxim 6000 are generalul atunci ajutantul cât o să aibe 1500?Sper ca nu ai pretenția să aibe tot 6000!Bun ,îți dă 6000 cât ai cerut peste două luni inflația devine 300-400%,ce faci,o să urli iar că vrei actualizare cu inflația?Aveți unii niște propuneri de rămâi crăcănat!
Gata! Hai un pic de relaxare. Delectati-va pe acest site. Si as mai pomeni de „7 izvoare din Bucegi”.
https://www.departamentulalphacarpatica.ro/apa-dacilor-un-lux-apreciat-din-franta-pana-in-china/
„Structurile asociative reprezentative ale rezerviștilor din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Națională, ancorate permanent în realitatea cotidiană a societății românești, sunt preocupate de evoluția răspândirii noului coronavirus.
În aceste circumstanțe, dorim să vă asigurăm pe dumneavoastră și întreaga opinie publică de susținerea noastră deplină pentru măsurile adoptate și efortul depus, până în prezent, de autoritățile abilitate de la nivel central și local.
În același timp ne manifestăm disponibilitatea ca, atât prin capacitatea organizatorică a structurilor centrale și teritoriale, cât și individual, prin membrii tuturor asociațiilor noastre (cu un efectiv de peste 100.000 de cadre militare în rezervă), să sprijinim în forme și modalități adecvate, în principal de tip voluntariat, autoritățile de la nivel central și local în soluționarea unor probleme administrative și de altă natură, ce pot fi convenite de comun acord.
Cu încrederea că demersul se înscrie în efortul general al autorităților Statului Român, structurile asociative reprezentative ale rezerviștilor din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională își reafirmă necondiționat loialitatea lor față de țară și compasiunea pentru greutățile prin care trec Românii. PATRIE, ONOARE, DEMNITATE!’ transmite Președintele în exercițiu al Forumului și al Structurilor Asociative Reprezentative ale Rezerviștilor din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională (Părți la Acordul-Cadru), Președintele Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, General-locotenent(r.) Neculai BĂHNĂREANU.”
[…] Coronavirusul, armata, fițuica și parlamentarii […]
https://m.jurnalul.antena3.ro/stiri/externe/cum-sunt-monitorizati-chinezii-prin-telefon-840730.html
Armata s-a dovedit a fi unul dintre stalpii solizi ai societatii romanesti de ieri si de azi.Inainte de 89-90 era intalnita atat pe campurile de aplicatii , de pregatire pentru lupta cat si pe santierele importante ale patriei, la metrou, la transfagarasan, la Casa Poporului, in mine, la constructii de cai ferate , drumuri si poduri , hidrocentrale, inundatii, cutremure samd. Dupa 90 armata romana a fost trimisa in diferite teatre de operatiuni, la inundatii , in zone fierbinti generate de viscole siberiene etc. Acum, in momente grele e utilizata din plin la toate, la transport de materiale sanitare de la zeci de mii de km departare samd. Se umbla acum la impozitarea progresiva. Desigur, multi spun ca nu e drept sa impozitezi pensiile militare care nu sunt speciale ci ocupationale si e pe undeva corect . Iata ce spune insa un deputat „Noi propunem impozitarea cu 90% să fie aplicată pentru toată lumea, dar de la un anumit plafon. Inclusiv pentru polițiști și militari. Trebuie incluși și ei pentru că există militari care au pensii speciale de 20.000 de lei. E normal ca toată lumea să fie impozitată. E ciudat că PNL a exceptat aceste categorii, pentru că pensiile mari apar la pensiile cumulative, la foștii securiști. USR, UDMR, PSD reprezintă deja o majoritate lejeră, fiecare vorbește de impozitare serioasă 90% și dacă ajung la un consens, atunci totul e ok. În acel moment, PNL reprezintă o pondere mai mică. Peste 7.000 de lei, de ce să nu impozitezi?”De aceea , impozitarea a tot ce este peste 7000 lei cred ca este si corecta si oportuna(in trepte nu cu 90% care e o aberatie).Si cu ocazia asta , dati drumul la actualizarea adevarata sa eliminati macar partiale nedreptatile si discriminarile actuale cand unul are 3000 lei iar altul 30.000 lei!
La ce sa ne asteptam!
https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-23777975-simulari-coronavirus-varful-pandemiei-decese-infectari.htm?pbox
Sunt statistici si internationale. http://91-divoc.com/pages/covid-visualization/
https://m.youtube.com/watch?feature=youtu.be&fbclid=IwAR0uomWWh0hj7MU4wSfz0OEz4E05z6R9cV3e4MIS6a63lODmRywAeuAetds&v=WBJaZN6fnDM
Singurul virus legal în colonia de sclavi lași trepanati TV celebra Romanistan a mai rămas :”corno-ravirusul ?
@Gabitu. Propunerea dvs. cu plafonul maximal de 6000 sa zicem ,nu e buna din nici un pdv. Poate ar fi mai buna o plafonare pe grade si functii, sa zicem pt grad de maior si functie de maior, gr maior si f de ltcol……La impozitarea progresiva , unul care acum are 7500 lei plateste impozit de 550 lei, ia net 6950 lei .Daca se introduce impozit progresiv de 30% peste 7000 lei , mai plateste in plus 30% din 500 lei, deci 150 lei, deci netul va fi de 6800 lei-decent totusi ! La 10000 lei brut de acum , plateste impozit 800 lei acum, deci ramane cu 9200 lei net. Cu impozit progresiv de 30% peste 7000 lei, impozitui va fi de 500+ 300+900=1700 lei. Ramane cu 8300 net = f decent.Calculati la 15000 lei apoi 20000 lei ……. Nu cred ca aceste cazuri se pot plange . Si apoi, sa stam drept si sa judecam tot drept, din cca 180.000 pensionari din snaops , cam 30.000 au peste 6000 lei (posibil 25.000 peste 7000 lei) iar cca 10.000 au peste 10.000 lei! Deci, cam 35000-40.000 ar putea fi taxati suplimentar, insa vedeti cam cu ce cifre lucram la ei si cu cat raman in mana. Iar 140.000 -145.000 au pensii mult mai mici, unele cam indecent de mici. Plus nedreptati si discriminari cu duiumul! Ce e mai corect atunci, in spirit de camaraderie? Sa lasam lucrurile cum sunt in prezent si sa sacrificam aproape 150.000 rezervisti cu pensii inghetate bocna pe n+1 ani ori sa introducem impozitul progresiv in grila aratata(care este in vederea mai multor factori de decizie) si sa se treaca rapid la actualizare ca sa mai castige un pic macar si cei cu pensii inghetate de-a valma?