Loading


De când ne știm, cei tineri și bătrâni, Crăciunul e una din cele mai așteptate sărbători ”naționale”. Nici sărbătorirea zilelor proprii de naștere nu este atât de așteptată, chiar dacă este pentru unii mult mai fastuoasă. Pentru cocalari și fețele ”subțiri” ziua de naștere, nunta, botezul sunt folosite pentru a arăta ”valoarea” sărbătoritului, dar, să fim realiști, la omul de rând Crăciunul este așteptat cu mult mai multă nerăbdare. De ce ? Pentru că  se taie porcul  în aproape toate gospodăriile și se face ”pomana porcului” unde se pot lipi și cei care nu au porci,  că așa e obiceiul. La olteni, mai abitir ca în alte părți, oamenii,  cu osebire cei mai nevoiași, dar sigur cei mai puturoși, mai leneși, bețivii, alde ”neica nimeni” se lipesc de fiecare înmormântare și pomană. Și cum tradițiile au început să fie și ele upgradate, de la cătun la cătun mai apare câte un ”obicei” care ”e bine să se respecte” adică să fie masa cât mai bogată, că la un moment dat, pentru un străin care trece pe lângă o curte de om sau restaurant, dacă e la oraș, văzând mesele pline și oamenii înfulecând de zor, nu știe dacă e nuntă sau pomană. Singurul lucru care le deosebește  este ”darul” care lipsește la pomeni și de aici și înghesuiala, de ai zice că pomenitul este mai iubit mort decât a fost viu. Ciudată ființă este românul.

Obiceiul ăsta sau trăsătura asta  de a avea abonament la pomeni a fost adoptat și de pribegiții aparținând altor naționalități care au ajuns pe meleagurile noastre cu diferite ocazii, unii cu tata, alții cu rata, unii cu tancurile alții cu bancurile dar au ajuns și s-au cocoțat prin posturi, scaune sinecuri, în care pomana ia diferite avataruri, numite indemnizații, spagă, mită, recompensă, bonus, divident, primă, etc etc. S-a umplut biata Românie  de pomanagii care la ei acasă băteau țăruși cu curul, ca să plastografiez un celebru poet, dar aici se numesc președinte, primar director, ministru, de te întrebi cum dracu obiceiul de a sluji țara nu s-a lipit de niciunul. Nu știu cum se face, dar acest obicei al pomenii se lipește de extreme, ca unul de ciubăr la centrifugă, căci omul de mijloc nu prea are loc, pomenile se fac doar către cei foarte săraci sau foarte bogați, cel care muncește cinstit este sărit, lui nu-i dă nimeni nimic degeaba, poate doar o bătaie și eventual niște impozite, amenzi. Între calic și ”ales” sau numit, e o mare de donatori cărora mereu le moare câte cineva câte ceva, iar ei trebuie să dea de pomană cuiva, ceva, oriunde s-ar duce, la doctor, la muncă, la școală, la un ghișeu, oriunde trebuie să își revendice un drept constituțional. Așa sunt românii, au obiceiuri frumoase. Și cum spuneam, obiceiurile frumoase, bănoase, sunt repede adoptate de cetățeni de  alte naționalități care se ”adaptează” cu talent.

Uite un exemplu:

Pe 20.12.2023 nește cetățeni, nu contează cine, s-au gândit ei  că dacă tot vine Crăciunul, românul taie porcul, pune țuica la fiert, face chef și dă de pomană cui îi trece pe la poartă, să pună de nește inițiative legislative și să ceară niște autonomii. Ce au zis ei, e sărbătoare, românul e cu chef, doarme, mânâncă și bea, le punem repede în câteva zile pe repede înainte, în procedură de urgență,  le votează frații noștri pomanagii din  Camera Deputaților că or veni și ei tot chiauni la serviciu și uite așa ne procopsim. Zis și făcut. Pe data de 20 decembrie au depus 3 proiecte, pe 27 trebuia să primească avize din toate comisiile iar pe 28, hop la votul plenului. Uite așa se nenorocește o țară, un popor, pe sfârșit de an, când toată lumea e cu ochii pe pomana porcului. Să nu credeți cumva că invenția le aparține. Nuuu, șmecheria asta  cu legi, proiecte, ordonanțe date la sfârșit de an când românul e cu mâinile în cârnați și nasul aburit,  e vechi, mai de fiecare dată când marii pomanagii vor să dea un tun care să nu fie sesizat de donatori, o fac în ajunul sărbătorilor de iarnă, cu o zi sau două până la sfârșit de an, sau înainte de vacanța parlamentară când tot tomânul e cu ochii pe hartă să își facă traseul pentru concediu. Când se întoarce se trezește amendat pentru că între timp a intrat în vigoare o OUG votată tot pe repede înainte, care îi interzice să facă temperatură, pentru că provoacă încălzirea globală. Așa s-au procopsit pensionarii militari cu OUG 57 prin decembrie 2015, după ce au tăiat porcu și și astăzi tot de pomană zbiară.

Spuneam că trei crai, că trei au fost, au gândit ei să  treacă prin parlament trei proiecte privind autonomia culturalo-politico-administrativă a unor ținute, pardon, ținuturi care zic ei că ar fi tradiționale ca și pomana porcului. Astăzi, pe 28 decembrie Camera Deputaților a votat ” se aprobă nu se poate” dar încă mai există o speranță, ca Senatul să întoarcă decizia așa cum CCR își întoarce deciziile de la caz la caz încât au ajuns de rîsul curcilor cu decizii contrare pe aceeași speță, dar cu destinatari diferiți. Doar că nici Senatul nu e de capul lui, pentru că în România, și legile și fărădelegile sunt făcute afară, de alți pomanagii,  înăuntru doar se aplică.

 La anu’ și la mulți ani!   

De neacsum

4 comentarii la „Pomana porcului la români”
  1. CITAT din topic:
    ” la caz la caz încât au ajuns de rîsul curcilor cu decizii contrare pe aceeași speță, dar cu destinatari diferiți. Doar că nici Senatul nu e de capul lui, pentru că în România, și legile și fărădelegile sunt făcute afară, de alți pomanagii, înăuntru doar se aplică. ”
    La anu’ și la mulți ani! ”
    Incheiat CITATUL,
    Domnule NEACȘU M.:
    ..Ar fi interesant..de lămurit..cam cine..”din afară..” ar fi „interesat”
    să facă..”legile”..și..”fără-de-legi(-le)..”la noi, aici: în ROMÂNIA..!?;
    dar, în contextul din finalul topicului (ultimul paragraf), cu voturile suspecte din.. FINAL DE AN (?!),..obicei cam..”vechi..” și..”însușit” de cam..TOATE „guvernele”..= în ultimii 34 de ani(!), e foarte posibil ca..”vântul”/”crivățul”, să..cam „bată”..preponderent..dinspre..: nord-vestul..”apropiat”..” stârnit” și susținut.. mai pe față, mai pe dos, dinspre..teritoriile estice..”mumă”/ originare..❗(🥶..♥️.. ❗

  2. @Calin,
    Daca dupa 34 de ani inca nu stiti cine face legile si cine conduce Romania, ori nu ati trait aici, ori ati dormit 34 de ani.

  3. ..@NM.:

    ..”de unde..” ați tras concluzia că..nu știu cine face „legile”.. „noastre”, așa..cum sunt ele.., (întrebare retorică, cum, de fapt= era și întrebarea din comentariul anterior, la care am dat o variantă f.posibile de..”explicație”)..❓

  4. @Calin,
    V-ati facut un obicei din a pune astfel de intrebari „retorice” asa, de proba.

Comentariile sunt închise.