ORDIN nr. M.132 din 1 noiembrie 2012 privind acordarea gradelor şi înaintarea în gradul următor, pe timp de pace, a cadrelor militare în rezervă şi în retragere, avansarea în grad a veteranilor de război, precum şi înaintarea în gradul următor a fostelor cadre militare active îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 – […]
Este ştiut şi a ajuns să fie considerată ca regulă general valabilă în armată practica unor gradaţi sau chiar subofiţeri şi ofiţeri care făceau „instrucţie” disciplinară cu soldaţii. Este absurd să afirm că nu existau astfel de practici, la fel de absurd ca şi afirmaţia că se practica peste tot în armată, în toate subunităţile […]
Eram în primul meu an de ofiţerie. Repartizat la Craiova la regimentul de infanterie alături de încă 10 colegi de promoţie. A fost cea mai mare promoţie venită până atunci în Craiova. Cu media obţinută am avut posibilitatea să aleg practic orice garnizoană, aş fi vrut să merg în Alexandria, acolo aveam familia acolo […]
COMUNICAT DE PRESĂ Urmare a rezultatelor analizei efectuate de către comisia constituită prin ordin al ministrului apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, pentru verificarea modului de acordare a gradelor şi înaintare în grad a ofiţerilor în rezervă din M.Ap.N, s-a dispus revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă pentru cazurile din anii 2011 şi […]
Azi e ziua vânătorilor de munte. Nu e nevoie sa spun eu ce sunt vânătorii de munte. Am sa scriu azi o nouă povestire în care e vorba şi despre ei. Chiar daca nu este o întamplare prea măgulitoare, face parte din viaţa cazonă e reală. Nu trebuie să ne ascundem părţile mai puţin plăcute, […]
Ionel Jipa zis Iubiţelul, şeful armei Infanterie La Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” Sibiu în anii 70-85 cred. Un colonel mic şi crăcănat, fost cavalerist, membru al echipei naţionale de Echitaţie alături de Felix Popescu tatăl cunoscutului Cristian Ţopescu. Elevii din anul I se temeau de ei, cei din anul 2 îl iubeau, […]
Domnule ministru Corneliu Dobriţoiu, Încă un pas şi trece acest mandat în care foarte multă lume din branşa militarilor şi-a pus speranţele. Aş minţi dacă nu aş recunoaşte că mă număr printre ei. V-am promis în unul din interviurile luate, că vă voi deranja şi atunci când lucrurile vor şchiopăta şi m-am ţinut de cuvânt, […]
Decoraţiile, medaliile, gradele militare date pe sub mână, uneori- dacă e să ne luăm după declaraţiile unor beneficiari- chiar „fără ca beneficiarii să ştie”, au devenit acte cotidiene. Care cum ajunge să stea pe câte un scaun de partid îşi roagă colegul de la cancelaria prezidenţială sau ministerul apărării să îl bage şi pe el […]
Eu militar activ sau rezervist Ostaş al ţării până în vecie Nu am jurat sa apăr traseist Partide sau curente de hârtie. Nu am jurat cu mâna pe drapel Să umplu burta vreunui ciobănaş Nici să cobor din munte în rapel Ca să pasc oile de la oraş. Eu n-am jurat să […]
Avizat de un anunţ al Garnizoanei Craiova, m-am deplasat pe data de 19.02 .2012 la Colegiul Ştefan Odobleja unde Garnizoana Craiova desfăşura o activitate dedicată zile de 25 Octombrie, activitate în care au fost implicaţi reprezentanţi ai CMZ Dolj şi ai B 26 Infanterie, cunoscuţi mai mult sub numele de Scorpionii Roşii. Activitatea consta în […]
Sună frumos nu? misterios, înfricoşător, excitant. Aiurea, pierdere de timp. Şi eu care mă pregăteam să văd Africa noaptea, ceva deosebit, nu ştiu de fapt de ce îi spune patrulă, e o staţionare în mijlocul sătucului, la o intersecţie, unde doi proşti stau în maşină, de seara de la ora 19 până dimineaţa la ora […]
Mi-am propus să încep o rubrică dedicată amintirilor, cele cazone pe moment, apoi vom mai vedea. Sunt convins că sunt foarte mulţi colegi, sau cititori care au câte ceva de povestit din viaţa personală, aşa că fac un apel către toţi cei care consideră că au ceva de spus să îmi trimită intenţia de a […]
Corneliu Dobriţoiu: La MApN am vrut să fac ceva pentru haina şi demnitatea militară • Cine desconsideră moralul armatei, merită să fie pus în fruntea unei unităţi demoralizate şi trimis pe câmpul de luptă. • Degeaba ai zece avioane noi-nouţe dacă nu îţi poţi permite să le ridici în aer şi le foloseşti doar pe […]
Pe internet, prin mail sau pe diferite bloguri , circula o varianta de proiect a unei propuse OUG privind pensiile militarilor. Am contactat-o telefonic pe doamna Consilier Simona Luminiţa Sîrbu şi am fost informat că această variantă reprezintă o propunere adusă de domnul Dogaru Mircea care a fost înaintată spre discuţie Comisiei de lucru stabilite […]
Pe mail sau bloguri diverse circula o variantă de proiect al viitoarei legi a pensiilor. Am contactat-o telefonic pe doamna Simona Luminiţa Sîrbu, consilier al MApN pentru a confirma sau infirma varianta şi mi-a confirmat că această variantă este varianta la care s-a convenit până la data de 23.08.2012 la ultima întâlnire a Comisiei înfiinţate […]
Duminică 23 Septembrie, în Afganistan un nou militar român, Caporal Dragoş Vasile Dobra aflat în misiune a fost rănit. Din informaţiile furnizate de Ministerul Apărării Naţionale, militarul, membru al detaşamentului B2 Manevră format în principal din Vânători de munte, se afla în patrulare în Zabul, când patrula a fost atacată. În momentul în care […]
Neacşu Marin : Buna ziua, doamna consilier! Să începem cu câteva cuvinte despre dumneavoastră: Simona Luminiţa Sirbu: Sunt avocat de profesie, consilier al ministrului Corneliu Dobriţoiu şi preşedinte al Comisiei pentru elaborarea actelor normative care să reglementeze reconstrucţia sistemului de pensii militare ocupaţionale.Am renunţat însă la avocatură în această perioada tocmai pentru a mă putea […]