Un amănunt
Peste Pactul Copy-Paste – Dosarul Flota s-a scurs toată cerneala României pe 20 de ani. Cazul a fost dezbătut din aproape toate punctele de vedere atât Victoriene cât şi Cotrocene.…
Peste Pactul Copy-Paste – Dosarul Flota s-a scurs toată cerneala României pe 20 de ani. Cazul a fost dezbătut din aproape toate punctele de vedere atât Victoriene cât şi Cotrocene.…
Ţara asta a trecut de-a lungul istoriei prin perioade mai uşoare sau mai grele, procese care au marcat-o mai mult sau mai puţin, dar care în mod cert au avut…
21.12 O dată istorică pentru români. Acum 5125 de ani începea o eră nouă în calendarul maiaş. Astăzi era s-a sfârşit şi dacă ne privim înapoi, nu prea am evoluat.…
Niciodată nu mi-am pus întrebarea asta pentru că eram sigur că ştiu răspunsul. Nu aş fi dat eu răspunsul ăla frumos din Wikipedia, dar aş fi fost pe aproape, sau…
Pentru cei care au făcut armata sau au lucrat în domeniul militar, termenul, sau acronimele din titlul articolului nu au nici un secret. Pentru cei care nu au instruirea militară,…
Nu este vorba doar de admiterea UDMR la guvernare sau admiterea unui amărât de ministru sau doi ai UDMR (dar pe posturi care ii interesează în mod deosebit), ci de…
Ponta tinde să devină mai tiran decât Băsescu. Băsescu a avut măcar răbdarea să vadă cine nu e cu el şi abia apoi a reacţionat şi i-a pus pumnul în…
Ponta dă lovitură după lovitură, sub masca luptei împotriva lui Băsescu. Antonescu este atât de naiv şi atât de legat de mâini încât înghite pe nemestecate tot ce îi bagă…
Nici nu se număraseră voturile, nici nu cântase cocoşul de trei ori şi Ponta deja trădase. Imediat după închiderea urnelor, când conform exit- polurilor se configura victoria clară şi confortabilă…
Băse începe să strige hoţul înainte de a se apuca de manevre electorale. Nici nu a bătut gongul pentru începerea fraudelor, că Băse deja ţipă că USL a fraudat alegerile.…