Motto: „România are corupţie. Uneori, o să vedeţi că nu funcţionează meritocraţia, uneori o să vedeţi că, aşa cum spune şi Eminescu, chiar de-ai fi cu stea în frunte, pot să ţi-o ia în faţă idioţii”– Vasile Dîncu- Breaza, 03.06.2022
Face cum face conducerea MApN și ne mai trage o doză de batjocură, așa , ca să nu își piardă antrenamentul. După marea întîlnire a Consiliului de Consultanță, în care au strâns mâinile celor cărora le dau de pomană niște bani, grade și medalii, pentru că sunt ”de utilitate publică” și cunosc foarte bine poziția calului care bea apă și i-au informat că dacă au amendamente la proiectul de statut să meargă în Parlament, uite că domnii specialiști și-au revizuit atitudinea și au trimis un document, stabilind o altă întîlnire la care membrii Consliului să vină cu ALTE PROPUNERI.
Iată documentul:
Te doare bulbul rahidian și alta nu. De 10 ani de zile pensionarii militari se plâng că sunt batjocoriți, marginalizați, discriminați, decimați pur și simplu, iar MINISTERUL cere în continuare hârtii pretinzând că vrea să rezolve problemele dar are nevoie de ajutorul nostru. Cum, ce ajutor să le dăm, ce date, ce situații și propuneri să le mai înaintăm, când ei lucrează în armată de 30 de ani? Oare nu cunosc situația? Nu cunosc sistemul de salarizare sau situația pensiilor militare? Nu cunosc că un comandant de brigadă are funcția similară cu a unui păpușar? În paranteză fie spus, nu ar fi prea mare diferența dacă avem în vedere faptul că rolul lor în societate este să își manevreze subordonații după cum decid ”directorii de spectacole”, adică politicienii, în toate ocaziile, la ceremonii oficiale, când își pun trupele să ”danzeze” în pas de defilare, la înzăpeziri când ”păpușile” dau la lopată sau în ”situațiile de urgență” inventate când trebuie să țină populația sub control, pentru că polițiștii intră în grevă. Bineînțeles că le cunosc. Îmi amintesc că ministrul Dîncu, în primele luni de ”domnie„ se lăuda că el cunoaște problemele militarilor încă de pe vremea când era un simplu senator. Dacă ministrul le cunoaște, cum de nu le cunosc cei din subordinea lui și tot cer date și informații? A devenit cutumă acest modus operandi al specialiștilor din MApN, ca la fiecare întâlnire voită sau forțată, cu reprezentanții asociațiilor, să ceară dosare cu propuneri sau probleme de rezolvat, dosare pe care în cel mai fericit caz le bagă în sertare sau fișete fără a le citi măcar. Dacă le-ar citi, și ar dori să facă cu adevărat ceva pentru militari, ar veni cu rezolvări la ele. Eu dacă aș fi lider de asociație aș refuza orice discuție până nu se vine cu răspuns la problemele ridicate la intâlnirea sau întâlnirile precedente. Dacă însă ne lăsăm duși de nas și tot mergem cu aceleași probleme de fiecare dată fără ca ele să fie rezolvate, înseamnă că ori le facem în mod conștient jocul, ori suntem idioți și nu realizăm că își bat joc de noi, ori suntem masochiști, ori mimăm și noi, ca și ei, ”grija față de subordonați”.
Nu știu cum vor reacționa și ce vor face președinții asociațiilor ”sponsorizate” de minister, dar Tudor Marian, reprezentantul asociațiilor ”neajutorate” din Forum, ar trebui, când va merge la următoarea întâlnire, să le spuna clar:
”Domnule ministru, domnilor generali, de 10 ani de zile ne tot cereți puncte de vedere și situații pe care le aruncați în sertare. La fiecare întâlnire ne priviți și ascultați ca și când ne vedeți prima oară și habar nu aveți de problemele noastre și de situația din armată, dar dacă ați pune la un loc toate documentele pe care vi le am trimis ați umple nu un sertar, ci câteva fișete. Unde sunt acele documente? Unde sunt răspunsurile la ele? La gunoi, acolo unde este și interesul dvs pentru noi. Ne tratați ca pe niste gunoaie. Cand s-a acordat indexarea de la începutul anului, singurii care au primit-o ciuntită au fost militarii. Acuma ne întrebati ce propuneri avem pentru viitoarea indexare? Ce doriți, să ne punem singuri streangul de gat? Să spuneți că noi am cerut să fim din nou discriminați? Și mai pretindeți că sunteți alături de noi și ne sprijiniți, respectați și ne acordați drepturile. Asta nu e respect, asta e bătaie de joc, mimați grija față de noi prin întâlnirile pe care le acceptați când vă convine, nu când sunt necesare. Din Decembrie 2021 solicităm întâlnire pentru a fi informați măcar, cu intentiile dumneavoastră în ceea ce privește pensiile militare și noul proiect de statut iar dumneavoastră ne „convocați” când proiectul va intra pe masa primului ministru și ne spuneti ca nu mai puteti face nimic, că trebuie să ne adresam parlamentarilor? Iar apoi, ne chemați din nou să venim cu propuneri. Ce rost să le mai aducem când deja le aveți, iar acum 10 zile spuneați că nu mai aveți ce face? Ce faceți, jucați ping-pong cu viața noastră?
Cât cinism. Câtă batjocura. Sunteți cocoțați în fruntea armatei ca să o umiliți și să acordați grade și drepturi militare civililor pe lângă care vă gudurați în speranța că la rândul lor vă vor recompensa cu o sinecura după ieșirea la pensie. Și pretindeți că sunteți alături de noi. De ani de zile sunteți cei cu care noi trebuie să luptăm pentru apărarea drepturilor încălcate și batjocorite, nu cei lângă care trebuie să luptăm pentru apărarea țării. De ani de zile sunteți primii care ne calcă drepturile în picioare apoi dați vina pe politicieni. Caricatura de proiect de statut pe care vreți să îl propuneți și pe care vreți să îl înaintați Parlamentului după ce ați mimat consultarea, este dovada cea mai clară că dumneavoastră, mai mult decât oricine, vă bateți joc de militari, de pensionari, de armată.”
Acesta este mesajul cu care președintele Forumului ar trebui să meargă la viitoarea întâlnire, indiferent care va fi atitudinea miluiților din celelalte asociații ”de utilitate publică”.
Iar ceilalți lideri de asociații ar trebui să anunțe că ”nu îi mai lasă părinții” să facă jocul ”specialiștilor” și că vor reveni când ministerul își va schimba atitudinea, când ședii de departamente și direcții vor citi măcar și vor răspunde tuturor solicitarilor înaintate în ultimii 5 ani și când vor dovedi ca ne respectă, nu doar mimează respectul.
Orice altă reacție ar fi echivalentă cu acceptarea bătăii de joc, cu participarea, nu doar complicitatea la bătaia de joc a conducerii ministerului, cu trădarea intereselor celor care i-au ales să îi reprezinte. Următoarea mișcare ar trebui să fie la porțile miniterului și a unităților militare din marile garnizoane, a tuturor celor care se simt trădați și batjocoriți de propriul minister.
Întrebare pentru domnul ministru Dîncu:
DOMNULE MINISTRU CÂND AȚI VORBIT ELEVILOR DE LICEU DIN BREAZA DESPRE CORUPȚIE ȘI IDIOȚI, LA CINE SAU LA CARE V-AȚI REFERIT ȘI CE MĂSURI AȚI LUAT PENTRU ÎNDEPĂRTATREA CELOR DIN ARMATĂ? Sau cumva armata nu face parte din societatea românească? Considerați că sarcina dumneavoastră în fruntea ministerului este să constatați că în armată există corupți și idioți pe funcții de conducere fără a face nimic pentru a-i trimite unde le e locul? Frumoasă sarcină ! Din câte se poate constata sunteți contemplativ. Cunoașteți, vedeți, dar nu faceți nimic. V-a prins flama ?
Cine se mai uita în gura acestor politicieni de mucava,ori e tâmpit,ori are probleme de perceptie,dupa atâția ani de democratie autentică Made în ROU.Păi,sa-mi fie cu iertare,daca tu,politician pus in fruntea unui minister atât de important,spui la un momentdat că cunosti toate problemele si vii la confătuiri si mai ceri lamuriri dupa atâta timp,inseamna ca ai mari probleme,asta ca sa fiu bine crescut sa nu zic altceva.Astia ne cred niste copii de gradinită sau niste „moși” senili.Ceea ce fac si au facut până acuma,se numeste MIMĂ,sau tragere de timp.Înca nu ne-a ajuns cutitul la os,că am fi reactionat altfel,dar mult nu mai este!
Teatru și „șmecherie”!!!! INDEXAREA NOASTRĂ SĂ FIE 3,8%,RESTANTĂ,+10-16%(ca civilii),dacă tot vor să discute de indexare!!!Deci cam 20% să fie pentru militari! Și ACTUALIZAREA!!!!!De la 01.01.2023! Nu,mai vedem ,mai discutăm la anul etc.!!!!Să respecte legea 153/2017!
Aceasta este „valoarea” și „inteligența” reprezentanților rezerviștilor. Ce-i așa de greu de înțeles? Desigur, combinate cu „respectul” și „dorința” factorilor de decizie ai statului român, iată rețeta actualei stări de fapt a pensiilor militare.
Nu stiu daca rezolvam ceva cu duritatea.
Duhul Blandetii coboara-se peste noi!
@Suciu Pavel.Dom’ col.de 10ani duhul blândeții este scoborât pe rezerviști și ce-am obținut cu privirea de vită blajină?Nimic!Dacă ș’așa nu se-ntâmplă nimic cu actualizarea măcar refulăm și-i înjurăm!
Se impune iesirea in strada, pe 2 octombrie alaturi de AUR si pe 25 octombrie alaturi de SCMD si alte sindicate! De la lingaii de clante ai ANCMRR nu mai putem avea nici o asteptare!
@Rezervistul,
Se impune iesirea la portile ministerului, dar nu cu peronaje care mimeaza grija fata de oameni si patriotismul, care se folosesc de prostime pentru a castiga capital politic sau cotizatii.
D-le colonel, atat timp cat armata nu conteaza in contextul politic prezent (context care s-a pastrat de 25 de ani de ani incoace), nici pensionarii militari nu vor conta: daca armata activa nu conteaza, cei de care nu mai ai nevoie direct cu atat mai putin. Orice militar spera sa nu prinda vreun razboi, dar daca-l prinde, spera sa scape sau, in caz de ce-i mai rau, statul sa aiba grija de el sau de familia lui. Cum la noi nu e cazul, este clar unde suntem. Si cum nu-i invinovatesc pe politrucii nostri – civili SI militari – de idei proprii in privinta tratamentului aplicat armatei, decat in masura in care le afecteaza portofelul direct si personal, ma duc oarecum spre alte zari in cautarea vinovatilor, in masura in care fac analogia capului care gandeste versus mana care loveste. Numai cand va deveni importanta armata – real importanta, nu la nivelul armatei ucrainiene, rol de camuflaj pentru „mercenari” si scoasa la macel inutil pentru a avea politicianul circ de aruncat maselor – atunci pensionarii vor fi tratati, daca nu cu respect, macar sa li se respecte drepturile legale. Mai devreme nu vad ca pensionarii sa existe ca oameni si nu ca probleme in ochii legiutorilor. Cred ca situatia este precum schimbarea numelui garii de metrou Marasesti in Colectiv: un comentator a zis asa despre situatie: „La Marasesti au murit 30.000 de romani pentru patrie. La Colectiv au murit vreo 60 de insi la o bere.” Din pacate, valoarea armatei cam la acelasi lucru se rezuma.
@sERGIU,
Astazi se implinesc 78 de ani de la jertfa inutila de la Oarba de Mures in care 11000 de soldati romani au fost trimisi la moarte sigura de ” aliatul” sovietic si omorati de celialti aliati. Conducerea armatei si a tarii, si atunci si acuma a executat ordinele altora fara sovaire.
Au fost cativa cetateni care au amintit momentul Oarba de Mures ieri, uitati prin cele colturi ale internetului plin de razboaie ucrainene si lipsa de solutii la noile cresteri- cele mai mari pierderi in eliberarea teritoriul romanesc de sub germani, intru ocuparea lui de catre sovietici. Nici cu germanii nu trebuie sa ne fie rusine, Odessa si Sevastopol ne-au pagubit de mai multi soldati decat Oarba. In Iugoslavia un grup de militari romani au vizitat contingentul german, ocazie cu care un ofiter german a facut aluzie la tradarea Romaniei in al 2-lea macel mondial. Un capitan roman i-a replicat: „Cand vom ajuta Polonia sa recupereze teritorii germane, atunci puteti vorbi de tradari”. „Pai, istoric vorbind, Polonia a primit teritorii germane de la rusi”, a zis capitanul german. „Atunci stiti ce am simtit noi cand Germania a impus cedarea unui sfert din tara noastra Ungariei.” Nu cunosc cat de adevarata e povestea, ne-a spus-o un sergent care facuse un stagiu in Kosovo. Dar cam aia e parerea germanilor fata de noi, uitand convenabil ce ne-au facut ei noua. Si cu rusii va fi la fel, ca realpolitik joaca dupa propriile reguli.
@Sergiu,
Concluzia e una: De la nimeni nu ne putem astepta nici la gesturi gratuite nici la iubire dezinteresata. Am fost si din pacate vom fi in continuare tratati ca niste slugi, si asta pentru ca conducatorii nostrii se fac pres si slugaresc stapanii lumii. Intotdeauna deciziile conducatrilor, fie ca au avut girul sau sufragiul popular fie ca nu, a dus la formarea impresiei generale ca suntem usor de manevrat si stapanit fie prin amenintare fie prin coruptie. Cand unele state europene nu accepta intrarea noastra in Shengen pe motiv de coruptie, o fac pentru ca ei vad coruptia la nivelul cel mai inalt.
Prima problema care trebuie rezolvata( la fel ca in cazul pensiilor civile) este cea a decalajelor incredibile existente la ora actuala intre pensionari. M-am intalnit in urma cu o ora cu doi fosti cdt.cp.tancuri promotie Pitesti 2005,pensionari ,,neterminati” din 2002( doar la o luna iesiti din sistem unul de celalalt) . In piata ,postarita le-a inmanat taloanele si ce vazui? Unul are 2650 celalalt 3300 lei( functie de maior ambii).Si cate cazuri de acest fel exista in toata tara.Iar cu privire la zicerea lui Dancu Vasilica,eu nu am vazut sa faca vreo referire in alocutinea sa ca,,persoanele de fata se exclud”.