Alt cheff, același meniu

Categoria Despre Armata


Conform comunicatului postat pe site-ul MapN, marți, 14 12. Ora 14.30, la sediul MapN a avut loc o întâlnire între noul ministru al apărării și câțiva reprezentanți ai unor structuri asociative ale rezerviștilor din MapN. Iată comunicatul:

”Comunicat Nr. 358 14.12.2021

Întâlnire a ministrului apărării naționale cu reprezentanți ai militarilor în rezervă și retragere

Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, s-a întâlnit marți, 14 decembrie, la sediul MApN, cu reprezentanți ai conducerii unor structuri asociative ale personalului militar în rezervă și în retragere.

La întâlnire au fost prezenți șefi ai unor structuri centrale ale MApN, cu responsabilități și atribuții în domeniul problematicilor propuse spre analiză.

În cadrul întâlnirii, au fost trecute în revistă principalele subiecte aflate în sfera preocupărilor structurilor asociative ale militarilor în rezervă și în retragere, fiind analizate o serie de soluții posibile față de problemele ridicate.

Aceste soluții, de natură legislativă și procedurală, urmează să fie detaliate în perioada următoare, printr-un proces de consultare și colaborare între structurile de specialitate ale MApN și cele ale militarilor rezerviști, care se va desfășura într-un cadru instituțional.

„Deși mă aflu la începutul mandatului de ministru, problemele cu care se confruntă rezerva armatei îmi sunt cunoscute, din activitatea politică anterioară, în special cea de senator. Asigurându-vă de tot respectul meu pentru militari, vreau să vă informez că unul dintre principiile de bază ale mandatului pe care mi l-am asumat la conducerea MApN este legat de calitatea vieții militarilor și a familiilor acestora, atât a celor în activitate, cât și a celor aflați în rezervă sau în retragere. Vă asigur că vă puteți baza pe buna noastră credință, a mea și a echipei de conducere a instituției. Vom căuta, împreună cu dumneavoastră, soluții pragmatice și realiste pentru problemele pe care le întâmpinați”, a declarat ministrul Dîncu în cadrul întâlnirii.

Biroul presă”

Un alt  comunicat laconic, care nu spune aproape nimic, de fapt chiar nimic în afară de faptul că domnul ministru s-a întâlnit cu cineva fără nume, fără identitate, fără grad, fără funcție. Să fie vorba de lipsă de respect față de participanți, sau doar o nouă strategie de comunicare conform căreia, ”nu spunem nimic până nu avem ce spune”?? Dacă ar fi varianta 2, ar putea fi bine, dar ar putea fi și rău, pentru că așa cum decurg lucrurile, e posibil să nu primim niciodată nicio informație, pentru  că sunt slabe șanse să apară știri îmbucurătoare pentru pensionarii militari. Pentru unii pensionari, trecuți sau viitori,  poate pe ici pe colo să mai fie câte o veste, dar pentru militari ca entitate, eu nu prea cred, cu toate că astrele par să fie aliniate .. ”regulamentar”, adică un militar prim ministru, un tip cerebral, bun analist și cu influență în propriul partid și nu numai, ministru la Apărare,  un ministru de finanțe mai puțin pornit împotriva militarilor și o majoritate parlamentară zdrobitoare. Dacă toți acești factori ar lua azimutul așteptat de militari, am sparge avioane, mai ales pe cele nou contractate de la norvegieni care nici nu se știe dacă și când vor zbura sau dacă se vor mai întoarce la locul de decolare. Numai că după cum se pare, direcția de deplasare este din nou necunoscută, confuză și îmbârligată, precum căile Domnului.

Și spun asta pentru că două informații ne arată că armata din nou este codașă la împărțirea darurilor. Ministrul Budăi ne spune că pensiile contributive vor fi indexate cu 10 % începând cu 2022. Tot de la el aflăm că pensionarii civili care au pensii sub 1600 de lei vor primi în ianuarei 2022 un plus de 1200 de lei pentru a face față prețurilor la energie.

Eu nu știu cum a reușit guvernul ăsta să facă prețurile la energie să crească numai la civili, nu și la militari. Un specialist militar din DRPCVP ne spunea că nu se dau indexările la militari pentru că au crescut prețurile la energie, iar ministrul muncii ne spune că numai pensiile civile vor fi indexate cu 10 % și numai pensionarii civili vor primi 1200 la pensie. Militarii vor primi 50%, adică ciuciu.

Ministrul Dîncu ne anunță și posturile tv preiau faptul că pensiile militare vor fi indexate cu 2,8 % adică trebuie să sărim în sus de bucurie că ne mai acordă 0,2 % la indexare peste cât prevedea legea, DAR NUMAI DACĂ VOR FI BANI LA BUGET. Pentru militari prețurile au explodat  doar cu 2,8% iar conducerea ministerului crede că asta este ok. Interesant mod de a înțelege și rezolva problemele. Oare inflația știe că se dau bani doar dacă sunt bani la buget? Dacă știe, de ce nu stă pe loc?Dacă nu știe și merge înainte, cei care trebuie să dea indexarea știu că prețurile cresc la fel pentru toți ? În definitiv cine e responsabil de cresterea preturilor și buget ? Același guvern care spune că acordă indexarea doar dacă are bani și care vrea să plângem pe umerii lui, noi cei beliți.

Din aceleași surse aflăm că pensiile militare sub 2500 lei vor crește cu 10% dar tot NUMAI DACĂ VOR FI BANI LA BUGET.

Dacă avem în vedere faptul că în 2021 indexarea nu s-a acordat din lipsă de bani la buget, că din septembrie auzim numai vești privind lipsa de fonduri pentru plata salariilor și pensiilor la nivelul anului 2021, concluzia este că unii vând blana ursului din pădure. Dar presa urlă că vor crește pensiile ”nesimțiților” adică ale militarilor.

Deci ministrul Dîncu a început bine, face promisiuni frumoase, alături de gargara binecunoscută privind căutarea unor „Soluţii pragmatice şi realiste”. Se vor găsi aceste soluții, când se vor găsi și capii afacerii cu motorina de la Kogălniceanu sau Alexandra din Caracal.  M-au impresionat profund cele spuse de domnul ministru: ” vă puteți baza pe buna noastră credință, a mea și a echipei de conducere a instituției”. Ptiu drace!Domnul ministru e nou pe aici, căci domnia sa nu știe că tocmai buna credință a echipei de conducere a instituției este cea care a pus umărul la apariția și implementarea OUG 57, OUG 59, OUG 114, plx 199, Proiectul Statutului Cadrelor militare, documente care au ucis și vor ucide tot ce înseamnă respect față de armată, militari, în special rezerviști.

Ne mai spune domnul ministru în comunicat, că ”Deși mă aflu la începutul mandatului de ministru, problemele cu care se confruntă rezerva armatei îmi sunt cunoscute, din activitatea politică anterioară”. Apăi domnule dragă, acu câteva zile spuneați la Cluj că sunteți surprins, că  nu știați câte nedreptăți s-au făcut militarilor, erați siderat. Acuma însă deja ați ajuns expert și vă sunt cunoscute problemele încă de acum 2000 de ani? Nici Nostradamuls nu ar fi putut fi mai de neînțeles. Altă masă, alt meniu nu ? Partea proastă e că nu toți digeră genul ăsta de declarații, mai ales după ce au înghițit astfel de meniuri de ani de zile. Nimic nou sub soare, decât numele bucătarului, căci rețeta e aceeași.

Sper să nu citească și Iliescu comunicatul, căci va cere drepturile de autor. Și ca o culme a ipocriziei, și cei prezenți la întâlnire din echipa aia a instituției, se comportau de parcă și ei erau la fel de preocupați de ”calitatea vieții personalului”. De fapt chiar depuneau eforturi pentru asigurarea unei calități, dar  proaste, a vieții militarilor, mai ales a celor în rezervă și în retragere. Acești oameni de echipă sunt cei care i-au însoțit pe toți miniștrii ultimilor 10 ani la astfel de activități și au dat asigurări că vor schimba situația. S -a schimbat ceva de 10 ani ? Doar miniștrii.

Până și Nero al meu a lăcrimat când i-am citit că ” în cadrul întâlnirii, au fost trecute în revistă principalele subiecte aflate în sfera preocupărilor structurilor asociative ale militarilor în rezervă și în retragere, fiind analizate o serie de soluții posibile față de problemele ridicate.” A zis că nu a mai auzit asta de câteva luni.

Și se mai spune în comunicat: ”

Aceste soluții, de natură legislativă și procedurală, urmează să fie detaliate în perioada următoare, printr-un proces de consultare și colaborare între structurile de specialitate ale MApN și cele ale militarilor rezerviști, care se va desfășura într-un cadru instituțional.”

Într-un limbaj mai puțin elevat, asta înseamnă că se va constitui un nou grup de lucru format din specialiștii ministerului, aceiași care ne-au adus în situația de a ne milogii pentru respectarea drepturilor și reprezentanți ai rezerviștilor, aceiași care – în cea mai mare parte- au mimat apărarea intereselor rezerviștilor.

Ca să înțelegem mai bine ce am avut și ce am câștigat, iată cum se încheia comunicatul 236 al MapN,  din 18.11.2019, după întâlnirea proaspătului ministru de atunci Ciucă, cu reprezentanții rezerviștilor: Discuțiile vor continua marți, 19 noiembrie, între specialiștii MApN și cei ai structurilor mediului asociativ, într-un grup de lucru, al cărui obiectiv este elaborarea unui proiect de Ordonanță de Urgență care să elimine inechitățile în procesul de calcul al pensiilor militare de stat.”

Atunci proiectul s-a concretizat scriptic, dar apoi a fost abandonat de către specialiștii, echipa ministrului, aceeași echipă care acuma ne încredințează de buna credință.

Să vă spun un secret domnule ministru: știm cum se manifestă buna credință a echipei dumneavoastră. Dezbaterile la PLX 199 și Statutul cadrelor militare dar și contribuția acestora la modificările făcute Legii 223 ne-au convins. Dumneavoastră încă nu.

Despre participanți și subiectele discutate, data aviatoare.

https://www.mapn.ro/cpresa/17213_intalnire-a-ministrului-apararii-na%C8%9Bionale-cu-reprezentan%C8%9Bi-ai-militarilor-in-rezerva-%C8%99i-retragere

http://mmuncii.ro/j33/images/Documente/MMPS/Transparenta_decizionala/Ordin_aprob_Procedura_actualiz_COR_22112021.pdf

http://mmuncii.ro/j33/images/Documente/MMPS/Transparenta_decizionala/OUG_Cod_muncii_semnat_electronica_2020.pdf

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

13 Raspunsuri la Alt cheff, același meniu

  1. Nicolae

    Cu respect dle. Neacșu. Părerea mea personala este următoarea, în mediul politic și în societatea civilă s a inoculat, cu ajutorul media că toți militarii, ANP sti și funcționarii publici (polițiști) au pensii foarte, foarte mari, DAR NUMAI OFIȚERII CU VECHIME COMPLETĂ AU ÎNTR-ADEVĂR PENSII DE LA 8000 LEI ÎN SUS, AUCI MA REFER LA OFIȚERII MAPN. OFITERII DUN CELELALTE STRUCTURI DEPĂȘESC 10000 LEI. ȘI SUBOFIȚERII CU ESCEPTIA CELOR DIN MAPN DEPĂȘESC 5000 LEI.

    ȘI ATUNCI PENTRU CINE SĂ MAI ACORDE MĂRIRI, ACTUALIZĂRI? PENTRU SUBIFITERII ȘI SGP II DIN MAPN, NICIODATĂ. PENTRU MILITARII PENSIONAȚI ÎNAINTE DE 2017, NU AS CREDE…..

  2. geofreeland

    De unde se pare că pensionarii militari nu au drepturi ca civilii, ei nu sunt afectați de prețuri, de nevoi, de criză în general, dar se merge pe ideea că sunt căliți și se pot hrăni cu prana hindusă servită din gamelă…

  3. Ifrim

    Niște nemernici,binecunoscuta limbă de lemn!

  4. Eugen C

    Aseară Budai ne-a băgat din nou în oala „pensiilor speciale” trecând cu multa ușurință de pensiile magistraților, făcând referire la militari și CPS – citez „este treaba lor”.
    Nu mă uit în curtea vecinului, dar pensiile magistraților, a diplomaților, grefierilor, etc nu este în curtea lui Budai? Pentru ei indexarea este de 10% iar pentru „codașii clasamentului” daca se mai găsește cate ceva pe fundul sacului.
    In legătură cu onorabilul sociolog si filozof își începe și el activitatea la fel ca „ciuca” cu o adunare si probabil cu un plan pe 6 luni.
    Am mai spus și pe alte site NU ministrul este cel care ne „ne vrea binele” ci proprii colegi din activitate care probabil își pun și ne pun întrebări de genul: „Ce am făcut noi la viața noastră de cătane sa avem pretenții de actualizare, ca sa ne crească pensia mare?”
    Cu reprezentanți ca: Balu, gl. Hapau, Jianu, Spiridonescu, Rosu, Cipu si Spanu nominalizați ca participanți din partea ministerului, nu se vor actualiza niciodată pensiile. Ei nu au trecut prin toate canoanele vieții de militar de la cdt. plt in centrele de instrucție, trageri reale cu reactive, pana la lansarea din carlinga si marea de gradul 7, etc. Ei nu au cum sa cunoască viața de militar pentru ca nu au făcut altceva decât state de plata, au învârtit 2 hârtii, si-au luat sporul de „stampila” si … … …
    Apoi si cei care ne-au reprezentat – mai bine stăteau acasă ca rezultatul era același.

  5. Cei care au fost militari, politisti, sri-sti tresa sa se obisniasca cu privatiunile impuse de politicienii haiduci si in rezerva in detrimentul pensionarilor civili si magistrati!!!!

  6. Ne duce cu presu și de data asta,parca am fi ultimii oameni care să stea la pomana guvernanților.Sunt dezamăgit de modul în care ne tratează parcă cu sictir folosind aceleași argumente.

  7. La mulți ani! Că de noi nu-i pasă nici noului prim-sinistru! Vrăjeli….
    Cadou: Jocuri de cuvinte – colindă
    https://nituconstantin.wordpress.com/2021/12/07/jocuri-de-cuvinte-colinda-2/

  8. Iancu Alexandru

    Eu am citit proiectul OUG pus in dezbatere publica de MF ieri, pe 15.12. Il puteti gasi pe site-ul MF la Proiecte Legislative. Pe scurt, NU se indexeaza pensiile militare, se introduce CASS pentru pensiile care depasesc 4000 de lei, pentru suma ce depaseste cuantumul respectiv doar, adica acele pensii SCAD IN REALITATE, nu raman inghetate ca celelalte, vestile sunt proaste si pentru activi, norma de hrana si de echipare raman inghetate, ca si salariile acestora. Se amana pentru al 12-lea an plata ajutoarelor, si ca sa fie bataia de joc completa – desi le-am atras atentia in 2020 in ianuarie cand am fost in audienta – , au copiat efectiv din OUG data ultima oara pentru ajutoare, fix aceleasi cuvinte si subpuncte, a si b, unde la b se prevede ca celor in activitate la care survine decesul primesc aceste ajutoare de trecere in rezerva ! Total FALS, in conditiile in care L 153 / 2017 privind salarizarea a abrogat L 284 / 2010 care acorda aceste ajutoare, deci la ora asta NU MAI EXISTA ACEST DREPT pentru cei care ies azi la pensie din armata romana ! E fff lunga OUG, si e bine sa asteptam totusi sedinta de guvern si publicarea in M Of ca sa stim care e situatia reala pentru 2022…

  9. Nicolae

    Pentru cei care știu să citească,
    Domnule , este atât de fina fraza încât am să o trec la glumita…..doar nu te citesc preșcolari, doar dacă nu ești un bunic haios

  10. Trofin

    Da d-l Neacșu , se citește coerent , este un document scris în Limba Română dar nu tot ce se scrie în această limbă este benefic românilor care o cunosc și o vorbesc.

  11. Guvernul lui Mos Grila, conform traditiei din ultima perioada, a bagat din nou in glaciatiune indexarea pensiilor militare umilind inca data toti rezervistii!!! Motivele politrucilor sunt aceleasi ca de pe timpul lui Olguta Vasilescu: inlaturarea inechitatilor, solidaritate cei cu pensii mici, deficit bugetar si austeritate ca pe timpul lui Boc!!!! Incalcarea legii privind indexarea prin discriminarea rezervistilor ar impune ca organizatiile reprezentative sa solicite avocatului poporului sa sesize CCR cu privire la aceasta masura anticonstitutionala, inclusiv si cu plata CASS-ului!!! Din pacate nimeni nu va face nimic si situatia se va repeta din nou ca si anul trecut!!! Inseamna ca atat rezervistii cat si activii vor trebuie sa se pregateasca sa suporte cu stoicism pana in 2027 astfel de masuri de austeritate pana la finalizarea PNRR!!!!!!

  12. geofreeland

    @Xpert86 Mulți pensionari militari nu vor mai avea bucuria finalizării PNRR. E scris în programul de guvernatorilor…