Uite misiunea, nu e misiunea
Undeva la sfârșitul anului trecut, mai concret la începutul lui decembrie 2020, pagina de Facebook a Patronatului Protecţiei şi Medicinei Familiei „FAMILIA” a publicat o informare semnată de către dr. Adrian Tatu președintele asociației respective, prin care acesta recomanda medicilor de familie să își informeze pacienții care doresc să se vaccineze, cu privire la riscurile la care se supun, riscuri provenind din faptul că vaccinul este încă experimental, a ars niște etape în procesul omologării și este nesigur, prezentând multe necunoscute. Mai spunea domnul doctor că fiind implicată armata, ar fi vorba de o acțiune militară.
Nu comentez opiniile doctorului, este treaba domniei sale, este medic, vaccinat, chiar dacă nu anti –Covid, are,poate, acces la informații medicale la care noi profanii nu ajungem, sau nu putem discerne care sunt științific realiste și care nu. Ceea ce știu sau așa susține presa, este că MApN ar fi dat o dezmințire, clasificând știrea drept ”fake-news”. Iată ce ar fi spus MApN, conform informației date de ”adevărul.ro” : ”În primul rând, administrarea vaccinului va fi întotdeauna efectuată de personal medico-sanitar cu instruire specifică în acest scop, indiferent de structura din care face parte. Contribuţia MAPN şi MAI, prin parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, va fi de a asigura o mare parte din resursele logistice necesare pentru stocare şi distribuţie, precum şi o parte din resursa umană necesară echipelor de vaccinare. Vaccinul este calea cea mai scurtă şi mai eficientă de revenire la normalitate. Campania de vaccinare din România este derulată în concordanţă cu ceea ce se întâmplă la nivel european, este armonizată şi compatibilă cu strategia europeană de vaccinare împotriva Covid-19. România acţionează în context european, pe picior de egalitate cu toate celelalte state membre. Astfel, vaccinul este sigur, gratuit, iar vaccinarea este voluntară”.
Citind argumentele prezentate ca fiind ale MApN am realizat că dezmințirea nu este o dezmințire decât pe jumătate iar știrea nu este o știre, și nici falsă. O știre falsa este o știre dovedită a nu fi fost dată de cel despre care se spune că a dat-o, numai că documentul cu recomandările doctorului este real deci nu e un fals. Deci nici vorbă de fake news, chiar dacă, căutând documentul pe pagina de facebook a patronatului respectiv am constatat că nu mai există, nu se deschide, a fost probabil raportată și blocată de băieții grijulii care încearcă să închidă gura și paginile tuturor celor care nu cântă după cum dirijează stăpânirea.
În al doilea rând argumentele MApN care contracacrează existența unei ”actiuni militare” sunt demne de Gâgă. Adică, nu e o acțiune militară, pentru că la ea participă și alte structuri și entități guvernamentale. Păi să îmi fie la iertat, și la Loviluție a participat întregul popor, dar acțiunile militarilor, fie ele doar logistice, sau doar de sprijin, au fost militare, pentru că s-au efectuat în urma unui ordin al ministrului apărării. Ba mai mult, conform legii 168/2020 și proiectului de proiect de Norme, toți militarii care își pun viața în pericol sunt considerați ”participanți la acțiuni militare” si recompensați în funcție de perioada cât au executat astfel de misiuni. Sunt convins că și cei care au participat activ la lupta împotriva virusului, vor primi cel puțin titlul de participant la acțiuni militare în țară. Și atunci ce se va întâmpla cu dezmințirea? Aștept să văd cum va răspunde MApN și dacă militarii care acuma fac munca și a celor dela DSP și a Jandarmeriei, și a Poliției, dintr-un exces de zel politico-militar sau poate din pur spirit civic al conducerii, își vor cere drepturi egale cu ale celor cărora nu doar le dau o mână de ajutor ci chiar le fac munca, chiar și de dispeceri telefonici. Vor da o dezmințire la dezmințire spunând că acest răspuns a fost pentru fraieri ? Oricum am căutat pe pagina MApN să văd dacă a fost dat un comunicat pe acest subiect și nu am găsit. Poate acuma va spune cineva dacă”Adevărul” a spus adevărul sau nu.
În al treilea rând, să avem iertare, NICI FIRMA PFIZER NU A GARANTAT REZULTATELE VACINULUI 100% DAR NI LE GARANTEAZĂ MApN. Cine, șefa spitalului Militar Central care ține evidența infecțiilor nosocomiale pe maculator în plină era digitală? Suntem de râs, zău așa.
În al patrulea rând cei care sunt trimiși la DSP sau să însoțească/transporte vaccinul, nu sunt dați pe ordin de zi ”în misiune”?
Popă sau hoț?
Ceva mai recent, pe pagina de facebook a (fost) ANCMRR Sector 4 București era postată o scurtă informare privind vaccinarea si disponibilitatea MApN așa cum se exprimase domnul ministru, de a vaccina pensionarii militari, fiind propus un model de cerere pe care pensionarii militari să o întocmească și trimită către CMZ-uri. Știrea, a fost preluată și de alte pagini ale altor paginii, printre care Romil Bucurști. Pe data de 04.01.2020, apare un comentariu al unui nou membru al asociației, pe numele său Anghel Daniel, care se spune:
”Bună seara!
Dl col. Icleanu a semnalat faptul că pe grupurile militarilor în rezervă și retragere circulă un formular pentru a cere vaccinarea împotriva COVID-19 în sistemul medical al Ministerului Apărării Naționale.
Deși formularul pare foarte bun, acesta nu este unul oficial.
Structurile MApN lucrează zilele acestea pentru a reglementa această activitate și, cel mai probabil, săptămâna viitoare, vom comunica oficial despre modalitatea de vaccinare în sistemul medical militar.
Subliniez faptul că vaccinarea nu este obligatorie, și nici nu trebuie neapărat să o faceți în facilitățile puse la dispoziție de MApN. Nu sunteți obligați nicicum, alegerea rămâne a dumneavoastră.”
Pentru necunoscători, domnul Daniel Anghel poartă la această oră și funcția de purtător de cuvânt al MApN. Cunoscând acest aspect, l-am întrebat dacă informația furnizată de dânsul este a purtătorului de cuvânt sau doar un comentariu al unui cititor de rând al paginii. Domnia sa mi-a răspuns că a răspuns ”ca un om oarecare” și pentru că mai discutasem cu domnia sa și rămăseseră niște răspunsuri în aer, am întrebat și când va putea răspunde la ele. Aici domnul ”oarecare” mi-a spus că virgulă, ” ca om nu vă sunt dator cu nimic”. Trec peste faptul că nu e dator nimănui cu nimic ca om, deși ca oameni ne datorăm respect unul altuia, dacă nu și ca militari, și mă întreb, oare cum este posibil ca un om oarecare să dea informații cu privire activitățile ministerului, pentru că în comentariul său, domnul ”oarecare” spune: ” Structurile MApN lucrează zilele acestea pentru a reglementa această activitate și, cel mai probabil, săptămâna viitoare, VOM COMUNICA oficial despre modalitatea de vaccinare în sistemul medical militar.” Întreb și eu ca tot omul acuma, CINE SUNT ACEI CARE ”VOR COMUNICA”, UN GRUP DE OAMENI OARECARE? Poate un om oarecare să dea răspunsuri și date privind activitatea ministerului? Unde se oprește și unde începe omul oarecare, și unde purtătorul de cuvânt? Cred că acest lucru ar trebui să îl stabilească domnul ministru și poate și șeful DIRP. Din câte mai știu eu chiar fără să fiu specialist în relații publice, purtătorul de cuvânt iese pe post și vorbește în numele ministrului sau al ministerului, atunci când este solicitat, și nu dă din casă ”pe surse”. Ori, informația pe care a furnizat-o domnia, căci este o informație, dacă nu o dezinformare, sa nu apare oficial pe pagina MApN.
Pe sprânceană
Acuma, dacă tot mi s-a deschis apetitul, am zis să caut și eu să văd ce este și ce nu este adevărat din acea informare și din ceea ce se coace în incintele MApN privind vaccinările pensionarilor militari și am dat peste o scrisoaaaareeeeeeeeeee. O scrisorică de amooooor, pentru că nu este una postată, deși ar fi trebuit să fie. CMZ București sector 4 a trimis către AORR o scrisorică prin care îi informa cu privire la intențiile MApN privind vaccinarea rezerviștilor dar și acordarea (în baza L168/2020) a legitimației de veteran. Iată scrisorcaaaaaaaa:
După cum se poate vedea din conținutul adresei, nedatată totuși, CMZ-urile, pentru că am verificat și nu numai Sectorul 4 a primit ci și alte CMZ-uri, au primit încă din decembrie 2020 indicații, directive, sau NT cum să procedeze cu aceste probleme.
După cum s-a constatat, deși exista acest document oficial, deși CMZ-urile primiseră îndrumări privind aceste procese, datele nu au fost transmise decât …. unor asociații, nu tuturor și decât de unele CMZ-uri nu toate.
Întrebări :
La ultimele două întrebări poate și domnul ministru poate să răspundă, căci alții nu au nici o obligație față de noi, dar domnul ministru și-a luat niște angajamente pe timpul campaniei, și nu numai. Rog a se considera, că știu că rândurile mele sunt citite și de alți ”simpli cetățeni”, că aceste întrebări sunt adresate în părțile ce le revin tuturor factorilor implicați, inclusiv domnului general Bălăceanu .
Eu mi-am făcut datoria și am informat. Acuma cei interesați să sară în spinarea propriilor șefi de asociații dacă vor să știe de ce nu au fost informați. Cei care nu sunt membrii ai asociațiilor, să întrebe la CMZ-uri.
Pun și eu la dispoziția colegilor, un model de cerere care să fie înaintat odată cu fotografia către CMZ, chiar dacă încă nu se prevede nicăieri că ar fi nevoie de o cerere. Dreptul la petiție este garantat de Constituție, așa că CMZ-urile sunt nevoite să le înregistreze și să vă dea nr de înregistrare. Ce fac cu ele e treaba lor, dar să solicitați o copie cu nr de înregistrare.
Domnule Comandant, Subsemnatul ……… rog binevoiți să primiți și să transmiteți mai departe către structurile abilitate conform legii, următoarele date privind participarea mea la misiuni în afara teritoriului:
Anexez- una foto JPG ( eventual printată) ¾ conform cerintelor
– Copie după legitimația de veteran obținută în data de, eliberată de … pentru a se lua în evidență la CSP a MApN în vederea alocării la drepturi conform prevederilor art 20 al L168/2020, alin 1. Rog a se trimite cât mai urgent datele pentru a putea pune în aplicare legea la termenul și în forma prevăzută la art.20(1). (acest punct, referitor la legitimație, va fi trimis doar de cei care deja au legitimații de veteran obținute în baza OUG 82/2006 completată cu L 111/2017.
Menționez că în cazul în care din motive neimputabile mie, în luna februarie nu voi beneficia de drepturile prevăzute de lege, îmi arog dreptul da apela la instanțe solicitând aplicarea legii.
Semnatura data
Off Topic: Aud că situația în statele unite ale SUA e nasoală. Cică din cauza Covidului și a interdicțiilor de deplasare, pentru că aveau în plan o nouă primăvară prin una din țările posesoare de oarece resurse dar nu nu s-au mai putut deplasa, nedorind să piardă ocazia, strategicii au pus-o în aplicare în fața Capitoliului. Buni băieți, când planifică ceva pun în execuție, nu ca noi, care am mutat bugetul undeva prin fe-martie pentru că încă nu s-au împăcat la ciolan partidele aflate la putere. Cică cele care au prins ministerele bogate nu ar fi primit cât voiau să fure. Ca să vezi țeapă.
Că tot vorbim de informări, îmi fac datoria să informez pe cei interesați că marți, 12.01.2021, la sediul Parlamentului, la inițiativa domnului deputat Coarnă, secretarul Comisiei pentru Apărare a CD, va avea loc o întâlnire la care sunt invitați liderii asociațițiilor din SNAOPS, deci și armată și Interne, pentru a discutat pe teme de interes comun, probabil pensii, indexare(aici e clar doar se va discuta, că de făcut nu are ce să se facă), probabil PLX 199 și ce o mai vrea domnul Coarnă. Așa că cei care au ceva de transmis să o facă prin liderii de asociații, să nu mai sară la gâtul lui Tudor, că nu i-au dat ei mandat. Hai, pe cai, că se filmează!
Regret sincer ca purtatorul de vorbe al unui minister nu intelege ca vorbeste in nume personal doar acasa cu familia si prietenii. Cand ai această functie si postezi pe un site public informații nu poți să spui că e …așa, ca orice cetatean!
In ce privește vaccinarea eu nu inteleg ce treabă avea apărarea cu chestia asta cand avem DSP, politie si jandarmerie! Intreb un singur lucru : dacă treaba iese cotoioasa și se întâmplă niscai măgarii sau necazuri cine o să fie aratat cu degetul?
Cu privire la L. 168 consider că se creează o gravă discriminare si o falie profundă intre cei dinainte si cei de după 1989. Se imparte armata in douade parcă unii sunt lorzi și unii ciumați ! Aici nu mai este vorba de bani ci de rea credință si oprimare pe criterii politice!
@ Neacsu
Dle. colonel rog precizati ce înseamnă actiuni sau misiuni de luptă pe teritoriul national, in acceptiunea L. 168. Sunt discutii fiindcă mulți au executat aplicatii cu trageri de luptă in poligoane, servicii de gardă, SLP, etc.
Cu privire la intalnirea cu secretarul comisiei de apărare din CD rog toți militarii disponibilizati să expedieze mailuri tuturor membrilor comisiei să solicite calculul vechimii potrivit art. 3 lit. ,,f,, din L. 223 si nu cum cere ministerul , cu art. 3 lit.,,e,,! Nu cerem decât respectarea condițiilor de trecere in rezervă! Trebuie sa intelegetii cei disponibilizati că această schimbare de literă vă poate costa intre câteva sute și mii de lei!
Vă mulțumesc și vă urez tuturor La mulți ani, sănătate si putere de luptă pentru drepturile voastre!
Dacă pentru mărirea salariului la SGP care trebuia să primească între 150-200 de lei pe net MApN nu a primit fonduri de unde vor primi bani pentru veterani 577 lei pentru activi pe net și 1000 lei net la pensionari la fel ca și cu prima de excelență se creează diferențe între militarii.
Drept la replica
Am fost sunat in legatura cu referirea facuta de mine privind articolul domnului doctor, ca as fi dat sa se inteleaga ca domnul doctor ar fi avut dreptate, iar MApN nu, in ceea ce priveste vaccinarea. Mi s-a pus la dispozitie un link al unei pagini a MApN , InfoRdar pe care o să il postez spre drept la replica, cu dezmintirea data de MApN la articolul doctorului galatean .
Tin sa prcizez ca eu nu am pus in discutie necesitatea sau efectele vaccinului am si specificat ca nu comentez cele spuse de domnia sa privind vaccinul, ci modul in care s-a incercat dezmintirea unei asa zise fake news. Am considerat ca nu aveam de a face cu o stire ci cu un punct de vedere privind interventia armatei in aceasta campanie, si ca modul in care s-a incercat combaterea si calificat avizul doctorului este impropriu, medicul nu a dat o stire, ci a prezentat opinia sa. Ca MApN a considerat ca nu corespunde propriei viziuni privind implicarea armatei in acest program, e altceva, dar nu aveam de a face cu o fake news ci cu o divergenta de opinii. Iar legatura cu cele spuse de purtatorul de cuvant se facea prin faptul ca si incercarea acestuia de a lamuri problema implicari CMZ-ului in vaccinare era la fel de paguboasa si lipsita de argumente sau informatii. Am tinut sa fac aceasta precizare pentru a nu se intelege gresit intentia mea.S-a intelenit prin mediile oficiale obiceiul de a fi taxata drept fake-news orice opinie contrara liniei oficiale, indiferent ca e stire sau nu. FAKE NEWS ar trebui taxate stirile, nu opiniile, pentru ca altfel vom ajunge la situatia din anii 50 cand orice opinie contrara era catalogata drept atac la regimul politic. Iata linkul spre dezmintirea data de MApN legat de recomandarea doctorului Tatu, pe Info radar:
https://inforadar.mapn.ro/tema6/
Pe acelasi portal al MApNapare in data de 06 01.2021, o alta stire trecuta la fake-news, care spune asa:
”
Publicat la data de: 06.01.2021
Fals: „blocarea pensionărilor” personalului MApN
Vă semnalăm o ştire falsă viralizată marţi, 5 ianuarie 2020, pe grupurile de WhatsApp, conform căreia Guvernul României ar pregăti o ordonanţă de urgenţă pentru „blocarea pensionărilor” personalului MApN.
Infirmăm în mod categoric această aşa-zisă informaţie. Ministerul Apărării Naţionale nu are în intenţie asemenea măsuri.
Reiterăm îndemnul a ne informa din surse oficiale şi de a verifica informaţiile înainte de redistribuirea lor.”
Reiterez la randul meu indemnul catre aceiasi domni atenti la stiri false ca risca sa cada in postura pe care o critica, pentru ca asa cum s-a vazut, chiar ministrul apararii a cazut in aceeasi capcana cand in decembrie 2020 spunea ca nimeni nu se va atinge de drepturile militarilor pe timpul mandatului domniei sale, sau si mai nou, raspunsul dat de CPS care spunea ca in ianuarie 2021 se va acorda indexarea, pentru ca apoi sa aflam de la guvern ca nu se mai acorda. Sau, revenind tot la cele afirmate de domnul ministru, acesta a declarat ca indexarea este suspendata pana in septembrie, dar in OUG publicata in MO scrie negru pe alb ca indexarea NU SE ACORDA IN ANUL 2021. Avand aceste exemple eu ajung la concluzia ca ” si barbatii plang cateodata” si ca nu e bine sa te hazardezi sa pui etichete si sa faci declaratii despre fake -news-uri ca nu stii niciodata cand devii raspandac sau chiar zvoner si poti fi intrebat de unde ai postavul de manta.
GOOD NEWS
Pe pagina aceluiasi minister, mai devreme, mult mai devreme decat „cel mai probabil saptamana viitoare” , adica astazi a fost postat un Comunicat, Comunicatul nr 6 pe 2021, prin care pensionarii militari, sunt informati cu privire la strategia de vaccinare a personalului militar activ si in rezerva/retragere.De data asta avem de-a face cu un document oficial postat de organul de presa al ministerului, nu de un oarecare, deci -sper- de toata increderea. Nu pot decat sa sper ca toate vor merge cum si-au propus, pentru ca ne-am mai intalnit noi cu intentii bune care duc spre iad prin proiecte si plx-uri facatoare de minuni.
Pentru cei interesati, informatiile pot fi gasite AICI
https://www.mapn.ro/cpresa/16858_mapn-pregate%C8%99te-vaccinarea-personalului-eligibil-pentru-etapa-a-ii-a
NU (VA) RĂSPUNDE NIMENI (poate doar ARMATA).
În ceea ce privește vaccinarea și a STRATEGIEI de VACCINARE, dacă există nelămuri, trebuie făcută o cerere în baza LEGII nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public către președinte, pentru punerea la dispoziția publicului a hotărârilor adoptate în ședința CSAT din 03.12.2020. Dacă informațiile care decid soarta 20 de milioane de români sunt secrete, să fie desecretizate!
Și nu credeți că strategia este discriminatorie, deoarece îi lasă la voia sorții pe românii din diasporă??!!
În fond, armata nu numai că participă, dar COORDONEAZĂ campania de vaccinare.
Misiuni de luptă pe teritoriul național, pot fi considerate aplicațiile cu trageri de luptă; posibil, ședințele de tragere cu armamentul din dotare?, activitățile desfășurate pe timpul alarmelor de luptă din decembrie 1989, evenimentelor de la Tg. Mureș și a mineriadelor, precum și misiunile din starea de urgență, dar nu pot fi sigur că asta se dorește în lumina L nr. 168/2019, care pare mai degrabă o lege a „recunoștinței” dedicată celor care au avut misiuni prin Afganistan, Irak, sau aiurea. Totuși, acelea nu au fost misiuni de menținere a păcii? Eu nu-mi dau prea bine seama, termenii juridici mă depășesc.
Ar trebui să vedem, dacă autorul acelor informații nu are dublă calitate, el fiind în același timp și „un om oarecare” și militar, clasificând cele spuse în funcție de calitatea din acel moment. Sau poate că era în afara orelor de program și atunci este oarecare, iar în timpul programului, este militar; ca parlamentarii care sunt și miniștri, sau ca antrenorii care sunt și jucători.
Salut Marea minune – mare, schimbarea de optică a armatei, care, nu cu mulți ani în urmă ne planificau „ieșirea pe cale naturală din sistem”, pentru a realiza mărețe economii la buget, în numele și mai mărețului partid și iubit conducător și a camarilei din acele vremuri de tristă amintire. Sau au ajuns oare acum la concluzia că natura lucrează prea lent și atunci trebuie ajutată? și în acest caz nu se mai justifică nicio economie, cu excepția doar a indexării?
https://www.mediafax.ro/politic/csat-aproba-strategia-de-vaccinare-anti-covid-19-in-romania-19767099
http://www.scumc.ro/cine-este-coordonatorul-campaniei-de-vaccinare-anti-covid-19-la-nivel-national/
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/233486
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/235661
pe mine de 20 de ani CMZ-ul nu m-a mai intrebat de sanatate.Noroc ca nu m-am mutat aiurea si am aceeasi adresa.In rest despre mine n-au nici o data de contact
si banuiesc ca nu vor face „efortul sa-mi trimita curier sau sa ma contacteze prin politaiul de „proximitate”.Iar eu sa ma duc ca milogul la usa lor la cine stie ce coada….iar ei sa zica,”Uite ca a venit si bosorogul asta sa ne strice cafeluta de la ora 10″:)))
Avem medici de familie, exista nr de tel pt programari,exista platforma on line la care am deja contul facut,exista de toate cum s-ar zice
Desi cred ca ati aflat cam toti imi permit sa va dau adresa mai jos(datele confidentiale sunt triplu securizate ca si cele bancare)
Multa sanatate si bafta celor care vor si celor care nu vor s-o foloseasca.Nu va speriati de complexitatea parolei ,este retinuta de browser,nu va trebui s-o tineti minte
https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login#/user/my-appointments