Puțintică brambureală…

Categoria Despre Armata


Scriam cu ceva timp înainte despre lipsa de profesionalism și .. orientare a ministrului Dîncu. Dacă îi urmărim  declarațiile date cu diferite ocazii constatăm că îl rivalizează pe Biden, dacă nu calitativ, măcar cantitativ.

Ascultându-l uneori îți pui întrebarea dacă conștientizează ce spune, dacă are ceva habar despre subiect, dacă a fost (dez)informat înainte de a apărea pe ecran sau pur și simplu stafful său îl trimite în piață ca să îl facă de râs.

Fără a reaminti ceea ce deja am mai postat, voi trece în revistă cele mai recente spuse ale (a)Dîncului ministru al apărării.

Pe data de 04. 05.2022, domnul Vasilică (cred că numele ăsta devine sinonim cu amatorismul în politica românească) ne spune că stăm bine la capitolul ”atractivitate” în sectorul militar:  „Am avut deja pentru situaţia în care am încercat să completăm contingentul de anul trecut, pe 444 avem 1.400 de cereri deja. E îmbucurător acest lucru, avem de unde alege. Asta în primul rând. În al doilea rând, lucrăm şi la legea legată de stagiul militar voluntar, pentru pregătirea voluntară, unde avem, cel puţin pe Facebook în acest moment, foarte multe cereri, întrebări din partea tinerilor care vor să facă un stagiu militar.” Deci, dacă la nivel național sunt 1400 de tineri care s-au înscris pentru a participa la selecție pe posturile de rezerviști voluntari, domnul ministru aprecizază, fără a ști câți dintre ei se vor ridica la nivelul condițiilor de angajare, că stăm foarte bine, că armata a devenit atractivă. Și ne mai spune că a primit foarte multe întrebări privind proiectul introducerii soldatului voluntar. Păzea, armata României e plină deja de profesioniși.

Cu câteva zile mai înainte, domnul ministru ne anunța că ”a fost păcălit” să intre în politică: ”Da, păcălit fiind. Mi-a fost ruşine, cursurile mele de la început erau foarte dure la adresa politicii şi primele mele texte, am scris o carte, ”Politica inutilă”.  Nu mi-a plăcut niciodată politica pentru putere, pentru exercitarea puterii. Şi acum mă simt foarte prost atunci când trebuie să ies în faţă..”

Să mai comentez? Văzându-i, citindu-i, ascultându-i intervențiile, nu pot să nu îi dau dreptate, e normal să se simtă prost.

Dintr-o altă spovedanie a domnului ministru aflăm că a făcut armata un an și șase luni dar nu a învățat nici domnia sa prea multe lucruri ”pe care să nu le fi știut”, iar printre cele învățate în armată nu se numără și cusutul nasturilor. Eu înțeleg de aici că în familie a învățat  să coasă, poate chiar să croșeteze, să facă salturi și târâș, să tragă cu Ag-7, PSL-ul, poate chiar mitralierele de pe TAB, sau poate a învățat  la PTAP. Nu mai încerc să aflu de ce a făcut un an și 6 luni armata, poate l-a prins stagiul militar în perioada invaziei Cehoslovaciei, când avea 7 ani ceea ce ar fi un caz unicat, sau în 89-90, deci la Revoluție când avea 28 de ani și termina și facultatea.

Cu ocazia atacului cibernetic lansat de Killnet la adresa celor mai importante instituții ale statului, domnul ministru spunea că a fost un ATAC SIMBOLIC adică ceva așa ca o floare trimisă on line, un icon sau GIF. Să recapitulăm: dacă 1400 de tineri vor să se încadreze în armată ne aflăm în fața unui eveniment major, o dovadă a interesului pe care serviciul militar îl suscită în rândul câtorva milioane de tineri, DAR  blocarea paginilor de internet ale MApN, Guvernului, MAI, SRI, este un fapt minor, simbolic.

Când e vorba despre ”succesuri”, totul este la superlativ, iar ”eșecele” sau eventualele pericole sunt ”insignifiabile”. Aceasta este noua strategie de comunicare a MApN, varianta Dîncu.

Pe 29, după exploziile din Transnistria, domnul nenea Vasilică ne liniștește: ”Nu există decât semne sporadice, au mai descoperit ei, de posibile mici gesturi de atentat să zicem aşa. Au mai descoperit unele încărcături explozive, la un loc unde erau radarele, releele de televiziune, dar nu avem alte semne că ar fi o escaladare a situaţiei în Transnistria şi în Republica Moldova.”

Dar lucrurile se mai și metamorfozează. După vizita în Ucraina a conducerii de partid și de stat, aceasta a fost prezentată drept o reușită, necesară, unii participanți promițând marea cu sarea, inclusiv ce nu puteau oferi.

Dar, pe 27.04.2022,  după ce Rusia se arată deranjată de promisiunile privind un eventual ajutor militar dat de România  Ucrainei, domnul Dîncu declară că  acest gest al delegaţiei noastre a completat, să spunem aşa, ajutorul pe care îl dăm, printr-o întâlnire simbolică, acolo, la Kiev, cu prietenii noştri din Ucraina.”

Un critic literar ar putea prezenta o dizertație pe tema ”simbolismului” în opera lui Dîncu.

Pe data de 12.04.2022, domnul Ministru ne vorbea despre vizita pe care a făcut-o la Sibiu la Academia Forțelor Terestre, care ”este astăzi un model de excelență în educație” :

”Vasile Dîncu

12.04.21.26

La peste 100 de ani de învățământ militar în Sibiu, Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu” este, astăzi, un model de excelență în educație.

Am discutat cu managementul Academiei despre provocările pe care sistemul de educație militar le are în această perioadă, despre responsabilitatea, dar și despre nevoile tuturor celor care se ocupă de formarea tinerilor care vor avea să devină resursa umană a Armatei Române.

Am avut prilejul să văd, în cursul zilei de luni, la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, rezultatul unui management cu adevărat performant orientat spre dezvoltarea nu doar a unei universități, ci a unei adevărate comunități educaționale.”

Peste 3 zile, pe 15.04, în media ”pocnește” o petardă ”simbolică” despre un student de anul 2 al ”modelului de excelență în educație”, respectiv AFT, care a fost ridicat de DIICOT pentru deținere și consum de droguri. Personajul era deja la a treia abatere de acest gen, odată fusese iertat, a doua abatere era în cercetare, el era încă student al unei academii militare a cărei conducere  cu un ”managemet performant ”se lăuda cu ”toleranță ZERO” PRIVIND CONSUMUL DE DROGURI.

Despre ce vorbim aici? Despre ”mici”abateri ”simbolice”, probabil.

În România se mai aude din când în când câte un proverb care spune : ”cum e turcul și pistolul”, sau ” peștele de la cap se impute”.

În traducere liberă, asta înseamnă că acolo unde capul unei instituții dă dovadă de amatorism, diletantism, habarnism, diminutivând fapte sau evenimente majore și făcând din țânțar armăsar acolo unde nu e cazul, de ce ne mai miră că subordonații habar nu au pe ce lume trăiesc?

Iată un exemplu cu .. repetiție: Pe  10 mai 2022, România a sărbătorit, conform prevederilor Legii 189/2021, Ziua Independenței. Nu voi comenta de ce 10 și nu 9, când Kogălniceanu a declarat” suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare” după ce CA Rosetti declarase în Camera Deputaților:  

„Camera mulțumită de esplicările guvernuluĭ asupra urmărilor ce a dat votul eĭ de la 29 Aprilie anul curent, ia act că resbelul între România și Turcia, că ruperea legăturilor nóstre cu Pórta și independența absolută a Românieĭ aŭ primit consacrarea lor oficiale”

Decizia a fost una politică un nou cadou făcut unei Case Regale care nu există, pentru ca în timp oamenii să uite de Ziua Independenței și să sărbătorească doar ”Ziua Regalității” și Ziua Europei. Uite așa ni se schimbă istoria, după ce ni s-au schimbat obiceiurile, eroii, trădătorii, legile, tradițiile, limba, Geografia, destinația resurselor, vârsta de pensionare, și toate cele.  Deci, de anul trecut sărbătorim Ziua Independenței pe 10 Mai. Nu știu câți roman știu, dar bănuiesc că Instituțiile Statului și reprezentanții lor cunosc, sau ar trebui să cunoască. Cum Armata are întotdeauna un rol primordial în organizarea și desfășurarea acestor ZILE, ar fi de așteptat  ca reprezentanții ei să cunoască și să respecte legile. Cum însă amatorismul cuprinde armata de la cap până la picioare, pentru a nu ieși din tiparele sau direcțiile ministrului, unii șefi și șefuți dau cu leuca în gard, ca să fie în ton cu șefu.  În unele garnizoane, Ziua Independenței s-a sărbătorit și anul acesta pe 9 Mai. Nu știu dacă și pe viu, dar cel puțin la nivel declarativ așa se pare. Pentru a nu fi învinuit că vorbesc prostii, iată două exemple care nu mai au nevoie de alte cuvinte.

Și ca să nu creadă cineva că lucruri de acest gen, se întîmplă doar prin provincie prin unele colțuri ale armatei, azi dimineață, pagina de FB a departamentului păstorit de domnul Bălu, recte DRPCVP,  ne anunța că pe 9 mai România a sărbătorit 3 evenimente, Ziua Independenței, Ziua Europei și Ziua Victoriei.” Probabil atenționați sau urecheați, cei din conducerea Departamentului și-au modificat mesajul fără însă a-și cere scuze cititorilor pentru crasa dezinformare,  incompetența și lipsa de respect  față de  cititorii paginii DRPCVP.

”𝙕𝙞𝙪𝙖 𝙙𝙚 9 𝙈𝙖𝙞 are o semnificație importantă pentru țara noastră: este data la care sărbătorim 𝘡𝘪𝘶𝘢 𝘝𝘪𝘤𝘵𝘰𝘳𝘪𝘦𝘪 𝘊𝘰𝘢𝘭𝘪𝘵̦𝘪𝘦𝘪 𝘕𝘢𝘵̦𝘪𝘶𝘯𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘜𝘯𝘪𝘵𝘦 𝘪̂𝘯 𝘤𝘦𝘭 𝘥𝘦-𝘈𝘭 𝘋𝘰𝘪𝘭𝘦𝘢 𝘙𝘢̆𝘻𝘣𝘰𝘪 𝘔𝘰𝘯𝘥𝘪𝘢𝘭, care marchează victoria puterilor aliate în fața Germaniei naziste, și 𝘡𝘪𝘶𝘢 𝘌𝘶𝘳𝘰𝘱𝘦𝘪.”

Puțin diletantism și miserupism, simbolic, ar spune nea Vasile.

Pot pune pariu că până la anul va fi modificată sau eliminată și Ziua Victoriei împotriva Fascismului, pentru că este o sărbătoare ” rusească” și pentru că nu mai contează ce au făcut germanii în cele două războaie, acuma se poartă război cu rușii și tot ce e rusesc îngrașă, dă colesterol și trebuie să dispară.

Să ne pregătim de WW III. Se propune deja schimbarea granițelor, a tratatelor, a legilor cu sau fără consultarea sau acceptul popoarelor. Ce mai contează o Zi?

https://www.stiripesurse.ro/vasile-dincu-am-fost-pacalit-sa-intru-in-politica_2362615.html

https://www.stiripesurse.ro/razboiul-ii-atrage-pe-romani-spre-cariera-militara-ministrul-dincu-anuna-ca-proiectul-stagiului-militar-voluntar-e-aproape-gata_2366280.html

https://www.stiripesurse.ro/vasile-dincu-armata_2362560.html

https://www.stiripesurse.ro/vasile-dincu-atac-cibernetic-site-mapn_2360615.html

https://romania.europalibera.org/a/atacuri-cibernetice-de-amploare-asupra-site-urilor-guvernamentale-din-rom%C3%A2nia/31826541.html

https://www.stiripesurse.ro/vestea-care-il-va-bucura-pe-vladimir-putin-romania-nu-livreaza-arme-letale-ucrainei-nu-avem-in-ac_2357480.html

https://www.stiripesurse.ro/ministrul-apararii-atentioneaza-ca-am-putea-sa-mai-asistam-si-la-alte-provocari-in-transnistria-suntem-in-legatura-cu-guvernul-republicii-moldova_2360635.html

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/244224https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_de_Independen%C8%9B%C4%83_al_Rom%C3%A2niei

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

18 Raspunsuri la Puțintică brambureală…

  1. geofreeland

    Onor ministrul de la „Apărare” se califică la locul de muncă. Își face ucenicia „învățând” din mers. Oare ce? Că nu dă niciun semn de progres. Sau adună material pentru vreo carte de povești. Oricum însăși poziția în care se află e simbolică. Nu i-ar strica niște vizite prin unități, prin poligoane, să discute tête-à-tête cu militarii, la firul ierbii, acolo unde e adevărul…Garantez că va învăța mult mai mult.

  2. Mateias

    Sublime intervenţiile ardeleanului. Aliaţii caută să schimbe dicţionarele că nu prea le mai ies traducerile, duşmanii sunt panicaţi şi confuzi. Vaşnic urmaş al celui cu torpilele antiaeriene, dovedeşte zilnic o cunoaştere profundă a fenomenului militar, ieri s-a ocupat de submarine şi medicina militară operaţională. Doar de ieri: ”Delfino e singurul submarin-şcoală. Sperăm ca în viitor să şi producem în România submarine, dar deocamdată trebuie să achiziţionăm submarine pentru că Marea Neagră s-a aglomerat foarte mult, este plină de ”rechini” şi este nevoie de asta”. „Noi avem o unitate de elită de medicină operaţională care a fost în teatrele de operaţiuni, la Spitalul Militar Central, dar este prea puţin, trebuie să ne centrăm în viitor, sigur că medicina de spital este foarte importantă, dar medicina care devine sprijin operaţional este cea mai importantă până la urmă în sistemul nostru.” „Este presant după părerea mea, noi în România ne-am preocupat poate de traunele fizice ale celor răniţi, dar nu ne-am preocupat de traumele psihice… spun că avem o cifră de vreo 5000 de oameni care au venit cu urmări psihice din teatrele de operaţii, sigur că eu nu pot să ştiu dacă această cifră este bună, dar dincolo de asta cu siguranţă că este nevoie de recuperare şi avem nevoie de aceste lucruri”.

  3. Gigi

    Mai contează,d-le col.Neacsu,una mică(puțintică),fața de câte brambureli avem parte sa auzim si vedem? Deja au început să devină ceva normal aceste „puțintici” brambureli dâmbovițene.Ca sa fiu acuma răutăcios aș spune: ….și cu caporalul zece care-i și întrece.

  4. neacsum

    @Mateias,
    Citind perlele despre medicina”operationala” doua intrebari se ridica precum delfinul din adancuri: 1. Ce inseamna in capul domnului ministru medicina operationala? Se refera la chirurgie, sau la medicii din teatrele de operatii? 2.Care sunt lucrurile de care avem nevoie in Romania, se refera la traumele psihice? Cam asa se intelege din discursul domniei sale. Iar chestia cu „sigur că eu nu pot să ştiu dacă această cifră este bună” depaseste orice inchipuire. Pai cine stie domnule ministru? Nu este vorba despre militari ? Ar trebui sa il intrebam pe ministrul fondurilor europene? Domnul ministru abordeaza subiecte si vine cu cifre din burta. Vorbeste ca sa se auda vorbind.

  5. Mihai

    Hmmmmm…. Atacul cibernetic de tip DDoS este în realitate ceva simbolic.
    Dacă ne punem mintea, noi cei care citim pe acest blog putem executa un asemenea atac.
    În funcție de complexitatea lui poate fi ușor neutralizat printr-un software gen Cloudflare sau, în cazul unuia mai bine structurat, doar printr-un complex de măsuri.
    Ideea e, ca peste tot, relația dintre costuri și eficiență!
    Deci aici îi dau dreptate Domnului ministru!

  6. neacsum

    @Mihai,
    Eu nu am spus ca atacul prin pagubele sale a fost o catastrofa. Atacul prin obiectivele vizate,reusita sa si mai ales, atitudinea celor vizati dupa atac este o rusine si o dovada de inconstienta, cu atat mai mult cu cat oricine il poate executa, ceea ce inseamna ca poate fi la fel de usor contracarat. Atacul ne-a demonstrat ca pe de o parte masurile de protectie sa zicem ale MApN, CU TOATE CELE 4 STRUCTURI CONDUSE DE 8 GENERALI pe care le gestioneaza privind razboiul cibernetic. Avand aceste structuri sa vina niste mucosi sa iti blocheze site-ul este nu doar rusine ci si incompetenta. Dar chiar si un atac atat de … previzibil dar neprevazut si lipsit de efecte grave, poate fi catastrofal, daca are loc intr-un moment( sa zicem un atac nuclear, strategic sau declansarea unor atacuri majore) in care comunicarea este vitala, avand in vedere faptul ca sistemul clasic de comunicatii cade primul si cel mai usor.Sa nu uitam ca in ultimii doi ani ni s-a umplut capul cu sloganul” informati-va doar din surse oficiale” iar brusc „sursele oficiale” sunt lovite de un neica nimeni. Atitudinea si explicatiile de dupa atac au demonstrat o indiferenta crasa.

  7. Mihai

    @Neacșum
    Eu cred că exagerați! Atacul de tip DDoS este de joasă periculozitate prin faptul că obiectivul atacat nu face parte din infrastructura critică! Chiar dacă e un atac nuclear credeți că veți mai grav lucru ar fi că site-ul Digi24 a fost blocat?
    Au fost „atacate” site-uri fără valoare operativă, fără informații clasificate.
    Nu este indiferență dar pentru profesioniști este pur și simplu ceva cvasi-inevitabil.
    Se făcea din țânțar armăsar.

    Un tanc care a fost parcat pe Kiseleff, după defilarea de întâi decembrie, pentru a fi văzut de copii s-a ales cu o zgârietură pe vopsea făcută de cineva cu cheia!
    Auleo! Capacitatea de apărare a României este în pericol!!! 😁

    Dar, dacă articolul scris de dumneavoastră are neapărată nevoie de această exagerare pentru a fi împlinit atunci…. așa să fie!!!!
    Auleu, nu am văzut site-ul guvernului o oră!!!! Mai bine îmi socoteau ochii din cap! Să fie dați afară toți de la SRI, STS, STB, SNS și alte instituții cu S!!!!!!

  8. Mihai

    Am uitat!!!!
    A doua zi un grup de români au făcut un atac similar pe site-ul rus de achiziții publice. După 24 de ore încă era căzut!
    Asta e o lovitură pentru că erau licitații în desfășurare, termene de depunere de oferte, relații comerciale!!!!!!
    Rușii au privit cu calm… 😁

  9. Mateias

    @Mihai,
    Prea îngâmfată şi părtinitoare opinie, probabil din apropierea celor vizaţi. Prietene, aici nu e vorba de o ameninţare pe care să o consideri minoră şi lipsită de importanţă ci e mai degrabă vorba de LIPSA de profesionalism a celor multe structuri care înghit sume imense de bani lunar tocmai pentru a contracara asemenea atacuri. Dacă era vorba de pagina merceriei din Poplaca era oarecum justificabil, dar să te lovească acolo unde luptătorii tăi sunt de pază, e umilitor chiar dacă e vorba de geamul de la stradă şi nu seiful din beci. Nu ne trata de sus, aici e evidentă lipsa de calitate a unui plan de răspuns la atacuri de tip DDoS, discontinuitatea măsurilor de securitate, etc. Culmea, acest tip de atac este şi cel mai simplu de contracarat, dacă ai redundanţă la server şi protecţie cloud combinată şi cu alte măsuri de monitorizare continuă, nu ar trebui să ai probleme. Pe de altă parte, în timp ce pagina MApN nu a fost accesibilă mai mult timp, alte pagini supuse tentativei de atac au fost mai bine protejate (de alte structuri „civile”!!!). Nu cădea în capcana „celebrităţii” mondiale a IT-iştilor noştri, e o poveste prea umflată, ilustrată doar cu succesurile de a vinde unor naivi occidentali sediul primăriei drept vilă ieftină sau golirea ATM cu dispozitive şi software bulgăresc, restul este doar sclavagism- muncă de chinez pentru a produce programe de maşină de spălat sau frigider pentru patronul occidental.
    Să fii sănătos, dacă te-a urecheat şeful pentru atacul paginii de internet mai bine ascultai sfatul altora: trebuia să alegi STS şi nu MApN când ai avut ocazia!

  10. Mihai

    @Mateiaș
    Îmi bazez comentariul pe un master în securitatea rețelelor la Politehnica București și pe mai multe cursuri în domeniu în țară și străinătate! Dumneata pe ce? Nu vă tratez „de sus” ci explic calm ce s-a întâmplat.
    Aaaaa…. Că dumneata ai de împărțit ceva cu specialiștii care administrează acele site-uri pe mine nu mă privește! Eu vorbesc tehnic, fără ură și fără să urmăresc altceva decât corecta informare!
    Soluții sunt și le-am dat și eu în comentariul din 12 mai, ora 11:38.
    Dar de aici până a arunca cu lături cum faci dumneata e cale lungă. Limbajul de cartier vă discreditează.

  11. neacsum

    @Mihai,
    Solicit niste lamurire de la dvs ca specialist, fara rautate, fara insinyari:
    1. Sa intelegem noi cei fara o pregatire specifica, ca atacurile de gen DDoS desi pot fi executate de orice amator, nu pot fi contracarate, sau mai bine spus prevenite si blocate de specialisti?
    2 Sau trebuie sa intelegem ca specialistii in securitate cibernetica considera aceste atacuri ca fiind ” simbolice” , care nu merita masuri de preventie/aparare?

    Nu vreau sa conentez sau sa intreb daca „baietii aia romani” care au „raspuns” celor de la Killnet atacand o retea financiara sunt institutionaluzati pentru ca dam de alte belele, ne trezim in razboi fara sa stim.
    Oricum, acest raspuns nu se pune pentru ca pe mine, ca cetatean roman nu ma intereseaza capra rusilor, ci capra mea. Sunt eu mai atipic. Nu ma ingras daca rusil mananca prost, ci daca mananc eu bine. Numai ca acest raspuns, dovedeste ca pe specialistii nostri ii inteteseaza capra vecinului si consudera ca datiria lor este sa loveasca, nu sa protejeze. Uite asa aflam ca s a schimbat doctrina militara, nu mai e de aparare, ci de razbunare. Ne moare noua vaca dar ii ologim si noi capra si consideram ca ne am facut datoria.

  12. Mateias

    @Mihai,
    Domnule, nu-mi stă în caracter să arunc vorbe-n vânt iar înţelepciunea vârstei mă obligă să nu dezvolt o polemică pe blog. Cu toate astea ţin să te atenţionez că atuul tinereţii are valoare doar dacă e însoţit de consistenţă şi consecvenţă. Vorbeşti matale de relaţia dintre costuri şi eficienţă, poate ai şi soluţia şi ne luminezi, câţi generali şi câte comandamente sunt necesare Armatei Române ca să aibă o pagină de internet ce poate face faţă eventualelor atacuri DDoS. Transpiri a filieră indirectă, ceea ce nu e condamnabil, dar nu ajută să înţelegi că la armată trebuie să gândeşti şi să acţionezi înaintea inamicului, pentru că dacă ai pierdut iniţiativa eşti egal cu zero. Nu avea griji, nu am nimic de împărţit cu cei care administrează acele pagini, cel puţin cu cei peste 45 de ani e foarte posibil să fi interacţionat în carieră. Punct.

  13. Mihai

    @neacsum

    Am înțeles întrebările și am să fiu succint și fără să intru în amănunte tehnice.
    1. Protecție 100% nu există în momentul când ai ieșit pe internet. Sunt soluții de protecție care se calibrează pe mai multe nivele, principale fiind: cât ești dispus să investești, cât de importantă este ceea ce vrei să protejezi și cât de probabil (și de extins) este atacul.
    2. Una e de exemplu să ai o platformă de comerț online sau o platformă pe care se manipulează date personale (nu vorbesc de date clasificate) și alta e o platformă de informare gestionată de cei de la relații publice. De unde știți că nu a fost lăsată așa pentru a vedea cum atacă (într-o zonă complet inofensivă)? Sunt agenții care fac sisteme numite honeypot (borcanul cu miere) tocmai pentru a studia tipul de atac la care ar fi supuse!
    3. „Uneltele” de atac sunt gratuite și pot fi descărcate de pe internet
    https://www.softwaretestinghelp.com/ddos-attack-tools/amp/
    De ce? Pentru că tot ele sunt folosite la testele de stres ale platformei.
    4. Atacul e mai mult un atac de imagine. 😁 Este cum ai scrie cu spray pe zidul unei unități de poliție „Moarte la gabori!” Da, e o lovitură de imagine! Ce trebuiau și polițiștii să facă? Să pună un agent care să păzească zidul 24/24?
    Îl prind pe prost, îi dau o amendă, zugrăvesc zidul și își văd de viață.
    5. Un asemenea atac poate fi o diversiune! Adică specialiștii de concentrează pe DDoS în timp ce are loc în atac adevărat (deci resursele „de apărare” se distribuie și din acest punct de vedere).
    6. Un grup de hackeri au spart sistemul de supraveghere video din interiorul Kremlinului și au înregistrat sute sau mii de ore.
    Asta e o breșă de securitate!!!!
    7. Zilnic au loc zeci de atacuri în România (majoritatea sunt prevenite) dar mereu, aveți în vedere, raportul dintre investiția în apărare vis a vis de cea în atac.
    8. Schimbul de „amabilități” între gruparea Killnet și Anonimus România e ceva frecvent (ca între două galerii de fotbal către își strigă una alteia m#ie. Niciodată asta nu va duce la război).

    Concluzie: pare că a fost un atac de imagine care putea fi prevenit dar care nu a făcut pagube.
    Sistemele din infrastructura critică nu au fost afectate și, cu tot respectul, acolo trebuie să se concentreze specialiștii și acolo se duc și majoritatea banilor.
    Suntem în război! Poate nu e clar! Războiul nu se duce doar cu tancuri.
    Învinuirea specialiștilor români, terfelirea lor (nu e vorba de domnia ta ci de stimatul Mateiaș) fac exact jocul celor care au atacat.

    Ați scris despre mai multe probleme! Eu am replicat doar la cea la care mă pricep!
    Ar mai fi multe de spus despre rolul României în apărarea globală cibernetică dar nu e nici locul nici momentul.

    Am uitat ceva? Cred că nu! Vă urmăresc cu respect dar postez extrem de rar!

  14. neacsum

    @Mihai,

    1. Da, sunt de acord, nici dacă ești presedinte și ieși în public, chiar dacă ești apătrat de SPP nu poți să scapi de unul care vine cu un stilou și te stropește pe față, adică te atacă prin DDOs.Bineinteles ca e un atac de imagine, că nu a atentat la viața ta, doar face din tine un fel de Brave Heart,dar știți care e diferența? La atacul DDoS am dat-o pe glumă și simbolisme, dar dacă unul atacă ”simbolic” un om de partid și de stat, este tratat ca un ATENTATOR, CRIMINAL, care ar fi putut sau poate chiar a avut în intentie să il omoare pe ”presedinte”. Este o mare diferență de reacție și pedeapsă.
    2.Ciudat, dar fiecare răspuns al dvs generează alte întrebări, si mai interesante. Să înteleg că a fost o … capcană ? Ați lăsat poarta deschisă sau ați legat câinele ca să vedeți pe unde intră sau dacă intră hoțul? Cam riscant.Nu era mai sigur să faceți o ”aplicație” în care cineva să joace rolul hoțului? Nu va dau idei, stiti la ce ma refer, refuz insa sa cred că ați lăsat geamul deschis chiar și la o camera goală, doar ca să vedeți dacă intra cineva. Sper că MApN sau alte structuri guvernamentale si de securitate nu au lăsat deschise borcanele cu miere doar dac sa vada cine se baga deștul. In ceea ce priveste chestia cu ”pagina de relații publice” care inteleg ca in viziunea unora nu este chiar atat de importanta, ma lasati fara replica. Prefer sa nu comentez caci asta implica muuulte aspecte si nu vreau sa invinuiesc fara dovezi. Insa o asemenea …viziune este mai mult decat paguboasa.
    3. Stiu care sunt uneltele de atac, pagina mea a fost atacată de ”Ț” ori si de cele mai multe ori chiar de cei care au lăsat ”geamul deschis” acuma. Nu le apreciez nici insistența și nici metodele. Dar dacă tot vorbim de … intrari , va fac o confidentă: cand eram copil, mergeam la țară la vie să o păzim când incepeau să se impopistreze strugurii. Erau mai multe loturi de vie invecinate si fiecare cand voia să ”guste” simbolic cate un strugure gusta din viile vecinilor. Tata mare m-a învatat sa iau o creangă cu mine si sa sterg urmele de fiecare dată cțnd intru să gust de la vecini. Specialiștii nostri lasa urme chiar si cand gusta simbolic.
    4. Atacurile simbolice ar trebui să nu aibă loc. Dacă un astfel de atac nu poate fi prevenit, desi vine pe căi batatorite si drumuri păzite, ce să mai spun de cele date pe la spate de specialiști și cu intenții criminale? Nici nu vreau să intreb câte atacuri ”nesimbolice” au avut loc si ce efecte au avut.
    5. Poate, dar asta nu inseamna ca trebuie să lăsam poarta deschisa si sa incercam sa vedem doar daca s-a spart undeva zidul. Masurile trebuie sa fie complete si concomitente, altfel vorbim despre incompetenta sau, mai grav lipsa de interes care merge si mai departe juridic. Si legat de graffiti, nu e nevoie sa punem cate un politisti la fiecare zid, ci sa ii supraveghem pe cei care scriu, ca e mult mai usor. Sa nu spuneti ca nu stitoi cum ar putea fi supravegheati ca nu va cred.
    6. Nu ma intereseaza Kremlinul, nici Casa Alba. Si sunt convins ca nu numai acolo s-au dat lovituri. Daca exista interes, orice resedinta de acest gen este atacata si poate si penetrata. Wikileaks este un exemplu. Al doilea ar fi interceptarea convorbirilor doamnei Merkel de catre Serviciile aliatului atlantic.Si lista poate continua.
    7. Daca sunt numai cateva zeci stam bine. Ma tem ca sunt mii, dar nu le depistam pe celelalte.
    8. Nu ati auzit de marila batalii dintre ultrasii echipelor de fotbal? Mai documentati-va. Pai baietii astia de la Steaua si Dinamo sunt chemati la toate manifestarile …. politice pe post de spargatori sau provocatori, iar dvs spuneti ca doar se injura si scriu pe pereti. Mai documentati-va va rog.

    Concluzia ar fi ca nu eu, sau Mateias, sau oricare altul care scrie despre activitatea serviciilor, institutiilor, sau specialistilor, le terfelesc imaginea, ci ei si-o terfelesc, prin modul in care actioneaza. Dumneavoastra ce faceti, il impuscati pe cel care va informeaza ca ceva nu merge bine, in loc sa vedeti de ce sau din cauza cui nu merge ? Asta este sinonim cu cocolosirea, imbalsamarea problemei, nu seamana a rezolvare. Indreptati-va atentia asupra celor care produc efectele, nu asupra elor care le depisteaza. Dar nu puteti face asta, dumneavoastra urmati o ”strategie de gestionare a crizelor” oficiala, care are in vedere acoperirea gunoiului, nu indepartarea acestuia.

  15. Sergiu

    Era o vorba mai veche, d-le colonel – „noi suntem mandria tarii, spaima avutului obstesc”; mai nou, s-a extins la spaima culturii, istoriei si memoriei colective romane. Probabil ca istoria va fluctua ca in romanul lui Orwell, in functie de interesele de moment. Daca maine Turcia trece cu arme si bagaje in tabara NATO, vom afla ca turcii au fost niste civilizatori simpatici care ne-au vrut doar binele, iar Habsburgii n-au avut nici un interes in Muntii Apuseni, ci doar au vrut sa-i mai lumineze pe barbarii aia munteni.

  16. neacsum

    @ Mihai,
    Sa inteleg ca si problemele din sistemul financiar sunt tot simbolice, sau ca a fost un borcan cu miere pus la dispozi’ia inamicului pentru a vedea daca ii place mierea?
    https://www.biziday.ro/215235-2/

  17. Mihai

    @Neacsum

    Neeeeeee…. Nu mă păcăliți!!!! 😁 Aia nu are legătură cu ailaltă!!!!!

    Apropo, speram să vedeți că USR a sărit în ajutorul hackerilor și a blocat la Curtea Constituțională posibilitatea ca serviciile noastre de securitate să poată riposta!
    Idioții (ca să nu le zic „trădătorii”) se și laudă cu asta!

    Cu asta am încheiat subiectul! Continuați cu aruncatul de zoaie! Nu trebuie să vă pricepeți! Trebuie să aveți găleata plină. 😁

    Sper că va este de folos defăimarea colegilor noștri!

  18. neacsum

    @Mihai,
    Eu nu arunc, doar ARAT zoaiele pe care le produceti dumneavoastra, sistemul. Dumnevoastra normal ca nu va convine, ca vede lumea ce produceti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5