Când războiul e condus de proști, nici deșteptii nu se pot salva
Nu știu unde va ajunge lumea. Pe vremea când intram în armată, la numai 30 de ani de la ultimul Război Mondial -dea Domnul să fie ultimul-mă gândeam cu îngrijorare…
Nu știu unde va ajunge lumea. Pe vremea când intram în armată, la numai 30 de ani de la ultimul Război Mondial -dea Domnul să fie ultimul-mă gândeam cu îngrijorare…
”Dumnezeu a inventat războiul, pentru ca americanii să învețe geografia!”– Mark Twain Recunosc că am dorit ca Trump să câștige alegerile împotriva lui Biden, dar nu pentru că l-aș fi…
Nu am mai scris de ceva timp într-o perioadă în care întreaga societate românească, ca să nu zic întreg mapamondul tremură de frică, neștiind ce se va întâmpla cu pacea…
”Ascaris lumbricoides” după denumirea parintelui latin, sau limbricul cum i se spune popular, este un târâtor parazit care se mișcă ondulatoriu, parazitează intestinele, are doar doua orificii, unul bucal și…
Păianjenul Cămilă, cunoscut și sub numele de ”scorpionul vântului”, ”scorpionul soarelui”, sau ”păianjenul soarelui” face parte din ordinul arahnidelor, având peste 1000 de specii, grupate în circa 150 de genuri.…
Motto: E suficientă o singura victimă ca să înceapă un război dar e nevoie de sute de mii pentru a-i pune stop. Din nou reprezentanții marilor puteri se joacă cu…
Ceva parcă plutește în aer.Nu mă pasionează astrele, nici bobii, nici ghicitul în cafea, dar parcă e ceva ciudat în atmosferă și tare aș vrea să știu ce crede Omida,…
Pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, mulți români cereau și implorau cerul să vină americanii. Când americanii au venit din Cer și au început să bombardeze Ploieștiul și Bucureștiul,…
Dacă toți cei care sunt pățiți ar scrie, ar publica, ar informa situațiile prin care au trecut în relația cu reprezentanți ai justiției române, s-ar umple bibliotecile lumii de milioane…
După două amânări, așa cum stă bine unor judecători dotați, responsabili și curați, CCR a dat verdictul în dosarul 4008A/2025, privind pensiile magistraților, dosar care se părea că a rupt…