
Astăzi sărbătorim Înălțarea și Ziua Eroilor, sau mai bine spus comemorăm EROII NEAMULUI. Astăzi nu avem voie să fim supărați, deși comemorăm trecerea în neființă a celor care ne-au născut ca neam nu avem voie să muncim, trebuie să ne dedicăm ziua liniștii și bucuriei sufletești. Amen !
Ca atare, mă voi mărgini la a prezenta două documente apărute recent, care privesc pensionarii, sau mai precis veteranii militari de ieri și de azi.
Primul document este mult așteptata și modificata metodologie de aplicare a legii 168, care acordă unele privilegii unor veterani din teatrele de operații. Nu intru în amănunte, vreau să rămân în spiritul zilei, dar voi reveni.
Al doilea document este o OUG anunțată de ministrul Nicolae Ciucă, privind modificarea Legii 49/1991 privind indemnizații și sporuri ce se acordă invalizilor, veteranilor de război și văduvelor acestora. Cum nu am găsit încă documentul publicat oficial, voi cita din postarea ministrului:
” În ședința de Guvern de astăzi am discutat și adoptat o ordonanță de urgență prin care, lunar, li se acordă invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război o indemnizație de gratitudine, neimpozabilă, în valoare de 2.690 lei. Aceasta se va adăuga la indemnizația de care beneficiau până acum.Ne exprimăm, astfel, recunoștința, respectul și admirația față de cei care și-au pus viața în slujba țării, venind cu o reparație morală și materială care să contribuie la asigurarea unui venit suplimentar pentru un număr de 2.521 de beneficiari ai acestui drept.Avem o țară pentru că milioane de români nu au stat la adăpost și și-au apărat Patria, poporul și valorile naționale cu arma în mână. Au căzut la datorie, dar au rămas vii în amintirea unei întregi națiuni.Punem eroii înaintea noastră și Țara înaintea tuturor! ”
Aici voi comenta scurt, spunând că politic sau nepolitic, este un gest care trebuia făcut de muuuult timp, odată pentru a elimina una din discriminările L168, care acorda indemnizații numai ”veteranilor NATO” și a doua oară pentru a face un trai mai decent dar nu suficient de decent celor care au suferit în tranșeele Războiului, nu în plajele din Tampa, cum voiau specialiștii și liderii din MApN.
Mă opresc aici.
HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT!
VEȘNICĂ RECUNOȘTINȚĂ EROILOR NEAMULUI!
ADEVARAT S-A INALTAT !
Incercati sa deschideti linkul de mai jos unde gasiti un alt link cu toti Eroii neamului Romanesc pieriti in lupte incepand cu anul 1877:
https://www.mapn.ro/cpresa/17025_manifestari-dedicate-zilei-eroilor
ADEVARAT S-A ÎNALTAT!
Aşa este! Pentru EROII patriei,care au luptat pentru ţara şi popor sã purtam VESNICA RECUNOSTINTA şi sa ne amintim de ei mãcar odata în an,în aceastã zi Sfînta pentru întreaga crestinatate.AMIN!
Adevărat s-a înălțat! Iar d-ul Ciucă să trăiască să mai dea!
ADEVĂRAT S-A ÎNĂLȚĂTAT!
1. Se înmulțesc eroii din teatre, lucru previzibil, de altfel. Să vedem cât o să se umfle balonul până se sparge.
2. Inițiativă și intenție bună (până la apariția unui act oficial rămâne doar o declarație de intenție), suma depășind cu puțin valoarea coșului minim de consum lunar, calculat pentru o singură persoană, care în 2020 era de 2600 ron. Sper doar să să se treacă de la intenție la fapte, cât de repede; de fapt, cu acești veterani și urmași ar fi trebuit să se înceapă.
Recunoștință și respect profund eroilor neamului românesc!
https://www.youtube.com/watch?v=yUgIyYlMqII
Eroii nostri, uitatii nostri. Sa ni-i amintim cat mai putem, pentru ca cei de dupa noi nu vor mai intelege sensul cuvintelor „erou al neamului”.
@Titi Acest cantec pe care il interpretează,
Tudor Gheorghe,cu vocea lui inegalabila și inconfundabilă,trezeste în fiecare dintre noi sentimente de nedescris în cuvinte,eventual poate sa-ti umple ochii de lacrimi,mai ales daca esti departe de Patria ta.Cititi si comentariile si va convingeti.
Ce nu știe Johannis că el e președinte în țara eroilor noștri. Nu l-am văzut a comemora ceva. Nici nu are de ce. Dimpotrivă.
@Gigi, cf.Dex, EROU:
„2 Persoană care se remarcă prin vitejie sau prin fapte extraordinare de arme Si: brav, curajos, invincibil, viteaz.
3 Soldat care a murit vitejește în luptă.
4 Persoană demnă de a fi glorificată și stimată datorită calităților sale excepționale, a devotamentului său pentru o cauză. ”
Plang pentru cei cazuti la datorie dar in acelasi timp ma bucur pentru cei care s-au intors in VIATA de pe front, asa cum a fost , de exemplu, Bunicul meu revenit acasa dupa 5 ani, din Budapesta ocupata in 1919 de Armata Romana , sau Tatal meu care a venit pe jos din M-tii Tatra in 1945, sau Bunicul din partea sotiei, revenit acasa in 1945 fara un picior..!
Bine ar fi daca vom avea NUMAI acest gen de EROI !
Bine zici Titi. Am patru veterani, bunicii eroi la Mărăști, Oituz și Mărașești, fratele tatei, erou la Don și până-n Tatra și tata, erou la Oarba de Mureș și forțarea Tisei. Toți au supraviețuit, cu bunul Dumnezeu, și mi-au povestit, copil, grozăviile de pe front. Azi i-am pomenit în cimitir, le-am dat cu câte o lumânare lumina de recunoștință că trăim în țara lor, lăsată nouă. Mi-e dor când mă strângeau la piept și miroseau a bărbați.
Azi, „eroii” sunt trotinetiștii și bicicliștii. Ei salvează planeta!
Îi mai punem la socoteală și pe ăi de-și salvează părintele 1 și 2 și bunicuții?
Ați auzit și de noul (dar nu chiar așa de nou) curent antinatalist care începe să prindă în rândul tinerilor dornici și ei, tot să salveve planeta?
Și tot azi (adică ieri), o tembeleziune, aproape că prezenta ca pe ceva glorificabil, un interlop care avea nu știu câți urmăritori pe nu știu ce canal de social-media. Iar mai de mult, altă tembeliziune, prezenta la rubrica „eroul zilei” o fată minoră care de asemenea, a reușit să strângă nu știu câți urmăritori, imitând nu știu ce profesor de la școala unde învăța?
Cinism, ură și prostie! Discriminare cu abjecție. Auzi la guvernanți! „Decrețeii!” Ei sunt de vină că nu au ăștia bani de pensii…