O nouă lovitură pentru pensionarii militari
Suntem în plină campanie electorală, anul în care cele două partide aflate mână în mână la dărâmare, căreia ele îi zic guvernare, au promis marea cu sarea, dar de fapt…
Suntem în plină campanie electorală, anul în care cele două partide aflate mână în mână la dărâmare, căreia ele îi zic guvernare, au promis marea cu sarea, dar de fapt…
Partea a II-a, despre suveranitate În partea I am vorbit despre declarațiile domnului Vlad din interviul luat de ”Europa Liberă”, interviu care a declanșat o mulțime de comentarii pro sau…
Partea I- Baba Omida, Baba Novac si Baba Vlad Despre bătălia dintre premierul României și șeful SMAp privind necesitatea pregătirii cetățenilor pentru apărare am scris într-o primă intervenție. Deși declarațiile…
Titlul nu este gratuit, și chiar dacă nu mă pot declara 100% mulțumit de răspunsuri, se vede o strădanie de a răspunde-chiar dacă nu în termenul legal și nu complet-…
Vorbeam în preajma zilei de 15 Ianuarie despre cât de actual este Eminescu și cât de puțin s-a schimbat România în mai bine de 100 de ani în ceea ce…
Așa cum scriam în articolul din data de 22.01.2024, în data de 29.11.2024 am solicitat CPS a MApN un set de întrebări privind mai multe aspecte din activitatea CPS, printre…
Impozitarea ”în trepte”, dar mai ales modul în care aceasta a fost aplicată de către TOATE CASELE DE PENSII a declanșat o nouă isterie în rândul pensionarilor, în special cei…
Am promis că voi continua disecarea Legii 223, în special în părțile controversate și contestate sau blamate de mai toți pensionarii militari. Cel mai des pomenit, contestat chiar și la…
În prag de aniversare a UNIRII, domnul premier Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanți ai polițiștilor și celor din penitenciare, cu ministrul justiției, pentru a discuta unele nemulțumiri ale acestora, printre…
Mare bătaie mare de cap cu pensiile astea speciale și impozitarea progresivă. După balamucul cu includerea sau neincluderea pensiilor militare în categoria ”pensiilor speciale”, după ce ambii șefi ai partidelor…