Măsuri ne-măsurate
Trei ceasuri rele și 8(9) măsuri ”bune” Se spune că Marțea sunt 3 ceasuri rele. Poate pentru cei care cred în farmece și superstiții. Cei de la ”Cotidianul” parcă ar…
Trei ceasuri rele și 8(9) măsuri ”bune” Se spune că Marțea sunt 3 ceasuri rele. Poate pentru cei care cred în farmece și superstiții. Cei de la ”Cotidianul” parcă ar…
Nu vă inflamați! Așa spunea acum câteva zile președintele României celor care se întreabă ce s-a întâmplat, care este calea și care va fi soarta canalului Bâstroe, dacă România va…
Guvernul României se ține de glume. Este a doua oară în ultima perioadă, când introduce în ședința de guvern un document spre analiză și apoi îl scoate ca OUG aprobată.…
Până la urmă, deși am zis că albanezii ”s-au tâmpit”, având deja rezervarea făcută, m-am ”tâmpit” și eu, am mers în concediu în Albania. Tot în Albania îmi programasem concediu…
Motto: „România are corupţie. Uneori, o să vedeţi că nu funcţionează meritocraţia, uneori o să vedeţi că, aşa cum spune şi Eminescu, chiar de-ai fi cu stea în frunte, pot…
Nu sunt fan P fizer, așa cum nu sunt nici fan P utin, deși mulți cred asta. Pur si simplu nu imi place sa fiu luat de prost, indiferent de…
Credeam că politicul se amestecă numai în jocurile sportive, unde sportivi de top nu sunt admisi în competiții pe motive rasiale sau de apartenență etnică. Îmi cer scuze dacă cumva…
Vezi articolul Recunosc cu mâna pe roșu că de când a început conflictul din Ucraina nu m-am mai uitat la știri. Unii o să spună că sunt fără inimă, că…
Doamna Renate Weber a răspuns prompt la solicitările asociaţiilor AORR, ANCMRR şi SCMD care criticau măsurile cu efecte asupra pensionarilor militari introduse prin OUG 130/2021. De fapt Avocatul Poporului a…
Eminescu nu a fost doar Luceafarul Poeziei Românești, ci și un virulent și incontestabil critic al vieții politice a vremurilor. Acesta este și motivul pentru care mai marii timpului, printre…